Sfântul Mare Martir Gheorghe Purtătorul de Biruinţă
Pe 23 aprilie lumea creştină îl prăznuieşte
pe sfântul mare martir Gheorghe Purtătorul de Biruinţă şi pe tovarăşii săi
Anatol, Protoleon, Atanase şi Glikerios.
Viaţa Sfântului
Sfântul Gheorghe se născuse într-o familie de
condiţie bună, bogată, din Cappadocia (Asia Mică). El şi-a pierdut tatăl la
vârsta de zece ani, iar mama sa Policronia, ce era creştină, s-a întors în
patria ei Palestina şi şi-a crescut fiul în virtuţile evanghelice.
La 18 ani Gheorghe un tânăr inteligent, cu educaţie aleasă şi cu
aspect plăcut. El a intrat în cariera militară şi a fost ridicat rapid la
gradul de tribun în garda imperială, apoi – se pare – devenise prefect.
Întorcându-se în Cappadocia după o campanie
victorioasă, trecând prin Pamphylia, el a eliberat-o pe fiica unui rege care
fusese lăsată pradă unui dragon, omorând fiara. Cei care au văzut puterea pe
care i-o dăduse credinţa, s-au convertit la rândul lor la creştinism.
În timpul marii persecuţii declanşate de
Diocletian împotriva creştinilor în jurul anuliu 304 împăratul convocase la Nicomedia toţi
guvernatorii din Orient pentru a le comunica decretele împotriva creştinilor.
Sfântul Gheorghe a simţit că venise
momentul să-şi mărturisească public credinţa creştină. El şi-a împărţit toate
bunurile săracilor, a eliberat sclavii şi s-a dus la curte.
În mijlocul adunării, el i-a reproşat
suveranului că varsă în mod nedrept sângele nevinovat al creştinilor. Stupefiat,
Diocletian l-a însărcinat pe secundul său Magnentius să-l interogheze pe
îndrăzneţ asupra credinţei lui.
Gheorghe a răspuns că venise fără teamă să le adreseze reproşurile
pentru că el credea în Cristos, Dumnezeu adevărat.
Împăratul i-a propus să-l acopere de
onoruri dacă ar aduce sacrificii zeilor imperiului.
Gheorghe a răspuns:
« Regatul tău va deveni corupt şi va
dispărea repede, fără să-ţi aducă nici un profit; dar cei care vor aduce un
sacrificiu de laudă Regelui Cerurilor vor domni alături de El îneternitate !»
La ordinul suveranului, gărzile l-au lovit
pe sfânt cu lăncile în pântec. Sângele a tâşnit în valuri, însă, de la primele
lovituri, lăncile s-au îndoit, ca şi cum ar fi fost făcute dintr-un material
moale.
Ostaşul lui Cristos a fost atunci aruncat
în temniţă, cu o piatră grea pe piept. A doua zi, el a apărut din nou în faţa
tiranului şi a arătat aceeaşi fermitate, aşa că a fost legat de o roată
deasupra unor instrumente tăioase, astfel încât când roata se învârtea corpul
Sfântului era trptat tăiat în bucăţi. Stăpâninduşi durerea prin dragostea
pentru Dumnezeu, sfântul Gheorghe nu
înceta să mulţumească Domnului. O voce s-a auzit din cer, spunând: „Nu te teme
Gheorghe. Eu sunt cu tine!” Şi un înger îmbrăcat într-o haină albămai
strălucitoare decât soarele, a coborât pentru a-l dezlega şi a-i vindeca
rănile. Când sfântul s-a prezentat sănătos în faţa împăratului, doi ofiţeri din
garda imperială, Anatol şi Protoleon
l-au mărturisit pe Cristos cu voce tare. Ei au fost imediat decapitaţi.
Împărătesa Alexandra s-a declarat creştină
şi ea, dar Magnentiu a constrâns-o să se retragă la palat.
Sfântul a fost apoi aruncat într-o groapă
plină cu var nestins; dar, ca şi cei Trei Tineri din coptoru din Babilon, el a
ieşit de acolo teafăr, după trei zile, salutând mulţimea care striga « Mare
este Dumnezeul lui Gheorghe ! » Împăratul, rămânând totuşi insensibil în faţa
tuturor acestor demonstraţii de putere a lui Cristos, a ordonat ca Martirul să
fie obligat să meargă cu încălţări cu vîrfurile înroşite în foc. « Aleargă, Gheorghe,
către obiectul dorinţelor tale ! », îşi spunea Sfântul, invocând ajutorul
Domnului. Şi încă odată, deatins şi strălucind de mulţumire, el s-a prezentat
în faţa tiranului.
