cal salvat de un caine

Grija faţă de aproapele nostru

Isus a spus că trebuie să il iubim pe aproapele nostru  ca pe noi înşine.
Vorbind odată, cu nişte ani în urmă, despre acest subiect cu un preot catolic, el a zis: "da, dar depinde cine este acest aproape.."



Am rămas perplexă. Nu, Isus nu a spus că ar trebui să facem vreo diferenţă, ci tocmai, să îi tratăm pe toţi cei ce se întâmplă să fie aproape de noi aşa cum am vrea să fim trataţi noi, la rândul nostru.
Asta presupune să nu trecem indiferenţi pe lângă problemele pe care le au cei de lângă noi, ci să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta, chiar dacă acţiunea noastră pare fără şanse de izbândă, pentru că avem mijloace prea puţine.
Mă tem că noi, oamenii, nu prea facem aşa, din păcate.

Dar iată că ieri am văzut la Pro tv o întâmplare care ar trebui să ne dea de gândit.

Un câine aflat în preajma unui animal din altă specie (un cal) aflat în pericol de moarte, a făcut tot posibilul ca să-l salveze, în mod absolut dezinteresat şi fără a fi fost învăţat de nimeni să facă asta!
Calul nu aparţinea stăpânului câinelui şi probabil că cele două animale nu se întâlniseră niciodată înainte, pentru că stăpânul calului a spus că abia îl cumpărase.
Calul căzuse într-un canal al cărui capac fusese furat (un exemplu de lipsă de grijă faţă de aproapele nostru, nu?). Câinele, care fusese lăsat liber să se plimbe prin parc, a văzut ce s-a întâmplat şi a considerat că nu poate trece indiferent mai departe.
Ce a făcut? A rămas lângă animalul ce se chinuia în canal, încercând  să atragă atenţia oamenilor.
Stăpânul a văzut că Joky nu se întoarce şi a plecat să-l caute, ajungând în cele din urmă la locul accidentului. El a sunat la 112, iar pompierii au reuşit, după multe eforturi, să scoată calul din canal.

Câinele nu s-a mulţumit să aştepte pasiv ajutorul oamenilor. El a încercat să-l tragă de coamă, sperând să-l poată stimula să iasă singur.
Văzând că rămâne cu un smoc de coamă în gură şi că este imposibil să-l ridice, el încearcă altceva.	Câinele a început să sape lângă canal, sperând să lărgească deschiderea gropii, dar şi să mobilizeze oamenii să-l ajute să facă asta.

Stăpânul calului şi-a făcut apariţia după ce toată acţiunea de salvare (care a durat destul timp) se terminase. El lăsase calul nesupravegheat şi nu se mai interesase ce se întâmplă cu el. 

Dacă nu ar fi fost acţiunea hotărâtă a câinelui, probabil calul ar fi murit destul de repede de epuizare şi din pricina rănilor.

Iată, însă, că acest câine nu şi-a spus că nu e treaba lui şi că oricum n-are ce face , că prin urmare ar trebui să-şi vadă de drum. 

Nu s-a gândit că stăpânul l-ar putea certa pentru întârziere, nici că îi e foame sau sete.

Nu a abandonat lupta nici când a văzut că nu poate ridica animalul în suferinţă şi nici când a văzut că nu poate săpa în beton. A chemat în ajutor pe cei despre care ştia că au mijloace mult mai ample -oamenii.

Şi iată că până la urmă ajutorul său , al unui umil animal, a avut succes! 

Aproapele lui, calul necunoscut, a fost salvat prin mobilizarea tuturor forţelor: ale câinelui, care a dat alarma şi ale oamenilor, care au răspuns la apelul lui.

Cred că acest câine ne-a dat o preţioasă lecţie nouă, oamenilor!