RUINELE BUCURESTIULUI

Ce e în spatele blocurilor de pe bulevardul Libertății?

Toată lumea a deplâns demolarea masivă a caselor vechi de pe Dealul Piscului (Dealul Arsenalului), și din preajma lor, pentru construirea marii Case a Poporului , a noului bulevard (supranumit în popor „ Prăbușirea socialismului”) și a actualului bulevard „ al Libertății” precum și a blocurilor care mărginesc noile bulevarde.  Era un cartier cu case vechi, dar bine întreținute, cu un caracter unitar .

Cartierul Uranus. 

În anii 1930, aici era „ partea cea mai pitorească a Bucureştilor”, Iar pe dealul Piscului fusese amenajată o staţiune de sky care “era vizitată cu pasiune de toată capitala”.  

Dacă strănii care vizitează Bucureștiul ne întreabă nedumeriți unde sunt clădirile vechi în acest oraș atestat documentar de peste 600 de ani, unde îi vom duce? Nu în faimosul „centru istoric”, unde fostele magazine au fost lăsate mai întâi să se degradeze grav, apoi unele dintre ele au fost reparate și transformate în bodegi, iar altele sunt și acum în stadiul de ruină ce așteaptă intervenții. Nu acolo va simți vizitatorul pulsul vechiului oraș și tradiția acestuia.

Să vedem, însă, casele vechi din împrejurimile Dealului Piscului, adică cele din vecinătatea ansamblului Casei Poporului și ascunse privirii de șirul de blocuri de pe bulevardul Libertății .

Dar ce s-a ales de casele din cartierul Uranus care, totuși, au supraviețuit acestei acțiuni de sistematizare?

M- aș fi așteptat ca aceste vestigii prețioase, care depun mărturie despre cum arăta vechiul București și despre istoria lui, să fie bine întreținute , declarate sit protejat și să constituie un loc agreabil de promenadă, în care oricine să poată respira parfumul vechiului București.

Așa că, într-o zi, când eram pe bulevardul Libertății și printr-un pasaj deschis dintr-unul dintre blocuri am zărit o casă veche, am trecut prin acel pasaj cu sentimentul că voi pătrunde prin poarta fermecată în grădina neștiută a Bucureștiului.

Am trecut de poarta fermecată și...iată ce am văzut!

Vă place, nu? Iată o clădire tipică pentru Capitala țării! O clădire de valoare, pe care o putem arăta cu mândrie oricui!
Mai bine zis, pe care am fi putut-o arăta cu mândrie înainte ca cineva să-şi bată joc de ea în acest fel!

Am pășit stupefiată pe străduțele pe care se înșiruiau relicvele secolelor trecute.

Păreau să fie rămășițele unui bombardament atomic, lăsate așa ca mărturie a cataclismului devastator, așa cum la Hiroșima o cupolă distrusă este lăsată așa drept amintire a dezastrului. (Restul orașului fiind, însă, reconstruit de către japonezi). Aici în schimb era vorba despre un cataclism aflat în plină desfăşurare.

La noi, străzi întregi aflate între Bulevardul Libertății și Șoseaua Alexandria arată ca o mărturie îngrozitoare a unui dezastru necunoscut. Vilișoarele cochete de altădată sunt acum niște ruine jalnice. Cum se face că aceste case, care se păstraseră atât de bine circa 100 de ani, s-au degradat brusc după 1989? Casele sunt locuite. Dar, să vedem puțin cum arată ele astăzi:

Dar să vedem și alte case.

Unele sunt ruinate total și puse în vânzare împreună cu terenul. Să înțelegem că de asta au fost lăsate să se ruineze? O fostă mică bijuterie arhitecturală a ajuns acum un simbol al ruinării tradiției orașului.

Iar altele au devenit un pericol public!

Altele se mai țin încă, așa cum pot, în picioare. Nu știm , însă, pentru câtă vreme.

Ale cui sunt aceste case și de ce Primăria nu ia măsuri pentru sancționarea proprietarilor ?

Sau, poate, sunt chiar ale Primăriei? Adică ale noastre?

 Oricine ar fi proprietarul din acte, însă, ele ne aparțin și nouă, odată ce aparțin istoriei noastre.  Sau nu mai avem nevoie de istorie? Nu mai avem nevoie de tradiții?

Privind acum aceste case în ruină, am putea crede (în mod absolut greşit) că așa arătau ele  și înainte de 1989 și deci că a fost bine că celelalte case din cartier au fost demolate. Acestea își așteaptă și ele rândul. La demolare, desigur. Pentru ele nu va protesta, însă, nimeni. Cine să apere niște ruine?