Zaraza

Legenda și realitatea

Am auzit cu toții că în perioada interbelică a avut succes un cântec numit Zaraza, interpretat de un „dizeur” (cum se numeau pe timpul acela cântăreții de muzică ușoară) numit Cristian Vasile.
Tangoul nostalgic era numai bun pentru petrecerile „așezate”, când după câteva pahare intervine o oarecare tendință spre melancolie și un dans romantic e binevenit. 
Să nu uităm însă că dizeurii de pe la noi erau la curent (continuu😀) cu moda din țările vestice, preluând tendințele lansate pe-acolo, ba chiar și cântecele ce au avut succes prin Franța sau prin America.
Așa era „de bon ton”. 
Cineva mi-a povestit că înainte de război Gică Petrescu cânta de cele mai multe ori în franțuzește...deh! Dacă așa i se cerea!
Dar să revenim la cântecul Zaraza.

În 1929, compozitorul Benjamin Tagle Lara a repurtat premiul al doilea la Marele Concurs al Discului Național Uruguai cu tangoul Zaraza, un cântec romantic , căruia îi scrisese tot el și un text melancolic .
Dar nu, cuvintele nu erau adresate unei femei ci...unui bătrân bou, slujitor credincios , de care stăpânul se atașase- și pe care îl poreclise  zaraza, care în Argentina desemna o pânză din bumbac imprimat ...
 Au urmai mai multe interpretări de către cântăreți acompaniați de chitare, alteori de pian și chitară sau de o orchestră întreagă :
 
Blanca huella que, todos los dias, clavado en el yugo, me ves picanear; compañera del largo camino las horas enteras te veo blanquear. Mientras que, bajo el peso del trigo, los ejes cansados los siento quejar, yo, anudando mi pena a esa queja, con cantos y silbos te sé acompañar. ¡A la huella, huella, zaraza, huella, huella, guay! Volverá la ingrata a su casa andará por áhi... Que si yo la viera, zaraza, la hablaré, velay... ¡A la huella, huella, zaraza, huella, huella, guay! Buey zaraza, tus ojos tristones mirando la huella parecen buscar el milagro de aquellos pasitos que al irse la ingrata no supo dejar. Compañero que, unido conmigo a un mismo destino, tenemos que andar, seguiremos rastreando la huella, la misma gue siempre la vemos blanquear. Doar după un an cântecul a ajuns la Paris și a fost folosit chiar într-un film. 
Desigur, cântecul a fost preluat și la noi. El nu s-a cântat însă cu textul franțuzesc, ci  a beneficiat de un text românesc, scris inițial de Nicolae Kirițescu. Cântecul a fost intitulat atunci: „Și pe tine or să te doară” Și a fost cântat de Manole Stroici. A urmat însă o altă versiune de text, scrisă de Ion Pribeagu: Zaraza. Cântat de Cristian Vasile. Textul acesta a introdus pentru prima dată în cântec un personaj feminin, căruia i s-a dat numele...acelui creton pomenit în textul inițial, care avea o frumoasă sonoritate exotică. Probabil asta a sporit atractivitatea cântecului. Cântecul a avut mare succes și a fost interpretat ulterior de diferiți alți cântăreți români: Gică Petrescu, Gheorghe Sărac, Corina Chiriac, Alexandru Arșinel...probabil și alții. Și iată că prin 2004 misteriosul personaj sugerat de textul cântecului capătă și o poveste! Mircea Cărtărescu a scris un volum de proză intitulat „De ce iubim femeile”, în care a inserat și o poveste romantică legată de personajul fictiv Zaraza. Povestea era scrisă convingător și lăsa impresia că relatează fapte reale, astfel încât a fost rapid considerată ca adevărată. Conform acestei povestiri, Zaraza ar fi fost o frumoasă țigancă grecoaică ce ar fi fost iubită de Cristian Vasile atât de mult, încât atunci cînd, în 1946 ea ar fi fost ucisă, cântărețul nu și-ar mai fi revenit niciodată. (Fiind introduse și detalii macabre dar desigur neverosimile după care cântărețul ar fi îngurgitat cenușa Zarazei și și-ar fi pierdut vocea din această pricină 😟) Sergiu Nicolaescu a fost ispitit de povestea romantică și intenționa chiar să facă un film pornind de la acest subiect. Într-un interviu, el a încercat să întărească legenda în formare spunând că Zaraza chiar a existat, dar nu ar fi fost o țigancă din lumea interlopă, ci...chiar fiica scriitorului Vasile E. Moldovan 1881-1924 (nici o legătură cu scriitorul Ion Pribeagul, care era pseudonimul lui Isac Lazarovici). Rada Moldovan, născută în 1912 a fost artistă la teatrul Constantin Tănase și a fost condamnată la închisoare pentru că a cântat „Tatăl nostru” în fața trupelor de pe frontul de răsărit! După eliberarea din închisoare ea nu a mai putut apărea pe scenă. Ea l-a cunoscut într-adevăr pe Cristian Vasile , care apăruse și el în spectacole la „Tănase”, dar care își pierduse vocea din pricina unei boli congenitale de plămâni. Ei s-au căsătorit în anii '50 și s-au mutat la Piatra Neamț (unde Cristian Vasile lucra ca regizor tehnic, iar Rada ca sufleor). Apoi cei doi s-au mutat la Sibiu, la fratele Radei, care i-a ajutat în situația dificilă în care ajunseseră după agravarea bolii lui Cristian Vasile. Cristian Vasile a murit în 1974, soția lui-Rada Vasile- a murit în 1980. Dar Zaraza- personajul imaginar- trăiește și astăzi! Deunăzi am văzut (din nou) pe o rețea de socializare o poză cu o amerindiană în costum tradițional al tribului său , despre care ni se spunea că e ...chiar acea Zaraza ucisă mișelește, despre care ar fi fost vorba în cântec! Faptul că femeia din poza îngălbenită de vreme nu poartă pantofi cu strasuri , cercei lungi și și toalete la modă, așa cum o descrie Cărtărescu, ci e îmbrăcată în straie cu franjuri ca în tribul ei iroquez nu stânjenește imaginația. Iată cum ficțiunea ...bate realitatea (cel puțin uneori)

Putem aminti și că Pedro Zaraza a fost un militar venezuelian ce a luptat în Războiul de independență din Venezuela. Numele lui a fost dat unui municipiu din statul Guarico din Venezuela. Zaraza este de asemenea numele unei băuturi pe bază de suc de fructe - în Mexic.

Aceasta era Goldie Jamison Conklin,(1892-1974)  o amerindiană din rezervația Allegany din Western New York ce a apărut în mai multe cărți poștale folosite ca reclamă pentru un brand indian de cuțite.

Goldie Jamison Conklin (Ah-Weh-Eyu pe numele ei indian) .

 

Vaccinurile cu  ARNm contra  COVID-19 : lecții trase din încercările pentru înregistrare și a campaniei mondiale de vaccinare 

M Nathaniel Mead, Stephanie Seneff, Russ Wolfinger, Jessica Rose, Kris Denhaerynck, Steve Kirsh, Peter A McCullough

National Institute of Health (NIH) a publicat pe 24 ianuarie 2024 articolul:

COVID-19 mRNA Vaccines: Lessons Learned from the registrational trials and global vaccination campaign.

Pe scurt: 

• „Înțelegerea noastră asupra vaccinării contra COVID-19 și impactul lor asupra sănătății și a mortalității a evoluat considerabil de la primele utilizări ale vaccinurilor. Rapoartele publicate asupra încercărilor randomizate originale din faza 3 au conchis că vaccinurile cu ARNm contra COVID-19 ar putea reduce considerabil simptomele de COVID-19.
  Între timp, au apărut probleme în privința metodelor, execuția și rapoartelor acestor încercări-pivot.
  O nouă analiză a datelor din încercările Pfizer a identificat o creștere semnificativă din punct de vedere statistic a evenimentelor nedorite grave (EIG) în grupa celor vaccinați.
  Numeroase EIG au fost identificate în urma autorizării de utilizare de urgență (EUA), mai ales decese , cancere, evenimente cardiace și diverse tulburări auto-imune, hematologice, reproductive și neurologice. În plus, aceste produse n-au fost supuse niciodată la teste de securitate și toxicologice adecvate, conforme cu normele științifice stabilite anterior.
  
  Printre alte subiecte majore abordate în această trecere în revistă narativă figurează analizele publicate asupra unor deteriorări grave cauzate unor ființe umane , probleme de control al calității și impurități legate de procese, mecanismele sub-iacente evenimentelor indezirabile (EI), bazele imunologice de ineficacitate a vaccinurilor și tendințele de mortalitate bazate pe datele din încercările pentru înregistrare. 
  Dezechilibrul risc-beneficiu arătat de probe în prezent contraindică alte injecții de rapel și sugerează ca cel puțin , injecțiile cu ARNm să fie retrase din programul de vaccinare a copiilor până când vor fi efectuate studii de securitate și de toxicologie adecvate. 
  Aprobarea de către agenția federală a vaccinurilor a vaccinurilor cu ARNm contra COVID-19 pe o bază de acoperire generală la scara întregii populații nu se baza pe o evaluare corectă a tuturor datelor din înregistrările pertinente și pe o considerare proporțională a riscurilor în raport cu avantajele. 
  Ținându-se cont de numărul important și bine documentat de efecte nedorite grave și a raportului prejudiciu/câștig inacceptabil de ridicat, noi  îndemnăm guvernele să aprobe un moratoriu mondial asupra produselor pe bază de ARNm modificat până ce toate întrebările pertinente privind cauzalitatea, ADN-ul rezidual și producerea aberantă de proteine vor fi rezolvate.”
  

• ______________________________________________________________________
  Un articol apărut de astă dată în presa medicală de la noi (IMUNOMEDICA) tratează posibilitatea ca vaccinurile pe bază de ARNm să provoace modificări genetice.
  Articolul publicat de Dr Bioetician Virgiliu Gheorghe pe 14.10.2022 arată că genomul posedă și o serie de elemente mobile(Transpozabile/Junk ADN). Aceste elemente, care ar constitui cam 17% din întregul genom uman, ar fi un fel de arhitecți ai genomului, în sensul că prin copiere și transpunere replicativă reușesc să-și modifice poziția în genom și chiar să introducă noi fragmente de ADN în genom.
  La om aceste elemente au fost denumite „LINE-1” (Long Interspersed Nuclear Elements, „elemente nucleare intercalate lungi”) sau L1.  Ele pot remodela genomul și induce cancer, boli autoimune, schizofrenie , cancer hepatic sau alte boli. Stresul oxidativ, intoxicațiile  le favorizează, dar există și mecanisme de control la majoritatea oamenilor.
  Virusul SARS CoV-2 se pare că poate crește activitatea elementelor transpozabile, în tendința sa de a pătrunde în ADN-ul uman. Asta ar explica faptul că ARN-ul virusului poate fi depistat și după vindecarea volii, după destul de mult timp.
  Dar din păcate și vaccinurile cu ARNm pot ajunge în genom, în acelaș mod. 
  Pentru a face improbabilă o mutație genetică produsă de ARNm indus prin vaccinare, ar trebui să fie îndeplinite cel puțin două condiții: 
  1. Timpul de viață al acestui ARNm să fie suficient de scurt pentru a se reduce la maxim probabilitatea copierii sale de către proteinele ORF1 și ORF2 , exprimate de LINE-1.
  2. Activitatea elementului LINE-1 să fie scăzută.
  Dar chiar dacă s-ar îndeplini aceste condiții, tot nu se reduce riscul la 0. Riscul ar fi totuși mic.
  Dar dacă cele două condiții nu sunt îndeplinite, riscul ca ARNm să pătrundă în nucleu crește considerabil.
  Factorii agravanți sunt stresul oxidativ, infecțiile, intoxicațiile și alți factori de activare a L-1.
  Rezultatele ar putea fi: boli autoimune- de pildă. 
  Și începutul unei noi ere a terapiilor pe bază de inginerii genetice ce vor determina alterarea materialului genetic uman. 
  
  

• 
  

Octavian Augustus și regele Cotiso

 

Pacea dinaintea furtunii

Dacii au fost amenințați de romani mult înainte de înverșunatele războaie purtate de împăratul Traian.

E de menționat că regii daci s-au aliat mereu cu exponenții Orientului elenistic , împotriva puterii centrale romane. 
Astfel Burebista l-a sprijinit pe Pompeius împotriva lui Caesar. Putem presupune că Burebista încerca să slăbească statul roman favorizând luptele interne în interiorul acestuia pentru a evita atacul decisiv al Romei împotriva Daciei.
Victoria lui Caesar asupra rivalilor săi a avut ca urmare pregătirea unei campanii militare împotriva dacilor. Suetonius spune că Caesar „dorea să-i țină în frâu pe daci, care se răspândiseră în Tracia și în Pont..”, iar Appianus relatează că dictatorul „dorea mai întâi să-i atace ce geți, un neam vecin cu statul roman, neam oțelit în lupte și iubitor de război”.

Caesar concentrase în Ilyria 16 legiuni și 10000 de călăreți, dar a fost asasinat la mijlocul lunii martie din anul 44 î.Hr., cu doar patru zile înainte de plecarea prevăzută peste Marea Adriatică pentru a porni lupta împotriva dacilor.
În aceeași perioadă a murit și Burebista. 

Dar după aceea, statul lui Burebista s-a fragmentat în patru state mai mici, ca urmare a rivalităților dintre conducătorii de triburi dace.
În timpul lui Octavian August, (care a trăit între anii 40î.Hr. și 14 d.Hr), dacii au fost conduși pentru o scurtă perioadă de Comosicus, urmașul lui Deceneu. Iordanes a scris în Getica: „După moartea lui Deceneu l-au socotit demn de venerație pe Comosicus, fiindcă era la fel de învățat. Pentru pregătirea lui era socotit și rege și prim preot și judecător în justiția supremă.”
Au luat naștere astfel patru uniuni de triburi (conform celor scrise de Hadrian Daicoviciu în „Dacii”):

• uniunea de triburi transilvană , cu centrul în munții Orăștiei
• uniunea de triburi din șesurile Dunării de Jos (Muntenia de mai târziu)
• uniunea tribală din Maramureș și Slovacia
• uniunea triburilor din Galiția și Moldova de nord. 

În zona Munteniei și-au împărțit puterea doi regi: Cotiso și Dicomes.

Cotiso conducea o uniune de triburi din Muntenia de Vest și sud-vestul Transilvaniei.

În acelaș timp la Roma luase naștere al doilea triumvirat. 

Octavianus a dorit să continue planul lui Caesar și să atace Dacia. 
În anul 35 Î.Hr. Octavianus a dispus organizarea unei campanii militare împotriva piraților din Marea Adriatică, a cucerit insulele ocupate de aceștia și a debarcat cu trupele pe coastele dalmatice.

 
Istoricul roman Appian a descris înaintarea lui Octavianus spre interiorul continentului:„până ce sosi la râul Sava, în ținutul segestanilor, care este și el al peonilor . În regiunea aceasta se află un oraș bine întărit, ocrotit de cursul râului și de un șanț foarte mare. Astfel fiind, cezarul dorea foarte mult să-l ocupe pentru a-l folosi ca depozit în războiul împotriva dacilor și bastarnilor, care sunt dincolo de Istru”. 

Octavianus a cucerit cetatea aceea, numită Segesta (pe teritoriul actualei localități Sisak din Croația)

Urma, desigur, atacul cu toate forțele împotriva Daciei.

Înțelegerea între Octavianus și regele Cotiso.

Iată însă că în această cetate sau în împrejurimile acesteia a avut loc un eveniment de o deosebită importanță, care a oprit războiul preconizat.
Regele Cotiso s-a întâlnit cu Octavianus și în urma negocierilor purtate, a fost încheiat un pact între cei doi conducători.
Înțelegerea încheiată prevedea renunțarea romanilor de a invada Dacia, dar și neamestecul geto-dacilor în teritoriile ocupate de romani în Balcani și sprijinul armat  al  lui Cotiso pentru Octavianus și apărarea de către daci a granițelor de la Istru ale statului roman.. 

Înțelegerea urma să fie întărită printr-o dublă legătură matrimonială.
Suetonius a scris în „Viețile Cezarilor”: ”M. Antonius scrie că (August) a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, iar apoi lui Cotiso regele geților, și că tot atunci el a cerut , în schimb în căsătorie , chiar pentru el pe fiica regelui”
Alți istorici au considerat că de fapt fusese vorba despre căsătoria fiului lui Cotiso cu Iulia, fiica lui Octavianus.

În urma acestei înțelegeri, Octavianus s-a întors la Roma, în iarna anilor 35-34 î. Hr.  și a plecat apoi în Gallia, intenționând să atace Britannia.
Putem presupune că încheierea acestui pact a constituit o mare satisfacție pentru Octavianus. 
În timpul campaniei din Tracia el își dăduse probabil seama că lupta contra dacilor avea să fie foarte grea și că o eventuală înfrângere l-ar fi costat întreaga carieră militară și politică. Nu era momentul să-și angajeze forțele împotriva Daciei, înainte de a-l învinge pe rivalul său Marc Antoniu. Dar nu putea pleca de acolo părând înfrânt, căci prestigiul său ar fi avut de suferit. Avea nevoie să prezinte tratatul cu Cotiso ca pe o mare victorie, obținută fără vărsare de sânge. 

În acest context, poate e bine să privim mai atent la decorațiile simbolice sculptate pe armura statuii împăratului Octavianus Augustus, cunoscută sub denumirea de Augustus della Prima Porta

Pe platoșa ce acoperă torsul împăratului există mai multe figuri alegorice menite să glorifice faptele împăratului ajuns în postura de unic conducător al imperiului, după înfrângerea celorlalți doi triumviri: a lui Lepidus dar mai ales a lui Marc Antoniu, împotriva căruia purtase un aprig război civil.

Postura împăratului este una de general victorios, ajuns aproape divin. 
Pe umerii platoșei apar două  figuri de sfinx, aluzie la victpria repurtată împotriva lui Marc Antoniu și a Cleopatrei, la Actium (în anul 31î.Hr.)

În partea de sus a platoșei apare o alegorie a răsăritului soarelui, simbol al începutului puterii sale imperiale.

Dar poziția centrală a platoșei e ocupată de o scenă cu două personaje :
Personajul din stânga este fără dubiu însuși Octavianus , în ținută militară , dar cu o mantie festivă pe un umăr, pentru sublinierea caracterului oficial al întâlnirii.

În fața lui se află un personaj care în mod clar nu este roman. Unii istorici au presupus că ar fi regele Parților, care i-ar înapoia împăratului o acvilă pierdută în luptă de legiunea comandată de Crassus.
Totuși înapoierea unui stindard, deși importantă, parcă nu ar justifica amplasarea pe locul central al platoșei cu faptele destinate admirației posterității. Iar gestul celui ce poartă stindardul roman e unul de glorificare, de adeziune la simbolul roman.
Mult mai importantă a fost, pentru întreaga carieră a împăratului, înțelegerea perfectată ci regele dac Cotiso și probabil această înțelegere e reprezentată pe platoșă.
Privind reprezentarea acelui personaj, vedem că el poartă straie dacice, identice cu cele reprezentate pe Coloana lui Traian. Pantaloni de țesătură de lână, o cămașă lungă de pânză . Poartă barbă , iar pe cap are o diademă  , simbol al rangului său înalt. El ține în mână un stindard roman , într-o atitudine avântată. Nu e vorba de o simplă remitere a simbolului roman, ci pare o depunere de jurământ. 
Toate acestea mă conduc spre ideea că e reprezentarea înțelegerii perfectate cu regele dac Cotiso. 

O înțelegere de pace, în concordanță cu întregul mesaj transmis de statuie: un erou care aduce mândrie Romei și asigură pacea fără violență, transformându-i pe inamicii Romei în aliați. De acum va fi PAX AUGUSTA!
Lângă împărat se găsește o lupoaică, simbol roman, dar și dacic. Deci fiecare dintre cei doi își asumă simbolul militar al celuilalt: Octavianus are între picioare lupul dacic, iar regele dac ține ridicat stindardul roman. 

În partea de jos a pieptarului sunt prezentate două victorii împotriva unor inamici (galli? Celtiberi?) 
Ipotezele că ar fi vorba despre victorii repurtate de Caesar sau de nepotul său Tiberiu nu sunt plauzibile, 
În partea de jos a platoșei, în poziție centrală , e figura ce simbolizează belșugul adus prin lucrarea pământului în timp de pace. 
Un întreg mesaj politic . 
Statuia e completată de un Cupidon călărind un delfin. Trimitere la zeița Venus, protectoarea lui Eneas, considerat întemeietorul Romei și al cărui descendent era Caesar, tatăl adoptiv al lui Octavianus. 
Împăratul reprezentat ca semizeuatât prin naștere, cât și prin acțiunile sale înțelepte care aduc pacea. 
Pe noi ne interesează însă ideea, după părerea mea plauzibilă că avem o reprezentare a regelui daco-get Cotiso. 

Ruperea pactului
Din păcate, înțelegerea dintre împărat și regele dac nu a mai fost respectată.
Scriitorii romani menționează că soli daci au venit la Roma cu cereri care nu au fost acceptate de împărat . Dio Cassius a scris:
„Dacii aceștia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar (Octavianus Augustus), dar nu căpătaseră nimic din câte ceruseră și trecură de partea lui Antoniu, fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinați”
Cererile includeau desigur perfectarea căsătoriei (sau căsătoriilor) ce făceau parte din înțelegere .
Poate nici alte aspecte ale înțelegerii nu fuseseră respectate. Astfel că dacii au considerat că pactul a fost rupt și au trecut de partea lui Marc Antoniu. În această acțiune, lui Cotiso i se alătură și alt rege dac, Dicomes. Armatele lui Cotiso și Dicomes au luat parte la luptele terestre purtate la Actium, de partea lui Marc Antoniu. Victoria i-a revenit însă lui Octavianus, care în anul 27 î. Hr. s-a proclamat împărat.
Numeroși geto-daci fuseseră luați prizonieri , vânduți ulterior ca sclavi și obligați să lupte ca gladiatori în arenele de la Roma, în special cu prilejul consacrării sanctuarului lui Iulius Caesar, în anul 29 î. Hr.

Reintorși în Dacia, Cotiso și Dicomes , însoțiți de resturile oștirilor lor au început să treacă Dunărea spre sud luînd din nou în posesie teritorii ce le aparținuseră și fuseseră ocupate de romani.În acelaș timp bastarnii conduși de Deldon au atacat de asemenea trupele romane staționate la sud de Dunăre. 

Toate acestea erau premizele conflictului major care avea să fie între regele Decebal și împăratul Traian.

Veteranii romani stabiliți in Dacia

 

Document referitor la Dacia aflat la Roma 

Diploma din 14 octombrie 109 privitoare la veteranii romani aflați în Dacia

La Roma, în spatele templului Divului Augustus , la statuia Minervei este fixată o placă de bronz inscripționată din ordinul împăratului Traian.
Inscripția certifică acordarea cetățeniei romane pentru veteranii ce au luptat în trei alae (unități de cavalerie) și 16 cohorte , ce se aflau în Dacia ocupată de romani. 
Știam deja că în războiul purtat de Traian împotriva dacilor au luptat alături de romani și luptători care nu aveau cetățenie romană, ci făceau parte dintre popoarele aliate cu romanii sau cucerite de aceștia.
Știm de asemenea că , după efectuarea unui stagiu de 25 de ani în armata romană, veteranii erau lăsați la vatră și împroprietăriți cu loturi de pământ în zonele cucerite.
Documentul, reprodus din ordinul împăratului pe placa de bronz afișată în forum, arată că tuturor acelor luptători veterani , ce luptaseră la ordinele sale, li s-a acordat și cetățenia romană , pentru a deveni cetățeni romani cu drepturi depline. Cetățenia romană a fost acordată și soțiilor pe care le aveau deja veteranii sau pe care urmau să le aibă .
Dacă un tânăr se înrola în armată la 17 ani, de pildă (învățau mînuirea armelor de mici), la 42 de ani el era lăsat la vatră , împroprietărit cu o bucată de pământ în teritoriile ocupate și primea cetățenia romană pentru soție și copii.
Textul inscripției a fost tradus și autentificat , fiind apoi inclus în Istoria României în texte, lucrare coordonată de Bogdan Murgescu și apărută în Editura Corint, în 2001.

Ce scrie pe placa de bronz:

Împăratul Caesar Nerva Traianus Augustus Germanicus Dacicus (supranume adoptate de Traian după victoriile repurtate împotriva germanilor și dacilor) , mare pontif, având cea de-a XIII-a putere tribuniciară, salutat de șase ori ca imperator , având cinci consulate, părinte al patriei,

călăreților și pedestrașilor care au făcut serviciul militar în trei alae și 16 cohortes, care se numesc:

ala de cetățeni romani  și ala II Flavia de arcalia commageni și ala II de pannoni „veterana” și

(1) cohorta I de britoni cu efectiv de o mie de oameni supranumită Ulpia Torquata (decorată cu torques) din cetățeni romani și 
(2) cohorta I britanică cu efectiv de o mie de oameni, din cetățeni romani și
(3) cohorta I de iturei și
(4) cohorta de traci cetățeni romani și
(5) cohorta I Augusta de iturei și
(6) cohorta de vindelici, cetățeni romani, cea pioasă și fidelă și
(7) cohorta I de pannoni „veterana” și
(8) cohorta I de munteni și
(9) cohorta II de gali „Pannonica” și
(10) cohorta II de hispani și
(11) cohorta II de britani cu efectiv de o mie de oameni , cetățeni romani, cea pioasă și fidelă și
(12) cohorta II de galli „Macedonica” și
(13) cohorta III campestră din cetățeni romani și
(14) cohorta III de ciprioți cetățeni romani și
(15) cohorta V de galli și 
(16) cohorta VIII de reți (din Raetia)

și care se află acum în Dacia sub ordinele lui Decimus Terentius Scaurianus,
celor lăsați la vatră după douăzeci și cinci de ani de serviciu militar sau chiar mai mulți , de către Iulius Sabinus, ale căror nume sunt scrise mai jos, lor înșile , copiilor și urmașilor lor le-a dat (împăratul) cetățenie și legitimarea căsătoriei cu soțiile pe care le-ar fi avut atunci când li s-a dat cetățenia sau , dacă nu sunt căsătoriți încă cu acelea pe care le-ar lua mai apoi, dar pentru una singură.

În ajunul idelor lui Octombrie (14 octombrie), pe când erau consuli Caius Iulius Proculus și Caius Alburnius Valens.

Fostului pedestraș Marcus Herennius Polymita, fiul lui Marcus, Originar din Beroe, care a servit în cohors I Montanorum, sub ordinele prefectului Cornelius Felicior, precum și fiilor săi Ianuarius și Marcellus și fiicei sale Lucana. 

Observăm că numărul de militari veterani ce se aflau în Dacia la câțiva ani după terminarea războiului era foarte mare.
O ala militariae era formată din 1000 de călăreți. Inițial aceștia erau recrutați din rândurile populației fără cetățenie romană din provinciile romane. Acești militari călare primeau soldă mai mare decât cei din unitățile pedestre. În timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, alele au devenit unități de apărare a granițelor. 
Cohorta , unitate militară de infanteriști, putea avea 500 de oameni (quingenarie) și atunci era comandată de un prefectus, sau 1000 de oameni (miliariae), atunci fiind comandată de un tribun. 10 cohorte formau o legiune.
Pe teritoriul Daciei au fost consemnate în cursul timpului numeroase cohorte:

• ·        Cohorta Augusta Brittonum
• ·        Cohorta I Aelia Gaestorum milliaria
• ·        Cohorta I Alpinorum equitata
• ·        Cohorta I Antiochensium
• ·        Cohorta I Augusta Ituaeorum
• ·        Cohorta I Aurelia Brittonum milliaria
• ·        Cohorta I Batarorum milliaria
• ·       Cohorta I Bracaraugustanorum
• ·        Cohorta I Britannica milliaria c. R. Equitata
• ·        Cohorta I Cannanefactium
• ·        Cohorta I Cilicium
• ·        Cohorta I Flavia Commagenorum
• ·        Cohorta I Germanorum
• ·        Cohorta I Hispanorum Flavia Ulpia milliaria
• ·        Cohorta I Hispanorum Pia Fidelis
• ·        Cohorta I Hispanorum veterana
• ·        Cohorta I Hispanorum veterana equitata
• ·        Cohorta I Mattiacorum
• ·        Cohorta I Montanorum
• ·        Cohorta I Sagittariorum
• ·        Cohorta I Thracum
• ·        Cohorta I Ubiorum
• ·        Cohorta I Ulpia Brittonum
• ·        Cohorta I Vindelicorum
• ·        Cohorta I Vindelicorum milliaria equitata
• ·        Cohorta a II-a Britannica milliaria
• ·        Cohorta a II-a Dacorum
• ·        Cohorta a II-a Flavia Bessorum
• ·        Cohorta a II-a Flavia Commagenorum sagittaria
• ·        Cohorta a II-a Flavia Numidarum
• ·        Cohorta a II-a Hispanorum scutata Cyrenaica equitata
• ·       Cohorta a II-a Mattiacorum
• ·        Cohorta a III-a Bessorum
• ·       Cohorta a III-a Campestris
• ·        Cohorta a III-a Delmatarum milliaria
• ·        Cohorta a III-a Gallorum
• ·        Cohorta a IV-a Gallorum
  

• ·        Cohorta a IV-a Cypria
  
• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata
• ·        Cohorta a IV-a Cypria
  
• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata
• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata

• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata
• ·        Cohorta a IV-a Cypria
  
• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata
• ·        Cohorta a IV-a Hispanorum equitata

• ·        Cohorta a V-a Gallorum et Pannoniorum
• ·        Cohorta a V-a Lingonum
• ·        Cohorta a VI-a Nova Cumidavensium Alexandrina
• ·        Cohorta a VI-a Thracum
• ·        Cohorta a VII-a Raetorum
• ·        Cohorta a VIII-a Raetorum

Cele mai multe au fost aduse în Dacia pentru luptele aprige duse în timpul celor două războaie dintre daci și romani, dar placa de bronz menționează doar cohortele rămase în Dacia pe timp de pace, după încheierea războiului și ai căror componenți nu aveau încă cetățenia romană. 
Se menționează de asemenea faptul că unii dintre acei veterani erau căsătoriți (desigur cu femei dace, care nu aveau cetățenie romană, deoarece li se conferă și acestora cetățenia romană) și că acest drept va trece și asupra unor viitoare soții, asupra copiilor și urmașilor lor.

Aceste măsuri aveau desigur rolul de a fideliza acești veterani și de a-i motiva să apere teritoriile de graniță ale imperiului roman. 

Lista de alae și cohorte încetățenite în Dacia ar totaliza minim 12500 de veterani (în cazul a trei cohorte se menționează numărul de 1000 de oameni, în alte cazuri nu e precizat numărul și am luat în calcu numărul minim de 500).
În unele cazuri se precizează că respectiva unitate militară ar fi formată din cetățeni romani, dar se vede că nu aveau cetățenia romană cu drepturi depline, de vreme ce a fost nevoie de actul de primire a cetățeniei. în acest caz e posibil să fie vorba despre liberți sau etnici romani care își pierduseră cetățenia din diferite motive și se înrolaseră în armată tocmai pentru a obține cetățenia legală și a avea un lot de pământ pentru ei și familiile lor.

În acele timpuri în care populația era puțin numeroasă, încetățenirea a 12500 de legionari romani și a familiilor lor reprezenta un contingent important de noi cetățeni romani stabiliți pe teritoriul Daciei. 
Observăm- după denumire- că unii legionari proveniseră din Britannia, alții erau galli , hispani sau traci. 

Care erau beneficiile veteranilor romani, după legislația romană relatată de istoricii contemporani.

Împăratul Augustus stabilise o durată legală de serviciu în armată de 20 de ani în legiuni și în cohorte urbane, și 12 ani la pretoriu . (Conform celor scrise de Dio Cassius în Istoria romană, VIV, 25, 5-6 și în Res Gestae Divi Augusti) 
Legionariii primeau o primă de lăsare la vatră , missio nummaria, de 3000 de dinari , ceea ce însemna solda pe 13 ani. Pretorienii primeau 5000 de dinari. 
Nu se știe cum varia această sumă în funcție de grad și nici care era suprafața lotului de pământ primit cu aceeași ocazie. Se știe însă că atribuirea d epământ era garantată . Dacă nu se putea pământ disponibil, terenul era echivalat în bani.
.În anul 6 durata serviciului militar a fost mărită la 25 de ani (dintre care 5 ani în rezervă) pentru legionari și 16 ani pentru pretorieni. 
La început legionarii erau recrutați dintre tinerii cetățeni romani, mai ales din peninsula italică, dar cu timpul au fost recrutați mai ales din provincii. 
Legionarii erau înrolați ca să lupte, dar și ca să construiască lucrările de infrastructură necesare și să servească drept forțe de poliție. Ei au construit numeroase lucrări publice: ziduri, poduri, drumuri, canale, , cetăți. Ultimii 5 ani de serviciu erau consacrați unor sarcini mai ușoare- era „în rezervă”. 

Legionarii au lărgit frontierele Romei incluzând Bretania, Dacia , Africa de Nord și alte teritorii. 
În timpul împăratului Traian, legionarii originari din provincii erau de 4-5 ori mai numeroși decât cei originari din Italia. 

Militarii romani erau nevoiți să asigure și funcții administrative în noile teritorii ocupate. Comandanții din armată împărțeau dreptatea în conflictele dintre populațiile locale , armata colecta impozite. Treptat castrele romane deveneau orașe. Legionarii se căsătoreau cu fete din populația locală . 
Zidul lui Hadrian a fost construit de trei legiuni romane staționate în regiune. 
Unii dintre ei erau specializați ca geometri, medici, tâmplari, instructori militari sau ingineri militari. Aceștia se numeau „imunizați” și erau solicitați să lupte doar în situații speciale, în celelalte cazuri fiind scutiți de însărcinările grela ca să-și poată practica meseria. Erau recrutați și meseriași ca: fierari, măcelari sau dulgheri. Ei erau plătiți mai bine decât militarii de rînd. Avansarea în grad, ca de exemplu la gradul de centurion avea ca cerință cunoașterea scrierii și cititului. 
Armata constituia o cale de ascensiune socială în lumea romană. 

Laminorul urban

Uzinele Republica

Am auzit la tv  că s-a făcut un „Laminor Urban”- în București.
O investiție începută și visată de Nicolae Malaxa...
Cum nu prea am înțeles despre ce e vorba, am încercat să aflu și eu, rapid, de pe net, care au fost investițiile Malaxa ...și ce sunt ele acum.

Și ce am aflat:

Istorie: 

În 1921 Nicolae Malaxa a construit Fabrica de Locomotive și Tancuri
În martie 1927 s-a dat chiar o lege care promova producția internă: „Legea fabricării în țară a locomotivelor și vagoanelor”. Se făceau pentru CFR câte 20 de locomotive noi în fiecare an. Cu un atelier mobil se reparau locomotivele ce se defectau. 

- naționalizată apoi și dezvoltată a devenit  Uzinele 23 August- ce cuprindeau și o Fabrică de Locomotive . Se exportau locomotive și în RDG .
În Fabrica de Motoare se construiau motoare performante de mare putere. Și compresoare uriașe de gaze (lungi de 20m) folosite în industria chimică..
După 1989 Uzina a fost redenumită: SC Faur S.A....și a mers din rău în mai rău. 

În 1938 Nicolae Malaxa a înființat încă o fabrică: Uzina de Tuburi și Oțelării, care a fabricat în timpul războiului tuburi pentru obuze.
Era una dintre cele mai mari hale industriale din țară.
Complexul industrial „Malaxa” a fost proiectat  de arhitectul Horia Creangă , nepotul scriitorului Ion Creangă. Horia Creangă studiase la  École des Beaux Arts din Paris și făcuse practică la Compania de Căi Ferate din Nordul Franței. El a lucrat cu începere din 1930 la reorganizarea incintelor industriale Malaxa , reamenajând și extinzând halele existente la acea dată și proiectând în continuare hale noi, în spiritul celor mai moderne construcții industriale din Europa. 

Hala Laminor a fost ultima construcție din cadrul complexului Malaxa. O hală cu structură metalică , cu dimensiuni în plan de 400 x 180m, un adevărat etalon de arhitectură și design industrial. Hala de țevi, dar și restul incintei industriale sunt amintite în diferite istorii internaționale ale arhitecturii industriale, fiind reprezentative pentru curentul modernist. 
Ansamblul industrial ocupa o suprafață de peste 90 de hectare . Erau laboratoare, hale industriale, clădiri de serviciu și altele. 
Hala avea în dotare un laminor Stiefel de 6 țoli, unul de 14 țoli și o trăgătorie la rece- la acea dată fiind cele mai moderne din Europa.  
Structura metalică a halei a fost realizată la Uzinele de fier și Domeniile Reșița, unde Malaxa deținea de asemenea acțiuni. Structura metalică a fost îmbrăcată în zidărie de cărămidă, fiind proiectate însă mari suprafețe vitrate. Pe fațada nordică s-a proiectat un perete cortină vitrat de cca 2000m²


Naționalizată de asemenea în 1948 și dezvoltată de regimul de „democrație populară” sub numele : Uzinele Republica, Republica producea cam 200 000 de tone de țevi petroliere pe an, exportând cam 80% din producție.
În anii 1950-1990 numărul halelor construite în aceste incinte industriale s-a dublat. 
În anii 70, Republica devenise al cincilea mare producător de țevi de oțel fără sudură din lume și singurul producător de prăjină pentru foraj din estul Europei.
Î

Unii spun că această uzină, la care lucrau aproape 10000 de angajați ar fi contribuit decisiv la plata datoriei publice a României, de 10 miliarde de dolari.
Decăderea 
După 1989, a venit guvernul Petre Roman. Industria a fost declarată grămadă de fier vechi. Băncile au început să perceapă dobânzi mari. În același timp producția a scăzut. Unii foști salariați au povestit presei cum se fura din interiorul uzinei: conducerea declara că țevi bune aveau defecte și le vindeau la preț de fier vechi , încasând în schimb „comisioane”. Statul a asistat impasibil la creșterea galopantă a datoriilor uzinei. Uzina lucra în pierdere, nu mai avea bani pentru materie primă, pe care o cumpăra de la firme de intermedieri la preț umflat de 10 ori. Datorii și mai mari. 
În 2000 o serie de firme rusești pun mâna pe uzina îndatorată până-n gât și o pasează de la una la alta, îndatorând-o și mai mult și o cumpără în cele din urmă plătind doar 660000 de dolari (din cei 2 milioane pe care ar fi trebuit să-i plătească). A urmat oprirea producției  și concedierea salariaților, jumătate din patrimoniul uzinei fiind vândut firmelor proprii ale noilor patroni ruși, cu valoare declarată mult mai mică decât cea reală. Datoriile uzinei continuă să crească.
Contractul cu rușii a fost reziliat în 2003, Republica a intrat în faliment și începe să fie hăcuită de firmele de recuperare a fierului vechi. Utilaje, bobine, secții întregi dispar fără urme.
În 2008 o companie indiană a cumpărat utilajele de fabricare a țevilor și le-a transferat într-o unitate de producție din India. Apoi- furt generalizat de ce mai rămăsese. Utilaje, bobine, secții întregi dispar fără urme.
Politicienii de atunci zic fiecare că n-au avut nici un rol. Nici cei ce au semnat privatizarea ....Nici cei ce erau la conducerea societății comerciale...nimeni. 
În 2012 zăpada acumulată peste halele neîncîlzite a suprasolicitat acoperișurile Halei Osii (de la Faur) și ale Halei Laminor (o travee având acoperișul deteriorat)
Căutare de  soluții
După 1990 Fosta Uzină „Malaxa” SAR (care fusese după 1949 împărțită în două incinte industriale: Fabrica de locomotive și Fabrica de țevi) a devenit monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice; prima cu codul B-II-a-A-18092, datare 1936-1938, iar cea de a doua cu codul B-II-a-A-18091, datare 1933. 

În 2014/2015 Primăria Sectorului 3 a cumpărat Hala Laminor de la doi așa-sis investitori . 
După alți autori, Primăria Sectorului 3 a cumpărat în 2018 Hala de 58049m² , terenul de 59617 m²

 și alte construcții mai mici de 1500m²  de la societatea Algoritm Construcții S3 SRL. 

Reabilitarea halei Laminor.

S-a trecut la lucrări de reabilitare a construcției metalice, care este monument istoric (conform Legii 422/2001), fiind anunțată intenția ca acolo să fie sediul Primăriei sectorului 3 și a societăților subordonate acesteia.

Reabilitarea nu s-a făcut fără peripeții. În iunie 2023 s-au montat 5500 de panouri fotovoltaice pe acoperiș (fără aviz de la Ministerul Culturii), dar a izbucnit și un incendiu ce a afectat cam 100 m²  de acoperiș.

După cinci ani de lucrări de restaurare, Hala Laminor a reintrat în circuitul urban al Bucureștiului, de această dată cu destinație civilă. S-a păstrat structura metalică , dar s-au introdus elemente care să îmbunătățească izolarea termică a spațiului interior . 

Buget de restaurare și amenajare: 400 000 000 lei. (rotund- cam 80 milioane de euro) 
Hala are o suprafață de 68319 m²  , împrejur e un teren în suprafață de 129942 m²  (plus o parcare cu 1345 locuri). Observăm că cifrele diferă- așa le-am găsit în diferite articole din presa noastră.
Hala urmează a fi concesionată , un studiu întocmit de Deloitte afirmând că s-ar putea obține redevențe anuale de circa 23,87 milioane de euro. Concesionarul ar plăti și impozitul local pe imobil (cam 29 milioane de euro) și un impozit pe profit. 
Consultantul a recomandat  ca hala să aibă următoarele funcțiuni: hipermarket, magazine de sport, diferite magazine mici, restaurante, baruri, cinema, clinică, grădiniță, dar și primărie, servicii și birouri. 
Nu se va face o licitație, ci va fi un „dialog competitiv”. 
 Zona înconjurătoare (fosta zonă industrială Faur-Republica-IMGB) se va transforma în zonă de investiții imobiliare, urmând să apară un nou cartier de locuințe.
SIF Banat-Crișana, care cumpărase anul trecut terenul platformei IMGB de la Doosan, a vândut recent cea mai mare parte din teren unor investitori în imobiliare și comerț.  

Majoratul in Japonia

 Vârsta adultă fixată la 18 ani și la 20 de ani

Vârsta majoratului deplin în Japonia e fixată la 20 de ani.
Dar cu începere din aprilie 2022, tinerii au dobândit dreptul de a vota de la 18 ani. Totodată, anumite responsabilități și drepturi în privința vieții sociale sunt acum accesibile tinerilor de 18 ani. 
Astfel, un tânăr japonez are de la 18 ani următoarele drepturi:

• să lucreze (ceea ce avea dreptul și înainte);
• să exercite anumite profesii în domeniul juridic (chiar dacă de fapt durata studiilor nu o permite de fapt);
• să aibă un abonament telefonic;
• să ceară un pașaport;
• să închirieze un apartament pe numele său;
• să aibă o carte de credit și/sau un împrumut la bancă (cu condiția să aibă venituri suficiente și să fi terminat liceul);
• să deschidă un cont de economii ;
• să rezilieze diferite contracte în derulare;

De observat că majoratul penal continuă să fie fixat la 14 ani.

Asta înseamnă că de la 14 ani adolescentul delincvent e judecat și condamnat întocmai ca un adult pentru încălcările de lege comise. 

În privința naționalității, se poate cere naturalizarea japoneză cu începere de la 18 ani. Pentru cei ce au două naționalități, aceștia au un termen de doi ani pentru a alege o singură naționalitate. Deci un timp de gândire care începe de la 18 ani în loc de 20 (cum era înainte).

Vârsta de căsătorie în Japonia a ajuns și la fete la fel ca la băieți: 18 ani.
Pentru cei ce doresc să înceapă un proces de schimbare de sex, asta se poate face tot de la 18 ani.
Permisul de conducere pentru un autoturism clasic se poate obține de la 18 ani. Orele de pregătire la școala de șoferi se pot efectua și înainte de 18 ani.. Dar vârsta minimă pentru a conduce camioane, autoturisme mari, autobuze și alte vehicule specifice a rămas 20 de ani. Se cer de asemenea mai mulți ani de experiență în conducere cu un permis obișnuit.
După obținerea permisului de conducere, persoana respectivă poate închiria o mașină dacă are o perioadă suficientă de practică în conducere (între 3 luni și un an). Sau poate conduce dacă e însoțit de un șofer cu permis de mai mult de trei ani.

Guvernul japonez a înființat și un număr de telefon (188) de asistență telefonică pentru tineri în legătură cu responsabilitățile vieții de adult și cu eventualele capcane în care ar putea cădea tânărul.

De asemenea un site internet e dedicat tinerilor, care pot găsi acolo rezumate prezentate sub forma unor desene animate privind drepturile și îndatoririle tinerilor japonezi ce au împlinit 18 ani.

Viața socială începe de la 20 de ani.

Tinerii japonezi vor putea, începând de la vârsta de 20 de ani să:

• cumpere și să bea alcool într-un local;
• să cumpere țigări și să fumeze în zonele publice rezervate pentru aceasta;
• să participe la jocuri pe bani (poker sau alte jocuri de tip casinou);
• să facă pariuri sportive (la curse hipice sau altele)

Tot de la 20 de ani tinerii japonezi încep să cotizeze la securitatea socială (asigurare de boală și pentru pensie).

Sărbătorirea majoratului

Există o sărbătoare tradițională programată în a doua zi de luni din luna ianuarie a fiecărui an pentru sărbătorirea majoratului tinerilor ce au împlinit 18 ani între data de 2 aprilie din anul precedent și 1 aprilie din anul în curs. (Înainte era vorba de vâsta de 20 de ani; în prezent în unele regiuni se serbează și împlinirea a 20 de ani. Unele orașe prevăd să mențină ceremonia rituală ce marchează împlinirea a 20 de ani, dar să organizeze și ceremonii pentru vârstele de 18 și de 19 ani, în luni diferite).
E o sărbătorire oficială, la care tinerii participă doar pe bază de invitație primită din luna decembrie.

• se cântă imnul național japonez;
• primarul sau alți responsabili administrativi țin un discurs;
• se mulțumește asociațiilor ce au legătură cu tineretul și cu educația sa;
• apar mascote locale;
• unul sau doi copii de 10 ani țin alocuțiuni prin care își exprimă admirația pentru cei mai mari;
• reprezentanți ai tinerilor își exprimă recunoștința față de adulți și speranțele pentru viitor. 

La ceremonie participă toți tinerii de aceeași vârstă , indiferent de ocupația și de statutul lor social. 
Tinerele japoneze poartă kimonoul tradițional de ceremonie, în timp ce tinerii aleg între un costum occidental de culoare închisă, cu trei pise sau un kimono tradițional.

În plus se obișnuiește ca tinerii ajunși la majorat să facă o vizită la un templu sau sanctuar, purtând de asemenea kimonouri tradiționale. La nevoie, acestea pot fi închiriate . 

În afară de aceste ceremonii oficiale, tinerii pot opta și pentru sărbătoriri amuzante, poate la Disneyland sau la un bar, unde pentru prima dată tinerii de 20 de ani au dreptul să bea alcool.

Există și obiceiul serbării în grup a împlinirii vârstei de 10 ani, a vârstei de 30 de ani...