Mormintele fostilor conducatori ai României

Cum și unde au fost înmormântați?

În aceste zile în care sunt în plină desfășurare funeraliile lui Mihai I, m-am gândit să aflu unde sunt înmormântați conducătorii dinaintea sa ai României.
Alexandru Ioan Cuza.
Primul conducător al României moderne a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza. El e cel care a realizat acțiunea fundamentală de unire a două dintre provinciile istorice ale Țării : Moldova și Țara Românească. Cele două principate  se aflau la acea dată sub tutela comună a Imperiului Itoman și a Congresului Marilor Puteri (Marea Britanie, Franța, Regatul Sardiniei, Imperiul Austriac și Prusia, precum și -la nivel declarativ Rusia) .
 Nu a purtat titlul de rege, dar a fost suveranul Principatelor Unite (din 24 ianuarie 1859) și apoi (din ianuarie 1862) al statului național România.
Nu a primit acest tron de-a gata, ci a luptat efectiv pentru realizarea obiectivului de instituire a statului nostru și  a personificat prin ființa sa Unirea Principatelor, aprobată de popor prin votul dat în adunările ad-hoc din 1857. El a realizat și unirea politică , unificând Parlamentul și Guvernul .  Împreună cu primul ministru Mihail Kogălniceanu a inițiat în numai doi ani reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești (care dețineau circa 25% din suprafața agricolă și forestieră), reforma învățământului, reforma justiției și alte reforme, care au fixat un cadru modern de dezvoltare a țării.
Pe 2 mai 1864, Cuza a supus aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constituție , prin care s-a consfințit înființare Senatului. și o nouă lege electorală, cu o bază mai largă de vot. A fost instituit sistemul parlamentar bicameral. A fost conceput codul civil și codul penal, au fost înființate primele universități din țară . A fost organizată și armata națională. A fost instituit un sistem fiscal modern. Țăranii au fost eliberați de obligațiile față de boieri și au fost împroprietăriți cu pământ.
Legi pentru construirea căilor ferate, desființarea relațiilor feudale din agricultură, împroprietărirea a peste 400000 de familii de țărani, acordarea de locuri de casă și de grădină pentru alți 60000 de săteni.... Practic în toate domeniile de activitate economică, social-politică, culturală și administrativă sau militară au fost aduse îmbunătățiri. S-a început construirea primei linii ce cale ferată: București-Filaret -Giurgiu, pentru a lega capitala cu Dunărea.
O monstruasă coaliție (termen instituit de presa vremii) a pus la cale silirea domnitorului să abdice . În toiul nopții, complotiștii au pătruns în dormitorul lui A.I.Cuza și l-au silit sub amenințarea pistolului să semneze abdicarea, pe 11 februarie 1866.
Deși reprezentanți ai armatei i-au spus că armata îl sprijină în continuare și îl poate pune din nou pe tron, Cuza a considerat însă că orice lupte interne ar fi periclitat unitatea statului.
Conspiratorii l-au condus cu forța la granița țării : începea  exilul forțat .

Dacă o abdicare forțată nu ar fi valabilă, ar însemna că domnitorul următor ar fi ilegitim? 


 Pe 20 aprilie 1866 Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitor al României, sub numele de Carol I, fiind aprobat printr-un nou plebiscit , (organizat de locotenența domnească ce preluase puterea) împreună cu o nouă constituție.

Alexandru Ioan Cuza a trăit în exil din venitul pe care i-l aducea moșia lui de la Ruginoasa.
Când era bolnav, pe moarte, a cerut lui Carol I permisiunea de a se întoarce în țară ca să moară pe pământ românesc. A spus că nu se va opri la București, ci se va duce direct la moșia sa de la Ruginoasa. Nu i s-a aprobat. A murit la hotelul Europa din Heidelberg (Germania), la 15 mai 1873 (la numai 53 de ani).

Rămășițele lui pământești au fost aduse pe 27 mai 1873 la Ruginoasa, alaiul (însoțit de Elena Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri și generalul Ioan Emanoil Florescu) fiind întâmpinat de mulțimi de țărani. La Ruginoasa se arborase un steag negru, cu toată opunerea autorităților, care interziseseră și să se tragă clopotele bisericilor din localitățile prin care a trecut vagonul mortur.  A fost permis totuși să se tragă clopotele la Ruginoasa. Trupul domnitorului a fost inițial înhumat într-un   mormânt modest aflat la câțiva metri de biserica ce fusese construită de bunicul său.
 În 1907 Elena Cuza a costruit o criptă de marmoră în interiorul acelei biserici, a spălat cu mâna ei osemintele domnitorului și le-a depus într-o raclă de argint, plătită de ea.

 În 1944 osemintele domnitorului au fost duse de armată la mănăstirea Curtea de Argeș, dar după 23 august 1944  au fost duse  la biserica Trei Ierarhi din Iași

Depunere de coroane în 2015 la mormântul lui Al.I. Cuza

Carol I

 În Constituția promulgată la 1 iulie 1866, denumirea oficială a țării este ROMÂNIA. În mai 1877 România și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman, suveranitate cucerită cu armele, prin grele jertfe ale poporului român.
Pe 26 martie (14 martie pe stil vechi) 1881 România a fost proclamată regat, (adunările legiuitoare au aprobat modificarea Constituției) iar domnitorul Carol I a devenit primul rege al României.
Erau doar două partide politice: țărănist și liberal.

Pe 27 septembrie 1914 a murit la castelul Peleș, după o domnie de 48 de ani,  puțin înainte de a împlini 75 de ani, primul rege al României, Carol I.

Cu o zi înainte primise în audiență doi frați englezi, Noel și Charles Buxton (care peste șase zile au fost împușcați-răniți- la București, în zona Ateneului, de un student turc) .
Seara fusese vizitat de medicul personal, între 22:30 și 23:00, apoi a jucat cărți cu regina.
În zori, regina Elisabeta i-a spus adjutantului regal: „Iubitul nostru rege s-a stins ca un pui!”. Murise de inimă.
La aflarea veștii morții regelui, s-a decretat doliu național, s-au  coboarât drapelele în bernă .

 Pe 28 septembrie a depus jurământul noul rege, Ferdinand I, nepotul de frate al lui Carol I.

A fost oficiat un serviciu religios funerar ortodox la Mitropolie, în același timp fiind oficiat și  un serviciu religios catolic la Catedrala catolică din București (Carol rămăsese în crediná catolică).

Nepotul de frate al lui Carol I, Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen 

a fost încoronat sub numele de Regele Ferdinand I. El a depus jurământul la Camera Deputaților, în prezența miniștrilor și a conducătorilor clerului mitropolitan, cu mâna dreaptă pe Evanghelie :„ Jur să păstrez Constituţia şi legile poporului român, să menţin drepturile sale naţionale şi integritatea teritoriului.”, după care regele a sărutat mâna mitropolitului.

(Fratele său mai mare,  Leopold Stephan Karl Anton Gustav Eduard Tassilo Fürst von Hohenzollern

 refuzase această funcție).

În acest timp la Peleș au fost ținute slujbe religioase ortodoxe și catolice , a fost fotografiat defunctul rege pe o canapea, apoi trupul e pus pe catafalc , regele Ferdinand și principele Carol ajută la ducerea sicriului până la un afet de tun. Sicriul a fost acoperit cu steagul ce fluturase pe castel, apoi cortegiul se pune în mișcare: un pluton de jandarmi și un mic cor  precedau afetul tras de cai ce purta sicriul. În urma acestuia mergeau pe jos regele Ferdinand , principele Carol și principele Nicolae, apoi doi camerieri, miniștrii și publicul venit din comunele învecinate. 
Cortegiul e încheiat de Batalionul 2 Vânători. Sicriul a fost apoi transportat cu trenul la București, la gara Băneasa, de unde a fost dus la Palatul Regal, tot pe afetul de tun.  În spatele sicriului mergeau regele Ferdinand, încadrat de principii Carol și Nicolae, iar în urma lor era dus de dârlogi calul Triade, ce aparținuse regelui Carol I.
Sicriul  fost așezat în sala tronului și a fost deschis. Era străjuit de patru colonei, de spadă, de coroana regală și de drapele lovite de gloanțe ale unităților care luptaseră la Plevna, Rahova și Vidin.
Doar cei din cortegiu au fost primiți în sala de marmură a palatului. A fost ținută o slujbă în rit catolic.
Marți 30 septembrie sala tronului a fost deschisă pentru publicul larg:
„Sunt domni în ţinută de rigoare – cu frac şi clac – şi oameni sărmani, zdrenţuiţi, a căror cămaşă sărmană şi veche abia le acoperă pieptul. (...) Vin şi femei nenumărate:femei din clasa de sus şi femei sărmane, cu un copilaş de mână.”(„Universul”, 2 octombrie 1914).

 În ziua următoare accesul publicului a fost prelungit până mult după miezul nopții, având în vedere marele aflux de cetățeni care veniseră, îmbulzindu-se la intrare. Casa Regală Română a trimis telegrame în capitalele Europei că nu vor fi invitați șefi de state (situația politică fiind încordată). 
Joi 2 octombrie  sicriul a fost închis, s-a oficiat un serviciu religios catolic , apoi un serviciu religios ortodox , sicriul e adus în curtea Palatului, pe afetul de tun tras de cai. Cortegiul deschis de trăsura prefectului poliției capitalei , urmt de un escadron din regimentul de escortă, de corul seminarului , de prelați în trăsuri și de preoți ce mergeau pe jos. Veterani duc drapelele regimentelor ce luptseră în războiul de neatârnare, e dusă și sabia regelui, coroana regală, apoi carul mortuar .
În urma carului mortuar mergeau regele Ferdinand și principii Carol și Nicolae. Apoi oameni politici, magistrați, diplomați, academicieni, profesori și alte personalități.
Traseul a fost stabilit pe cel mi scurt drum spre Gra de Nord, apoi trenul mortuar a mers la Curtea de Argeș.  La Curtea de Argeș parcursul fusese pavoazat și așternut cu nisip. 
Pe lângă mănăstire se aranjaseră mese pentru primari, învățători și sătenii ce urmai să asiste  la înmormântare.  Deci s-a respectat tradiția ortodoxă de a se face pomană pentru răposat. 
A fost un aflux mare de cetățeni, de cazarea cărora s-au ocupat autoritățile locale. Hotelurile și restaurantele au fost obligate să mențină prețurile obișnuite, iar multe persone au fost cazate în locuințele mai încăpătoare ale locuitorilor din comunele învecinate. Toți cei care au venit cu trenul au primit bilete gratuite. 

Lespedea de marmură sculptată de Oscar Spaethe în 1927

Sub baldachinul de la Mănăstire a fost ținută slujba religioasă de înmormântare, apoi trupul regelui a fost depus în cripta pregătită lângă mormântul voievodului ctitor Neagoe Basarab. 
Au tras tunurile care în 1877 au tras prima salvă de tun peste Dunăre, la Calafat.

Pe 3 octombrie 1914 principele moștenitor Carol a devenit major (a împlinit 21 de ani), primind drept cadou gradul de căpitan în armata română. 

Ferdinand I

A fost al doilea rege al României , alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Pe 10 ianuarie 1893, principele moștenitor Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen cu Marie de Edinburgh, fiind celebrate trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei). 
Regina Maria a trecut în 1926 la religia ba'hai și s-a implicat în promovarea acesteia, împreună cu fiica ei favorită, Ileana, ce s-a căsătorit cu arhiducele Anton. 

La venirea în țară a cuplului princiar, s-au oficiat 32 de nunți ale unor țărani români la biserica Spiridon Nou, urmate de o masă la Ateneul Român, unde au venit și prințul Ferdinand cu soția.

La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei, și Transilvaniei cu Vechiul Regat. Pe 15 octombrie 1922 Ferdinand s-a încoronat ca rege al României Mari.

A fost primul rege al României care a învățat limba română. 
(Pe timpul lui Carol I la consiliile de coroană se vorbea în limba franceză, pe care o vorbeau atât regele, (care nu știa românește) cât și demnitarii români- care se descurcau mai greu în limba germană) 

Educația lui Ferdinand Victor Albert Mainrad, von Hohenzollern-Sigmaringen a fost destul de spartană, după cum povestea profesorul său de limba română pe perioada studiilor din Germania: 

„Nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnasiul public, ca și Împăratul de acum al Germaniei, ca și Regele nostru, nu în trăsură, ci fie cât de rea vremea, pe jos, fără mănuși iarna și fără umbrelă de soare vara; supus acasă la disciplină militară; sculat la șase dimineața, băgat într-o baie rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan dar îndestul de frugal; dus la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă pfennig; priveghiat, apoi, de ochii neîndurați a doi pedagogi, unul civil și celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă decât la Sigmaringen, de trei ori pe an: la Crăciun, la Paști, și în vacanțele de vară; deprins, în sfârșit, a auzi repetându-i-se des cuvintele de aur ale A. Sale Regale, Principele Carol-Anton: « Nu-i destul că v-ați născut principi ci trebuie să munciți ca să dovediți că meritați titlul vostru »

În anul 1925 principele Carol a renunțat la drepturile sale de succesiune la Coroana României, dar și la drepturile asupra fiului său Mihai.
Ferdinand l-a exclus pe Carol din Casa Regală a României și l-a numit moștenitor regal pe principele Mihai.

Funeraliile regelui Ferdinand

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927. Trupul neînsuflețit a fost adus la București, la palatul Cotroceni. La ora 8:00 s-a oficiat serviciul religios prohod, în prezența Familiei Regale, a Regenței  și a Consiliului de miniștri, a numeroși generali, ambasadori și a altor oficialități. Apoi sicriul a fost pus pe un afet de tun, au fost trase 101 lovituri de tun . S-au oficiat servicii religioase simultan în toate bisericile din țară. La ora 9:00 cortegiul cu carul mortuar , cu  escadron călare , înalți prelați, cor, ofițeri superiori, veterani și drapele a plecat de la Cotroceni spre Gara de nord. . Carul mortuar era urmat de calul regelui Ferdinand. În urma carului mortuar mergeau pe jos regele Alexandru al Iugoslaviei, principele Nicolae, G. Buzdugan, misiunile speciale străine, Consiliul de miniștri, , foștii președinți ai corpurilor legiuitoare, corpul diplomatic, foștii miniștri. Erau purtate : coroana de argint a armatei iugoslave și coroana armatei române. Regina Maria, regina Elisabeta și regina Mărioara a Iugoslaviei , principesa-mamă Elena și principesa Ileana așteptau în trenul regal. Trenul mortuar a oprit la Titu, Golești și Pitești, înainte de a ajunge la Curtea de Argeș. A fost înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș la ora 4:05. Mulțime de țărani așteptau cortegiul celui ce fusese numit „regele țăranilor”. Sicriul a fost adus în sala mare a gării, cu onoruri,  apoi cortegiul  pornit spre mănăstire cale de 3 km , ce a fost parcursă în 3 ore și jumătate.  Sicriul a fost coborât în cripta din beton armat , care a fost apoi pecetluită provizoriu cu o lespede de marmură la fel cu cele de pe mormintele regelui Carol I și al reginei Elisabeta.  După 1989  fiica cea mică a regelui Ferdinand principesa Ileana devenită Maica Alexandra a așezat lespedea peste mormântul reginei Maria. .

Mihai I

A devenit al doilea rege al României Mari , dar având doar 6 ani (era născut la 25 octombrie 1921) a fost instituită o regență care a preluat conducerea țării între anii 1927 și 1930. 
Carol al II-lea
După două renunțări la calitatea de prinț moștenitor, (prima dată a dezertat din armată în timpul primului război mondial  ca să se căsătorească la odesa cu Zizi Lambrino și a renunțat la tron, apoi a plecat în străinătate cu amanta sa Elena Lupescu după ce divorțase de soția lui Elena și a declarat în scris că renunță la dreptul la tron și la drepturile asupra fiului său Mihai),  Carol a revenit în țară pe 6 iunie 1930. A venit cu avionul pe neașteptate, ascunzându-și chipul sub o eșarfă pusă peste față și o cască de pilot. A luat legătura întâi cu coloneii Gavrilă Marinescu și Paul Teodorescu, ce i-au dat un detașamentde soldați care să-l însoțească la Cotroceni.  Primul ministru Maniu i-a propus să-l introducă în regență, urmând ca după împăcarea cu fosta lui soție Elena să fie proclamat rege în locul fiului său Mihai. Carol a respins propunerea, cerând să devină rege „imediat” și să se specifice că domnia sa a debutat o dată cu moartea tatălui său. Maniu și-a dat demisia. Partidul Național Țărănist l-a sprijinit pe Carol, care avea și sprijinul opiniei publice. Partidul liberal a fost împotrivă, (Vintilă Brătianu spunea: „Nu stăm de vorbă cu ex-prințul Carol și nu ne învoim cu nici un fel de restaurație”) dar ...Ionel Brătianu, care se opusese cu dârzenie venirii lui Carol murise în 1927, iar Vintilă Brătianu era bolnav și nu mai avea mult de trăit .

Principele Carol se angajase în decembrie 1925 să nu se întoarcă în țară „timp de zece ani, iar după expirarea acestui termen să nu mă întorc fără autorizația suveranului”.
Primul ministru jurase credință regelui Mihai, pe 10 noiembrie 1928....dar...

Parlamentul dominat de țărăniști a consfințit detronarea lui Mihai I (care  fost declarat Moștenitor și Mare Voievod de Alba Iulia- titlu instituit atunci) și  l-a proclamat rege pe Carol la 8 iunie 1930 (liberalii nu au fost prezenți la vot) . Carol II a depus jurământul .

În acest timp prințesa mamă Elena și fiul ei Mihai , care avea 8 ani, ascultau la radio transmisiunea de la Parlament. Mihai a fost surprins să audă că tatăl său (despre care credea că e bolnav la Paris) a devenit rege: <<Cum poate tata să fie rege, când eu sunt rege?>>, a întrebat el. <<De obicei, băieţeii nu sunt regi. Trebuie să aştepte să se facă mari.>>, i-a replicat mama lui”(cf. Paul D. Quinlan, Regele Playboy).



La 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea a dizolvat parlamentul, instaurând dictatura personală. El a organizat un plebiscit  pentru instituirea dictaturii regale, votarea unei noi constituții, ce consfințea dictatura regală și instaurarea „partidului unic”- Frontul Renașterii Naționale („partidul „carlist”). La 29 februarie 1938 a fost publicată  noua constituție, redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea capul statului.
Pierderile teritoriale din vara și toamna anului 1940 l-au compromis însă pe Carol al II-lea , care a fost nevoit să abdice .

Generalul Ion Antonescu și-a asumat sarcina de a-l pune din nou pe tron pe Mihai I.
El i-a înlăturat de la guvernare pe legionari, în ianuarie 1941 și a organizat pe 2-5 martie 1941un plebiscit pentru a avea încuviințarea norodului pentru guvernare.
Între 9-16 noiembrie 1941, Ion Antonescu a organizat încă un plebiscit, pentru aprobarea continuării războiului la est de Bugul de Sud, alături de Germania, împotriva URSS.


Înmormântarea în Portugalia
Carol Caraiman (numele purtat în străinătate de Carol) se căsătorise cu Elena Lupescu pe 3 iulie 1947, la Estoril. Pe 4 aprilie 1953 , Carol a murit în urma unui atac de inimă. Trupul său a fost expus câteva zile în salonul vilei.
Carol al II lea a fost înmormântat în capela regilor portughezi Pantheon of House of Braganza din Mănăstirea Sau Vicente de Flora din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum., după spusele Elenei Lupescu: „ Mihăiță n-a venit să-și vadă pentru ultima dată tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar prințul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nici o vorbă de compasiune, dar printre dinți mi-a clarificat: ” 
Carol al II lea îl judecase aspru pe fratele mai mic Nicolae pentru că se îndrăgostise de Ioana Doletti, o doamnă măritată din Buzău cu care s-a căsătorit până la urmă renunțând la succesiunea la tron. 
La înmormântarea lui Carol au participat „multe foste capete încoronate ale Europei, prinți și oameni importanți din Europa și chiar America”. 
Elena Lupescu a mai trăit 24 de ani; a fost înmormântată tot în panteonul regal din Lisabona. 


Carol al II-lea nu a avut relații bune cu nici unul dintre fiii săi:
- Pe Carol Mircea Lambrino (născut de Ioana Zizi Lambrino , prima soție, nerecunoscută oficial) nu a dorit să-l vadă. El a venit o dată neinvitat la vila Mar y Sol de la Estoril, dar secretarul particular al lui Carol, Ernest Urdăreanu l-a gonit de la ușă: „Fugi de aici, majestatea sa Carol al II-lea nu are decât un fiu, pe regele Mihai și acela e acum la București!”
- „Cu Mihăiță, stabilit în Elveția, Carol nu se vede,  doar felicitări prin poștă de zilele onomastice. Nici când Mihăiță l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol suferă și speră să spargă odată răceala de gheață a lui Mihăiță. El explică că totul se datorează reginei Elena, care așa l-a educat încă de mic pe Mihăiță, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el Mihăiță era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influiența nocivă a reginei”, nota Elena Lupescu în Memoriile sale.

Reînhumarea în România

La 13 februarie 2003 sicriele lor au fost aduse în țară și duse la Curtea de Argeș, unde Carol al II-lea se odihnește într-o capelă aflată la cca 30m de Mănăstirea Curtea de Argeș, iar Duduia (cum i se spunea Elenei Lupescu) -în curtea unei bisericuțe de lemn din apropiere. Bisericuța, ce datează din secolul al XVII-lea a fost adusă de la Podul Broșteni. 

Sicriele lui Carol l II-lea și al Elenei Lupescu au ajuns seara și au fost depuse în locuri diferite: al lui Carol al II-lea fost așezat  în pronaosul mănăstirii , păzit de patru vânători de munte, iar al Elenei Lupescu într-o bisericuță de lemn din apropiere. . Accesul celor ce voiau să intre în lăcașul sfânt nu a fost îngrădit. Au fost făcute repetiții, au sosit oficialitățile : ministrul culturii, primarul, cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul. .
Începutul ceremoniei a fost dat de „prințul” Paul, (titlul e contestat de casa regală)  care „a așezat la căpătâiul regelui medaliile recuperate, plus altele aduse săptămâna trecută din Elveția” (cf. Libertatea)  . Pe muzica de fanfară, sicriul a fost scos din mănăstire. preoții au început să cânte, detașamentul de gardă a dat onorul. 
Într-un târziu au apărut și prințul Radu Duda și prințesa Margareta, dar, „din motive numai de ei știute, se așează , grav, departe de grupul oficialilor”. Regele Mihai nu a venit. 
 Ceremonia a durat 50 de minute. 
 „Sicriul e apoi săltat pe umeri de soldați și depus în capelă. Prințul Paul și Prințesa Lia sunt imediat înconjurați de oameni, care se uită la ei curioși. Deși lumea ar fi așteptat de la ambele familii regale să fie respectată tradiția cu împărțitul colacilor, obrazul subțire cu cheltuială se ține, lucrurile nu au stat așa. preoții, puțin nedumeriți, se fac totuși că nu observă nici ei acest amănunt, iar cerșetorii rămân cu buzele umflate.”...„Astăzi am scris istoria. E ultimul rege din lume care se întoarce acasă. Am reușit...mai spune Prințul, privind triumfător spre Lia.” (cf Libertatea)
Răzvan Theodorescu, ce era Ministru al culturii  spunea la timpul respectiv că la construirea unei noi necropole, rămășițele pământești ale lui Carol al II lea vor fi mutate acolo, urmând ca tot acolo să fie așezați și prințul Nicolae (care a făcut parte din regență) , una dintre surorile sale și toți episcopii din Argeș. 
Acum necropola a fost construită, dar nu s-a mai vorbit despre mutarea rămășițelor  regelui Carol al II-lea acolo. 
Elena Lupescu a fost înmormântată a doua zi în fața bisericuței din lemn, fără să fie prezente personalități politice sau ale Casei Regale la serviciul religios.  Au fost de față Roxana Ambrozie Moisescu, o nepoată din a șasea generație a celei de a doua soții a lui Carol și fiica ei, Andra, singurele ei rude în viață din România. 
 

Mormântul lui Carol al II-lea în capela de la Curtea de Argeș

 Înmormântarea regelui Carol al II-lea la Curtea de Argeș a costat trei miliarde (presa)

Mormântul Elenei Lupescu de la Curtea de Argeș

Mareșalul Ion Antonescu
Nu a fost rege, dar a condus destinele României din funcția de prim-ministru, după abdicarea lui Carol al II-lea , punându-l pe tron pe Mihai I practic prin voința proprie, în condițiile în care parlamentul era dizolvat și constituție abrogată. 

Într-o scrisoare adresată lui Brătianu, el se caracteriza drept un 
„ om care nu a avut, nu are și nu va avea nici moșii, nici vii, nici pivniți de desfacere, nici bani depuși, nici industrii, nici consilii de administrație, nici safeuri, în țară și străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club și care nu și-a pricopsit nici cumnații, nici nepoții, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.” 


La 23 august 1944 regele Mihai I l-a arestat pe mareșalul Antonescu și pe 31 august 1944 l-a predat armatei sovietice. După doi ani de prizonierat și torturi în închisoarea sovietică de la Lubianka. 
Pe 14 septembrie 1944 a fost arestată și soția lui, Maria Antonescu, (după ce regele și regina -mamă Elena îi refuzaseră cererea de refugiu) . 
Între septembrie 1944 și aprilie 1946 arestații români membri ai administrației Antonescu (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu, Constantin Pantazi și Mircea Elefterescu) au fost păziți și interogați de SMERȘ (Smert Spionam-Moarte Spionilor), contraspionajul militar sovietic aflat sub directa autoritate a lui Stalin. 
Ion Antonescu i-a spus generalului Pantazi: „eu voi fi executat sigur. Nu-mi rămâne decât să încerc să vă salvez pe dumneavoastră și voi încerca” (luând toate acuzațiile asupra lui) .Pe 14 iunie 1945 Ion Antonescu a încercat să se sinucidă. 

Maria Antonescu a fost dusă pe 18 martie 1945 la aceeași închisoare  Lubianka  de la Moscova( fără a i se permite să-și vadă soțul).  Regina-mamă a ordonat să se ancheteze modul în care au fost gestionate fondurile Consiliului de Patronaj în scopul acționării în justiție a Mariei Antonescu. Curte de conturi a găsit gestiunea în perfectă ordine și un plus de 2000 lei. 
Ion Antonescu a fost adus în țară în aprilie 1946 și condamnt la moarte de un tribunal improvizat, în condițiile în care constituția în vigoare la acea dată nu prevedea pedeapsa cu moartea. 
Cererea de grațiere fiind respinsă de rege, mareșalul a fost executat , împreună cu Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu și Gheorghe Alexianu , la 1 iunie 1946, la Jilava.
Ultima dorință a mareșalului, de a fi îngropat alături de părinții lui, nu a fost respectată. 
Nici măcar atât!
Trupurile celor executați au fost incinerate la crematoriul Cenușa, fără nici o slujbă religioasă sau altă ceremonie, iar ce s-a întâmplat cu cenușa lor nu se știe.

Mihai I 
Plecarea din țară
În octombrie 1947 regele Mihai I a plecat la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii (care a avut loc pe 20 noiembrie 1947). 
Aghiotantul regelui, Emilian Ionescu (ce participase și la arestarea mareșalului Antonescu) a povestit :„Am plecat pe 13 octombrie împreună cu Eugen Bianu, ca însoțitori ai 2 vagoane speciale, atașate la acceleratul de Berna. Mă intrigau aceste vagoane...Bianu mi-a dezvăluit ce se afla în ele: 2 mașini recent achiziționate de rege, covoare, lucrări de artă, câteva cufere și valize secrete” (Sarmis) 

„Vergotti a plecat cu avionul împreună cu regele și cu regina-mamă Elena. Cu vagonul cu valori au plecat Emilian Ionescu și Eugen Bianu, șeful Siguranței Palatului” (Ioan Coja) .
După cum a povestit într-un interviu televizat, Mihai I nu intenționa să se mai întoarcă î n țară și i-a spus acest lucru lui Churchill, dar acesta i-a spus că trebuie să dea dovadă de curaj și să se întoarcă în România. A urmat abdicarea de pe 30 decembrie 1947 și a doua plecare.

Mihai I în ținută de mareșal, cu decorații
(inclusiv decorația Pobeda)

Am aflat că, după o lungă suferință, Mihai I a decedat în Elveția pe 5 decembrie 2017. 
Ultima sa apariție publică a fost la 19 noiembrie 2014. 
(Există opinii că de fapt a fost ascunsă moartea lui Mihai I timp de doi ani , zvonuri alimentate de răspunsul „nu comentăm acest subiect” dat la întrebarea unui cetățean român dacă Mihai e viu sau mort, de faptul că România TV a anunțat moartea acestuia în ianuarie 2016, de interzicerea de vizitare de către nepot timp de doi ani,  lipsa oricărei informații privind o operație ce ar fi fost efectuată, lipsa fetelor de la căpătâiul tatălui lor în ultima perioadă a vieții...zvonuri, deh ) 
Pe 11 decembrie, trupul neînsuflețit a fost dus la biserica ortodoxă greacă din Lausanne, unde mitropolitul Iosif venit din partea Mitropoliei române a prezidat un serviciu religios în limbile română, franceză și greacă, în prezența a (doar) două dintre fiicele sale: Elena și Sophia.

Serviciul religios din biserica greacă din Lausanne

 La serviciul religios au asistat și rectorul P. Alexandre Yosifidis, preoți și călugărițe. 

Sicriul cu trupul său neînsuflețit a fost adus miercuri 13 decembrie cu o aeronavă militară; o slujbă religioasă a fost făcută la aeroportul Otopeni, fără accesul publicului, apoi sicriul a fost dus cu mașina la Sinaia, la Castelul Peleș, unde s-au primit condoleanțe din partea oficialităților, fără accesul publicului, apoi după câteva ore a fost adus la București , trecut pe sub Arcul de Triumf și așezat în sala tronului din palatul Regal, unde  a fost permis și accesul publicului, cetățenii sosind în număr mare ca să treacă prin fața catafalcului. Spre deosebire de funeraliile regelui Carol I, acum s-a anunțat că publicul va trebui să poarte ținute adecvate, de culoare închisă și să nu aducă minori sub 7 ani.  

Sâmbătă 16 decembrie va avea loc o nouă ceremonie religioasă și militară în sala tronului, fără ca publicul să aibă acces, apoi la ora 11:00 sicriul va fi urcat pe un afet de tun tras de un vehicul militar și cortegiul funerar se va îndrepta spre Patriarhie , unde va fi slujba de înmormântare (fără accesul presei sau al publicului) 
La ora 14:00 cortegiul funebru se va deplasa la gara Băneasa, la 14:40 urmând să plece trenul regal spre Curtea de Argeș. Trenul va circula cu viteză redusă prin Chitila, Titu și Pitești. La 17:30 trenul va ajunge la Curtea de Argeș, unde va fi oficiată încă o slujbă de înmormântare țn Catedrala Mânăstirii. 
La 18:20 sicriul va fi purtat în procesiune la noua Catedrală construită cu destinația de necropolă a regilor României. 
La ora 18:40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în noua Catedrală. Se trag 21 de salve de tun. Se intonează două imnuri: Imnul Național și cel regal (sic!)
Funeraliile lui Mihai I sunt în plină desfășurare.

Zilele de 14,15 și 16 decembrie au fost declarate zile de doliu național. 


Vor fi prezenți la funeralii:

•  Regele Carl XVI Gustaf al Suediei , cu soția sa regina Silvia- suveran pe tron
• Henric, Marele Duce de Luxemburg - suveran pe tron
• fostul rege Juan Carlos I al Spaniei cu soția sa  regina-mamă Sofia
• Charles, principe de Wales, moștenitorul tronului Marii Britanii 
• fostul rege al Bulgariei, Simeon Sakskoburggotski (Fost prim ministru al Bulgariei, ultimul șef de stat din cel de al doilea război mondial aflat încă în viață) 
• Anne-Marie , soția fostului rege Constantin al II-lea al Greciei. (titlul de regină nu îi e recunoscut în Grecia) 
• prințesa Muna al-Hussein, fostă a doua soție a regelui Hussein al Iordaniei
• prințesa Astrid, sora regelui Philippe al Belgiei și soțul ei prințul Lorenz al Belgiei
• Alessandro II Karađorđević, fiul fostului rege al fostului stat Iugoslavia (în fosta Iugoslavie a avut tilul de „prinț moștenitor”, strănepotul regelui Ferdinand I
• Caterina Karađorđević, născută Batis, prințesă ereditară a Serbiei, soția lui Alessandro II
• Ducele de Braganza - titlu onorific al cuiva care ar putea domni în Portugalia dacă ar fi restabilită monarhia (cf. Wukipedia)
• Principele Georg al Prusiei - șeful Casei de Hohenzollern, stră-strănepotul ultimului împărat German și rege al prusiei detronat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial în a918
• Arhiducele Karl al Austriei - (Karl Habsburg Lothringen) fiul ultimului prinț moștenitor al Austro-Ungariei  și al Regatului Ungariei , care a renunțat la drepturile de prinț moștenitor pentru a i se permite intrarea în Austria. În Austria sunt interzise titlurile nobiliare 
• Marea ducesă Maria a Rusiei- Maria Vladimirnovna Romanova, strănepoata pe linie masculină a împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei
• Principele Moștenitor Leka II al Albaniei - fiul principelui moștenitor Leka I; tatăl său  a lucrat ca oficial în Ministerele albaneze de Interne și de Afaceri Externe. 
• Principesa moștenitoare Elia (Zaharia) a albanezilor, soția principelui moștenitor Leka II, actriță 
• Șeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein - rudă îndepărtată cu regele Bahrainului
• Principesa Rym Al Ali a Iordaniei - soția   prințului Ali bin Hussein al Iordaniei
• Marele Duce de Baden (Marele Ducat de Baden a fost un stat pe malul Rinului între 1806 și 1918) 
• Marea Ducesă de Baden 
• Principesa Irina a Greciei -sora fostului rege Constantin al II-lea al Greciei și a reginei mame Sofia a Spaniei
• Ducele de Vendôme - titlu de curtoazie pentru Jean d’Orléans, descendent al regilor Franței
• Arhiducele Dominic al Austriei , prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei (Dominic de Habsburg) fiul principesei Ileana a României ( i-a fost restituit Castelul Bran). Toate titlurile imperiale au fost interzise în Austria și în Ungaria, dar la noi nu sunt interzise.
• Arhiducesa Emanuella a Austriei -soția sa
• Arhiducesa Maria Magdalena  a Austriei - fiica principesei Ileana a României (maica Alexandra) 
• Baronul Hanns Ulrich von Holzhausen - soțul ei
• baroana Alexandra von Holzhausen , doamna Ferch, fiica sa
• arhiducele Georg al Austriei (Georg/György  de Habsburg-Lorena) - fiul mai mic al defunctului pretendent la tronulAustriei 
• arhiducele Martin al Austriei prinț imperial al Austriei și prinț regal al Ungariei și Boemiei  (titluri abolite în țările respective)
• arhiducesa Katharina a Austriei - soția lui
• principele Emmanuel Philibert de Savoia - nepotul ultimului rege al Italiei 
• principele Nikolaos al Greciei - fiul cel mic al fostului rege Constntin al II lea al Greciei
• principele Eberhard de Wurtemberg 
• principesa Chantal a Franței (Chantal d'Orléans) - pictoriță
• baronul François Xavier de Sambucy de Sorgue - soțul ei
• prințesa Anne de Ligne- din veche familie nobilă belgiană 
• cavalerul Charles de Fabribeckers , soțul ei, înrudit cu familia ducală din Luxemburg, pilot militar
• principesa Tatiana Radzivill, doamnă Fruchaud, nepoata regelui  George al Greciei , specilizată în analize bacteriologice
• dr. cardiolog John Fruchaud, soțul ei

Privind această lungă listă de urmași din foste familii domnitoare vedem că foarte puțini mai sunt astăzi pe tron (sau au fost pe tron). În unele țări au fost chiar interzise titlurile nobiliare. Să fi avut dreptate Carol al II-lea care încă din tinerețe considerase că monarhia este perimată și sortită dispariției?


Cu acest prilej realizatorii tv și autoritățile constată că pe traseul liniei cf București-Curtea de Argeș gările sunt în stare precară,  ruinate, închise cu lacăte, iar  peroanele sunt năpădite de buruieni , gunoaiele nu au fost strânse de foarte mult timp, instalațiile de apă sunt nefuncționale. S-a încercat zugrăvirea de urgență peste tencuielile căzute, dar chiar și așa starea de delăsare a construcțiilor e evidentă. Ca soluție de „ascundere a gunoiului sub preș”, fațada gării din Curtea de Argeș va fi acoperită pe perioada funeraliilor cu un mesh, o pânză pe care e imprimat desenul fațadei. Pentru ca apoi, probabil, lucrurile să reintre în „normal”.....
Realizatorii tv constată cu același prilej că zona din jurul Palatului Regal e slab luminată noaptea, iar parcarea de lângă clădire e închisă.
Dar până acum ce i-a împiedicat să se indigneze pe aceste subiecte?

Oricum, nimeni nu se mai miră acum că nu s-a făcut tradiționala pomană creștină pentru sufletul răposatului. 

Necropola regală

Pentru necropola regală s-au prevăzut din timp fonduri și ea este acum gata (mai puțin mozaicul din pronaos, din câte am putut vedea la tv)

Încă din  2009, la solicitarea familiei regale, Arhiepiscopia Argeșului a început construcția unui lăcaș de cult care să poată adăposti și mormântul regelui Mihai, atunci când acesta va părăsi această lume. Finantarea lucrărilor de construcție a fost asigurată din bugetul statului (două milioane de lei au fost date prin hotarare de guvern), din donații, din fondurile Arhiepiscopiei Argeșului, iar la realizarea proiectului de si s-a spus că și „Casa Regală a Romaniei a contribuit la realizarea proiectului de arhitectură”.    S-a anunțat și că casa regală va finanța realzarea în pronaos a unor mozaicuri cu portretele regilor. 
Construcția are 36 de metri lățime în zona fațadei, iar înălțimea turlei centrale este de 21 de metri. La intrare s-a construit un spațiu destinat necropolei regale, unde sunt proiectate 16 morminte pentru membrii familiei regale. 
Prima persoană înmormântată acolo a fost Anne de Bourbon Parma, soția lui Mihai I.

Se aude că înmormântarea lui Mihai I a costat statul român 43000 de euro. De fapt a costat mult mai mult dacă luăm în considerare și participările diferitelor instituții care au asigurat servicii pentru această mare desfășurare de forțe.