Icoana făcătoare de minuni de la muntele Athos |
Unii dintre cei care au crezut în Cristos
după minunile Sfântului Gheorghe au găsit mijlocul de a veni să-l viziteze în
temniţă, pentru a primi învăţătura evanghelică sau pentru a fi vindecaţi de
bolile de care sufereau. Sfântul alina durerile fiecăruia şi a înviat chiar un
bou ce aparţinea unui ţăran numit Glikerios. Acesta din urmă a fost apoi
arestat şi decapitat fără nici un proces.
A doua zi Diocletian a ordonat să fie adus
Gheorghe în templul lui Apollon, în prezenţa unei mulţimi considerabile. Prefăcndu-se
că ar vrea să aducă sacrificiu, Martirul a intrat în templu şi s-a adresat
idolului făcând semnul Crucii. Demonii care locuiau în statuie au strigat şi ei
că Isus Cristos este adevărat Dumnezeu şi au ieşit cu mare zgomot, lăsând
statuile să se prăbuşească la pământ. Preoţii şi păgânii l-au gonit atunci pe
Sfânt cu strigăte şi l-au readus la palat. Atrasă de zgomot, Alexandra a ieşit
, a trecut prin mulţime strigând «Dumnezeu al lui Gheorghe, ajută-mă! » şi a
căzut la picioarele Sfântului. Ne mai putând să-şi stăpânească furia, tiranul,
a cărui inimă se întărise ca odinioară a Faraonului, a ordonat decapitarea
celor doi. Dar în ajunul execuţiei, Alexandra şi-a dat în pace duhul lui
Dumnezeu, în închisoare.
În ziua stabilită, Sfântul Gheorghe s-a dus
la locul execuţiei urmat de o mare mulţime. El a mulţumit lui Dumnezeu pentru
toate binefacerile Lui şi , cerându-I ajutorul pentru toţi cei ce se vor cere
să intervină pentru ei în secolele ce vor urma, apoi şi-a aplecat capul sub
secure şi a plecat pentru a duce în ceruri trofeele gloriei eterne.
Racla Sfântului Gheorghe la Lod în Israel |
Cultul Sfântului Gheorghe a cunoscut o mare
râvnă în toată lumea creştină, atât în Orient, cât şi în Occident. Sfântul
Gheorghe a fost ales protectorul multor ţări, mii de biserici i-au fost
consacrate şi toate sufletele creştine văd în el încarnarea virtuţilor
curajului, răbdării în suferinţe şi încredere în ajutorul Domnului Cristos.
Sfântul Gheorghe este sfântul ocrotitor al următoarelor țări și regiuni:
·
Anglia
Steag de luptă al lui Ştefan cel Mare, cu Sfântul Gheorghe pe tron |
·
Aragon
·
Catalonia
·
Etiopia
·
Georgia
·
Grecia
·
Lituania
·
Malta
·
Moldova
·
Muntenegru
·
Palestina
·
Portugalia
·
Rusia
·
Serbia
Sfântul
Gheorghe este sfântul ocrotitor al următoarelor orașe:
·
Amersfoort, Olanda
·
Barcelona, Spania
·
Beirut, Liban
·
Botoșani, România
·
Bteghrine, Liban
·
Cáceres, Spania
·
Ferrara, Italia
·
Freiburg, Germania
·
Genova, Italia
·
Insula Gozo, Malta
·
Liov, Ucraina
·
Ljubljana, Slovenia
·
Lod, Israel
·
Londra, Anglia
·
Moscova, Rusia
·
Piran, Slovenia
·
Pomorie, Bulgaria
·
Preston, Anglia
·
Qormi sau
Città Pinto, Malta
·
Reggio Calabria, Italia
·
Rio de Janeiro, Brazilia
·
Timișoara, România
Capela St Georges de la castelul Windsor |
La mulţi ani tuturor celor ce se numesc Gheorghe, Georgiana,Gherghina, George, Georgeta!
Mănăstirea "Duminica Sfinţilor Români" |
Sfântul Gheorghe este şi patronul forţelor terestre române - ca atare a avut loc o frumoasă defilare la Bucureşti
------------------------------------------------------------------------------------------------------------