Matrita dacica ar putea aduce bani muzeului din Deva, ba chiar si Muzeului de Istorie din Bucuresti
Am aflat că a fost găsită (acum doi ani, dar ni se spune abia acum) o minunată matriță dacică, ce era folosită la fabricarea podoabelor din material prețios (cel mai probabil din aur).
Din fericire ea nu este din aur, ci din bronz, așa încât probabil căutatorii de comori nu i-au dat atenție.Ea este foarte valoroasă din punct de vedere istoric, dar ar putea aduce și venituri frumoase muzeului din Deva (eventual și Muzeului de Istorie din București) daca s-ar folosi cum trebuie (fără a i se deteriora integritatea, firește!).
Deja un tânăr cercetător a făcut niște mulaje din silicon în care a turnat bronz, pentru a se putea vedea cum arătau obiectele ce se faceau cu matrita.
S-ar putea face mulaje din silicon pentru toate figurile de pe matriță, iar apoi mulajele din silicon să fie folosite pentru niște matrițe care să fie folosite pentru realizarea unor obiecte ce sa poata fi folosite ca broșe, cingători, catarame, medalioane. Adică să fie turnate dintr-un material inoxidabil ce arată ca aurul(Gaudentul ar fi numai bun, de exemplu), turnat în strat subțire, ca să nu atârne prea greu , să se pună și un dispozitiv de prindere pe îmbrăcaminte și să se vândă apoi la muzeele respective, cu un mic certificat de autenticitate, cu poza matriței pe el.
Ar fi niște obiecte căutate de turiști, cu siguranță.
Fireste, asta nu înseamnă că matrița dacică să fie frecată în mod repetat: o singura dată să se ia mulajele cu silicon și cu asta-basta!
Abia astept sa cumpar și eu o astfel de fibulă!
La toate muzeele din Vest se vand obiecte ce amintesc de exponatele din muzeu, dar aici ar fi vorba chiar de copii autentificate!
La treaba, deci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu