Turul Franţei
Vedem în aceste zile la televizor, în transmisie directă, Turul Franţei pe bicicletă.Nu cred că toţi cei care urmăresc aceste emisiuni sunt neapărat pasionaţi de ciclism. Dar prin intermediul acestor filmări frumoase, putem vedea locuri în care cei mai mulţi dintre noi nu vom putea să ajungem niciodată ca turişti şi să ne delectăm cu admirarea lor măcar la televizor.
Ne uităm pe hartă, ca să ne dăm seama unde sunt acele frumoase locuri pe care le vedem pe ecran. Iar hărţi sunt peste tot pe net, interactive, cu tot felul de detalii.
Cei care au ceva bani pentru vacanţă sunt cu siguranţă ispitiţi să se intereseze de posibilitatea unui sejur în Corsica sau chiar la Nisa, ori în împrejurimi (pentru moment ni se arată partea sudică a Franţei).
Din păcate, de la noi nu prea sunt curse aeriene directe spre toate aceste locuri şi asta ar scumpi eventuala vacanţă în Corsica, de exemplu. Pentru "ei" însă, adică pentru locuitorii din majoritatea ţărilor din UE, dar şi pentru cei din alte ţări care au un nivel de trai peste mediu, nu e o problemă.
Sunt sigură că mulţi şi-au programat deja sejururi în locurile care i-au vrăjit din relatarea televizată.
Iar turul Franţei se transmite peste tot.
Privim cu jind pădurile compacte din zonele muntoase şi perdelele de arbori de la şes. (La noi au cam dispărut astea).
Şi, desigur, albastrul de vis al Mediteranei.
Filmările ne arată toate clădirile istorice importante din zonă, castelele, insulele şi stâncile pitoreşti, fiecare cu povestea ei (pentru că organizatorii i-au dotat pe crainicii sportivi cu un catastif plin cu descrieri detaliate despre fiecare dintre acestea.
Aflăm şi reţete de mâncăruri, de prăjituri sau de băuturi specifice fiecărei zone, localnicii ies prin poieni cu tot felul de decoruri improvizate, sau - după caz - însoţesc călare, de pe marginea şoselei plutonul de sportivi. (Prilej pentru mediatizarea cluburilor de călărie sau crescătoriilor). Fiecare comunitate găseşte prilejul să-şi facă publicitate cu acest prilej. Marginile şoselelor sunt ocupate de mii de privitori entuziaşti, care flutură steguleţe sau bannere cu îndemnuri pentru sportivi.
Nici nu ştiam că Franţa e etât de frumoasă şi are atâtea locuri interesante şi pitoreşti, unde m-aş duce cu plăcere în viligiatură.
De ce nu se face un astfel de tur ciclist şi în România?
Dar se face- îmi spune soţul meu. Se desfăşoară chiar acum!
Cum? Păi, unde putem să-l vedem la televizor? Pe care post?
Turul ciclist al României
Din păcate, aflu că turul ciclist al României se desfăşoară "pe furiş", fără să i se facă nici un fel de publicitate! Nu se transmite la televizor. Poate va fi un reportaj la sosire- dar ce folos, Bucureştiul îl cam ştim. Am fi vrut să vedem, tocmai, locuri pe unde nu am fost până acuma, să aflăm cum se ajunge la fiecare obiectiv turistic, să aflăm reţete de mâncare tradiţionale (că "se poartă"), să vedem cavalcade pe caii arabi de la Rădăuţi (mai sunt?) sau puţinele castele care ne-au mai rămas.Am aflat doar că s-a dat startul pe 30 iunie, în Bihor şi că se va termina pe 6 iulie, la Bucureşti. După scotociri pe net, am găsit etapele.
Etapele
Turului Ciclist al României (Mica Buclă) :
·
duminică, 30
iunie, etapa 1: contratimp pe echipe, la Marghita (15 km)
·
luni, 1 iulie, etapa a 2-a:
Marghita-Carei-Satu Mare-Baia Mare (168 km)
·
marţi, 2 iulie, etapa a 3-a:
Reghin-Sovata-Odorheiu Secuiesc-Miercurea Ciuc (140 km)
·
miercuri, 3 iulie, etapa a 4-a:
Bicaz-Piatra Neamţ-Târgu Frumos-Botoşani (198 km)
·
joi, 4 iulie, etapa a 5-a: Botoşani-Tg.
Frumos-Iaşi-Vaslui (189 km) (observaţi că Târgu Frumos- Botoşani se parcurge dus- întors!)
·
vineri, 5 iulie: etapa a 6-a:
Vaslui-Bârlad-Tecuci-Galaţi (188 km)
·
sâmbătă, 6 iulie: etapa a 7-a:
Buzău-Urziceni-Bucureşti (134 km)
Harta turului ciclist al României, 2013
Dar nu era nici o hartă cu Turul României. Aşa că, m-am gândit să o fac eu. Iat-o!Peticele indică bucăţelele din teritoriu pe care se desfăşoară etapa numerotată cu roşu. (N-am mai trecut prologul de 15 km, că era prea mic pe hartă).
Da, e un tur....parţial. Cu întreruperi. De asta, probabil, nu apare pe nicăieri o hartă generală a "Micii bucle". Chiar că e mică!
Cică nu sunt bani. Dar ceilalţi, cum fac? Eu nu cred că ies în pierdere, nici vorbă! Cred că dimpotrivă, ies într-un foarte mare câştig. Dar nu fac un tur ciclist confidenţial, că atunci ar ieşi sigur în pierdere.
De ce nu putem şi noi să luăm un exemplu bun, atunci când îl vedem?
Un tur ciclist mediatizat atrage bani pentru reclame, atrage sponsori, dacă sunt bani pot fi premii mari, dacă sunt premii mari vor veni ciclişti cu renume, audienţa va creşte, iar reclama pentru ţara noastră va fi infinit mai mare decât cea adusă de o frunză cu originalitate îndoielnică şi cu numele ţării scris agramat.
Chiar aş fi vrut să văd şi eu, de sus, "the Carpathian garden" . Dar, nu s-a putut! Oare de ce?
Dar, când vom vedea un astfel de tur ciclist şi la noi?
---------------------------------------------------------------------------------
Update 19.07.2013
Vedem că în Franţa s-a organizat şi un Tur al Franţei pentru deţinuţi
Deţinuţi care au avut pedepse de scurtă durată şi mai au puţin până la eliberare au fost selectaţi )în funcţie de condiţia fizică şi de motivaţie, precum şi de comportament) să participe la un Tur al Franţei pentru prizonieri. Ei s-au antrenat la locul de detenţie, pe biciclete fixe, dar şi pe şosea, fiind escortaţi de gardieni, care s-au antrenat şi ei, pentru a-i întovărăşi în cursă. Etapele au fost gândite între localităţi care au penitenciare, unde vor dormi participanţii la cursă. Traseul foarte lung şi dificil a fost considerat un prilej de exersare a spiritului de echipă şi de câştigare a respectului de sine, care să le fie de folos după eliberare. Nu se declară nici un câştigător, iar evadările sunt interzise---------------------------------------------------------------------------------
Update 18.07.2014
Turul Franţei şi Turul României 2014
Vedem şi anul acesta frumoasele privelişti ale Franţei - şi ale câtorva dintre vecinii ei - prin intermediul transmisiilor televizate ale faimosului Tur al Franţei.Alături de comentatorii postului de televiziune este şi un ciclist român, care comentează competiţia din punctul de vedere al cuiva care practică acest sport. Va participa şi el la o cursă ciclistă organizată în Franţa, dar...pentru amatori (împreună cu un ziarist şi cu încă o persoană de la noi).
13500 de ciclişti amatori s-au înscris pentru a parcurge o etapă (din Pirinei) aTurului Franţei, cu câteva zile înainte ca plutonul de participanţi la Turul Franţei să parcurgă aceeaşi etapă din traseu.
Această cursă de amatori se va desfăşura pe 148 km şi va include faimoasa căţărare spre col du Tourmalet (17,1km cu pantă medie de 7,3%) , o coborâre spre Luz-Saint Sauveur şi apoi o altă căţărare, spre Hautacam, cu panta de 7,8% pe 13,6 km. Temperaturile toride de 40 de grade nu i-au oprit pe entuziaştii participanţi. Numărul particianţilor a fost limitat de către organizatori din motive de securitate. Primii 4000 dintre cei înscrişi la această etapă de o zi vor plăti câte 75 de euro, iar ceilalţi câte 95€. Există un "sat " al etapei, unde participanţii primesc materialele informative şi sunt repartizaţi în grupuri în funcţie de pregătirea lor sportivă. Agenţiile de voiaj acreditate asigură (contra cost, desigur) serviciile turistice. Şi vă daţi seama ce înseamnă să primeşti peste 13500 de turişti simultan! Participanţilor li se oferă posibilitatea de a plăti sejururi turistice mai lungi, ca să descopere zona şi să asiste şi la trecerea plutonului de sportivi profesionişti din Turul Franţei. Frumoase încasări pentru agenţiile de turism, dar şi pentru toate restaurantele, hotelurile şi pensiunile din zonă. În apropiere este şi celebrul loc de pelerinaj Lourdes, aşa încât există probabil destule dotări turistice în împrejurimi.
Putem găsi, fireşte, pe internet un site dedicat competiţiei, cu toate informaţiile necesare, hărţi, sfaturi, regulament etc.
Dar să lăsăm ce se întâmplă acolo şi să vedem ce se întâmplă în acelaşi timp la noi.
Cum anul trecut Turul României s-a desfăşurat în prima parte a lunii iulie, am căutat informaţii despre turul de anul acesta , bănuind că se desfăşoară poate sau s-a şi desfăşurat în acelaşi anonimat ca şi anul trecut.
Am găsit doar o notiţă într-un ziar, în care se spunea că Turul României nu se desfăşoară în anul 2014 din lipsă de fonduri! Adică, nu au putut fi găsiţi cei 150 - 200 000 de euro necesari entru organizare. Desigur că prin modul aproape "conspirativ" de desfăşurare (adică fără nici un fel de mediatizare) un astfel de "tur" nu atrage încasări din reclame şi nici turişti.
În schimb, suntem bombardaţi cu o reclamă televizată care ne îndeamnă să descoperim faimoasele grădini ale Carpaţilor. Care grădini? Ce manifestări sportive sau culturale se desfăşoară şi unde anume? Organizează cineva deplasări acolo, anume pentru acele evenimente? Nu. Simple vorbe aruncate în vânt, fără nici un fel de organizare concretă .
---------------------------------------------------------------------------------
Update 21.07.2014
Turul ciclist al Sibiului
Iată că dacă vrei poţi. Un splendid Tur al Sibiului, aflat anul acesta la a patra ediţie, ne-a arătat între 17 şi 20 iulie 2014 imagini splendie filmate dintr-o dronă. O competiţie sportivă care invită la practicarea sportului în mijlocul naturii şi la admirarea frumuseţilor naturale şi ale spaţiului construit cu bun gust.Marco Zanotti a câştigat, dar cei care au câştigat cel mai mult au fost cei care au privit aceste imagini luate din frumoasa grădină a României.
Competiţia a fost transmisă în direct la DigiSport, dar cine nu a prins de veste nu a fost anunţat de asta pe celelalte canale tv.
După părerea mea, şi celelalte canale tv ar fi trebuit să transmită măcar fragmente din această frumoasă competiţie. Ar fi fost mult mai interesant decât interminabilele ficţiuni care mimează realitatea, cum ar fi noră pentru tata, schimb de soacre, copii contra familiei, dragoste cu năbădăi, pseudovedete care răcnesc , show murdar, fata-care-vrea-să-se-mărite şi altele asemenea ( mă scuzaţi dacă nu le-am reţinut denumirile exacte, dar nu cred că erau importante).
O mediatizare a unei astfel de competiţii este în măsură să trezească într-adevăr dorinţa de a vizita acele locuri frumoase, dar şi de a face sport în aer liber, ambele reprezentând câştiguri pentru noi toţi. De ce televiziunile de la noi par să ignore toate acestea?
***********************************************************************************
Update 21.09.2018Turul ciclist al României 2018
Și iată că am ajuns ca în 2018 să se desfășoare încă un „Tur al României”, botezat- mai modest-„Mica Buclă”.
Din păcate, el se desfășoară tot în anonimat, aproape pe furiș- am putea spune.
Nu se transmite la televizor!
Nu, noi n-avem nevoie să ne promovăm frumusețile naturale. Noi nu vrem să vedem de sus traseele pitorești și nici castelele de pe traseu. Nu vrem să aflăm rețete culinare specifice zonelor prin care trec cicliștii și nici ce obiective turistice ar fi pe acolo.
Pe site-ul Federației de ciclism de la noi nu se pomenește nimic despre acest tur ciclist! Ultimele „actualități” de acolo sunt vechi de o lună....
Turul Ciclist al României nu are o pagină
dedicată de Internet. (Cum ar putea avea, de vreme ce nu este măcar amintit pe site-ul federației de specialitate?)
Cum în presă au apărut totuși ceva informații, să le scriem aici:
Turul din 2018 are 5 etape și o lungime totală de
718 km.
- Etapa 1 – miercuri 19 septembrie – Alba Iulia-Blaj-Sibiu
154,7 km
- Etapa 2 – joi 20 septembrie – Sibiu- Făgăraș -Brașov 162,8 km
- Etapa 3 – vineri 21 septembrie – Brașov- Târgu Secuiesc- Mărășești-Focșani 176,3
km
- Etapa 4 – sambata 22 septembrie –
Buzău-Târgoviște 124,7 km
- Etapa 5 – duminica 23 septembrie –
București (circuit) 100,0 km
Asta e situația. Se vede treaba că nu putem mai mult. Nu putem să facem din acest eveniment sportiv un mijloc de promovare a frumuseților României. Nu putem să popularizăm această competiție pentru a stimula tineretul să practice ciclismul, fie și ca amatori. Iar țara noastră se micșorează mereu.
********************************************************************************
3 comentarii:
Doar aici am putut vedea harta turului ciclist al Romaniei din 2013.
Mi-ar fi placut sa vad si - macar o parte din -tara noastra vazuta de sus, din elicopter, sa vedem castele, biserici, paduri si campii ....
Daca se aratau munti filmati de sus se vedea cat de mult s-a defrisat, de asta nu se filmeaza nimic din aer!
Trimiteți un comentariu