marți, 13 aprilie 2021

Funeralii pe pandemie în Marea Britanie

Funeraliile soțului reginei Marii Britanii

Înmormântarea ducelui de  Edimbourg (Philip Mountbatten)

Soțul reginei Elizabeth II a Marii Britanii a decedat vineri 9 aprilie, la 99 de ani.

Se născuse în Grecia, ca nepot al fostului rege al Greciei. A fost botezat în religia creștin ortodoxă, dar a renunțat la titlul de prinț , la numele de familie și la religia ortodoxă , trecând la religia anglicană înainte de căsătoria cu actuala regină a Marii Britanii (pe atunci prințesă moștenitoare). 
Grecia devenise republică și îi izgonise din țară pe membrii familiei regale a Greciei pe când Philip era copil. A studiat în Germania, în Anglia și în Scoția, a intrat în marina britanică la 18 ani, a luptat în cel e al doilea război mondial. După război a obținut permisiunea regelui George VI al Marii Britanii să se însoare cu Elisabeth, moștenitoarea tronului. Înainte de anunțarea logodnei, el a renunțat la titlurile regale moștenite, a primit cetățenia britanică și a adoptat numele de familie Mountbatten al bunicului din partea mamei sale. În ziua căsătoriei cu viitoarea suverană,  a primit de la socrul său regele George VI titlul de duce de Edimbourg, conte de Merioneth și baron de Greenwich . Bunicul său pe linie maternă avusese numele e familie Battenberg, dar își schimbase numele în Mountbatten (o traducere engleză a numelui său german) pentru că poporul englez avea resentimente față e germanii cu care luptaseră în primul război mondial. Din aceleași motive și familia regală engleză și-a schimbat numele de familie din Saxa-Cobourg în Windsor. 

De ce era numit „prinț consort” și nu „rege consort”?
Pentru că titlul de rege e atribuit doar unui monarh care moștenește tronul și care poate domni. 
În shimb, soția unui rege poartă titlul de regină consoartă, chiar dacă nu domnește efectiv.
Există și excepții: soția prințului Charles, Camilla nu va primi titlul de regină când Charles va deveni rege, ci va fi numită prințesă consoartă (după cum s-a anunțat la căsătoria lor, în 2005).
De altfel titlul de „prinț consort” nu e un titlu oficial și nu apare în documente.
În schimb, regina Elisabeta a II-a i-a conferit soțului ei , în 1957, titlul de prinț al Marii Britanii. 

După urcarea pe tron a reginei Elizabeth II, în  1952 s-a pus problema schimbării numelui său de familie în Mountbatten, chestiunea a fost dezbătută în parlament, dar numele oficial al familiei regale a rămas Windsor. 

Operațiunea Forth Bridge
Este denumirea planului național pentru gestionarea manifestărilor publice după moartea prințului.
Acest plan cuprinde comunicate de presă, coborârea drapelelor în bernă (am remarcat asta și la turneul de tenis de la Monaco), doliu național până în dimineața următoare în mormântării (la ora locală 8).

 
Funeraliile se vor desfășura sâmbătă 17 aprilie la ora locală 15, la capela St George a castelului Windsor, unde a decedat prințul.
Funeraliile se vor desfășura în cadru restrâns, având în vedere situația sanitară: numărul de participanți va fi limitat la 30 de persoane.
Sicriul va fi închis, conform dispozițiilor pe timp de panemie.
La ora 14:40 sicriul va fi dus la intrarea în castel de membri ai Batalionului 1 Grenadier Guards. Apoi sicriul va fi pus pe un Land Rover (ce fusese amenajat chiar la ordinul prințului) .
La 14:30 se va desfășura procesiunea până la capela St George, aflată în incinta castelului. Prințul Charles și ceilalți membri ai familiei prezenți vor urma pe jos sicriul, în procesiunea ce va dura opt minute. Pe parcurs se vor afla reprezentanți ai diferitelor arme din armata britanică. Artileria va trage salve de tun și clopotul va suna. La ora 15 , la intrarea în capelă se va păstra un minut de reculegere. Apoi sicriul va fi dus în capelă, unde va avea loc serviciul religios funebru. 
În final, ducele va fi înhumat în grădina Frogmore aflată lângă castelul Windsor (conform dorinței acestuia). 

Publicul a fost sfătuit să nu depună flori în exteriorul palatului Buckingham pentru a se evita aglomerarea de persoane.Din același motiv nu a fost afișat anunțul mortuar . Totuși, numeroase persoane au depus flori la porțile palatului .

Deși în Marea Britanie manifestările pandemiei au urmat o scădere continuă, ca urmare a numărului mare de vaccinări dar și a respectării stricte a regulilor de distanțare , regulile nu au devenit mai puțin stricte nici chiar în cazul membrilor familiei regale britanice.

Graficele numărului zilnic de îmbolnăviri și de decese în Marea Britanie, de la încceputul pandemiei.
.
Vor participa cei patru copii ai cuplului regal: Charles, Anne, Andrew și Edward, soții le și copiii acestora. , dar și secretarul privat al ducelui. Primul ministru al Marii Britanii nu va fi prezent. 
Prințul Philip ar fi avut dreptul la funeralii de stat, dar își exprimase el însuși dorința de a avea o ceremonie simplă, în stil militar.
Cu această ocazie va reveni în Marea Britanie și prințul Harry, nepotul care a ales să trăiască în Statele Unite ale Americii. Soția lui, Meghan Markle nu îl va însoți însă, dat fiind că e însărcinată în aproximativ 7 luni cu al doilea copil și nu îi este recomandat să zboare cu avionul. La vârsta de 39 de ani, e vorba despre o sarcină tardivă , care trebuie să fie atent supravegheată. 


Carantina pentru prințul Harry
La întoarcerea în Marea Britanie, Harry va respecta desigur regulile stabilite de guvern pentru călătoriile pe timp de pandemie. 

-Test Covid negativ cu trei zile înainte de călătorie

- O declarație care să cuprindă locul în care va locui

- O carantină de 10 zile și noi teste în a doua și în a opta zi. 

Din fericire SUA nu se află pe „lista roșie” (care ar fi impus o carantină într-o locație specială pentru carantinare), ci va trebui să respecte carantina la domiciliu, „cu prietenii și familia”.
Conform regulilor , rudele venite din străinătate la o înmormântare pot părăsi locul de carantină „în circumstanțe limitate, inclusiv din motive de compasiune”. Asta include și participarea la înmormântarea unei rude apropiate sau a unui prieten. Totuși trebuie să se autoizoleze în orice alte momente și să respecte regulile privind distanțarea. Carantina ar putea fi întreruptă mai devreme de 10 zile făcând încă un test Covid în a cincea zi. Dacă testul e negativ carantina poate fi întreruptă, dar dacă e pozitiv carantina se va prelungi cu alte 10 zile. 
Despre morți numai de bine.
E o zicală încetățenită la noi. În alte părți se pare că nu e chiar așa, căci după moartea ducelui de Edinbourg au fost voci în presa străină care au amintit unele declarații controversate ale acestuia .

Ziarista canadiană Karen Geier a scris chiar pe contul său Twitter , pe 10 aprilie: „Profund întristată să aflu că s-a stins în pace. Merita (să sufere) mult mai mult” . Deși a provocat indignarea a numeroși internauți, ziarista nu și-a retractat spusele. 


Lista cu participaníi la funeralii

  • Regina Elisabeta a II-a
  • Charles, prințul Țării Galilor
  • Camilla, ducesă de Cornouailles
  • Anne prințesă regală
  • soțul ei, viceamiralul Timthy Laurence
  • Prințul Andrew, duce de York
  • Prințul Edward, contesa Sophie de Wessex și fiica lor, Lady Louise Windsor și  James, viconte Severn, fiul lor
  • Prințul William și Kate Middleton, ducesă e Cambridge
  • Prințul Harry
  • Peter Phillips
  • Zara Phillips și soțul ei Mike Tindall
  • Prințesa Beatrice de York și soțul ei Edoardo Mapelli-Mozzi
  • Prințesa Eugenie de York și soțul ei Jack Brooksbank
  • Ducele Edward de Kent, vărul reginei Elisabeta
  • Ducele Richard de Gloucester și prințesa Alexandra de Kent , văr și verișoară a reginei
  • Sarah Chatto fiica prințesei Margareth și soțul ei Daniel
  • David Armstrong-Jones, fiul prințesei Margareth
  • Prințul Bernhard de Baden
  • Prințul Donatus de Hessa
  • Prințul Philipp de Hohenlohe-Langenburg
  • Pennelope Knatchbull, contesă Mountbatten de Burma, prietenă apropiată a prințului Philip, împreună cu care practica sporturi hipice. A fost și secretara sa particulară. Una dintre rarele invitate care nu sunt membre ale familiei regale. 

Vor fi prezenți la ceremonia religioasă arhiepiscopul de Cantenbury și alți clerici, precum și un cor format din patru persoane, ce vor cânta cântece alese de Philip.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu