Lohengrin la Opera din Bucureşti

Opera Lohengrin 

Iată că opera cu care a fost inaugurată, în anul 1921, prima clădire a Operei Române, Lohengrin de Wagner mai este din când în când reprezentată pe scena Operei din Bucureşti.
Premiera din 1921 l-a avut la pupitrul dirijoral pe George Enescu.
În stagiunea 1966-1967 Opera bucureşteană a prezentat o nouă montare a operei Lohengrin, cu o distribuţie de excepţie, ce îi cuprindea pe Ludovic Spiess, Elena Dima, Davin Ohanezian şi Zenaida Pally, pleiadă de artişti de excepţie.
În 2011, opera Lohengrin a fost reluată la Bucureşti, în cadrul Festivalului George Enescu, cu această ocazie fiind invitaţi numeroşi solişti străini.
În 2012, au fost la Bucureşti trei reprezentaţii cu Lohengrin.

În actuala stagiune a fost o singură reprezentaţie cu opera Lohengrin, vineri 22 mai 2014.

Myron Michailidis dirijând Lohengrin
(aşa se vede din primele rânduri, la Opera noastră- dirijorul se profilează pe imaginea scenică)

Dirijată de maestrul Myron Michailidis, directorul artistic al Operei din Atena şi unul dintre cei mai importanţi dirijori din Grecia, opera nu s-a bucurat din păcate de puternicul aflux de public pe care l-am putut vedea anul trecut, la Festivalul George Enescu, la prezentarea în concert a Tetralogiei Inelul Nibelungilor. Acest eveniment extrem de rar în activitatea actuală a Operei bucureştene nu a reuşit să umple în întregime sala Operei, deşi Sala Palatului fusese plină până la refuz la spectacolele-concert cu operele lui Wagner prezentate în cadrul Festivalului Enescu.

Poate iubitorii de operă nu au avut încredere în distribuţia propusă de Opera bucureşteană?

Aş spune, însă, că melomanii care nu s-au dus la acest spectacol au avut de pierdut.
Spectacolul a fost bun pe ansamblu şi au fost evidente eforturile întregii echipe pentru realizarea unui spectacol care să se ridice la nivelul exigenţelor publicului cunoscător al operelor lui Wagner.
Corul amplu, distribuţia îmbogăţită cu un invitat ce a obţinut deja succese remarcabile în opere de Wagner, Marius Vlad Budoiu, pentru rolul principal, distribuţia valoroasă pentru celelalte roluri principale, toate au fost elemente care au contribuit la realizarea unui bun spectacol.

Interpreţii

Marius Vlad Budoiu, pe care l-am admirat şi în spectacolele-concert  cu TANNHÄUSER, de anul trecut, a oferit o interpretare remarcabilă a rolului principal, beneficiind şi de o bună pronunţie germană. Prezenţa scenică adecvată rolului, abordarea inteligentă a interpretării ne-au făcut să trecem peste emisiunea nazală constantă a vocii sale.
În rolul Elsei de Brabant, Iulia Isaiev a cântat cu rafinament şi sensibilitate, iar prezenţa scenică a fost excelentă, încântătoare.
Baritonul Valentin Vasiliu a avut o creaţie splendidă în rolul lui Friedrich von Telramund. Vocea sa amplă şi frumoasă l-a impus încă odată ca mare cântăreţ, impunător la propriu şi la figurat. Unul dintre marii noştri cântăreţi contemporani de operă
Madeleine Pascu s-a achitat bine de rolul Ortrudei, deşi vocea ei o ajută mai puţin în registrul de jos.
Corul are un rol important în opera lui Wagner şi coriştii au cântat cu avânt, realizând solemnitatea cerută de partitura operei.
Poate că nu au fost suficiente repetiţii, mă gândesc, pentru a se realiza o interpretare mai nuanţată a corului, care să nu meargă mereu pe "intensitate maximă", ci să se constituie într-un fundal muzical atunci când soliştii se suprapun cu partiturile lor, ca să-i putem auzi cum trebuie pe aceştia.

Decorurile şi costumele

Au fost folosite decorurile şi costumele realizate pentru spectacolul din 2011.
Scenografia  epurată era singura posibilă în cazul scenei de mici dimensiuni a Operei bucureştene, pe care au apărut simultan un mare număr de interpreţi, care o umpleau în anumite scene până la refuz.
Practicabilele înclinate, combinate în multiple variante şi elementele simbolice verticale , combinate cu proiecţiile de imagini pe fundal, cu efectele de lumini şi cu cele de abur din gheaţă carbonică  au realizat cu succes ambianţa simbolică plină de semnificaţii a operei. 
Costumele nu au fost legate de o epocă sau de o zonă geografică precisă, preferându-se atmosfera de legendă cu alură vag medievală şi de simboluri, deşi libretul situează foarte precis opera în timp şi spaţiu (În jurul anului 933 , când fondatorul Sfântului Imperiu Romano-German Heirich Păsărarul se pregătea să respingă ameninţarea trupelor migratoare venite din Est, dintre care sunt amintiţi maghiarii). Pe de altă parte, personajul principal este unul legendar, provenind din cântecele anonime medievale germane, iar conflictul operei se situează mai ales în planul ideilor şi simbolurilor.
Ideia costumelor stilizate nu este rea apriori, doar că s-a abuzat (cred eu) de muşamaua aurie;  în general costumele au fost reuşite, mai ales cele ale personajelor principale (mai puţin al regelui, aş spune, tocmai din pricina abuzului de plastic auriu).

Ideea principală a operei

Este vorba pe de o parte de conflictul dintre vechile credinţe păgâne ale germanilor, a căror adeptă este Ortrude, adoratoare a lui Odin şi practicantă a vrăjitoriei, şi creştinismul  reprezentat de Lohengrin, cavaler al Sfâbtului Graal. 
Caracterul tinerei neprihănite Elsa este pus la încercare când i se cere să aibă încredere ncondiţionată în salvatorul ei, cavalerul creştin necunoscut. Deşi cavalerul are o purtare ireproşabilă şi a dovedit puteri supranaturale, Elsa se lasă influienţată de insinuările şi de acuzaţiile nefondate ale cuplului malefic Ortrude-Telramund şi îşi încalcă promisiunea făcută cavalerului de a nu-i cere să-şi spună numele şi locul de unde vine. Lipsa ei de credinţă îl va îndeărta pentru totdeauna pe cavalerul Graalului, care va lăsa totuşi în urma sa pe copilul-duce de Brabant-salvat de vrăjile păgâne şi menit să repurteze victorii în viitor. Poporul din Brabant, care şi-a păstrat constant încrederea că Lohengrin este un trimis binecuvântat cu puteri divine, va repurta victoria decisivă asupra popoarelor migratoare.
Este vorba până la urmă de puterea credinţei , care aduce ajutorul divin.
  

A fost însă un spectacol bun, păcat că a fost unul singur pe această stagiune. 
În general, spectacolele Operei din Bucureşti sunt puţine. La fiecare dintre ele pot fi văzuţi destul de numeroşi spectatori străini, ceea ce demonstrează că Opera noastră este şi un important obiectiv pentru turişti.  
Nu ne rămâne decât să sperăm că Opera din Bucureşti se va apropia în viitor din ce în ce mai mult de ceea ce trebuie cu adevărat să fie o Operă Naţională. 

Când vom avea o clădire corespunzătoare pentru  spectacole de operă ?

Un astfel de spectacol demonstrează încă odată necesitatea unei clădiri moderne pentru Opera bucureşteană. 
Actuala sală de spectacole nu asigură acustica naturală imperios necesară la acest gen de spectacole. (Dovadă: microfoanele omniprezente în prim-planurile spectacolelor!)
Actuala scenă este mult prea mică , în cazul operelor ce necesită prezenţa unui mare număr de cântăreţi simultan pe scenă aceştia fiind nevoiţi să ocupe şi extremităţile avanscenei, să apară din loji , alte loji fiind ocupate de o parte a orchestrei!
Scena este prea mică şi pentru spectacolele de balet, salturile balerinilor fiind în mod vizibil limitate de dimensiunile insuficiente ale spaţiului de dans.
Podeaua scenei este neconformă cu cerinţele actuale pentru spectacolele de balet.
Dotările scenei nu permit efecte scenice spectaculoase, în ciuda eforturilor făcute cu proiecţiile de imagini filmate pe fundaluri.
Fosa orchestrei  este insuficient de mare şi prost poziţionată , astfel încât dirijorul acoperă pentru spectatorii din primele rânduri o parte a imaginii scenice.
Sala mică a clădirii Operei, în care se prezintă de asemenea spectacole, are o acustică dezastruasă, cu reverberaţii inacceptabile şi nu beneficiază de spaţiile anexe necesare pentru orice sală de spectacole.
Spaţiile pentru spectatori sunt vetuste iar unele locuri sunt absolut inacceptabile pentru spectatori (locuri de la balcon în imediata vecinătate a reflectoarelor care fac aerul irespirabil, locuri în loji din care se vede doar o parte a scenei , locuri laterale din care se văd culisele, reflectoare insuficient mascate).
Instalaţia de aer condiţionat supune spectatorii la alternanţe între căldura sufocantă din pauze cu un curent deranjant rece şi încărcat de praf şi fungi din timpul reprezentaţiei. 
Grupuri sanitare insuficiente.
Lipsa unei perdele de aer la intrarea din exterior.
Artiştii ar putea adăuga multe alte cerinţe legate de culise şi de anexele tehnice. 
Pe când o nouă clădire pentru Operă?