Infectie nosocomiala

Sunt spitalele de la noi mai periculoase decât cele din alte părți?

La conferința de presă susținută de secretarul de stat Săndesc , secondat de dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Spitalului de bol infecțioase M. Balș, ni  s-au adus la cunoștință următoarele:

·         În adresa primită din partea unui spital din Belgia, s-a specificat că pacienții cu arsuri de la Colectiv erau „colonizați” cu bacterii  diverse.

·         Domnul Streinu-Cercel ne-a explicat că noi toți suntem colonizați cu bacterii, ceea ce este un lucru benefic, pentru că altfel nu am putea să ne hrănim.

(De aici eu înțeleg că prima parte a adresei e „de bine”, adică belgienii ne comunică faptul pacienții respectivi beneficiază și ei de ajutorul bacteriilor pentru a se hrăni)

·         În adresa primită de la un spital militar din Belgia, se specifică de asemenea și faptul că pentru acei pacienți există riscul de a dezvolta infecții.

(Ni se explică imediat că pacienții cu arsuri sunt mai lipsiți de apărare în fața infecțiilor și că, în medie, pacienții intubați dezvoltă o infecție în a cincea zi după intubare. Adică, e absolut normal ca pacienții cu arsuri să dezvolte infecții. Ce fel de infecții? Păi..nozocomiale, adică intraspitalicești, pentru că sunt luate de la vecinul de pat.)

Așa că, în concluzie, să ne bucurăm dacă ni se depistează bacterii la analize și să ne obișnuim cu gândul că după cinci zile de tratament în spital (cu sau fără intubare) vom avea o infecție cu una sau mai multe bacterii, că așa e peste tot.

Cât despre bacteriile rezistente la antibiotice, ni se explică faptul că ele pot veni de pildă din Asia, de unde au ajuns în Suedia și apoi la noi. (Așa că ele nu provin de la noi, ci din Asia, deci nimeni din sistemul sanitar de la noi nu e de vină).

Cum în urma conferinței de presă rămăsesem cu unele nelămuriri, am zis să mai citesc câte ceva despre infecțiile nosocomiale. Și iată ce am găsit:

Ce e o infecție nosocomială

= O infecție contractată într-un așezământ de sănătate (spital, policlinică etc).

(nosos=boală în grecește, komein=a îngriji).

Prin urmare o infecție nosocomială este o infecție ce nu exista înainte de intrarea pacientului în spital și se dezvoltă la peste 48 de ore după internare.

Termenul de 48 de ore se prelungește la 30 de zile în cazul infecțiilor de sit operator și până la un an în cazul montării unor materiale protetice.

Altfel spus, orice infecție care apare pe o cicatrice chirurgicală în anul ce urmează după operație , chiar dacă pacientul a ieșit din spital, poate fi considerată ca nosocomială. (cf. Wikipedia).

Ce mai scrie acolo?

„Infecțiile nosocomiale nu sunt  deci toate evitabile( se citează ca factori favorizanți imunitatea scăzută, tehnici medicale invazive ș altele), dar aproape jumătate dintre acestea pot fi prevenite prin mijloace simple, cum ar fi spălarea pe mâini și o formație continuă adaptată.

Vedem și statistici referitoare la situația din Franța, de pildă, unde se enumeră o serie întreagă de norme specifice în domeniu.

An	Pacienți tratați în spital cuprinși în anchetă	Nr unități spitalicești investigate	Pacienți infectați In spital	pondere infecții nosocomiale depistate	Observații
1990	11 599	39 spitale	6,7%	7,4%
1996 anchetă națională	236 334	830	6,7%	7,6%.
2001 anchetă națională	305 656	1533 (78% din paturile de spital disponibile)	5,9%	6,4%.	Sub egida Rețelei de alertă, de investigație și de supraveghere a infecțiilor nosocomiale (Raisin)
2006 anchetă națională	358 353		4,97%	5,38%

Se remarcă o scădere (cât de cât) a procentelor de infecții nosocomiale constatate, în Franța. Se remarcă de asemenea cercetarea sistematică ce se face în spitalele de acolo.

Dintre aceste infecții „căpătate” în spitale, în 2006 30,3% erau infecții urinare, 14,7% erau pneumopatii, 14,2%erau infecții din situri operatorii, 10,2% au fost infecții ale pielii și ale țesuturilor moi , 6,8 % au fost infecții respiratorii și 6,4% au fost septicemii bacteriene.

 Printre pacienții internați la reanimaremai mult de două zile, 14,4% au prezentat cel puțin o infecție.

Dar la noi, cât la sută dintre pacienți fac infecții intraspitalicești? 

În Italia,

În anul 2000, circa 6,7% dintre persoanele spitalizate au căpătat o infecție în spital și 10% dintre aceștia au decedat (deci 0,6%).

La policlinica Umberto I, în care condițiile de igienă „s-au dovedit dezastruase” în 2006, indicele de infectare a depășit 15%.

În SUA

10% dintre pacienții spitalizați capătă o infecție nozocomială. O treime dintre aceste infecții ar fi evitabile.

La noi a făcut cineva o astfel de anchetă la nivel național, o cercetare care să constate câți dintre pacienții ce au primit îngrijiri sau au fost investigați în spitale s-au „procopsit” și cu o infecție de pe acolo? N-am auzit să se fi făcut....

Infecțiile cu germeni multirezistenți

Din păcate infecțiile din spitale prezintă un pericol major din alt punct de vedere: germenii care se înmulțesc prin spitale au devenit din ce în ce mai rezistenți la antibiotice, pentru că au supraviețuit unor tratamente (de cele mai multe ori pe durata a doar trei zile) cu antibiotice și au căpătat rezistență la acestea. Medicii folosesc atunci alte antibiotice și microbii capătă rezistență și la noile tratamente, pentru că nu s-a făcut o antibiogramă pentru a se stabili gradul de sensibilitate a germenului la antibioticul respectiv și fiindcă tratamentul durează tot trei zile)  și tot așa. În acest mod simplu se selectează tulpini de bacterii rezistente la aproape toate antibioticele, așa-numiți „germeni multirezistenți”.

La analizele de urină din secțiile de urologie vedem că urina tuturor pacienților este „sterilă” .Aceeași urină dusă la un laborator privat din oraș poate indica o infecție cu klebsiella ce nu mai e sensibilă decât la Tienam (ultima redută a medicinei contra acestor germeni multirezistenți).

Printre bolnavi circulă sub formă de zvon denumiri de germeni care ar circula nestingheriți prin spital. Oficial, însă, nici o vorbă despre asta!

Ni se spune că și în alte părți există infecții intraspitalicești.

Da, cifrele de mai sus arată asta. Dar mai arată ceva: faptul că aceste infecții sunt depistate , raportate, se duce o luptă împotriva lor pe plan național, la vedere.

La noi, gunoiul e ascuns sub preș.

Să vedem care sunt măsurile igienice recomandate la francezi pentru reducerea numărului de infecții din spitale:

• ·         Igiena mâinilor personalului sanitar, a pacienților și a anturajului lor (De multe ori m-am gândit, privind mâinile încărcate cu inele și brățări , cel mai adesea de aur, ale asistentelor, dacă aceste bijuterii sunt compatibile cu o bună igienă. Dar dacă ai ghinionul să folosești un grup sanitar din unele dintre spitalele de la noi, nu mai ai nici un dubiu în privința riscurilor care te pas acolo. Nu degeaba grupurile sanitare pentru personal sunt separate față de cele pentru pacienți și închise cu cheia)
• ·         Depistarea, la sosirea în spital, a pacienților cu risc mare (vârste extreme, imunodeprimați, pacienți ce au fost internați des, pacienți transferați de la alte spitale)- cum se practică în Olanda, în Finlanda sau în Danemarca

• ·         Izolarea septică (într-o cameră individuală) a bolnavilor susceptibili a propaga infecții (asta la noi nu prea se poate face, din lipsă de rezerve).
• ·         Izolarea protectoare a celor sensibili la infectare
• ·         Supravegherea folosirii antibioticelor în spital (eu știu că la urologie se prescriu din start câte două antibiotice oricărui pacient operat, iar dacă acesta face febră i se prescriu alte două antibiotice și dacă nici acestea nu au succes e trimis un membru de familie în oraș să cumpere alte două antibiotice , care ar putea să „meargă”...)
• ·         Supravegherea mediului de către un tehnician biohigienist (ce e aia?n.n.) care să se ocupe de aparatele de aer condiționat , apă, camerele de grefe, apa pentru îngrijirile standard și apa caldă sanitară – să nu conțină legionella sau alți germeni patogeni; să controleze și să dezinfecteze endoscoapele și să controleze calitatea microbiologică a suprafețelor (adică de pildă a mușamalelor pe care nu le spală nimeni vreodată, a tărgilor ce n-au fost dezinfectate de la achiziționarea lor, acum 30 de ani etc)

• ·         Acțiuni preventive tehnice: tratarea conductelor ce transportă fluide, mai ales apă (cu șoc termic sau șpc clorat) , a tuturor aparatelor de încălzire și de climatizare
• ·         Formarea și controlul periodic medical al personalului din spital: spălarea mâinilor după fiecare pacient (cu săpun și alcool), folosirea de mănuși sterile (dar dacă n-avem, ce să facem..?) și a măștilor, dacă e necesar (n-am văzut la noi decât în sala de operații), dezinfectarea materialelor în autoclave (la noi uneori pacientul stă pe mușama fiindcă nu e cearceaf..), obligația pentru personalul de îngrijire să scoată toate bijuteriile și ornamentele corporale (aha, va să zică ei s-au gândit la asta n.n.), distrugerea materialelor de unică folosință
• ·         Constituirea unui Comitet de Luptă contra infecțiilor nosocomiale care să elaboreze programe în asociere cu o Echipă Operațională de Igienă
• ·         Schimbarea cu regularitate (de 3-4 ori pe an) a antibacterienelor de suprafețe (adică a materialelor de întreținere cu care ar trebui să se dezinfecteze măsuțele, paturile , pardoselile)

