sâmbătă, 1 aprilie 2017

Păcăleala de 1 Aprilie

Ziua păcălelilor

La francezi: poisson d’avril (tradus cuvânt cu cuvânt: pește de aprilie)

E vorba de spre o glumă, sau o păcăleală pe care o faci de 1 aprilie cunoștințelor , prietenilor sau membrilor familiei. Se mai fac păcăleli și în mass media – inclusiv pe internet.
Copiii francezi agață câte un pește din hârtie de spatele persoanelor cărăra vor să le joace o festă.
« Poisson d’avril ! » e o exclamație pe care o scoți când descoperi gluma.
De unde provine acest obicei?

Au fost mai multe ipoteze, reproduc aici doar câteva:
Unele tradiții spun că în Evul Mediu, sfântul Sisoe, un pustnic egiptean ce era prieten cu sfântul Antonie cel Mare obișnuia să-l păcălească pe acesta în mod prietenesc

Altă ipoteză
Păcăleala de 1 aprilie ar fi legată de reforma calendarului în secolul xvIlea  . 
În Evul Mediu, în mai multe orașe sau regiuni europene anul începea la date variate (de Crăciun, de 1 martie, pe 25 martie) și corespundea după calendarul iulian cu ziua de Anul Nou. 
Mai ales data de 25 martie era asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri , când se ofereau cadouri. 
În Franța, anul civil începea la date diferite în funcție de fiecare provincie, dar acolo unde se sărbătorea noul an de Buna Vestire se prelungeau sărbătorile dedicate Sfintei Marii până l a1 aprilie. Regele Charles IX a decis prin Edictul de la Roussillon, în 1564, ca anul să înceapă de la 1 ianuarie.
Papa Gregorio XIII a extins această măsură pentru întreaga creștinătate, adoptând calendarul gregorian în 1582. Conform legendelor, multe persoane se adaptau cu dificultate la noul calendar, altele nici măcar nu știau despre schimbare și continuau să sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie, după tradiția veche. Pentru a-i ironiza pe aceștia, unii au profitat de ocazie pentru a povesti tot felul de glume și a le oferi pești decupați din hârtie în locul peștilor ce se găteau la sfârșitul postului ce precedea sărbătoarea Paștilor.
Totuși expresia poisson d’avril a fost întâlnită și înainte de 1564, în diferite scrieri medievale.

De aici altă ipoteză:
Conform folcloristului Alan Dundes obiceiul păcălelilor pare a fi legat de carnavalul de 1 aprilie, care la rândul său putea fi o continuare a unor vechi ritualuri de fertilitate. În timpul sărbătorilor, victimele farselor erau confruntate cu un rit de schimbare a anotimpului: sub influiența sărbătorilor antice, ieșirea din semnul zodiacal al Peștilor (ultimul semn de iarnă și ultimul semn zodiacal) , aprilie fiind considerat în Evul Mediu ca prima lună de primăvară . Era și o prelungire a perioadei de post, în care era permis să se mănânce pește (la anumite date).

În Franța, la începutul secolului al XX-lea se trimiteau cărți poștale ornate cu câte un „pește de aprilie”.


Obiceiul a fost exportat în numeroase țări:
·         Americanii și britanicii au April Fool's Day (unii scoțieni vorbesc și de  Gowk sau de Cuckoo),
·         Germanii au Aprilscherz,
·         Acest obicei există și în Danemarca, în Olanda, în Belgia, în Canada, în Italia, în Polonia, în Croația, în Slovenia, în România, în Portugalia, în SUA, în Elveția, în Finlanda și chiar în Japonia.
·         În Rusia se cheamă « ziua nebunilor » (den dourakov).
·         În România e « păcăleală de 1 aprilie »
·         În Portugalia și în Brazilia se cheamă « ziua minciunilor » (dia das mentiras).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu