Costul lipsei de educatie

17 miliarde de euro pierduţi în următorii 10 ani

Atât ar pierde România în următorii ani, dacă ar menţine nivelul de educaţie actual - avertizează un studiu UNICEF, atenţionând că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa investiţiei în educaţie. 
În schimb, o majorare a bugetului educaţiei cu 6% din PIB ar duce la o creştere economică de până la 2,95%, faţă de 2% cât se preconizează în prezent. Diferenţa ar fi o CREŞTERE REALĂ, pentru că o creştere de 2% în condiţiile unei inflaţii  tot de 2% reprezintă de fapt o stagnare.

Studiul "Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România" arată că:

• Un an de şcoală în plus  creşte veniturile cu 8-9%, reduce riscul de şomaj cu 8% şi riscul de îmbolnăvire gravă cu 8,2%. 
• Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25-31% mai mult decât cei care au terminat doar şcoala primară sau gimnaziul.
• Absolvenţii de facultate câştigă cu 65% mai mult decât cei care au absolvit doar învăţământul secundar superior.

Prestarea de activităţi calificate la nivel superior ar duce şi la creşterea PIB.

Dacă ar fi cu 19%  absolvenţi de facultate,  (până în 2025) faţă de 13,6% în prezent, PIB ar creşte cu circa 3,6%.

Creşterea numărului de absolvenţi de învăţământ secundar măcar cu 1,7% faţă de prezent ar duce la creşterea PIB cu 0,52%.

State aflate de asemenea pe locuri codaşe  în UE (ca PIB), cum ar fi Letonia sau Ungaria investesc mai mult decât Rămânia în învăţământ .

În schimb, dacă România nu va realiza investiţia strict necesară în învăţământ, de 6% din PIB, (aşa cum era stabilit prin Legea Educaţiei din 2011) , PIB-ul ţării noastre ar scădea cu 12-17 miliarde de euro, deci cam cu 7-9% din PIB-ul estimat pentru anul 2015. În prezent bugetul Educaţiei este de circa 3,4% din PIB).

Desigur, investiţiile în învăţământ trebuie să fie făcute cu inteligenţă, nu risipiţi. 
Educaţia trebuie să fie privită ca o investiţie în viitor. În viitorul fiecăruia dintre cei care primesc educaţie şi în viitorul ţării în întregul ei.
Studiul a fost realizat în colaborare cu experţi internaţionali.
Şi în acest domeniu, ca şi în celelalte, e nevoie de o strategie pe termen lung, aşa cum au toate celelalte ţări. 
Dacă după 1989 această strategie a lipsit, urmările se văd din plin în situaţia existentă.

România s-a întors la nivelul anului 1930 în privinţa analfabetismului

După ce, în anii regimului socialist dinainte de 1989 analfabetismul era aproape eradicat în România, învăţământul de 10 clase devenise obligatoriu şi numărul de absolvenţi de studii superioare era considerabil, în prezent se constată un cumplit regres. 
În prezent numărul de analfabeţi şi de semianalfabeţi din România se ridică la uriaşul număr de 10 milioane . Numărul analfabeţilor declaraţi astfel este de două milioane (potrivit recensământului din 2011- acum ar putea fi mai mulţi). 
Se constată greşeli de exprimare chiar la profesioniştii din presă, ori la personalităţi politice de prim rang.
Dacă în ţări ca Belgia, Danemarca, Estonia, Polonia, Finlanda şi Norvegia doar maximum 15% dintre elevi au rezultate slabe, în România şi Bulgaria 40% dintre elevii de 15 ani au dificultăţi la citire! Iar abandonul şcolar începe în mediile mai sărace din clasa a II-a, a II-a sau a IV-a.
Este evident că aceşti copii , deveniţi adulţi nu se vor putea întreţine pe ei înşişi şi nu vor putea contribui la evoluţia societăţii, vor fi o categorie de handicapaţi.
S-a făcut o paralelă între recrudescenţa analfabetismului şi a tuberculozei în România. 

Putem aminti faptul că în timpul regimului dinainte de 1989 , analfabetismul a fost aproape eradicat în cei zece ani ani de după război, prin eforturi susţinute  în acest sens. Nu putem spune că pe timpul acela situaţia economică a ţării ar fi fost bună. A fost, însă, voinţă politică.

Pe lângă sărăcie, un factor care contribuie la abandonul şcolar este şi nepromovarea valorilor culturale prin mass media . 
Tinerii nu sunt îndemnaţi să găsească modele în cei care studiază şi obţin performanţe profesionale, ci în personaje care "se descurcă" fără a avea nici un fel de pregătire profesională. 
Contribuie mult şi faptul că anumite comunităţi sărace preferă să trăiască într-o organizare de tip tribal, în care liderii percep taxe de la membrii respectivi şi prin urmare sunt interesaţi să menţină aceste comunităţi în izolare şi implicit în marginalizare . Astfel, dacă familiile trăiesc într-un mediu în care majoritatea nu ştie carte nu vor conştientiza faptul că lipsa de educaţie constituie un handicap major în viaţă şi că retrăgându-şi copiii de la şcoală de compromit acestora viitorul.
Astfel iau naştere orori (pentru mine nu e nimic de râs, ci e pur şi simplu îngrozitor) cum ar fi acelea că există persoane din ţara noastră care nu ştiu în ce limbă vorbesc, care nu ştiu cum se numeşte ţara în care trăiesc, care nu ştiu câte ore are o zi şi câte luni are un an. (cum am văzut în unele emisiuni televizate).  Aceste persoane nu trăiesc la nivelul anului 1930, ci la un nivel comparabil cu cel din comuna primitivă. 

E limpede că această situaţie este deosebit de gravă şi că guvernanţii noştri trebuie să ia măsuri categorice pentru remedierea acestei situaţii ruşinoase şi periculoase în care am ajuns. 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Update 10 decembrie 2019
Iată că au trecut 5 (cinci) ani de la scrierea articolului, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit în privința educației copiilor români, ba chiar s-au înrăutățit!Există niște teste care atestă asta!

E vorba despre testele PISA - studiu de referinţă din domeniul sistemelor de educaţie din lumea întreagă, întocmit la fiecare trei ani de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

În graficul de mai jos sunt rezultatele celor mai buni.
Din păcate, rezultatele obținute de români se situează mult sub acestea. Copiii români au obținut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani!
Avem un analfabetism funcţional raportat de OECD de 44%, creştere mare faţă de 2015 când indicatorul era la 39%Ţara noastră se clasează pe locul 47 din 79 de ţări, cu un mare grad de analfabetism funcţional: 44% dintre elevi nu înţeleg ce citesc! (Atenție, nu se vorbește aici despre cei care nu merg la școală, ci despre elevi aflați aproape de sfârșitul perioadei de educație obligatorie, la vârsta de 15 ani!)

Cea mai mare scădere este înregistrată la matematică, unde elevii români au obţinut 430 de puncte, faţă de 444 în 2015.
Doar 59% dintre elevii români pot înţelege un text de mărime medie şi doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la ştiinţe. 
Testele evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul perioadei de educaţie obligatorie, la vârsta de 15 ani, deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii.

Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanţă,
Raportului PISA  clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.
Există profesori de la noi care spun că aceste teste sunt simpliste și nu cuprind nimic despre artă, istorie, geografie și multe altele.
Da. Dar cum poți să înțelegi istoria, tradițiile, studiile economice sau filozofia dacă nu poți înțelege ceea ce citești?

De românii au rezultate proaste la testul PISA

Am văzut reacții în mass media din partea unor profesori sau consilieri.

1. Ni se spune că nu avem tradiție în generalizarea educației. Dar cum se face că analfabetismul fusese aproape eradicat la noi în anii regimului totalitar? De ce trebuie să ne comparăm cu situația din anul 1900 și nu cu situația de acum 30 de ani?
   
2. Da, România e cea mai rurală țară din Europa. Da, facilitățile sanitare (nu e corect să le numim „toalete”, că nu se poate aranja toaleta acolo) aflate în curte, fără apă curentă, sunt un indiciu de sărăcie. Dar cred că cel mai periculos lucru e faptul că elevii consideră că școala „nu servește la nimic,  e timp pierdut”. Adică ei nu au putut vedea în jurul lor un raport evident între educația unei persoane și poziția acesteia în societate. Ei văd că persoane analfabete obțin carnet de conducere (pentru care ar trebui să treacă și teste scrise) și au mașini luxoase, precum și vile impozante, în timp ce persoane cu „multă carte” trăiesc foarte modest. De ce s-ar strădui atunci să învețe? 
3. Și ce anume îi învață școala de la noi? Școala nu îi stimulează pe elevi să gândească, ci le cere doar să rețină „pe dinafară” o serie de texte și de formule a căror legătură cu viața de zi cu zi pare a fi îndepărtată. Profesorii înșiși au fost educați în același fel și ar fi foarte mirați dacă li s-ar cere să nu mai dicteze rezumate. Persoana profesorului e desconsiderată de copii. Iar situația materială a copiilor influiențează notele primite de ei în multe feluri. Și copiii văd asta.