Se afișează postările cu eticheta metoda de slabit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta metoda de slabit. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 august 2015

Cum putem slăbi cu sportul

Păstrarea liniei e o expresie des folosită în zilele noastre, când aspectul contează mult în societate. Și pentru că moda obligă, cei sau cele care au o siluetă fină trezesc invidii, iar cei mai durdulii depun eforturi să le semene. Pentru aceștia din urmă, sportul poate fi un ajutor demn de luat în seamă.   
Se poate slăbi prin sport, reducând și numărul de calorii 
Înainte de orice, să nu uităm că slăbirea prin sport implică o bună gestiune a caloriilor consumate. Cineva slăbește atunci când caloriile introduse prin hrană sunt în cantitate mai mică decât cele consumate de organism. Iar practicarea unui sport crește semnificativ cheltuirea de calorii, astfel încât corpul e obligat să ia din rezervele sale de grăsime, ceea ce aduce slăbirea. În plus, pe lângă pierderea de grăsime, sportul permite dezvoltarea și întărirea musculaturii, modelând un corp mai puțin gras și mai tonic.
O oră de mers pe jos, de mers pe bicicletă sau chiar de înot nu consumă peste 400 de kilocalorii, în timp ce un kilogram de grăsime corporală corespunde la 8000 kcal, adică de 20 de ori mai mult!
Ce sporturi să alegem ca să slăbim ?
Multe sporturi pot fi practicate fără amenajări speciale – cum ar fi mersul pe jos (destul de rapid și de lungă durată) și alergarea (jogging).  Ele pot da rezultate destul de repede, cu condiția de a fi practicate cu regularitate, iar durata cursei să nu fie mai mică decât douăzeci de minute.  Și alte sporturi pot da bune rezultate – de exemplu  înotul, gimnastica în apă, dansul, gimnastica aerobică sau mersul pe bicicletă.
Un kilometru de mers pe jos cheltuiește 65 kcal. Deci ca să slăbim un kilogram într-o lună, ar trebui să mărșăluim 130 de kilometri, adică 4,6km/zi. Alergarea cu 8km/h consumă 80 kcal/oră, deci ar trebui să alergăm 12,5 ore ca să slăbim un kilogram. De asta, trebuie să limităm și aportul de calorii dacă vrem să slăbim.
Să facem un sport care ne place
Dacă facem sport doar în scopuri estetice, acest sport poate fi resimțit ca o constrângere și o sursă de stres. Practicantul unui sport e mai înclinat să persevereze și să depună eforturi dacă respectiva activitate fizică îi place.
În plus, practicarea unui sport de echipă sau a unui sport ce presupune prezența mai multor persoane îi motivează și îi încurajează mai mult pe cei mai puțin energici. Concret, o  persoană care preferă mișcarea în aer liber va prefera cursele sau ciclismul.  Dansul sau gimnastica aerobică sunt pentru cei care vor să practice în grup o aceeași activitate fizică.
Dacă am dus o viașă sedentară, e bine să începem treptat să depunem efort fizic. Principalul e să nu ne oprim. Mersul pe jos nu solicită prea mult musculatura, dar ajută la prevenirea osteoporozei și la menținerea musculaturii profunde folosite mentru echilibru. 
Pentru slăbit e mai eficace alergarea, dar pentru asta trebuie să avem deja o bună condiție fizică.
Dieta hipocalorică, în combinație cu un sport cum este gimnastica aerobică ajută semnificativ la scăderea depozitelor de grăsimi, cu păstrarea masei musculare. Ajută și dacă sărim coarda. (La propriu, nu la figurat...)
Un sport practicat cu regularitate ajută la slăbit
În general, orice sport sau activitate fizică trebuie să fie practicate cu regularitate pentru a da rezultate. Frecvența și intensitatea optime depind de mai mulți factori: vârsta persoanei, modul său de trai și cantitatea de grăsime nedorită. ...Ideal ar fi să practicăm sportul respectiv de trei ori pe săptămână în ședințe de minim o jumătate de oră și maximum o oră. 
E recomandabil să efectuăm ședințele de activitate fizică mereu la aceeași oră. 
Trebuie să avem și o dietă convenabilă
Simpla practicare a sportului nu ajunge ca să slăbim. Sportul trebuie să fie însoțit și de o dietă bine definită, dacă vrem să obținem rezultatele dorite și să evităm de a avea o topire a musculaturii. Trebuie să micșorăm cantitatea de grăsimi din alimentație și să mărim cantitatea de fibre , care micșorează senzația de foame. Trebuie de asemenea să dozăm cantitatea de dulciuri. Lipsa de glucide ne va face să nu avem suficientă forță, dar un excedent de dulciuri va favoriza acumularea de grăsime.

Trebuie de asemenea să bem multă apă. Apa sau ceaiurile neîndulcite permit hidratarea organismului ajutând în același timp la eliminarea toxinelor. 



duminică, 15 februarie 2015

Punctul longevitatii zu san li

Presopunctura în ajutorul longevităţii

Secretul vechilor japonezi care atingeau vârste foarte înaintate  consta şi în practicarea lunară a moxibustiei ( încălzirea punctului cu ajutorul moxei ) în perioada de Lună plină ( Lună nouă după alţii), pe punctul S36 (足三里 zu san li) de pe meridianul stomacului (Zu Yang Ming 足陽明
.Acest punct este supranumit  în China "Punctul Longevităţii", iar în Japonia "Punctul celor 100 de boli".

Unde este acest punct pe corpul uman?

La trei degete sub rotulă, dedesuptul şi în afara tuberozităţii anterioare a tibiei, în muşchiul gambier anterior. Este punctul 36 de pe "meridianul stomacului".

Care este rolul acestui punct

Ar fi punctul care repartizează energia în corp. Ar fi utilă stimularea lui în cazurile de vid de energie, în cazurile de suferinţe ale stomacului (şi ale intestinului gros ), precum şi în cazuri de depresii sau stres. În tradiţia orientaşă este punctul longevităţii şi este stimulat cu ajutorul procedeului numit moxa. 
Cum moxa sau acupunctura sunt procedee ce pot fi aplicate doar de către specialiştii în medicină orientală, procedeul de stimulare aflat la îndemâna noastră, a "amatorilor" este presopunctura. 
Se consideră că acest punct de acupunctură este un declanşator ce face parte dintr-un sistem de reglare informaţională , ce poate fi stimulat cu orice tip de energie (mecanică, termică, electrică, magnetică, luminoasă) de la o sursă biocompatibilă (nu se foloseşte lumina de la becuri economice  sau căldura generată prin microunde). 

Care ar fi efectele stimulării acestui punct

  • Creşterea activităţii glandelor suprarenale
  • Buna funcţionare a organelor din partea inferioară a corpului
  • Eliberarea de adrenalină şi de hidrocortizon
  • Reglează sistemul imunitar 
  • Elimină inflamaţiile din corp
  • Stabilizează presiunea arterială şi cantitatea de insulină
  • Vindecă bolile aparatului digestiv
  • Tratează urmările unui accident cerebral

Tehnica de presopunctură :

Masaj cu arătătorul dinspre genunchi spre laba piciorului, timp de 60-90 de secunde.

Alte surse recomandă masarea zilnică  a punctului Zu San Li , după cum urmează:

  • În fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, frecat de 9 ori printr-o mişcare circulară în sensul acelor de ceasornic, la fiecare gambă. (timp de 10 minute). Înainte de a începe masarea, se adoptă o poziţie aşezată relaxată. Se calmează respiraţia . Se poate masa cu degetul, sau cu un bob de orez sau de altă cereală.  Se mai poate pune o jumătate de căţel de usturoi pe punctul respectiv şi lăsa acolo 1-2 ore,  până se înroşeşte pielea . E  şi o metodă de slăbit (se pot pierde 400-500 grame pe săptămână). Nu se va efectua presopunctura înainte de culcare, fiindcă poate tulbura somnul. Impactul cel mai puternic al procedeului este în timpul Lunii noi. 
  • Opt zile după începutul Lunii noi, se masează punctul Zu San Li  dimineaţa, în sensul acelor de ceasornic, gândindu-ne că întărim sistemul imunitar , îmbunătăţim funcţionarea tuturor organelor . Înainte de masa de prânz , se freacă punctul Zu San Li  alternativ pe fiecare gambă pentru a ameliora memoria şi funcţionarea sistemului cardiovascular şi a sistemului digestiv. 
  • După dejun, se freacă punctul Zu San Li în acelaşi timp pe ambele gambe pentru a preveni anxietatea  şi nervozitatea.
  • Noaptea se freacă în sens contrar acelor de ceasornic , alternativ, pentru ameliorarea digestiei şi pierderea de greutate. (conform healthyfoodhouse şi edenya)