Satele din apropiere de Galaţi zguduite de noi seisme
În satul Izvoarele, unde anul trecut au fost circa 300 de cutremure s-au petrecut acum iarăşi trei cutremure într-o singură noapte. (Joi spre vineri 19 septembrie). Localnicii care au rude la Galaţi sau în alte părţi mai sigure în care să se refugieze, au plecat de acasă, de frică.
Şi la Slobozia Conachi e la fel.
Interesant este că , deşi casele localnicilor se crapă, dovadă că e vorba despre mişcări seismice importante, acestea nu apar pe site-ul institutului nostru de specialitate: INFP.
Să indice aceasta faptul că seismologii s-au convins că e vorba despre fenomene provocare de injectarea în sol a lichidului de foraj folosit de societăţile care extrag petrol şi gaze (de şist?) în zonă?
Localnicii au simţit de două săptămâni că pământul se mişcă, în special noaptea, dar în noaptea trecută mişcările pământului i-au determinat să iasă din case. Pereţii caselor s-au crăpat din nou.
Acolo a fost semnalat de INFP doar un cutremur cu magnitudinea 2,1, în noaptea de 7 spre 8 septembrie la ora 2,03,07, cu epicentrul la adâncimea de 16 km, la Slobozia Conachi. (Adâncimea mică a epicentrului face ca el să fie resimţit puternic în imediata vecinătate).
Sătenii spun că şi-au reparat (cârpit cum au putut) singuri casele deteriorate de seismele de anul trecut, pentru că nu au primit bani de la societăţile de asigurări (cei care au fost asiguraţi).
La ce mai servesc atunci asigurările?
Anul trecut observasem dispunerea extrem de ordonată a epicentrelor cutremurelor din apropierea localităţilor Schela, Negrea, Slobozia Coachi şi Izvoarele -vedeţi aici harta:
http://nazone.ro/2013/10/harta-cutremurelor-de-langa-izvoarele.html
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 21.09.2014
Institutul Naţíonal de Fizica Pământului (INFP) nu a publicat pe site-ul său cutremurele produse în apropiere de Galaţi, în jurul localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi , Schela şi Negrea , dar a transmis o informare către Ministerul Educaţiei Naţionale cum că între datele 23 septembrie 2013 şi până la începutul lunii octombrie a anului trecut în zona menţionată s-au produs 260 de cutremure, dintre care peste 30 (nu ştim de ce nu spun exact câte) au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter, iar pe 29 şi pe 30 septembrie, dar şi pe 4 octombrie s-au produs tot acolo cutremure cu magnitudinea 3,9 grade, adică puternice.
Şi acest lucru ar trebui să-i liniştească pe locuitori?
În informare se menţionează că au continuat să existe mişcări seismice mai slabe, care nu au fost simţite de populaţie.
Însă după 10 septembrie cutremurele au devenit mai puternice, dovezi fiind spaima populaţiei şi crăpăturile proaspete din casele lor.
În comunicat se spune că în perioada 10-20 septembrie s-au produs zece cutremure, despre care se spune că ar fi avut magnitudini foarte mici, între 0 şi 1,8 grade Richter.
Cum se explică atunci faptul că sătenii s-au trezit din somn şi au fugit afară din case? Cum se explică faptul că au apărut fisuri în zidurile caselor? Nişte cutremure atât de slabe nu ar trebui să producă astfel de efecte!
Este adevărat că adâncimea mică la care se produc aceste cutremure face ca intensitatea resimţită la suprafaţă să fie mai mare. Or, INFP spune că epicentrele s-au situat la adâncimi cuprinse între 4 şi 8 km.
Adică începând de la adâncimile la care se forează după gaze de şist şi ceva mai jos de acestea...
INFP spune că a instalat staţii sismice şi studiază problema, dar nu cunoaşte cauza acestor cutremure.
În acelaşi timp, se ştie că Petrom deţine un zăcământ în apropiere de Galaţi. Reprezentanţii Petrom au spus că
"Petrom nu are operaţiuni în vecinătatea comunei Izvoarele. Cele mai apropiate operaţiuni se desfăşoară la peste doi kilometri distanţă" .Dar doi kilometri reprezintă o distanţă mică atunci când este vorba despre injectări de lichide cu adaosuri neprecizate ,sub presiune, la adâncimi mari.
Ştim că forajele pentru gaze de şist se efectuează până la adâncimi mari, de minim 3-4 km (În Europa se pare că gazele de şist se găsesc la adâncimi mai mari decât cele din SUA), fiind continuate pe orizontală pe distanţe similare cu cele de pe verticală. prin urmare 2 km reprezintă o distanţă foarte mică faţă de cele cu care lucrează societăţile de foraj.
Pe plan internaţional s-a stabilit deja că injectarea în sol de lichide rezultate după fracturarea hidraulică produce mişcări seismice. Chiar şi societăţile gaziere recunosc acest lucru şi au întocmit instrucţiuni pentru asemenea cazuri. În Marea Britanie au fost oprite, spre exemplu, lucrările de acest tip după producerea unui cutremur ceva mai mare decât cele obişnuite în zonă.
La noi însă, li se spune oamenilor "să nu intre în panică", iar institutul de specialitate îl ia pe "nu ştiu" în braţe. Şi asta e tot !?
Apa din puţurile de adâncime nu mai este potabilă!
Dacă în mod obişuit apa din puţurile de adâncime este mai curată decât cea din păturile de apă freatică mai apropiate de suprafaţă, în comuna Slobozia Conachi tocmai puţurile de adâncime u mai au apă potabilă! Primarul comunei spune că o cisternă cu apă potabilă aduce apă pentru animale, iar ca să aibă ce bea sătenii s-a adus apă minerală. Dar pentru gătit? Dar pentru spălat? Dar pentru irigaţii? Cum vor mai fi legumele udate cu apă poluată?Nimeni nu spune însă ce au arătat analizele probelor de apă ce au fost prelevate. Primarul spune că apa din puţuri se clorinează. Clorinarea poate fi utilă dacă apa e contaminată cu agenţi patogeni microbieni, însă dacă apa este poluată cu substanţe chimice clorinarea nu numai că nu este de folos, dar agravează şi mai mult poluarea chimică a apei.
Cică ar exista o "staţie de potabilizare". Cum acţionează acestă staţie? Cum elimină poluanţii chimici din apă? Care sunt aceşti poluanţi şi unde sunt ei deversaţi - dacă într-adevăr se decontamiează apa?
Localnicii aud în timpul cutremurelor şi nişte "bubuituri puternice sub pământ".
Toate acestea seamănă leit cu descrierile din documentarul Gasland şi cu rapoartele ştiinţifice privind exploatările gazelor de şist în SUA.
Locuitorii stau cu ochii pe instalaţiile de foraj din localitatea Schela. Au observat că "ceva s-a oprit la Schela, o sondă și, uite, nu a mai fost nici un cutremur azi-noapte!".
Aceşti locuitori chiar sunt o cantitate neglijabilă, de care nu trebuie să se ţină cont dacă în balanţă sunt profiturile unei companii petroliere? Apa freatică poluată, pierdută pentru vecie, chiar nu e de luat în seamă?
Cum se poate ca, exact inainte de alegeri, sa fie o asemenea nepasare fata de cetateni?
RăspundețiȘtergereOamenilor li se crapa casele, nu primesc nici o despagubire de la societatile de asigurari, chiar daca au foat asigurati, nu mai pot dormi in case de frica sa nu cada pe ei si tot ce li se spune este sa nu intre in panica?? Iar cei de la INFP fac pe prostii si declara ca nu stiu ceea ce stie toata lumea, ca reinjectarea porcariilor in sol produce cutremure???
Poluarea apei freatice este mai importanta chiar decat producerea cutremurelor! Pentru ca acele cutremure pot fi oprite daca nu se mai cauta gaze de sist acolo, insa apa freatica a fost compromisa pentru totdeana si asta e o pierdere ireparabila!
RăspundețiȘtergereIar asta nu e decat inceputul! Ganditi-va ca a fost concesionat aproape tot teritoriul tarii! De unde vor mai aduce apa minerala daca se va polua toata apa freatica din tara? De unde vor mai aduce cisterne cu apa pentru vite? Cat despre legume si alte culturi agricole, ele vor fi irigate numai cu apa cu chimicale cancerigene! Pentru ca e suficienta o astfel de poluare ca sa se compromita DEFINITIV nepretuita apa din adancul pamantului! NIMIC nu poate repara asta si NIMIC nu o poate plati! Este o crima cu urmari de neconceput, pentru tot timpul cat va mai exista Pamantul!