joi, 30 mai 2019

Diferența între cultul ortodox și cel catolic


Vizita Papei m-a făcut să mă întreb care sunt diferențele dintre credința noastră și cea de rit latin, a Papei. Și iată ce am găsit: 

Ortodocșii și catolicii sunt creștini, deci cred în același Dumnezeu și în Biblie.
Diferențele au început să apară după anul 1054 și s-au adâncit, în privința ritului, spiritualității, modului de trai și de comportament al credincioșilor.


Patriarhul Constantinopolelui Bartholomeu I și papa catolic Francisc
  1.   Diferențe asupra dogmei Sfintei Treimi Pentru ortodocși Sfântul Duh purcede din Tatăl (Credo de la Niceea –Constantinopol) , în timp ce pentru catolici, Sfântul Spirit purcede din Tatăl și din Fiu, (modificare a Credo ului de la Niceea făcută în timpul lui Carol cel Mare -Charlemagne )
  2.      În dogma catolică se consideră că după moarte sufletele merg în Purgatoriu, această noțiune neexistând în cultul ortodox.
    De asemenea, ortodocșii nu au crezut niciodată că se poate cumpăra iertarea păcatelor cu bani, așa cum au promovat papii prin celebrele „indulgențe”. Catolicii consideră că există thesaurus meritorum (tezaurul de merite) ale sfinților - din a cărui supra-abundență, consideră Biserica Catolică, ar putea lua și restul credincioșilor, - precum și indulgențele .
    (Biserica Ortodoxă consideră că virtuțile sunt personale și nu pot fi "împrumutate" sau "dăruite"; mântuirea este o conlucrare personală a unui om cu Dumnezeu);
  3.     Imaculata Concepțiune: conform dogmei catolice, Sfânta Fecioară a fost concepută la rândul său în mod imaculat, în timp ce în ortodoxie se consideră că Fecioara Maria a fost o ființă umană care prin nevinovăția ei desăvârșită și prin credința ei neabătută a constituit contraponderea neascultării de Dumnezeu de care a dat dovadă Eva, în Rai.
    Biserica Ortodoxă o numește pe Maica Domnului Preacurată sau Fără de prihană . Prea Curata nu a avut păcat, în afară de păcatul strămoșesc, de care a fost izbăvită prin zămislirea întru sine a Fiului lui Dumnezeu.Ortodocșii consideră doctrina catolică a zămislirii miraculoase a Maicii Domnului ca neavenită și chiar eretică , întrucât prin aceasta se încearcă să se scoată de sub influența păcatului originar pe Maica lui Dumnezeu, Care nu ar mai fi părtașă la mântuirea care vine prin Fiul.  
  4.     Ortodocșii trăiesc într-o Biserică organizată conform canoanelor fixate în primele timpuri ale creștinătății.Biserica catolică seamănă mai degrabă cu o administrație, care e deseori reformată și care s-a schimbat mult în decursul timpului.
  5. Liturghia ortodoxă a rămas aproape neschimbată din primul mileniu, în timp ce mesa catolică s-a schimbat în timp (după Conciliul de la Trento, Vatican II etc) .
    Slujba ortodoxă se oficiază în limba poporului respectiv, în timp ce mesa catolică s-a oficiat multă vreme în limba latină.
  6. Împărtășania se face în ortodoxie cu corpul și sângele lui Iisus Christos, în timp ce în cazul catolicilor de multe ori împărtășania se face doar cu azima (alcătuită din pâine nedospită)- mai numită și Hostii.. 
  7.  Catolicii cred în harul sau grația creată .
    Biserica Ortodoxă consideră că harul sau energia dumnezeiască este necreată, ca mijloc prin care Dumnezeu se împărtășește pe sine oamenilor.
  8.     În timpul liturghiei ortodoxe zilnice, credincioșii rămân în picioare sau așezați, dar nu îngenunchează. Liturghia e psalmodiată . 
  9.     Ortodocșii fac semnul crucii cu trei degete, de la dreapta la stânga. Și se închină când trec prin fața bisericilor. Catolicii fac cruce cu două degete, de la stânga la dreapta. De obicei nu se închină când trec prin fața bisericilor.
  10.    În bisericile ortodoxe sunt icoane, în timp ce la catolici sunt mai degrabă tablouri și statui 
  11.    Conducătorul Bisericii catolice, Papa este în același timp și șef de stat (al statului Vatican). Organizația Bisericii catolice este piramidală, toată autoritatea fiind a Papei, episcopul Romei.
    Bisericile Ortodoxe sunt autocefale (fiecare are propriul său conducător religios), Patriarhul de la Constantinopol este „primum inter pares”, adică primul între egali. Adică el poate reprezenta ortodoxia în anume împrejurări, dar nu este superiorul patriarhilor din celelalte Biserici ortodoxe. Patriarhii ortodocși nu sunt și șefi de stat sau de guvern. Desigur, ortodocșii nu recunosc autoritatea Papei asupra Bisericii lor.  Catolicii îl consideră pe papă infailibil, adică se consideră că el nu poate greși niciodată. Ortodocșii consideră că nici o ființă umană nu e ferită de greșeli, doar Cuvântul lui Dumnezeu este fără greș.

12.  Preoții ortodocși au dreptul de a se căsători, ba chiar au obligația ca înainte de a primi o parohie să își întemeieze o familie. Căsătoria preoților și a diaconilor se face înainte de hirotonia acestora. Se consideră că ei trebuie să fie un exemplu (inclusiv în privința familiei) pentru comunitatea respectivă și că, de asemenea, ei trebuie să cunoască nemijlocit problemele legate de familie și de copii, pentru a-i putea înțelege cât mai bine pe enoriași . Dacă e vorba despre călugări, desigur aceștia nu se pot căsători. Iar ierarhii ortodocși de rang înalt sunt aleși dintre călugări

Preoții catolici nu au voie să se căsătorească și fac un jurământ să rămână celibatari (și caști) toată viața.
13. În Biserica ortodoxă botezul se face prin scufundare de trei ori în apă, conform tradiției de la originile evanghelice,  (simbolizând îngroparea și învierea lui Hristos) în timp ce la catolici botezul se face cu stropire cu apă.
14. În calcularea datei la care se serbează Învierea Domnului (Paști) , Biserica Ortodoxă ține cont și ca această dată să fie după Paștele ebraic , așa cum a fost și ATUNCI . Biserica Catolică nu ține cont de acest considerent , asta ducând la date diferite pentru Paștile catolice față de Paștile ortodoxe.

Bisericile ortodoxe sunt în general pline, în timp ce bisericile catolice sunt deseori goale. Unele dintre mărețele catedrale catolice sunt folosite ca săli de concerte .


Principalul este să credem în Dumnezeu, care ne îndeamnă să iubim.
Să facem bine, să dorim pace pe pământ.


Niciun comentariu: