vineri, 27 decembrie 2013

RMGC urmărită pentru spălare de bani

Compania RMGC ce vrea să extragă aurul nostru de la Roşia Montană e acuzată de spălare de bani

Procurorii români au deschis o anchetă asupra companiei Roşia Montană Gold Corporation pentru spălare de bani şi evaziune fisclă- conform anunţului existent pe site- ul RISE Project.


RMGC a vărsat peste un milion de lei (300 000$) societăţii Kadok Interprest SRL, firmă despre care procurorii  spun că este o societate fantomă utilizată de o reţea criminală organizată din oraşul Ploieşti. 

Potrivit bilanţului oficial, RMGC a avut încasări anul trecut de numai 393.000 de lei – adică de trei ori mai mici decât suma pe care a plătit-o firmei Kadok Interprest din Ploieşti. Mai mult, în 2012, corporaţia RMGC a înregistrat pierderi de 111,5 milioane de lei.

Conform ştirilor din presă, (daily business) în acest dosar a fost arestat consilierul Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, fiind citată pentru complicitate şi firma Trans Expedition Feroviar, una dintre firmele GFR (Grupul Feroviar Român), cercetările vizând în total 43 de societăţi comerciale (peste 75 de persoane fizice şi juridice) . 
Firma Trans Expedition Feroviar a virat 1 674 000 lei în contul firmei fantomă Kadok Interprest din Ploieşti, considerată instrument pentru spălare de bani.

RMGC este controlată de compania canadiană Gabriel Resources Ltd, care deţine 80,69 % dintre acţiuni. Restul de 19,31% aparţine societăţii Mininvest Roşia Montană SA, a cărei înfiinţare  fost aprobată de guvern în luna aprilie a.c. special pentru a gestiona cota din RMGC. Noua firmă a fost desprinsă tunci din compania naţională Minvest SA Deva. Pe 20 noiembrie 2013 Guvernul a mutat societatea proaspăt înfiinţată înapoi la Ministerul Economiei, după ce în ultima jumătate de an a fost coordonată de ministrul marilor proiecte, Dan Şova. Decizia a survenit în contextul respingerii în Parlament a proiectului de lege privind afacerea de la Roşia Montană. 

Conform datelor apărute în presă, RMGC poate vinde în avans aurul şi argintul ce urmează a fi extrase pentru a-şi finanţa operaţiunile. (Nu ştiu de ce nu ar putea să facă asta statul român n.n.). În schimb, conform contractului cu RMGC, statul român nu va încasa dividende atâta timp cât acţionarul minoritar român va avea datorii faţă de Gabriel Resources ca urmare a majorărilor de capital.
Deci, dacă am înţeles bine, nici statul român şi nici RMGC nu au bani să demareze excavaţiile. Dar RMGC poate vinde aurul şi argintul nostru pentru a se finanţa, în schimb statul român nu poate face asta. (De ce? E o întrebare bună!). Cum RMGC va avea bani , din aurul nostru vândut în avans,  va putea majora continuu capitalul, iar statul român nu va putea plăti partea sa, neavând dreptul să vândă propriul nostru aur. Deci nu va lua nici dividende.  Tare, nu?


Ce vrea să producă RMGC?

Produse semifinite (concentrate), bare de aliaj "doré" (considerat ca produs finit, deşi el necesită rafinare pentru a fi turnat în lingouri de aur şi de argint, deci este tot un produs semifinit) , dar şi lingouri (asta dacă va găsi pepite de aur nativ, pentru că nu intenţionează să aibă o rafinărie).


Cum a obţinut RMGC "drepturi" la Roşia Montană

RISE Project a publicat mai multe documente privind afacerea Roşia Montană:

  • Licenţa 47/1999 şi anexa prin care se stabilea perimetrul licenţei la 1200 ha.

Deşi Legea minelor nu permite mărirea perimetrului unei licenţe de exploatare, ci doar micşorarea lui, au fost întocmite acte adiţionale şi modificări prin care perimetrul licenţei de exploatare a fost mărit la 2122 ha (în 1999), apoi la 4282 ha (în 2001), pe urmă la 2388 ha (în 2004). (Deci perimetrul a fost aproape dublat în mod ilegal?)


  • Conform datelor RISE Project, Licenţa de exploatare 47/1999 este pentru mina veche şi nu pentru "proiectul RMGC", care a fost făcut abia în 2001.
  • Obţinerea licenţei prin ocolirea legii

Pe 7 iunie 1997, firma Gabriel, prin subsidiara Gabriel Jersey, a făcut un Contract de încorporare şi un Articol de Asociere cu Minvest, rezultând compania mixtă EuroGold Resources SA, actuala RMGC. Se încheiase o "înţelegere prealabilă" în care Minvest se obliga să obţină licenţele de exploatare pentru Roşia Montană şi de explorare pentru Bucium şi să le transfere în termen de 7 zile lui EuroGold. (este ore legal aşa ceva?). În acest fel licenţa a fost obţinută fără licitaţie publică.

Iniţial Gabriel Jersey avea 65% din acţiuni, iar Minvest vea 33,8%. Dar RMGC a făcut în 1999 o majorare de capital, noile acţiuni fiind atribuite lui Gabriel Jersey, care deţine de atunci 80%, Minvest rămânând cu numai 19,31% (restul aparţinând unor acţionari minoritari despre care nu se vorbeşte). 
În anul 2000 Licenţa de exploatare 47/1999 e transferată de ANRM către RMGC.

  • Numai că o licenţă "mixtă" de explotare, dar şi de exploarare este ilegală, Legea Minelor 61 /1998 stipulând la art. 9 şi 10 că exploararea şi exploatarea se realizează pe baza unor licenţe exclusive, acelaşi lucru fiind stipulat şi în Legea minelor 85/2003.

De asemenea, Minvest avea dreptul să primească licenţă de exploatare fără concurs public de oferte pentru că lucrase deja la Roşia Montană înainte de apariţia legii, în timp de RMGC ar fi trebuit să câştige un concurs public de oferte, ceea ce nu s-a întâmplat.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În acelaşi timp, nu se vorbeşte mai deloc despre mina  de la Certej, unde Eldorado Gold Corporation a obţinut licenţă de exploatare (tot prin cianurare) pe 2670 ha în apropiere de Geoagiu Băi.
O fi fost vreo licitaţie publică?
Printr-o coincidenţă, şi acolo statul român ar avea doar 20%.

Dacă ne gândim că terenurile imense implicate în excavaţii prin dinamitare vor fi pierdute pe vecie pentru alte întrebuinţări, cam cât pierd românii doar de aici?
Ioana Băsescu a cumpărat terenul de la Nana cu 4500 €/ha. 
Cele două exploatări aurifere privează statul român de 2388 ha+2670 ha=5058 ha.
la preţul estimativ de mai sus, ar fi 5058 x 4500 =22 761 000 euro pierduţi de statul român. Pierderea este de fapt mult mai mare, pentru că terenul respectiv cuprinde localităţi, biserici, morminte, site-uri arheologice şi monumente istorice care nu pot fi înlocuite.
Se pierd porţiuni din ţară.
Nu doar la aceste două exploatări aurifere, ci şi la celelalte care au fost date pe gratis de autorităţile statului. 


Grupul canadian Carpathian Gold prin Samax România intenţionează să deschidă trei exploatări de aur şi de cupru în judeţul Hunedoara, unde se spune că se vor face investiţii de până la 1,2 miliarde de dolari în următorii 20 de ani (o medie de 60 de milioane de dolari pe an). Carpathian Gold (CPN) deţine drepturile de explorare a zăcămintelor de aur şi de cupru de la Rovina, din judeţul Hunedoara, cu resurse estimate la 7,2 milioane de uncii de aur.(223,2 tone!).

Cum se face că noi, românii nu mai avem drepturi asupra bogăţiilor din subsolul pământului nostru?

Un comentariu:

Mitica D spunea...

In mod normal, in orice tara care se respecta, un act ilegal este nul de drept. Prin urmare, licenta obtinuta pe cai necinstite, prin ocolirea legii, e nula de drept si instantele de judecata ar trebui sa se autosesizeze, sau sa fie sesizate de catre autoritatile de la noi si sa anuleze actul neconform cu legislatia.