Uleiul de palmier- mâncare şi carburant

Uleiul de palmier 

Este uleiul cel mai folosit în lume, în special în umeroase preparate alimentare industriale (margarine, biscuiţi, cipsuri, supe , pateuri şi alte mâncăruri gata preparate..).  

Dar profesioniştii din domeniul sănătăţii trag un semnal de alarmă: acest ulei are un conţinut ridicat de acizi graşi saturaţi după coacere, iar din acest motiv el favorizează tulburările cardiovasculare.

Jumătate dintre alimentele transformate ar conţine acest ulei, căci el le conferă moliciune şi uşurează conservarea lor. 

Dar uleiul de palmier este preferat mai ales pentru costul său scăzut de producţie. Randamentul la hectar al palmierului pentru ulei este de zece ori mai ridicat decât cel al soiei, sau al rapiţei sau al florii soarelui.
Din acest motiv, în Indonezia şi în Malaiezia, unde se concentrează 86% din producţia mondială, au fost distruse 3,5 milioane de hectare de păduri în ultimii 15 ani pentru a face loc culturii de palmieri  pentru ulei, ceea ce distruge biodiversitatea , duce la poluarea apei şi a solului , în timp ce comunităţile locale sunt gonite de pe pământurile lor pentru a face loc firmelor producătoare de ulei - conform afirmaţiilor eurodeputatului José Bové , vicepreşedintele comisiei Agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul european. 
A existat un proiect, al firmei Sime Darby, de construire a unei uzine de tratare a uleiului de palmier la Port-de -Nouvelle, în Franţa, însă apărătorii mediului s-au opus acestui proiect , urmarea fiind că uzina se va construi la Rotterdam (capacitate estimată de rafinare: un milion de tone pe an). 

În concluzie, uleiul de palmier favorizează bolile cardiovasculare, dar e preferat de producătorii industriali pentru că e ieftin.

Uleiul de palmier , aurul roşu al Indoneziei

Uleiul de palmier este şi una dintre principalele materii prime pentru biodiesel şi se foloseşte de asemenea şi ca înlocuitor al uleiului de rapiţă, care se foloseşte de asemenea pentru biodiesel.
În Indonezia, întreprinderea Tanoto 'sPt Aisianagro a construit o rafinărie de biodiesel de 150 000 t/an.. Dar multe alte societăţi au construit rafinării de zeci de milioane de dolari, de capacităţi mult mai mari.
Reţeaua gigant de origine malaieziană Wilmar, în asociere cu ADM (americană  Archer Daniels Midland) şi cu the China National Cereals, Oils and Foodstuffs Import and Export Corporation deţine deja numeroase rafinării de ulei de soia şi de palmier, între care şi investiţia de la Rotterdam, din Olanda. 

Ce este combustibilul biodiesel

Biodiesel  este o alternativă de carburant pentru motoarele diesel care foloseau înainte doar combustibilul din petrol - petrodiesel.
Biodiesel se fabrică din grăsimi naturale, fiind folosite chiar uleiurile uzate .
În funcţie de tipul de motor al maşinii, se poate folosi numai combustibil biodiesel (B100), sau biodiesel în diferite proporţii în amestec cu petrodiesel (B5, B15 sau B30).
La prima utilizare a biodieselului la maşină, eliberarea depozitelor din rezervor ar putea bloca filtrul de combustibil, dar după aceea se pot folosi fie biodiesel fie motorină (petrodiesel) fără nici o problemă.
La unele autoturisme construite înainte de 1993, mai poate fi necesară şi înlocuirea conductelor de combustibil, dar la cele construite după 1993 nu e cazul.

Folosirea de combustibil biodiesel duce la reducerea emisiilor de monoxid de carbon, a pulberilor în suspensie , a hidrocarburilor nearse şi a sulvaţilor din gazele de emisie. De asemenea se reduc emisiile de compuşi cancerigeni cu aproape 85% faţă de cazul folosirii de motorină. În plus, resursa de ulei este regenerabilă!

Biodiesel în U.E.

Considerând avantajele de mai sus, Uniunea Europeană a emis în 2003 prima reglementare în privinţa biocarburanţilor.
Directiva 2003/30/EC stabilea ca obiectiv folosirea de minim 2% energie regenerabilă în sectorul transporturi, până în 2005 şi  de 5,75% până în 2010. Însă până în 2005 doar Germania şi Suedia au atins obiectivele fixate. 
Biocarburanţii au fost acuzaţi că duc la creşterea preţurilor unor produse alimentare şi de asemenea că suprafeţele mari de teren necesare pentru palmierii de ulei duc la defrişarea unor mari suprafeţe de păduri.
Ca urmare, în 2009 a fost adopptată în UE în cadrul « Pachetului Energie-Climat», Directiva 2009/28/CE,  care a înlocuit Directiva 2003/30/EC. 

Noua directivă mai este numită şi «Directiva 20-20-20», deoarece fixează obiectivul de reducere cu 20% a gazelor cu efect de seră şi de înlocuire a 20% din carburanţii tradiţionali prin energie regenerabilă, în toate ţările UE, până în anul 2020.
Iar biocarburanţii să fie minim 10% până în 2020.
În plus, se va favoriza folosirea de deşeuri organice.
În Europa şi în special în Franţa, procentul de vehicule Diesel se măreşte în detrimentul celor ce consumă benzină. 
Din procesul de fabricaţie a combustibilului biodiesel rezultă produse secundare ca: turte (după extragerea uleiului din grâne, şi care se folosesc la hrana animalelor) şi glicerină (după transformarea uleiului vegetal în ester şi care are umeroase utilizări în industria chimică şi cosmetică). Vânzarea acestor subproduse contribuie la rentabilizarea procesului de fabricaţie. 
Până în prezent uleiul de rapiţă este folosit în peste 65% din cantitatea de biocarburant din UE, dar procentele se pot schimba după construirea gigantei rafinării de la Rotterdam.