Există și măsuri de prevenire ce se adoptă prin însăși soluția arhitecturală adoptată: separarea fluxurilor materialelor septice de cele ale materialelor curate, neintersectarea circuitului pacienților și medicilor cu al vizitatorilor țn haine de stradă, etc. La noi, am văzut câte două operații desfășurate în același timp în aceeasi sală de operații, brancardier ce intra și ieșea cu targa pe roți ca să ducă sau să aducă un pacient în timp ce alt pacient era deschis pe masă, medic ce ieșea din sală, mergea printre aparținătorii îmbrăcați în paltoane și străbătea două coridoare ca să ia o sondă, ca să se întoarcă apoi în operație, alt medic ce ieșise din operație ca să –i asculte pe studenți, dar nu întindea mâna cunoscuților ci le întindea cotul, explicând că urma să intre ca să continue operația începută, pacient căruia i s-au găurit pe viu burta și vezica urinară în salon, pe un pat fără cearceaf, de față cu ceilalți pacienți din salon și cu studenții veniți să învețe...

Accesul personalului medical în sala de operație (care, desigur, ar trebui să fie sterilizată pentru fiecare intervenție) ar trebui să se facă printr-un filtru în care medicii și asistentele ar trebui să-și lase îmbrăcămintea nesterilă (inclusiv halatele de spital), să treacă printr-un duș dezinfectant, ca să se îmbrace apoi cu haine sterile și așa să intre în sală. La noi însă....mai va!

Cardul de sanatate

Cardul - posibilă sursă de fraude cu medicamente ?

DE CE PACIENŢII NU AU ACCES LA DATELE MEDICALE?

Ni se spune că vom avea carduri de sănătate, pe care se vor trece( -sau nu-:-) datele stării noastre de sănătate.

Înţeleg că pe card vor fi trei feluri de informaţii:

• Faptul că posesorul este asigurat, cu cotizaţia la zi (sau nu -eventual)
• Date medicale cu risc vital ale pacientului 
• (Opţional, cu acordul pacientului): persoanele de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, acordul de a dona organe (dacă pacientul şi-a dat acest acord), bolile cronice şi alergiile depistate. (păi HG 900 spune că şi acestea intră la datele obligatorii)

Cum ne-am obişnuit şi în alte ocazii, asupra acestui card plutesc numeroase neclarităţi.

1. Cardul e obligatoriu de la 1 ianuarie 2013, conform cu HG 900/2012. Dar nici vorbă să-l avem deja, deşi ar fi trebuit să fie eliberat până la sfârşitul lui 2007,ci abia se discută cine să treacă datele pe el! În HG 900 se spune că acest card se va distribui de la intrarea în vigoare a Hotărârii, adică de la 10.09.2012. Testarea funcţionalităţilor lui (componenta informatică) se va începe tot atunci (!). Deci, se distribuie carduri fără a fi testat softul. Grozav! Dar cine verifică dacă nu s-au strecurat greşeli?
2. În HG 900 se stipulează că medicii de familie au obligaţia de a insera datele prevăzute în art. 331 din Legea nr. 95/2006. Medicii spun, însă, că aceste date ar trebui să fie trecute de Casa de Sănătate. Păi ce, HG-ul e obligatoriu? Probabi că nu....

ART. 331a fost  modificat la 14 Ian 2011:
(1) Informaţiile minime care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:
a) numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului;
b) codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
c) numarul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate vor fi înregistrate informaţiile minime prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele informaţii:
a) diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;
b) grupa sanguină şi Rh;
c) acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces;
d) medic de familie: nume, prenume, date de contact.
(3) Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor fi înregistrate pe cipul cardului national de asigurări sociale de sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS. (deci încă nu se ştie care vor fi?)
(4) Pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, datele medicale se înregistrează separat de datele administrate, iar accesul la acestea se face numai de persoane autorizate în acest scop**. (Între aceste persoane nu este şi posesorul cardului! Adică, duce, măgarul, nu ştie ce duce, o hârtie de la primărie!)

         3. Se spune că încărcarea datelor personale ale bolnavilor ar fi opţională. Care anume date ar fi opţíonale, nu se ştie.  

         4. Cei care au acces la datele de pe cipul cardului sunt doar CNAS şi medicii. Dar pacientul? De ce nu poate pacientul să vadă date înscrise, pentru a verifica la rândul lui dacă sunt corecte? Pacienţii ar putea vedea datele înscrise doar făcând o cerere scrisă autorităţilor. E normal? Am văzut în mai multe rânduri date greşite înscrise în fişele medicale. Unele, cu urmări grave. De ce nu pot pacienţii să aibă acces la propriile lor date medicale?

Dacă eşti internat în spital, nu poţi vedea fişa medicală. Dacă întâmplător pui mîna pe ea, eşti imediat admonestat: nu ai voie să te uiţi acolo! De ce? Pentru că ai putea vedea că ţi s-a făcut o transfuzie care nu a avut loc, sau că ţi s-au dat medicamente pe care nu le-ai văzut?

Nu poţi vedea nici fişa de la medicul de familie. Cu totul întâmplător, dacă cineva îi ţine locul medicului de familie, poţi afla cu surprindere că ai nişte boli de care habar n-aveai. Şi pentru care nu ai primit tratament. Sau...ai primit, dar nu ştii ....
Citim în presă că deja s-au făcut fraude cu medicamente eliberate-chipurile- unor persoane ce beneficiază de gratuităţi, cînd de fapt persoanele respective nici n-au văzut medicamentele! Cu noul card, acest lucru va deveni frecvent, dat fiind că pacientul nu va şti niciodată ce s-a scris pe cardul lui!
Tot întâmplător am aflat după 6 ani că fiul meu figura ca fiind vaccinat contra rujeolei, când de fapt ştiam sigur că nu a fost vaccinat. Îmi amintesc figura încurcată a asistentei cînd dusesem copilul să fie vaccinat...mi-a spus că acum se vaccinează alt lot de copii...ele scriseseră deja că l-au vaccinat! Iar peste 6 ani a făcut o rujeolă cu complicaţii foarte periculoase...

Dacă am avea acces la fişele medicale, astfel de lucruri nu s-ar mai întâmpla. Şi poate că lucrurile ar merge mai bine.

Pot fi greşeli neintenţíonate. Să ne gândim puţín la medicul (uneori în vârstă), care nu a mai inscripţionat până  acum carduri, dar acum trebuie să inscripţioneze câteva mii! Va vrea să scape de corvoadă cât mai repede, desigur. Va fi obosit, enervat, frustrat că e silit să facă altceva decât meseria lui. În aceste condiţii, desigur că poate greşi. Dacă ţi-a trecut altă grupă sanguină? Dacă ai nevoie de o transfuzie şi mori din pricina acestei greşeli?

5. Nu ni se spune dacă acest card va putea funcţiona şi precum CARD EUROPEAN DE SĂNĂTATE, adică dacă va putea fi folosit şi în călătoriile din străinătate în condiţiile în care poate fi folosit acum acel card.

**(1) Entitatile care au acces la informaţiile înscrise pe cardul naţional sunt:
a) Casa Nationala de Asigurari de Sănătate şi casele de asigurari de sanatate, prin personalul autorizat in acest scop, au acces la datele mentionate la art. 331 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia editarii datelor medicale pe cipul cardului national;
b) medicul de familie la care este inscris asiguratul are acces la editarea datelor medicale inscrise pe cipul cardului national, precum si la citirea datelor inscrise atat pe cardul national, cat si pe cipul acestuia;
c) medicii specialisti, altii decat medicii de familie mentionati la lit. b), au acces numai la citirea datelor inscrise pe cardul national, respectiv cipul acestuia;
d) furnizorii de dispozitive medicale si furnizorii de medicamente, prin intermediul cardului national, vor realiza doar identificarea titularului cardului national in vederea eliberarii prescriptiilor medicale sau a dispozitivelor medicale
(2) Pentru exercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguratii, titulari ai cardului national, adreseaza o cerere scrisa entitatilor mentionate la alin. (1), care vor transmite, in mod gratuit, informatiile solicitate, in conditiile legii
(3) Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, casele de asigurari de sanatate, furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, precum si institutiile implicate in implementarea cardului national au obligatia de a respecta prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare

Chiar zilele acestea aflăm că s-au decontat în mod fraudulos de la Casa de sănătate analize fictive de circa 500 000 de euro! Asta în condiţiile în care pentru analizele reale se pun tot felul de piedici: analize gratuite doar o dată pe an, într-un număr cât mai mic etc. 
Acum, încă se mai pot face astfel de verificări, dar dacă doar medicul de familie şi Casa de Sănătate vor avea acces la card, adio verificare!
---------------------------------------------------------------------

Alta informatie utila:

Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone

Incercaţi combinaţia următoare:
1330

Primul '1' este 'factură şi servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Dacă intercalează tot felul de reclame în meniu, trebuie să le ascultaţi şi să apăsaţi tasta corespunzătoare pentru a sări peste ele.