Într-un articol din 24 septembrie 2013, aflăm că faimosul (deja) proiect de la Roşia Montană nu poate primi avizul de mediu deoarece contravine Directivei europene asupra apei, care a fost transpusă şi în legislaţia românească. Aceasta a fost declaraţia doamnei Plumb în faţa comisiei parlamentare însărcinate cu analizarea dosarului Roşia Montană.
Proiectul incriminat presupune nu doar aruncarea în aer a cinci munţi, ci şi deturnarea râului Corna, în locul căruia ar trebui să apară giganticul lac de decantare a deşeurilor miniere şi de depozitare a celor 12000 de tone de cianuri ce ar urma să fie folosite în fiecare an, timp de circa 15 ani- totalizând prin urmare 180000 de tone de cianuri, pe care să le lăsăm moştenire generaţiilor viitoare.
Dacă oamenii poti fi mutaţi cu forţa , iată că râurile sunt apărate de legislaţia europeană.
Or, dacă în Europa nu s-a dat (încă) o lege împotriva aruncării în aer a munţilor (pentru că probabil nimeni nu s-a gândit că aşa ceva ar fi posibil în Europa), există o lege care interzice schimbarea traseului cursurilor de apă, cu excepţia unui proiect de interes public excepţional.
Iată de ce se intenţionează votarea unei legi care să declare proiectul de la Roşia Montană de interes public excepţional!
În tot acest timp vedem că nu se vorbeşte deloc despre celelalte zacăminte de aur , argint şi cupru din "patrulaterul de aur" Brad-Deva-Zlatna-Baia de Arieş, în care s-au eliberat licenţe de minerit mai multor firme străine, între care şi Gold Corporation de a exploata zăcăminte mai valoroase chiar decât cele de la Roşia Montană.
Exploatarea gazelor de şist se face tot ilegal
De asemenea extragerea gazelor de şist demarează în trombă, fără ca cineva să pară a observa.Protestele care au loc în faţa Primăriei Bârlad se derulează de 17 zile , între orele 18,00 şi 20,00.
Televiziunile se pare că nu au aflat-fiind preocupate mai mult de câinii maidanezi şi de minerii care vor să lucreze în galerii sub lacul de cianuri. Politicienii au alte preocupări, aşa că....
Compania Chevron şi celelalte companii petroliere au obţinut acorduri petroliere pe baza Legii petrolului 238/2004, care se referă doar la gazele naturale, nu şi la cele neconvenţionale (între care se numără şi gazele de şist). În Lege se spune explicit că “Gazele naturale cuprind gazele libere din zacaminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat”. Gazele din şisturi nu intră aici.
În schimb, în Anexa nr.1 a acordurilor, definiţia gazelor naturale a
fost modificată, fără ca această schimbare să fie realizată legal şi publicată
în Monitorul Oficial.
Cum acordurile nu sunt legi şi nici conforme unor legi de la noi, rezultă că acordurile sun ilegale. Contează?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu