Infectie nosocomiala

Sunt spitalele de la noi mai periculoase decât cele din alte părți?

La conferința de presă susținută de secretarul de stat Săndesc , secondat de dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Spitalului de bol infecțioase M. Balș, ni  s-au adus la cunoștință următoarele:

·         În adresa primită din partea unui spital din Belgia, s-a specificat că pacienții cu arsuri de la Colectiv erau „colonizați” cu bacterii  diverse.

·         Domnul Streinu-Cercel ne-a explicat că noi toți suntem colonizați cu bacterii, ceea ce este un lucru benefic, pentru că altfel nu am putea să ne hrănim.

(De aici eu înțeleg că prima parte a adresei e „de bine”, adică belgienii ne comunică faptul pacienții respectivi beneficiază și ei de ajutorul bacteriilor pentru a se hrăni)

·         În adresa primită de la un spital militar din Belgia, se specifică de asemenea și faptul că pentru acei pacienți există riscul de a dezvolta infecții.

(Ni se explică imediat că pacienții cu arsuri sunt mai lipsiți de apărare în fața infecțiilor și că, în medie, pacienții intubați dezvoltă o infecție în a cincea zi după intubare. Adică, e absolut normal ca pacienții cu arsuri să dezvolte infecții. Ce fel de infecții? Păi..nozocomiale, adică intraspitalicești, pentru că sunt luate de la vecinul de pat.)

Așa că, în concluzie, să ne bucurăm dacă ni se depistează bacterii la analize și să ne obișnuim cu gândul că după cinci zile de tratament în spital (cu sau fără intubare) vom avea o infecție cu una sau mai multe bacterii, că așa e peste tot.

Cât despre bacteriile rezistente la antibiotice, ni se explică faptul că ele pot veni de pildă din Asia, de unde au ajuns în Suedia și apoi la noi. (Așa că ele nu provin de la noi, ci din Asia, deci nimeni din sistemul sanitar de la noi nu e de vină).

Cum în urma conferinței de presă rămăsesem cu unele nelămuriri, am zis să mai citesc câte ceva despre infecțiile nosocomiale. Și iată ce am găsit:

Ce e o infecție nosocomială

= O infecție contractată într-un așezământ de sănătate (spital, policlinică etc).

(nosos=boală în grecește, komein=a îngriji).

Prin urmare o infecție nosocomială este o infecție ce nu exista înainte de intrarea pacientului în spital și se dezvoltă la peste 48 de ore după internare.

Termenul de 48 de ore se prelungește la 30 de zile în cazul infecțiilor de sit operator și până la un an în cazul montării unor materiale protetice.

Altfel spus, orice infecție care apare pe o cicatrice chirurgicală în anul ce urmează după operație , chiar dacă pacientul a ieșit din spital, poate fi considerată ca nosocomială. (cf. Wikipedia).

Ce mai scrie acolo?

„Infecțiile nosocomiale nu sunt  deci toate evitabile( se citează ca factori favorizanți imunitatea scăzută, tehnici medicale invazive ș altele), dar aproape jumătate dintre acestea pot fi prevenite prin mijloace simple, cum ar fi spălarea pe mâini și o formație continuă adaptată.

Vedem și statistici referitoare la situația din Franța, de pildă, unde se enumeră o serie întreagă de norme specifice în domeniu.

An	Pacienți tratați în spital cuprinși în anchetă	Nr unități spitalicești investigate	Pacienți infectați In spital	pondere infecții nosocomiale depistate	Observații
1990	11 599	39 spitale	6,7%	7,4%
1996 anchetă națională	236 334	830	6,7%	7,6%.
2001 anchetă națională	305 656	1533 (78% din paturile de spital disponibile)	5,9%	6,4%.	Sub egida Rețelei de alertă, de investigație și de supraveghere a infecțiilor nosocomiale (Raisin)
2006 anchetă națională	358 353		4,97%	5,38%

Se remarcă o scădere (cât de cât) a procentelor de infecții nosocomiale constatate, în Franța. Se remarcă de asemenea cercetarea sistematică ce se face în spitalele de acolo.

Dintre aceste infecții „căpătate” în spitale, în 2006 30,3% erau infecții urinare, 14,7% erau pneumopatii, 14,2%erau infecții din situri operatorii, 10,2% au fost infecții ale pielii și ale țesuturilor moi , 6,8 % au fost infecții respiratorii și 6,4% au fost septicemii bacteriene.

 Printre pacienții internați la reanimaremai mult de două zile, 14,4% au prezentat cel puțin o infecție.

Dar la noi, cât la sută dintre pacienți fac infecții intraspitalicești? 

În Italia,

În anul 2000, circa 6,7% dintre persoanele spitalizate au căpătat o infecție în spital și 10% dintre aceștia au decedat (deci 0,6%).

La policlinica Umberto I, în care condițiile de igienă „s-au dovedit dezastruase” în 2006, indicele de infectare a depășit 15%.

În SUA

10% dintre pacienții spitalizați capătă o infecție nozocomială. O treime dintre aceste infecții ar fi evitabile.

La noi a făcut cineva o astfel de anchetă la nivel național, o cercetare care să constate câți dintre pacienții ce au primit îngrijiri sau au fost investigați în spitale s-au „procopsit” și cu o infecție de pe acolo? N-am auzit să se fi făcut....

Infecțiile cu germeni multirezistenți

Din păcate infecțiile din spitale prezintă un pericol major din alt punct de vedere: germenii care se înmulțesc prin spitale au devenit din ce în ce mai rezistenți la antibiotice, pentru că au supraviețuit unor tratamente (de cele mai multe ori pe durata a doar trei zile) cu antibiotice și au căpătat rezistență la acestea. Medicii folosesc atunci alte antibiotice și microbii capătă rezistență și la noile tratamente, pentru că nu s-a făcut o antibiogramă pentru a se stabili gradul de sensibilitate a germenului la antibioticul respectiv și fiindcă tratamentul durează tot trei zile)  și tot așa. În acest mod simplu se selectează tulpini de bacterii rezistente la aproape toate antibioticele, așa-numiți „germeni multirezistenți”.

La analizele de urină din secțiile de urologie vedem că urina tuturor pacienților este „sterilă” .Aceeași urină dusă la un laborator privat din oraș poate indica o infecție cu klebsiella ce nu mai e sensibilă decât la Tienam (ultima redută a medicinei contra acestor germeni multirezistenți).

Printre bolnavi circulă sub formă de zvon denumiri de germeni care ar circula nestingheriți prin spital. Oficial, însă, nici o vorbă despre asta!

Ni se spune că și în alte părți există infecții intraspitalicești.

Da, cifrele de mai sus arată asta. Dar mai arată ceva: faptul că aceste infecții sunt depistate , raportate, se duce o luptă împotriva lor pe plan național, la vedere.

La noi, gunoiul e ascuns sub preș.

Să vedem care sunt măsurile igienice recomandate la francezi pentru reducerea numărului de infecții din spitale:

• ·         Igiena mâinilor personalului sanitar, a pacienților și a anturajului lor (De multe ori m-am gândit, privind mâinile încărcate cu inele și brățări , cel mai adesea de aur, ale asistentelor, dacă aceste bijuterii sunt compatibile cu o bună igienă. Dar dacă ai ghinionul să folosești un grup sanitar din unele dintre spitalele de la noi, nu mai ai nici un dubiu în privința riscurilor care te pas acolo. Nu degeaba grupurile sanitare pentru personal sunt separate față de cele pentru pacienți și închise cu cheia)
• ·         Depistarea, la sosirea în spital, a pacienților cu risc mare (vârste extreme, imunodeprimați, pacienți ce au fost internați des, pacienți transferați de la alte spitale)- cum se practică în Olanda, în Finlanda sau în Danemarca

• ·         Izolarea septică (într-o cameră individuală) a bolnavilor susceptibili a propaga infecții (asta la noi nu prea se poate face, din lipsă de rezerve).
• ·         Izolarea protectoare a celor sensibili la infectare
• ·         Supravegherea folosirii antibioticelor în spital (eu știu că la urologie se prescriu din start câte două antibiotice oricărui pacient operat, iar dacă acesta face febră i se prescriu alte două antibiotice și dacă nici acestea nu au succes e trimis un membru de familie în oraș să cumpere alte două antibiotice , care ar putea să „meargă”...)
• ·         Supravegherea mediului de către un tehnician biohigienist (ce e aia?n.n.) care să se ocupe de aparatele de aer condiționat , apă, camerele de grefe, apa pentru îngrijirile standard și apa caldă sanitară – să nu conțină legionella sau alți germeni patogeni; să controleze și să dezinfecteze endoscoapele și să controleze calitatea microbiologică a suprafețelor (adică de pildă a mușamalelor pe care nu le spală nimeni vreodată, a tărgilor ce n-au fost dezinfectate de la achiziționarea lor, acum 30 de ani etc)

• ·         Acțiuni preventive tehnice: tratarea conductelor ce transportă fluide, mai ales apă (cu șoc termic sau șpc clorat) , a tuturor aparatelor de încălzire și de climatizare
• ·         Formarea și controlul periodic medical al personalului din spital: spălarea mâinilor după fiecare pacient (cu săpun și alcool), folosirea de mănuși sterile (dar dacă n-avem, ce să facem..?) și a măștilor, dacă e necesar (n-am văzut la noi decât în sala de operații), dezinfectarea materialelor în autoclave (la noi uneori pacientul stă pe mușama fiindcă nu e cearceaf..), obligația pentru personalul de îngrijire să scoată toate bijuteriile și ornamentele corporale (aha, va să zică ei s-au gândit la asta n.n.), distrugerea materialelor de unică folosință
• ·         Constituirea unui Comitet de Luptă contra infecțiilor nosocomiale care să elaboreze programe în asociere cu o Echipă Operațională de Igienă
• ·         Schimbarea cu regularitate (de 3-4 ori pe an) a antibacterienelor de suprafețe (adică a materialelor de întreținere cu care ar trebui să se dezinfecteze măsuțele, paturile , pardoselile)

Există și măsuri de prevenire ce se adoptă prin însăși soluția arhitecturală adoptată: separarea fluxurilor materialelor septice de cele ale materialelor curate, neintersectarea circuitului pacienților și medicilor cu al vizitatorilor țn haine de stradă, etc. La noi, am văzut câte două operații desfășurate în același timp în aceeasi sală de operații, brancardier ce intra și ieșea cu targa pe roți ca să ducă sau să aducă un pacient în timp ce alt pacient era deschis pe masă, medic ce ieșea din sală, mergea printre aparținătorii îmbrăcați în paltoane și străbătea două coridoare ca să ia o sondă, ca să se întoarcă apoi în operație, alt medic ce ieșise din operație ca să –i asculte pe studenți, dar nu întindea mâna cunoscuților ci le întindea cotul, explicând că urma să intre ca să continue operația începută, pacient căruia i s-au găurit pe viu burta și vezica urinară în salon, pe un pat fără cearceaf, de față cu ceilalți pacienți din salon și cu studenții veniți să învețe...

Accesul personalului medical în sala de operație (care, desigur, ar trebui să fie sterilizată pentru fiecare intervenție) ar trebui să se facă printr-un filtru în care medicii și asistentele ar trebui să-și lase îmbrăcămintea nesterilă (inclusiv halatele de spital), să treacă printr-un duș dezinfectant, ca să se îmbrace apoi cu haine sterile și așa să intre în sală. La noi însă....mai va!

Dreptul de a nu fi supus unui tratament degradant

Am citit în presă că unii deţinuţi s-au plâns de condiţiile de trai din penitenciare şi au considerat că au fost supuşi unor tratamente degradante. Şi o parte dintre ei au obţinut câştig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Pentru asta a fost găsit vinovat statul român, care nu a asigurat persoanelor condamnate pentru diferite delicte sau crime condiţii de trai confortabile, deşi persoanele respective erau condamnaţi la executarea unor pedepse care se presupune că nu sunt plăcute (altfel nu ar mai fi pedepse).


Dar sunt şi multe alte categorii de cetăţeni români care sunt supuşi la condiţii degradante , fără a fi fost condamnaţi la executarea de pedepse pentru diferite vini.

În 2012, deţinuţilor le-au fost acordate 814.092 de consultaţii medicale, adică 26,4 consultaţii, în medie, fiecărei persoane private de liberate. Persoanele aflate în libertate credeţí că sunt văzute de medic de mai mult decât de două ori pe lună? 

Asiguraţii care plătesc CAS au dreptul , dacă au între 18 şi 39 de ani, să fie consultaţi de medicul de familie o dată la 3 ani preventiv , în anul în care se face evaluarea stării de sănătate având dreptul în total la maximum două consultaţii. În cazul în care există o boală cu potenţial epidemic confirmată, se decontează o singură consultaţie pe lună. 

De exemplu pacienţii din (să zicem doar unele) spitale.

    * Am văzut la televizor cum pacienţii de la un spital de pneumoftiziologie din Capitală, care primeşte pacienţi bolnavi de TBC din 39 de judeţe sunt trataţi într-un spital care nu mai are autorizaţie de funcţionare de 10 ani!

Cotidianul britanic „The Sun” a calificat anul trecut  România ca fiind focarul de infecție al Europei în privința TBC. 

În judeţul Neamţ, de pildă, în anul 2012, s-au înregistrat 360 de cazuri noi de tuberculoză (incidenţă de 64,5 la 100.000 de locuitori). Ei se adaugă la cei depistaţi în anii anteriori. Nu ştim cât este numărul lor tota. 

În condiţiile recrudescenţei acestei boli a mizeriei , care fusese aproape eradicată în România înainte de 1989, 2000 de bolnavi  sunt "trataţi" într-o clădire care stă să cadă, în care condiţiile de igienă sunt evident nerespectate, fiind suficient să vezi pereţii jupuiţi. Iar să ţi se aducă mâncare în găleţi, ăsta nu e un tratament degradant? Cât despre banii alocaţi de spital pentru hrana pacienţilor, aceştia sunt mult mai puţini decât cei alocaţi de penitenciare pentru hrana deţinuţilor. Pacienţii sunt siliţi să accepte toate acestea, pentru că nu au alternativă. Ca şi condamnaţii din penitenciar, ei sunt siliţi să rămână acolo pentru că este singurul mod în care ar putea să-şi salveze viaţa. Deosebirea faţa de deţinuţi este că pacienţii nu au comis delicte sau crime, dar au  şi cotizat la sistemul de asigurări de sănătate. Lor nu numai că li se aplică un tratament degradant, dar nu li se respectă nici dreptul la îngrijiri medicale şi până la urmă dreptul la viaţă (tuberculoza putând deveni letală în condiţii mizere de trai şi în condiţii de tratament necorespunzător).
Acesta este doar un exemplu.
    * Pe curaj tv vedem că rudele unei bătrâne au depus plângere că aceasta a fost maltratată la  Spitalul Clinic Municipal "Arhanghel Mihail", în martie, aducând ca dovezi vânătăile de pe corpul bătrânei şi faptul că nu au putut să o vadă câteva zile după internare.
Asistentele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova au fost amendate (în octombrie) pentru că nu au tratat o paciente de 65 de ani bolnave de diabet, dependentă de insulină, ci au legat-o de pat . Femeia a decedat. Asistentele vor plăti timp de 3 luni cu câte 5-10% din salariu. Ieftină viaţa unui om, nu?
    * Centrul de Resurse Juridice relata în urmî cu ceva timp că "bolnavii din spitalele de psihiatrie (din România n.n.) sunt supuşi unor tratamente inumane şi degradante.
Organizaţia a monitorizat 16 spitale de psihiatrie din România şi a constatat că saloanele sunt supraaglomerate, pacienţii sunt privaţi de libertate şi sunt trataţi inuman de personalul medical. Alimentaţia e sărăcăcioasă , condiţiile insalubre.  În aceste stabilimente există un mare număr de decese. Iar aceşti pacienţi nu au comis delicte, în schimbau cotizat la CAS!

Ce propun aleşii noştri din Parlament pentru remedierea situaţiei?

În privinţa condiţiilor din penitenciare, se propune o amnisiere generală a deţinuţilor cu pedepse de până la 6 ani . Anterior se propusese amnistierea celor cu pedepse până la 7 ani, care a fost respinsă. Acum se propune amnistierea celor condamnaţi până la 6 ani. Argumentele ar fi acestea:

• Prea puţine locuri în penitenciare
• Condiţii precare de igienă în penitenciare (păduchi)

Domnul deputat Păun spune că oamenii intră sănătoşi în penitenciare şi ies de acolo bolnavi şi cu păduchi. Păi atunci peniteciarele ar trebui să fie desfiinţate, pentru că cei condamnaţi la pedepse mai lungi sunt cu atât mai expuşi la îmbolnăviri şi la parazitare cu păduchi.
Dar cine aduce, oare, păduchii în puşcărie? Şi cine îi împiedică pe deţinuţi să se radă pe cap ca să scape instantaneu de păduchi? (Oh, desigur ei ţin la frezele lor, mai bine să fie amnistiaţi).
Copilul unei colege a venit cu păduchi de la şcoală. Probabil nu ar mai trebui să meargă la şcoală - mă gândesc.
Dacă se va respinge, se va propune probabil amnistierea celor condamnaţi până la 5 ani şi jumătate şi tot aşa.
Presupunând că se va vota această amnistiere, cei condamnaţi ulterior la pedepse cu închisoare pe perioade de 5 ani se vor putea considera discriminaţi , pentru a fi fost condamnaţi pentru delicte pentru care alţii au fost amnistiaţi în masă. Ar putea fi o nouă sursă de venit pentru infractorii care nu recurg la violenţă. În primul rând, condiţiile lor de muncă se vor îmbunătăţi brusc: va deveni "aproape legal" să intre prin efracţie în locuinţele altora, să care de acolo tot ce îşi doresc şi să vândă produsele respective pe piaţă. Totul ar fi să nu le ia gâturile proprietarilor, ci să se mulţumească să-i ameninţe. Asta se poate realiza uşor prin apariţia de grupuri organizate, care să se impună prin numărul lor. Ar putea jefui astfel blocuri întregi odată, ca să meargă mai repede şi ar putea dechide târguri specializate unde să vândă "recolta" de obiecte. Eventual foştii proprietari şi-ar putea recupera bunurile plătindu-le din nou. Iar dacă vreun poliţist i-ar deranja, ei s-ar putea plânge la CEDO pentru discriminare. De asemenea, la intrarea în penitenciare ar trebui să se afişeze numărul de locuri disponibile, pentru ca infractorii să ştie care e situaţia. Dacă locurile din penitenciar s-au terminat, e clar că nu vor mai putea fi condamnaţi înainte ca cei aflaţi "înăuntru" să fie amnistiaţi la rândul lor.
S-ar putea face şi o programare, de pildă s-ar putea rezerva locuri pentru iarnă în penitenciar, unde e cald, ca să nu se mai cheltuiască bani cu încălzirea. În primăvară ar urma amnistierea şi reluarea activităţii anterioare (proxenetism, ori excrocherii, ori furturi, ori tâlhării, ori falsificări, ori corupţie de tot felul etc). În etapa a doua, aceste acţiuni nu vor mai fi incriminate de codul nostru penal.
Dacă deja se vorbeşte ca prostituţia să nu mai fie incriminată de codul penal, pentru că "fenomenul există oricum", aşa că se poate continua şi cu celelalte infracţiuni, care există şi acelea, oricum.
În acest fel statul şi-ar reduce cheltuielile cu penitenciarele şi o mare parte a populaţiei ar avea mijloace de trai fără a mai solicita locuri de muncă de la guvern. S-ar mări şi vânzările de bunuri de consum, pentru că cei care au fost jefuiţi vor fi nevoiţi să-şi cumpere, după posibilităţi desigur, alte obiecte de uz casnic. Eventual se vor înţelege cu "profesioniştii" să li se aducă alte obiecte, la preţ mai mic decât cel din magazin. "Profesioniştii" vor face cunoscut unde să fie contactaţi pentru tot felul de "servicii" ca: ameninţări, intimidări, furturi de anumite produse (eventual tablouri celebre din galerii de artă) ş.a.m.d.
Cei care nu vor avea cu ce plăti vor ieşi la cerşit.  Vor apărea manuale cu instrucţiuni specifice: texte , costumaţie, mimare de infirmităţi.
Şi iată cum, în acest mod simplu, o mare parte a populaţiei va avea un trai mai bun. prin grija parlamentarilor noştri.
Cât despre munca în folosul comunităţii, ca mijloc de coerciţie, nu vrem să auzim de aşa ceva! Munca e dăunătoare sănătăţii! Nu aveţi decât să vedeţi cât de mulţi salariaţi sunt bolnavi! Şi erau sănătoşi acum câţiva ani!
Altfel, am fi putut să ne gândim la soluţia ca cei condamnaţi la pedepse minore să muncească în folosul colectivităţii construind nişte noi penitenciare. Astfel s-ar crea noi locuri de muncă (pentru posturile ce nu vor putea fi acoperite cu condamnaţi) şi se va rezolva problema locurilor din penitenciar. Iar munca pe şantier nu pare să fie prea dăunătoare , de vreme ce mulţi români o practică şi fără a fi condamnaţi. 

Ce spuneţi?

Bacteria Serratia

Lichid dezinfectant care infectează

Aflăm de la tv că un lichid folosit la spălarea pe mâini a personalului medical şi la dezinfectare în spitalele de la noi era de fapt infectat cu un germen patogen  - bacteria Serratia - care a îmbolnăvit până în prezent doi pacienţi din spitalul Elias.
De menţionat că în diferite emisiuni televizate agentul patogen a fost denumit fie virus, fie bacterie, ceea ce deotă că pentru redactorii respectivi diferenţa între aceste tipuri de agenţi patogeni rămâne neclară.

Ce este bacteria Serratia

O injecţie a ruinat viaţa unei fetiţe

Greşeală înfiorătoare făcută la un mare spital londonez

Bolnav in Romania - partea 1 (diagnosticul)

Dupa o lunga pauza de scris aici, ma intorc cu o poveste trista, urmarita indeaproape. Protagonistul este un apropiat de-al meu, si toate faptele sunt, din pacate, reale. Voi povesti intreaga epopee la persoana I, pentru a transmite mesajul mai usor. Sa incepem dara:

Episodul 1: Diagnosticul

Alarmat de niste analize care nu iesisera cum trebuie, sunt indrumat de catre medicul de familie catre un specialist dintr-un spital. Pe modelul binecunoscut, incep telefoanele la cunostinte si rude pentru identificarea specialistului cu pricina. Este gasit un chirurg de la spitalul Panduri si ma duc acolo cu 'intrarea' facuta.

Urmeaza ore lungi de asteptat pe holuri. Mai precis, toata lumea care cauta cate un doctor astepta pe holul de la intrare, pandind momentul in care maretii profesionisti traversau respectivul hol dintr-o parte in alta. Aici erau agatati (la figurat sau mai mult la propriu) de catre bolnavi, pacienti si rudele lor, fiecare incercand sa profite cat se poate mai bine de 'quality time'-ul petrecut cu specialistul.

Intr-un final, vine si doctorul pe care il asteptam. Este interceptat, i se prezinta situatia, si sunt invitat la policlinica, unde consulta doctorul o singura zi pe saptamana. Intamplator, pe saptamana respectiva ziua de-abia trecuse..

Saptamana urmatoare - policlinica. Coada ca la carne, cu lista de asteptare. Dupa vreo 3 ore de stat in picioare, reusesc sa intru. Medicul se uita pe analize si decide ca trebuie sa le repet, la ei in spital.

Boon, trec alte zile, se repeta analiza. Din nou policlinica, din nou coada. Doctorul decide ca trebuie facuta o biopsie. Booon, se stabilesc o zi si o ora, ne prezentam la biopsie.

Urmeaza Episodul 2: Biopsia