Elisabeta Báthory, celebră criminală ce a ucis sute de fete

Persoana ce a comis cele mai multe crime din istorie în afară de război

(conform Cărții Recordurilor)

blazonul contesei

Contesa însângerată
Contesa unguroaică Báthory Erzsébet se născuse pe 7 august 1560 în Nyírbátor, un orășel din Ungaria. Făcea parte din celebra familie Báthory: fratele tatălui  ei a fost voievodul  Transilvaniei, Andrei Báthory, iar mama ei era fiica lui Stefan Báthory din Șimleu, ce a fost la rândul său voievod al Transilvaniei.
Logodită de la 11 ani cu contele Ferenc Nadasdy, a rămas însărcinată la 13 ani cu László Bende, un tânăr ce lucra la castelul Sárvár, unde locuiau.
Soțul înșelat l-a pedepsit drastic pe iubitul minor al soției lui, castrându- l și apoi aruncându-l unei haite de câini înfometați.
Ferenc a dus-o pe logodnica lui în alt castel, unde aceasta a născut o fiică pe care a căutat să o țină ascunsă și a dat-o spre creștere familiei băiatului, el căsătorindu-se apoi cu Elisabeta și aducînd-o iar la castelul Sárvár, în 1575.
Ferenc Nadasdy era plecat aproape în permanență fie la studii, fie apoi ca șef al trupelor ungare în Războiul Lung (1593-1606), timp în care Elisabeta conducea treburile la castel. Era poreclit „Cavalerul Negru”, fiind la rândul său vestit pentru cruzime. Elisabeta  născut alți 4 copii, lăsați în grija guvernantelor.
În 1604 a rămas văduvă, soțul ei fiind ucis se pare de o prostituată. 

Războiul Lung(numit și Războiul de treisprezece-sau de cincisprezece ani) a fost un război de frontieră între monarhia habsburgică și imperiul otoman. El s-a purtat pe teritoriile Principatelor Române: Transilvania, Moldova,  și Țara Românească, dar și pe teritoriul actual al Ungariei și al Slovaciei și în Balcani.Au fost implicațe și: ducatul de Ferrara, Marele Ducat de Toscana, ducatul de Mantua  și Statul Papal. Tratatul de pace, semnat la Zsitvatoroz, în Slovacia, în 1606 a fost semnat de sultanul Ahmed I și Matia arhiduce al Austriei, fratele împăratului Rudolf al II-lea. În pe 28 octombrie 1599 a avut loc bătălia de la Șelimbăr (Schellenberg în germană) între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Principatului Transilvaniei, condusă de cardinalul Andrei Bathory. Victoria decisivă repurtată de Mihai Viteazul i-a deschis acestuia drumul spre Alba Iulia , unde a fost consfințită unirea Transilvaniei cu Țara Românească. În 1595 voievodul de atunci al Transilvaniei, Sigismund Bathory se aliase cu Mihai Viteazul și îi dăruise domeniul Buia (cu 7 comune) din Județul Sibiu și domeniul Sona din județul Alba precum și dreptul de a construi o mănăstire lângă Alba Iulia (Bălgrad).  Apoi însă Sigismund Bathory a cedat principatul Transilvaniei (?) imperiului habsburgic în schimbul a două ducate din Silezia.
 Mihai Viteazul încheiase la rândul său un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea (la 9 iunie 1598, la Mănăstirea Dealu) . Mihai recunoștea suzeranitatea Habsburgilor asupra Țării Românești, fără a fi prevăzută plata vreunui tribut, împăratul obligându-se în schimb să întrețină pe socoteala sa 5000 de mercenari din oastea lui Mihai și recunoștea dreptul la domnie ereditară al acestuia.
În 1598 Sigismund Bathory a revenit în Transilvania și i-a cedat vărului său  cardinalul Andrei Bathory drepturile sale asupra tronului Transilvaniei (la care renunțase, cum am văzut). Dieta Transilvaniei a aprobat „rocada”.
Mihai Viteazul a înaintat cu trupele sale în Transilvania, obținând și sprijinul sașilor din Brașov și al sătenilor din Țara Făgărașului. Din oastea sa făceau parte pe lângă oșteni din Țara Românească  și escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni, dar și unguri și secui.  În 1598 Sigismund Bathory a revenit în Transilvania și i-a cedat vărului său  cardinalul Andrei Bathory drepturile sale asupra tronului Transilvaniei (la care renunțase, cum am văzut). Dieta Transilvaniei a aprobat „rocada”.Mihai Viteazul a înaintat cu trupele sale în Transilvania, obținând și sprijinul sașilor din Brașov și al sătenilor din Țara Făgărașului. Din oastea sa făceau parte pe lângă oșteni din Țara Românească  și escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni, dar și unguri și secui, sub comanda lui Gheorghe Makó.
Victoria lui Mihai Viteazul, secondat de bravul Baba Novac a vost zdrobitoare. Apărătorii sași ai cetății Sibiu  au reușit să salveze 350 de ostași sași care luptaseră în armata cardinalului trăgându-i cu funiile peste ziduri, în interiorul cetății. Mihai Viteazul a plecat apoi spre Alba Iulia, fiind primit cu entuziasm de populație.Mihai Viteazul a plecat apoi spre Alba Iulia, fiind primit cu entuziasm de populație. 

Dar între anii 1602 și 1604 pastorul luteran István Magyari a reclamat autorităților de la Viena , aducând și acuzații în public în fața nobilimii, că această contesă comitea crime în serie.
Contesa, ajunsă la aproape 40 de ani devenise invidioasă pe frumusețea tinerelor fete care o serveau și începuse să le pedepsească fără milă pentru orice abatere- reală sau închipuită.
Când sângele unei victime i-a ajuns pe față și pe mâini, Elisabeta a avut impresia că pielea i-a întinerit .
Ajutată de colaboratorii ei Anna Darvulia, Dorotya Szentes, Jo Ilona , Katarina  Benická și János Ujváry, Elisabeta se scălda în sângele tinerelor fecioare al căror corp era zdrobit cât timp acestea încă trăiau. Era folosit și dispozitivul numit „fecioara de fier”, o cușcă din metal cu ace și cuie în interior în care victimele erau zdrobite.
Constatând după un timp că ridurile tot nu  dispăruseră, Anna Darvulia  i-ar fi explicat că efectul ar fi mai bun dacă victimele ar fi de origine nobilă și astfel ar fi început să fie ademenite la castel și fiicele unor mici nobili, sub pretextul educării lor pentru înalta societate.

Poziția înaltă a contesei a făcut ca multă vreme crimele să nu fie anchetate, dar în 1610 regele Matia al II-lea (inițial rege al Ungariei, apoi împărat al Sfântului Imperiu Roman (din care făcea parte acum fosta Ungarie) l-a desemnat pe palatinul Ungariei să investigheze cazul. 
La ordinul palatinului, notarii au colectat peste 300 de mărturii până la sfârșitul anului 1610. Au fost chestionați nobili, preoți, personalul castelului și oameni de rând.
Potrivit mărturiilor, cele mai multe victime ale contesei erau adolescente din familii de țărani șerbi din partea locului, ce erau aduse la castelul din Csejte ca servitoare și care erau ucise se pare pentru ca Elisabeta să se scalde în sângele lor, ea considerând că asta îi va păstra tinerețea.
Elisabeta a ajuns să ucidă și fiice provenind din mica nobilime ce erau trimise la castel să învețe eticheta curții. Mărturiile spun că au avut loc și răpiri.
Fetele erau bătute crunt, mutilate, arse , contesa le mușca fețele , mâinile și alte părți ale corpurilor, fetele erau lăsate să înghețe sau să moară prin înfometare.
Unii martori au numit rude ale contesei ce i-au devenit victime, alți martori au descris urmele de tortură de pe cadavre. Doi martori, Jakob Szilvassy și Benedikt Deseo au declarat că au văzut cu ochii lor cum tortura și asasina contesa mai multe tinere servitoare, nu doar la castelul din Csetje, dar și pe proprietățile sale din  Sarvar, Németkeresztúr, Bratislava și Viena. Martorii au numit și câteva persoane care îi aduceau contesei fete tinere.
Se crede că Elisabeta a ucis circa 650 de fete între anii 1585 și 1610.
Palatinul György Thurzó a luat declarații și celor trei fii ai contesei, toate mărturiile ducând la aceeași concluzie, a vinovăției contesei.
Dar un proces și o execuție ar fi fost de neconceput pentru un membru al familiei ce conducea Transilvania în acea vreme. Așa încât palatinul a convenit cu fiii contesei ca aceasta să fie trimisă o vreme la o mănăstire de călugărițe și apoi să fie izolată la castel. Regele Matia al II-lea a cerut condamnarea la moarte a Elisabetei, dar ...
Pe 30 decembrie 1610 palatinul Thurzó a arestat-o pe contesă dar și pe patru dintre slujitorii ei, care au fost acuzați de complicitate: Dorotya Semtész, Ilona Jó, Katarina Benická și János Újváry ("Ibis"sau Fickó) .
În momentul arestării acestora au fost găsite și două dintre victime în subteranele castelului.  Palatinul a reușit să-l convingă pe rege să amâne pe timp nelimitat procesul, pentru a nu fi afectat prestigiul nobilimii.
Dar cei patru complici au fost aduși în 1611, pe 7 ianuarie în fața judecătorilor-  (instanța fiind alcătuită din Judecătorul Regal al Curții Supreme Theodosious Symiensis de Szulo  și alți 20 de judecători).Procesul a avut loc la Biecse (În Slovacia de astăzi). Elisabeta nu s-a prezentat la proces.
Zeci de martori și de supraviețuitori au depus mărturie la proces. Au fost examinate ca probe și cadavrele găsite.
Martorii au povestit torturile înfiorătoare la care au fost supuse victimele.
Arderi cu fierul înroșit până la moarte, persoane lăsate să înghețe  ...
Au fost aduse și pagini din jurnalul Elisabetei în care ea își descria crimele cu lux de amănunte, din acesta reieșind că au fost ucise circa 650 de fecioare, dintre care 50 de origine nobilă.
Acuzațiile s-au extins asupra a 80 de persoane, ce au fost găsite vinovate în diferite grade.
Trei dintre inculpați: Dorotya Semtész, Ilona Jó,  și János Újváry au fost condamnați la moarte. Cele două femei au fost condamnate la ardere pe rug după ce le-au fost smulse degetele cu clești fierbinți, iar Fickó, considerat mai puțin vinovat, a fost decapitat. 
Elisabeta nu a fost supusă niciodată unui proces, dar familia ei a închis-o într-un turn din castelul Čachtice,(Čachtický hrad ) unde a mai trăit patru ani- fiind găsită moartă la 54 de ani, în august 1614.  
Inițial a fost înmormântată în cimitirul bisericii din Csejte, dar în urma protestelor sătenilor, care o numiseră „tigroaica din Csejte”, trupul ei a fost în cripta familiei Báthory din Ecsed.
În 2008 a fost făcut un film inspirat din viața ei: „Elizabeth de Bathory, contesa însângerată”, regizat de regizorul slovac Juraj Jakubisko. A fost cel mai scump film slovac, ceh și maghiar din istorie, cu un buget de peste 300 de milioane de coroane
 

 Un alt criminal în serie din perioada medievală a fost Gilles de Rais, din Franța.
Numele său complet era Gilles de Montmorency-Laval, baron de Rais, conte de Brienne. (Conform grafiei moderne, Gilles de Retz). El se născuse în jurul anului 1405 la castelul  Champtocé-sur-Loire. Rămas orfan de din 1415, a fost crescut de bunicul dinspre mamă, împreună cu fratele său mai mic.
În 1417 bunicul său îl logodise cu o bogată moștenitoare, dar Parlamentul din Paris a interzis căsătoria până la majoratul fetei și căsătoria nu s-a mai realizat.
În 1419 bunicul i-a găsit altă logodnică bogatului său nepot, dar nici această căsătorie nu s-a încheiat, din motive necunoscute.
Gilles de Rais s-a logodit apoi cu verișoara sa Catherine, pe care a răpit-o și cu care s-a căsătorit în 1420, însă Biserica a anulat acestă căsătorie pe motiv de incest. În cele din urmă, după penitență și anchetă, celor doi tineri li se aprobă să se căsătorească. Marile averi deținute de cei doi au făcut obiectul mai multor litigii. . 
Moștenitor a peste 40 de castele, cu preocupări de alchimie, războinic de temut în Războiul de 100 de ani , promovat  mareșal al Franței , după terminarea războiului a început să ucidă din plăcere.
Familia sa l-a acuzat că distruge patrimoniul moștenit (a vândut cea mai mare parte dintre castelele și pământurile deținute făcând  cheltuieli extravagante după ce ar fi împlinit 20 de ani- printre care întreținerea unei trupe de 200 de călăreți și se pare și alte cheltuieli militare, precum și întreținerea unei suite de peste 50 de persoane, între care capelani, paji, servitori și copii de cor, fiind citate straie cu blănuri scumpe, stofe cu fir de aur și mătase, potire de aur cu pietre scumpe , organizarea de jocuri și spectacole teatrale grandioase ce ar fi reconstituit faptele sale de arme). La cererea familiei sale, a fost pus sub interdicția de a-și vinde proprietățile  de către regele Charles VII (cel care îl ridicase la rangul de mareșal) în anul 1435.
Atenția lui s-a îndreptat în special asupra băieților de 7-15 ani, pe care aparent îi admira pentru vocile lor armonioase . Dar copii săraci , aduși la castel sub pretextul organizării unui cor,  au fost uciși pentru delectarea bolnavă a seniorului Gilles de Rais, care ulterior a intreat în legende ca prototip al personajului Parbă Albastră. Seniorul organizase într-adevăr un cor ce reunea 30-40 de băieți, această activitate furnizând și o acoperire pentru racolarea de copii, de preferință din mediile sărace.
Istoricul Matei Cazacu a studiat contextul istoric în care s-au desfășurat faptele.

Între anii 1432 și 1440, Gilles de Rais ar fi  ucis între 100 și 140 de băieți.
În 1440 el a fost arestat și judecat, mărturiile de la proces păstrându-se până astăzi.
„Nu e nimic de înțeles- e modul meu de viață” a declarat învinuitul.
El a adăugat că „lenea și vinul fiert” îl incitau să comită crime.
Fapta care l-a adus în fața judecătorilor a fost răpirea  unui preot în timpul slujbei religioase, dar în cadrul procesului au fost dezvăluite și numeroase violuri și crime comise asupra a numeroși copii. Au fost citate mărturiile părinților ai căror copii dispăruseră. El a fost judecat pentru erezie , sodomie și crime.
A fost judecat la Nantes și condamnat la moarte prin spânzurare și ardere pe rug, ca și doi dintre valeții săi, care l-au ajutat. .
A fost spânzurat deasupra unui rug ce ar fi urmat să-i ardă rămășițele, dar ca o concesie făcută rangului său înalt s-a permis unor femei să îi ia trupul după execuție și să-l îngroape.