marți, 4 decembrie 2012

Alertă – gazele de șist- deputat european alertează Comisia euroeană





Gazele de șist : cutremurele sunt mai intense în preajma puțurilor de exploatare prin fracturare

Oamenii de știință sunt îngrijorați de legătura observată între reinjectarea apelor uzate în puțurile create pentru extragerea gazelor de șist și intensificarea seismelor în apropierea puțurilor respective..


Această revelație a fost făcută de către un studiu american oficial (nepublicat deocamdată), al Institutului de studii geologice din USA.
« Rezultatele acestui studiu dovedesc mai multe pericole legate de exploatarea gazelor de șist », a spus Michèle RIVASI – deputat european EELV.
Preocupările oficiale asupra impacturilor sanitare și asupra mediului provocate de procedeul de fracturare hidraulică prin care se exploatează gazele de șist au apărut în 2010, mai ales cu EPA care – la cererea  Congresului american - a decis să studieze  (între 2010 și 2012) consecințele asupra apelor potabile și asupra sănătății publice, după publicarea unei prime sinteze  în 2004, și după puternice alerte înregistrate  de  revista American Scientist.
După British Geological Survey, centrul britanic de studiu al cutremurelor, există o legătură binecunoscută între tehnologia de extragere a gazelor de șist și cutremure. În iunie 2011, la societatea Cuadrilla Resources a fost silită să-și întrerupă activitatea în nord-vestul Marii Britanii , după producerea mai multor seisme cu magnitudinea între 1,5 și 2,3, în zone care altfel nu aveau cutremure.
Astfel, după pericolele cunoscute create de exploatarea gazelor de șist asupra calității aerului, a apei, și deci asupra calității mediului și a sănătății noastre, acest nou studiu confirmă noua amenințare, legată de cutremure.
« Studiul care s-a făcut în partea centrală a Statelor Unite demonstrează intensificarea seismelor în apropierea puțurilor folosite pentru evacuarea apelor uzate sau poluate ca urmare a utilizării lor în operațiunile de fracturare hidraulică pentru extragerea gazelor de șist. Din anii  1970, doar 21 cutremure se înregistraseră  pe an în această regiune din SUA. Or, după desfășurarea activităților de exploatare a gazelor de șist din anii 2000, numărul cutremurelor a crescut exploziv: în 2009 au fost 50 de cutremure, în 2010-87 de cutremure iar în 2011 au fost 134!. Prin acumularea la mare adâncime, presiunea exercitată de apele uzate în păturile subterane provoacă mișcări seismice. O industrie care generează deșeuri ar trebui să și le trateze, dar asta, ca de obicei, ar costa mult. Absența soluțiilor eficace de tratare a apelor uzate (poluate de asemenea și cu materiale radioactive prezente la mare adâncime) a împins pe industriași să recurgă la această soluție ușoară, care este reinjectarea acestor ape la adâncime. Iată de ce chem Comisia europeană să se intereseze cu adevărat de rezultatele acestui studiu și să tragă concluziile necesare », a explicat  Michèle RIVASI, într-un comunicat de presă.


Dar ce s-ar întâmplă dacă o astfel de tehnologie s-ar desfășura într-o zonă cu mare activitate seismică, așa cum e zona Vrancea de la noi?.


In tara vecina, Bulgaria, deputatii au interzis exploatarea de gaze si titei efectuate prin fracturare hidraulica a rocilor cu apa sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari. 

Decizia Parlamentului de la Sofia precizeaza explicit ca operatiunile de prospectare si extragere a gazelor de sist pe teritoriul tarii si in zona bulgara a Marii Negre sunt interzise, motiv pentru care acordul Bulgariei cu Chevron a fost anulat.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu