Aerisirea spațiilor închise
Pare banal, dar banale sunt și celelalte metode recomandate pentru prevenirea contaminărilor: spălarea mâinilor, păstrarea distanței(1,8m), masca, strănutul în dreptul cotului, renunțarea la strângeri de mâini sau îmbrățișări....
Se pare că principalul mod de transmitere a coronavirusului e reprezentat de picăturile minuscule proiectate prin respirația persoanelor infectate, dar și aerosolii.
Particulele virale pot rămâne în aer, în suspensie foarte mult timp și deci pot infecta astfel o altă persoană ce se află în aceeași cameră, chiar dacă se păstrează distanța recomandată, dacă aerul nu este împrospătat. Numeroși oameni de știință au avertizat asupra acestui aspect încă de la începutul pandemiei.
Germania a ținut cont de recomandarea aerisirii spațiilor
Cancelara Angela Merkel a declarat săptămâna trecută:
„Oamenii surâd deseori când e vorba de aerisire, dar asta ar putea fi una dintre măsurile cele mai ieftine și mai eficace pentru oprirea propagării pandemiei”
Încă din luna mai OMS recomanda ca în orice împrejurare să se aerisească regulat spațiile închise fie prin deschiderea ferestrelor, fie prin ventilare mecanică ce aduce aer proaspăt din exterior.
Epidemiologul Antoine Flahault a declarat publicației Le Parisien că e urgent ca acest mesaj să fie propagat cu insistență în special acum, când intrăm într-un anotimp mai rece, când oamenii stau mai mult în casă și nu prea deschid ferestrele ca să păstreze căldura în încăperi.
Ar trebui ca ferestrele să nu fie deschise doar uneori, ci foarte des și dacă se poate să fie deschise tot timpul dacă sunt mai multe persoane în aceeași cameră.
De asta, doctorul german Bernhard Junge-Hülsing a declarat că „în acest caz, nu vom purta un tricou când stăm pe scaun, ci un pulover”.
Adică să ne îmbrăcăm ceva mai gros și să lăsăm ferestrele deschise chiar și dacă e destul de rece afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu