luni, 7 octombrie 2013

Risc seismic ridicat în tot sudul Europei

În Europa ar putea avea loc cutremure de o intensitate fără precedent

Conform ziarului Le Monde, riscul de cutremur din Europa a fost evaluat în cadrul unui program (numit Share), realizat cu colaborarea a 13 ţări (între care şi Turcia şi Algeria, care nu fac parte din Europa) şi care a costat 4,1 milioane de euro, dintre care 80% au fost asiguraţi de Uniunea Europeană.



Studiul a durat şase ani, au fost implicaţi seismologi, tectonicieni, ingineri geodezi şi din domeniul geniului civil din cadrul mai multor institute de ştiinţe ale Pământului, de studii şi cercetări geologice şi miniere.
Ei au construit noi modele de predicţie a vibraţiilor solului şi au făcut hărţi probabiliste ale riscului seismic în Europa.

Asta e vestea bună.

Vestea proastă este că mare parte din ţara noastră se găseşte în zona cu risc seismic ridicat.
(Ştiam şi noi câte ceva, dar parcă pe harta asta riscul e mai grav).

Studiul va continua cu o cercetare pe parcursul a trei ani (Strest), care va întocmi teste de rezistenţă pentru construcţii, în vederea evenimentelor extreme ce pot interveni (cutremure, inundaţii, tsunami)

Există şi un program mondial, Global Earthquake Model, care vizează evaluarea riscurilor seismice de pe întreaga planetă, promiţând să împărtăşească acele cunoştinţe şi ţărilor în curs de dezvoltare. Fabrice Cotton, profesor de seismologie la universitatea Joseph-Fourier din Grenoble comentează că ţările sărace sunt şi cele mai vulnerabile în faţa acestor riscuri.
Riscurile evidenţiate ar trebui să fie luate în calcul la proiectarea şi la consolidarea construcţiilor, în special în cazul construcţiilor ce comportă riscuri deosebite, cum ar fi centralele nucleare, barajele sau industriile speciale.
Ce se întâmplă în lipsa unei evaluări adecvate a riscului?
La Fukushima, de pildă, seismul din 11 martie 2011 a avut magnitudinea 9, în timp ce normele de proiectare ce fuseseră aplicate la centrala nucleară devastată nu depăşeau magnitudinea 7,3.

Urmarea, din păcate, a fost o catastrofă fără precedent.

Niciun comentariu: