Elena Moşuc şi-a serbat ziua cântând

Spectacol aniversar Traviata

Elena Moşuc, soprana noastră care se află la apogeul unei strălucite cariere în muzica lirică, a ales să-şi serbeze ziua (pe 18 ianuarie) în ţară, printr-un spectacol festiv cu opera Traviata de Verdi.
A fost un rar prilej de a o vedea şi asculta şi noi, aici, pentru că în mod obişnuit Elena Moşuc cântă pe marile scene de operă din străinătate, la Zürich, dar şi la München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Roma, Veneţia, Verona ,Milano, Tokyo şi Shanghai.
Evenimentul a atras un mare număr de iubitori ai muzicii la spectacol, biletele epuizându-se cu o săptămână înainte. 
Am putut vedea o interpretare de excepţie a acestei soprane lirice şi de coloratură, a cărei voce strălucitoare a fost dublată de o interpretare plină de expresivitate şi de o prezenţă scenică încântătoare. 
În primul act , interpretarea vivace a lăsat loc pe alocuri şi unui vibrato cam larg şi mai puţin controlat.
În celelalte două acte, însă, interpretarea a devenit mult mai nuanţată, intervenind glisandouri şi diminuendo-uri , pianisime realizate magistral, acute strălucitoare , toate acestea ne-au arătat  de ce Elena Moşuc este considerată una dintre cele mai valoroase soprane contemporane.
Spectatorii au fost entuziasmaţi, pe bună dreptate, ovaţionând-o după fiecare arie.
La mulţi ani, Elena noastră!
Din păcate, partenerul de scenă din acea seară, tenorul danez Sune Hjerrild a fost o prezenţă ştearsă, modestă, sub aşteptări.
O voce de tenor liric de mică amploare, cu timbru fără strălucire şi în mod paradoxal (pentru un tenor liric) cu probleme la acute. Au fost chiar şi unele inexactităţi, sancţionate discret de câţiva spectatori avizaţi. E bine să avem invitaţi, dar decât să fie mediocri, mai bine să-i ascultăm pe cei mai buni dintre ai noştri. 
Aici se pune şi problema competenţei selecţiei. 
Baritonul nostru Ştefan Ignat, cu o voce frumoasă şi bine impostată a fost o adevărată delectare.
Ascultându-l în dialog liric cu tenorul îmi trecea prin minte gândul absurd că aş fi preferat, dacă s-ar fi putut, să cânte el şi rolul lui Alfredo! (Fireşte, baritonii nu cântă roluri de tenor şi mai ales roluri de tenor liric, dar totuşi cred că s-ar fi descurcat mai bine decât bietul Sune ). 
Publicul l-a ovaţionat pe Ştefan Ignat, dovadă ştie să aprecieze o voce frumoasă, atunci când o aude.
Montarea - modestă, deşi cu unele trimiteri interesante la autori cunoscuţi.
Penibil baletul din scena balului, în care s-a considerat că pot să "ponteze" şi balerinele pentru care baletul clasic a devenit prea greu. Dar, într-un astfel de caz, costumele ar fi trebuit să ţină cont de situaţie şi să dezgolească mai puţin. Un corsaj negru ar fi fost  de preferat sutienului care lăsa la vedere colăcei inestetici.

"Premiere la Operă"

Aşteptăm cu interes următoarele spectacole ale operei bucureştene. 
Interesant că urmează în februarie un spectacol cu Rigoletto care e din nou anunţat ca ...premieră!
(probabil pentru că e prima dată când se reprezintă în luna februarie 2014...)
Nu se ştie cine va cânta (dacă ar fi să ne luăm după site-ul oficial al ONB), se ştie doar că s-au scumpit biletele! Asta, pentru cei care nu s-au dus la spectacolele cu Rigoletto din stagiunea trecută, probabil. S-a anunţat doar o nouă regie. Da, regia e importantă şi poate da o "faţă nouă" spectacolului, dar elementul principal la operă sunt...cântăreţii. 
Dovadă că se prezintă, cu mult succes, şi opere în concert. 
Aşa că, e cel puţin ciudat să se scumpească biletele pentru că va cânta...cineva, dar nu ştim cine!

Nu ştim de ce nu se prezintă pe scena Operei lucrările deja studiate de către cântăreţi şi prezentate  în concert: Tannhäuser şi Ariadna la Naxos. La Opera din Cluj se poate reprezenta Tannhäuser la Bucureşti- nu.

În trecut s-au prezentat la Opera bucureşteană, de pildă: Bal mascat de Giuseppe Verdi, Pelleas și Melisande de Claude Debussy, Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart , Don Carlos de Giuseppe Verdi, Lohengrin de Richard Wagner , Don Pasquale de Gaetano Donizetti , Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach, Liliacul de Johann Strauss-fiul, Mireasa vândută de Bedrich Smetana, Fidelio de Ludwig van Beethoven , Tannhauser de Richard Wagner – Vineri 27 Noiembrie 1970 , Olandezul zburător de Richard Wagner, Andrea Chenier de Umberto Giordano, Walkiria de Richard Wagner , Der Freischutz de Carl Maria von Weber, Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart, Ernani de Giuseppe Verdi , Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart , Lakme de Leo Delibes , Olandezul zburător de Richard Wagner, Norma de Vincenzo Bellini , Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart, Samson și Dalila de Camille Saint-Saens , Italianca în Alger de Gioacchino Rossini, Daphnis și Chloe de Maurice Ravel. Aida de Giuseppe Verdi, Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni , Paiațe de Ruggero Leoncavallo, Italianca în Alger de Gioacchino Rossini, Italianca în Alger de Gioacchino Rossini, Werther de Jules Massenet, Falstaff de Giuseppe Verdi , Simone Boccanegra de Giuseppe Verdi, Manon Lescaut de Giacomo Puccini, Trubadurul de Giuseppe Verdi, La Cenerentola de Gioachino Rossini, Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Macbeth de Giuseppe Verdi  -ca să nu le amintim de cât pe cele dirijate de Stelian Olariu. 

De ce nu le putem vedea, acum, pe scena Operei? Măcar o parte dintre ele?