13 fapte neobișnuite despre monarhi
Știați ?
1. Simeon II a
fost rege al Bulgariei, apoi a fost ales prim ministru al Republicii bulgare în
2001, funcție pe care a ocupat-o până în 2005.
2. În trecut,
în Regatul Tonga, celor care participau la funeraliile regelui li se tăiau mâinile. Astăzi, li se
interzice doar să-și folosească mâinile timp de 100 de zile după înmormântarea
regelui
3. Regina
Marii Britanii nu are nici pașaport și nici permis de conducere, dar poate să
călătorească în străinătate și să conducă mașini.
4. Președintele
Franței este unicul monarh din lume ales în mod democratic. În afara Franței,
el guvernează și principatul Andorra.
5. Prințul Charles a dispus în anul 2008 ca parcul său de automobile să fie
trecut pe biodiesel obținut din vinul pe care unii producători il fabrică peste
cota fixată de către Uniunea Europeană.
6. Pe insula Tanna din Vanuatu este
răspândit cultul religios al soțului reginei Marii Britanii, prințul Philip,
duce de Édimbourg.
7. Istoricii au numărat patruzeci de
impostori care s-au declarat a fi împăratul Petru III. Cel mai cunoscut dintre
ei a fost Emelian Pugaciov.
8. Numărul de nasturi de la veștmintele din
Evul Mediu arătau rangul social individului. (Veștmintele aveau un mare număr
de nasturi de-a lungul mânecilor, dar și pentru âncheierea tuturor elementelor
costumului. Existau și nasturi cu funcție pur decorativă, împodobiți cu pietre
prețioase). Regele Francisc I avea o ținută cu 13 600 de nasturi.
9. Mareșalul Franței și fondatorul
dinastiei regale a Suediei, Jean-Baptiste Bernadotte avea pe brațul drept
tatuajul:: "Mort aux rois!" („Moarte regilor!”).
10. Țarul Petru I avea 2m înălțime. Dar
purta încălțăminte cu numărul 38.
11. Într-o zi de vară, doamna de Maintenon,
soția lui Louis XIV, a vrut să se dea cu sania. Cum nu era zăpadă, drumurile
din Versailles au fost presărate cu sare
și cu zahăr.
12. Președintele albanez Ahmet Zogu a domnit 11 ani (1928-1939). El s-a
autoproclamat rege sub numele Zogu I și a supraviețuit la peste 50 de atentate.
13. Împăratul chinez Qianlong îi executa pe poeții care scriau
poeme triste.
Un american a înființat un nou stat pentru a o face pe fiica sa prințesă
Emily Heaton
a primit cadou titlul de prințesă când a împlinit șapte ani.
Jeremiah Heaton, un fermier din
Virginia, a fondat propriul său stat pe un teritoriu neocupat aflat între Egipt
și Sudan. El a botezat noul stat Sudanul de Nord . Toate acestea pentru că îi
promisese fiicei sale că o va face prințesă. Iar fetița a primit acest titlu la
cea de a șaptea sa aniversare. .
Noua prințesă Emily
se bucură acum că face parte dintr-o familie regală. Tatăl său Jeremiah a găsit
unicul loc de pe Pământ care nu aparține de nici un stat, nici măcar de un trib. Bir Tawil este un teritoriu mic de 2 000 km² între Egipt (la nord) și Sudan
(la sud). Fermierul a contactat autoritățile din Egipt și, în lipsa de
obiecții, și-a fondat propriul său regat. Statul a cerut deja recunoașterea la
UNU și și-a deschis o reprezentanță în Danemarca.
Jeremiah i-a
întrebat pe copiii lui ce ar vrea să facă ei cu noua lor proprietate, iar ei au
răspunc – să facă să crească în mijlocul deșertului o grădină atât de mare
încât să poată hrăni toată lumea de pe Pământ. Ținând cont de dorința copiilor, Jeremiah a
decis să se consacre cercetărilor asupra culturilor agricole pe terenuri
secetoase. De asemenea, el a promis să facă totul pentru a lupta împotriva
schimbărilor climatice.