A se erija

Ce înseamnă a se erija

proiect de monument

erijat în memoria lui 

Clément Ader şi al lui Eole al său

Am auzit aceast verb folosit de două ori într-o emisiune
televizată ("Bonton").
Subiectul emisiunii era faptul că nu este elegant să întrebăm pe cineva cât câştigă şi cam cum ar trebui să reacţionăm dacă cineva ne întreabă asta. Bun, am înţeles că nu trebuie nici să ne lăudăm cu veniturile mari, nici să ne plângem de veniturile mici (după caz).
Ceea ce m-a mirat a fost faptul că realizatoarea emisiunii a folosit în mod repetat verbul " a se erija" în moduri absolut stranii.
Prima dată s-a spus cam aşa: "nu ne vom erija să spunem cât câştigăm" .
Puţin mai târziu, doamna realizatoare a continuat cu sfatul  legat de felul în care să reacţionăm dacă cineva ne întreabă cât câştigăm: "vom încerca să ne erijăm în oricare altă discuţiie" - vrând să spună probabil că ar trebui să abatem discuţia spre alt subiect.

Se pare că doamna realizatoare se găseşte într-o confuzie în ceea ce priveşte sensul acestui verb.


El provine din francezul ériger ,care înseamnă:

• §    A ridica ceva în poziţie verticală  : A erija catargul unui circ.
• §  A ridica o statuie, un monument cu o anume solemnitate, în onoarea cuiva; a construi:  S-a ridicat o statuie acestui om politic.
• §  A ridica la un anume rang : A erija un consulat la rang de ambasadă.
• §  A stabili ceva la un rang superior; a ridica, a institui :  A erija un caz particular la regulă generală.
• §   A crea o însărcinare, o instituţie, un tribunal.

În franceză există şi forma reflexivă a verbului, 

s'ériger, care înseamnă:

Literar. A-şi da rolul, demnitatea de; a se pune în postura de, a se prezenta drept:  A se erija în reformator.  Sinonim a se impune Engleză to set oneself up as something.

Cum a se plasa (cu de la sine putere)  într-o anumită demnitate sau postură implică o nuanţă negativă, care poate merge de la simplă infatuare până chiar la impostură, verbul este folosit la noi clar în sens peiorativ:

ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prepoziţia „în”)

A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... (Din fr. ériger) 

Sursa: DEX '09 (2009)

A SE ERIJÁ mă ~éz intranz. A-și atribui fără nici un drept un rol sau o situație care conferă autoritate. ~ în rol moralist. /<fr. ériger 
Sursa: NODEX (2002)

Traducând deci exprimările realizatoarei emisiunii tv, ar trebui să înţelegem că:

• nu ne vom da calitatea  să spunem cât câştigăm . şi 
• vom încerca să ne dăm drept (ceva sau cineva)  în oricare altă discuţiie

Nu cred că asta e cea ce voia să spună doamna realizatoare a emisiunii.

Ce să facem atunci când nu suntem siguri de sensurile unui cuvânt?

Păi, ar fi de bon ton  (adoptat ca bonton în româneşte) să nu folosim cuvântul respectiv, înlocuindu-l cu cuvinte pe care le cunoaştem, ca să nu dăm naştere la situaţii rizibile (care provoacă râsul).

1200 de gospodarii dicteaza ce sa vedem la televizor

Programele tv se fac pe baza ratingului

Iar ratingul se stabileşte pe baza preferinţelor telespectatorilor din 1200 de gospodării, la ale căror televizoare au fost montate nişte aparate de înregistrare numite PeupleMetere (sau audimetre).
Acestea înregistrează programele la care se uită locatarii din gospodăria respectivă, iar calculatorul însumează rapid rezultatele şi le raportează beneficiarilor.
La noi , măsurarea audienţelor se face de către societatea Kantar Media, care furnizează datele statistice obţinute Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor (SNMATV).

 Este vorba, evident, de o estimare.
Se presupune că cele 1200 de gospodării alese pentru a li se instala astfel de dispozitive în televizoare sunt reprezentative pentru toate gospodăriile din ţara noastră. Şi prin urmare, se presupune că dacă cetăţenii din acele gospodării se uită (în majoritatea lor) la o anume emisiune, atunci majoritatea  cetăţenilor din ţara noastră se uită în acelaşi timp la acea emisiune.

Sigur, calculatorul poate furniza tot felul de indici: cotă de audienţă, audienţă medie,  audienţă cumulată, durată de vizionare (sau de ascultare). Se pot furniza şi date privind vârstele şi profesiile celor care privesc emisiunile.
Drept urmare, televiziunile trag concluzii asupra preferinţelor telespectatorilor şi îşi alcătuiesc programele şi emisiunile următoaer în funcţie de aceste presupuse preferinţe.
Astfel încât, dacă nu vă plac unele (sau chiar o mare parte ) dintre emisiunile tv, vi se spune că nu e nimic de făcut, pentru că acestea sunt preferinţele majorităţii telespectatorilor.

Statistica oferă totuşi doar nişte baze pentru estimări
Dat fiind că măsurătorile se fac doar pe un eşantion de populaţie, există marje de erori la extrapolarea pe ansamblul populaţiei.
Orice sondaj comportă o marjă de eroare, apreciată la 4,5% pentru 500 de anchetaţi.

Dar, mai ales, rezultatele unor astfel de sondaje ale audienţei sunt în mod involuntar tendenţioase.
Măsurarea audienţei făcându-se pe baza dispozitivelor pe care cetăţenii sunt de acord să le aibă instalate la televizoarele lor, se pune problema: care este categoria de persoane care acceptă acest lucru?

Se presupune că este vorba despre persoane care au o plăcere pronunţată de a se uita la televizor. Astfel, ele vor privi cu precădere emisiuni "populare" şi mult mai puţin emisiunile şi canalele mai elitiste sau mai specializate.
Apoi, de multe ori programele tv, în special cele "distractive" nu sunt urmărite de fapt, ci se derulează ca "zgomot de fond" sau ca element de ambianţă, în timp ce locatarii îşi văd de ocupaţiile obişnuite prin casă.  Astfel că faptul că televizorul funcţionează nu înseamnă că emisiunea respectivă este cu adevărat urmărită de către locatari.

Dar mai e ceva: familiile care au acceptat să furnizeze aceste date de audiență ar trebui să depună eforturi constante pentru a nota cu scrupulozitate cine se uită la emisiunea respectivă. 

Dispozitivele montate la domiciliile familiilor care intră în sondaj cuprind o cutie legată la televizor dar şi o telecomandă specială, la care fiecare membriu al familiei are un buton al său.
Fiecare membru al familiei ar trebui să apese pe butonul său de fiecare dată cănd se uită la programul tv, dar şi de fiecare dată când iese din cameră (chiar dacă televizorul continuă să funcţioneze).
Acuma...aş fi curioasă dacă membrii celor 1200 de familii chiar se achită cu conştiinciozitate , zi de zi şi clipă de clipă, ani de-a rândul de această obligație!
În acelaşi mod ar trebui să fie înregistrate plecările în vacanţă ale ocupanţilor gospodăriilor studiate, sau sosirea unor invitaţi care privesc şi ei la televizor.
O activitate meticuloasă şi, până la urmă - cred - destul de deranjantă, dacă se prelungeşte.
Măi să fie, oamenii aceştia nu se plictisesc oare de a înregistra astfel orice mişcare a lor prin casă?
Hai să fim serioşi!
Cred mai degrabă că pornesc televizorul şi îşi văd de treburi, eventual în alte camere, apăsând butoanele doar cînd trebuie să închidă televizorul . Şi chiar au grijă să apese fiecare pe butonul lui de pe telecomandă? Nu cumva îşi mai spun : "ia mai dă-i în...apăs şi eu pe un buton, acolo, şi să mă mai lase.." Sau: „apasă-le mai pe toate, să fie mulțumiți!”
În alte ţări, persoanele care acceptă să intre în acest program o fac în mod benevol, primind eventual doar nişte cadouri simbolice.
La noi, se recompensează lunar participarea la program prin acordarea unor "puncte", pe baza cărora se pot cumpăra aparate electrocasnice.
Cine acceptă să renunţe la o parte din confortul său casnic, pentru a şti că este monitorizat de un aparat şi cine va avea grijă să apese pe buton de fiecare dată cân iese din cameră?
Desigur, cineva care nu îşi permite să-şi cumpere aparatul acela electrocasnic altfel.
Va fi şi scrupulos în îndeplinirea sarcinilor primite, dacă nu îl vede angajatorul? Cine ştie...

Cu toate acestea,  rezultatele acestea, colectate cu scrupulozitate, determină alcătuirea programelor de pe canalele noastre de televiziune!
.
Se măsoară şi "audienţa" (mai corect spus preferinţa pentru) site-urilor internet, pe baza adreselor IP ale computerelor şi celorlalte dispozitive de recepţie web.
Reţelele sociale, cum ar fi MySpace, Facebook sau Windows Live permit măsurarea audienţelor şi comportamentului persoanelor înscrise pe baza informaţiilor private pe care le gestionează.