marți, 22 octombrie 2013

Gaz de şist: exploatarea şi explorarea definitiv interzise în Franţa

Consiliul Constituţional din Franţa a confirmat interdicţia fracturării hidraulice

Comisariatul general al dezvoltării durabile, din cadrul Ministerului Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi Energiei din Franţa anunţă acestă ştire în mass media şi pe pagina sa de internet.
Consiliul Costituţional a confirmat vineri 11 octombrie interdicţia fracturării hidraulice pentru căutarea şi exploatarea de hidrocarburi.



Această decizie vine în urma recursului societăţii texane Schuepbach, căreia i-au fost abrogate două permise de explorare ce le fuseseră acordate în 2010, în Franţa.

" Suntem mulţumiţi de această decizie majoră. Mai mult ca niciodată, se impune necesitatea de a se pune în operă foaia mea de parcurs, ce mi-a fost fixată de către preşedintele Republicii şi de către Primul ministru: să conduc tranziţia ecologică şi energetică, pentru ca, mai ales, să fie redusă dependenţa Franţei de energiile fosile prin micşorarea cu 30% a consumului de energii fosile, de acum până în anul 2030"
a subliniat Philippe Martin, Ministrul Ecologiei, a Dezvoltării Durabile şi Energiei din Franţa.
Pentru a valida această interdicţie totală, Consiliul constituţional recunoaşte că scopul urmărit de legislator , care era acela de a preveni riscurile dovedite ale acestui procedeu pentru mediu, răspunde interesului general şi justifică din plin interdicţia.
Libertatea liberei întreprinderi, care a fost folosită ca argument de societatea Schuepbach, trebuie deci să cedeze în faţa interesului general de protecţie a mediului.

Intervenţia Consiliului Constituţional, echivalentul Curţii Constituţionale de la noi, este legiferată prin principiul priorităţii constituţionalităţii.

Despre problema prioritară a constituţionalităţii (QPC)

Problema prioritară a constituţionalităţii este dreptul recunoscut oricărei persoane care este parte dintr-un proces sau instanţă de a susţine că o dispoziţie legislativă aduce atingere drepturilor şi libertăţilor pe care le garantează Constituţia. Dacă este un astfel de caz, Consiliul constituţional este îndrituit şă abroge dispoziţia legislativă. Chestiunea prioritară a constituţionalităţii a fost instaurată prin reforma constituţională din 23 iulie 2008. Înainte de reformă nu era posibil să fie contestată conformitatea unei legi aflată deja în vigoare cu Constituţia. După reformă, justiţiabilii se bucură de acest nou drept, prin aplicarea  articolului 61-1 al Costituţiei Franţei.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Iată cum este gândită, în Franţa, independenţa energetică a ţării.
Şi iată că la ei un permis de exploatare nu este bătut în cuie.
La noi, se spune că vom avea independenţă energetică dacă vom cumpăra (evident la preţul pieţei) gazul din subsolul nostru de la companiile americane , poloneze sau kazahe. Mai ales că vom vinde şi compania de distribuţie - Distrigaz. Curat independenţă!

2 comentarii:

Merin spunea...

Peste tot se recunosc riscurile mari ale acestei tehnologii, doar la noi Ponta ne minte in fata fara jena, ba ne mai ia si la misto, considerandu-ne probabil pe toti tampiti.
Nu numai Ponta- toti ne trateaza la fel.

Miruna Georgescu spunea...

Iata ca in Franta se da prioritate interesului general de conservare a mediului si tot ce contravine acestuia se interzice. Oare de ce la noi parca e o intrecere care sa distruga mai mult? Dupa ce s-a distrus economia, s-au distrus padurile, urmeaza otravirea cu cianuri si cu arsenic si cutremure provocate de prospectarea si de extragerea hidrocarburilor, otravirea apei freatice si ce mai urmeaza? Inrautatirea asistentei sanitare, ca sa dam coltu mai repede.