vineri, 11 aprilie 2014

Referendum pentru exploatarea petrolieră în Yasuni

Exploatarea petrolieră din Yasuni-Ecuador




O asociaţie ecologistă a obţinut suficiente semnături pentru a cere organizarea unei consultări populare privind exploatarea petrolieră din Yasuni, o rezervaţie naturală care cuprinde importante zăcăminte de hidrocarburi.

Congresul ecuadorian a votat anul trecut în favoarea exploatării petroliere din rezervaţia naturală, unde se află 20% din rezervele de petrol ale ţării, estimate la 920 milioane de barili.
Proiectul a întâlnit opoziţia mai multor ONG-uri de apărare a mediului şi a altor asociaţii columbiene ce sunt neliniştite de efectele poluării asupra rezervaţiei.

Semnăturile strânse mai trebuie să fie validate de autoritatea electorală, după care Curtea constituţională va trebui să-şi dea avizul pentru organizarea consultării populare cerute.

Pe de altă parte, preşedintele Correa a precizat în decretul referitor la exploatarea petrolieră că aceasta nu se va putea dezvolta pe mai mult de a mia parte  din suprafaţa parcului naţional Yasuni , iar ministrul mediului promite că guvernul va exercita un control asupra mediului şi că Yasuni va rămâne intact.
Pentru această exploatare petrolieră va trebui să fie modificată şi Constituţia Ecuadorului, care interzice extracţia resurselor neînlocuibile din zonele protejate.

Mişcarea indienilor Ecuarunari, care grupează douăsprezece comuntăţi indigene, a reacţionat puternic la această intenţie de extragere a aurului negru din estul ţării. Preşedintele uneia dintre organizaţiile indiene din ţară a lansat un apel către "toţi ecuadorienii, care ar trebui să sprijine comunităţile indiene izolate voluntar". Este vorba despre populaţii de războinici tradiţionali, care trăiesc după regulile ancestrale.
În 2007, preşedintele Rafael Correa solicitase în cadrul Naţiunilor Unite o compensaţie financiară din partea ţărilor mari consumatoare de petrol pentru  ca ţara sa să renunţe de a exploata petrol din rezervaţia naturală, unde se află o pădure tropicală cu mii de specii vegetale şi animale.
În 2010, Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) semnase cu Quito un acord pentru crearea unui fond afectat special pentru protejarea rezervaţiei  Yasuni.  Acest fond nu a adus însă miliardele scontate de preşedintele columbian, sumele doar fiind 13,3 milioane de dolari primiţi deja şi 116 milioane promişi .
Petrolul este una din principalele resurse ale ţării, care produce 500 000 de barili de petrol pe zi.

De remarcat diferenţá între ce se petrece la ei şi ce se petrece la noi.
La ei, bătălia se duce pentru a mia parte dintr-un parc naţíonal. 

La noi, 75% din teritoriul ţării a fost concesionat pentru exploatări de hidrocarburi.

2 comentarii:

Roman oarecare spunea...

Pe noi in schimb nu ne intreaba nimeni daca vrem sa dam gazele, petrolul, aurul pe gratis altora!
Si daca vrem sa ni se taie padurile si sa ni se otraveasca apele!

Anonim spunea...

Da, asa e , pe noi nici macar nu ne informeaza ca terenul a fost concesionat cuiva