Izvorul Tamaduirii

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii.

Icoana Izvorul Tămăduirii pictată de Arsenie Boca

"Izvorăște-mi mie, Născatoare de Dumnezeu Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud izvorul tau, care izvorăște viața și dar credincioșilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă, și izvor de tămăduire, de obște, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă...". 

Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolelui.

În această zi, în biserici, la fântâni sau la izvoare se oficiază slujba de sfințíre a apei sau Agheasma Mică, apă ce se bea dimineața, pe nemâncate, pentru întărire trupească și sufletească.

În unele regiuni ale țării , preoții fac și binecuvântarea caselor credincioșilor cu apă sfințită.

Credincioșii merg la mormintele apropiaților stinși din viață, dau de pomană, îngrijesc locurile de veci și le stropesc cu aghiasmă. Mulți dintre credincioși merg în pelerinaj la bisericile, mănăstirile și izvoarele renumite pentru harurile lor tămăduitoare.

În această zi de  vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală, nu se calcă rufe, nu se coase. 

Cartierul Vlaherne din Istanbul

Lingvistul român a studiat lucrările unor istorici antici, cum ar fi Genesios și lexiconul Suidas și a trac concluzia că denumirea Blaherne derivă din Blah sau Vlah, adică valah. O colonie de valahi a locuit la marginea Constantinopolelui , formând cartierul Vlaherne (Blaherne) , ce se găsește între mănăstirea Chora, poarta Adrianopolelui și Cornul de Aur. Acolo se află un palat, una dintre cele 24 de porți din zidul lui Theodosius II (poarta Blaherne) și bazilica Sfânta Maria Maica Domnului cunoscută sub numele „biserica Sfânta Maria din Blaherne”.
Palatul din Blaherne a fost folosit ca reședință obișnuită a împăraților latini din Constantinopol. Ultimul basileus, Constantin XI a murit luptând cu spada în mână, în fața porții Blahernelor,  în timpul luptelor ce au dus la căderea Constantinopolelui în mâinile turcilor. 

Dincolo de zidurile vechiului Constantinopol, se află două biserici ortodoxe în care se intamplă minuni:   Izvorul Tămăduirii și Vlaherne. Construite sau extinse în vremea împăratului bizantin Leon, de origine tracă, ele sunt vizitate de mii de oameni, în căutare de ajutor divin. 

Amplasarea în Istanbul a celor două biserici ortodoxe cu izvoare tămăduitoare
Sub numele de „Fethiye Camii” găsim biserica ortodoxă Church of Theotokos Pammakaristos (Biserica Maicii Domnului), fost Patriarhat Ecumenic, ce adăpostește cel mai numeroase mozaicuri bizantine după cele de la Hagia Sophia și Biserica Mântuitorului din Chora (toate transformate în moschei și actualmente parțial muzee).

Nu departe se află fostul palat al lui Dimitrie Cantemir, actualmente muzeu

Biserica Izvorul Tămăduirii din Istanbul

BISERICA IZVORUL MAICII DOMNULUI

(MERYEM ANA RUM KILISESI VE AYAZMASI)

Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol (azi Istanbul) , cunoscută sub denumirea de „Mănăstirea Izvorului Maicii Domnului” se află în cartierul Zeitinburnu, în apropiere de Balikli, Istanbul, la numai câteva sute de metri în afara zidurilor vechi ale orașului, după ce se iese prin  Poarta numită Silivri. 

Ansamblul monahal actual, înconjurat de un zid înalt, se găsește între cimitirul ortodox și cel armean. Acum este o biserică mică din secolul XIX și un mic paraclis, ce datează din secolul V  în mijlocul incintei. Se coboară la Izvor pe trepte albe de marmură. 

Aya Vlaherna Ayazmas ve Panayia Rum, adică Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne, zidită în apropierea unui alt izvor făcător de minuni. 

Se găsește tot în exteriorul zidurilor vechiului oraș, în cartierul Fanar, în apropiere de ruinele Palatului Vlahernelor, fosta reședință din afara zidurilor a împăraților bizantini. În Bostan Sokaki la numărul 47 se găsește Aya Vlaherna Ayazmas ve Panayia Rum, adică Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne, zidită în apropierea unui alt izvor făcător de minuni. 

Biserica din Vlaherne a fost ridicată inițial , peste izvorul sfânt, în anul 452, de către împărăteasa Pulcheria, fiind destinată să adăpostească relicve sfinte: Veștmântul și Acoperământul Maicii Domnului, care se spune că au fost aduse în cartierul valah al capitalei de către doi frați, pelerini, Galbien și Candios. Lingvistul român Ilie Gerghel a studiat lucrări ale unor istorici vechi, ca Genesios și lexiconul Suidas și a concluzionat că numele cartierului Blachernes (Vlaherne) este derivat din Blah sau Vlah, vechiul nume al românilor (valahi); el a arătat că o colonie de valahi a trăit aproape de Constantinopol.
După alte surse, Sfintele relicve ar fi fost primite de împărăteasa Pulcheria de la cumnata ei Eudoxia, ce le adusese din Palestina.

Pulcheria a construit trei mari sanctuare închinate Sfintei Fecioare, la Constantinopol:

- La Vlaherne – pentru tunică și mantie
- Capela des Manganes – pentru icoana Maicii Domnului Hodighetreia , despre care se spune că ar fi fost pictată chiar de sfântul Luca
- Biserica din Chalcoprateia – pentru Sfântul Brâu.

Tradiția spune că Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, a întâlnit în pădurea de pini de lângă Constantinopol un bătrân orb care i-a cerut apă și să-l ducă în cetate. Leon a căutat un izvor și  la un moment dat a auzit -o pe Maica Domnului care îi spunea că în pădure este un izvor cu a cărui apă să spele ochii orbului și din care să-i dea să bea. Leon, care era foarte credincios, a făcut întocmai iar orbul a început să vadă. 

Ajungând împărat al Bizanțului în 473, împăratul Leon I a pus să se construiască o altă biserică, foarte aproape de capela făcută de Pulcheria . El a amenajat și o fântână cu apă din izvorul miraculos (Hagiasma), o baie (Hagion Lousma) și o capelă- relicvariu pentru mantia și tunica Sfintei Fecioare (paraclesion de Hagia Soros) . 

Biserica purta numele de Sfânta Fecioară din Vlaherne (Blachernes) sau biserica Sfântului Sanctuar.

Împăratul Iustinian , care avea probleme urinare, a fost tămăduit de apa vindecătoare a izvorului. În semn de recunoștință, el a reconstruit biserica, făcând-o mai mare și mai frumoasă. Deteriorată de mai multe cutremure, biserica a fost restaurată de Vasile Macedoneanul, apoi de fiul acestuia Leon cel Înțelept.

A mai fost reconstruită după un incendiu în 1070, dar a căzut victimă altui incendiu în 1434. A rămas doar capela din fața Izvorului, dar și aceasta a fost reconstruită în secolul al XIX-lea.

Maica Domnului Panaghia din Vlahernes

Aici s-a aflat o icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului în întregime, stând în picioare, cu mâinile ridicate spre rugăciune și mijlocire. Chipul lui Hristos, binecuvântând, este pictat în medalion pe pieptul Fecioarei. 
Se spune că Sfântul Veștmânt al Maicii Domnului, precum și icoana Sfintei Fecioare au prilejuit multe minuni. Avarii au fost respinși în anul 626 după rugăciuni adresate Sfintei Fecioare. În 717 a fost respins atacul arabilor, în 864-al rușilor. 

În biserică se producea o „minune obișnuită”: în fiecare vineri, voalul care acoperea icoana Sfintei Fecioare se ridica, lăsând să se vadă icoana, și se lăsa din nou a doua zi.

În fiecare vineri o procesiune pleca de la biserica din Blachernes spre celălalt mare sanctuar din Constantinopol, Sfânta Fecioară din Chalcoprateea, aflat la celălalt capăt al orașului și în care se păstra Brâul Maicii Domnuliu. Aceste relicve au fost furate de cruciați în 1204.

Cât despre izvorul sfânt, se spune că el are puterea de a tămădui abcese, tumori, febra, sterilitatea, ulcerul, surditatea, dizenteria, gangrena, cancere, lepra, inflamații, pietre și un număr de boli mintale.

Împăratul venea acolo să se roage de mai multe ori pe an și cu ocazia unei ceremonii se scălda în întregime în fântână.

Acum fântâna se găsește la sud de biserica reconstruită la începutul secolului XIX.. Pe 2 iulie și în prima vineri de după Paști se organizează mari ceremonii religioase în jurul fântânii minunate, pentru numeroși pelerini și bolnavi. 

Izvoare tămăduitoare la noi în în țară

La Mănăstirea Ghigiu
La Mănăstirea Dervent
La Mănăstirea Horaicioara

Florii

Intrarea Domnului în Ierusalim

Intrarea în Ierusalim pictată de Giotto în capela Scrovegni între 1304 și 1306

9.Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.

10.Voi nimici carăle de război și caii din Ierusalim și arcurile de război vor fi nimicite.El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.

Zaharia 9.9-10

La Intrarea în Ierusalim, Hristos a fost întâmpinat de mulţime de bărbaţi, femei şi copii, care purtau în mâini ramuri verzi de finic (curmal) şi îşi manifestau bucuria, strigând: 

„Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

Din timpuri străvechi, ramurile de finic erau considerate simbol al biruinţei. Romanii, de pildă, obişnuiau să-şi întâmpine câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic.

La Intrarea în Ierusalim acestea capătă o semnificaţie mult mai bogată: arată mai dinainte biruinţa lui Hristos asupra morţii. 

Cu acelaşi înţeles sunt menţionate în cartea Apocalipsei: 

„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic“. 

Pentru acest motiv, în iconografie, martirii sunt reprezentaţi, de multe ori, ţinând în mâini ramuri de finic.

Cu o zi înainte, Domnul Iisus Hristos îl înviase pe Lazăr din Betania.

Primiriea Domnului ca împărat în Ierusalim a fost prăznuită de către comunitățile de creștini din vechime. Cele mai vechi consemnări în scris ne-au rămas de la  Sfântul Ioan Gură de Aur (†407), de la Sfântul Epifanie de Salamina (†403), de la Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de la pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.

La multi ani celor ce poarta nume de flori!

De Florii își serbează ziua numelui cei sau cele ce poartă nume de flori - și nu sunt deloc puțini la noi în țară!

334.734 de bărbați se numesc Florin

147.328 de bărbați se numesc Viorel

146.268 de femei se numesc Viorica

128.844 de femei se numesc Florentina

92.668 de femei se numesc Florica

87.202 femei se numesc Floarea

79.753 de femei se numesc Florina.

54.759 de bărbați se numesc Florian

Numeroase alte persoane poartă nume de flori sau de plante: 

Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica. 

Păcăleala de 1 Aprilie

Ziua păcălelilor

La francezi: poisson d’avril (tradus cuvânt cu cuvânt: pește de aprilie)

E vorba de spre o glumă, sau o păcăleală pe care o faci de 1 aprilie cunoștințelor , prietenilor sau membrilor familiei. Se mai fac păcăleli și în mass media – inclusiv pe internet.

Copiii francezi agață câte un pește din hârtie de spatele persoanelor cărăra vor să le joace o festă.

« Poisson d’avril ! » e o exclamație pe care o scoți când descoperi gluma.

De unde provine acest obicei?

Au fost mai multe ipoteze, reproduc aici doar câteva:

Unele tradiții spun că în Evul Mediu, sfântul Sisoe, un pustnic egiptean ce era prieten cu sfântul Antonie cel Mare obișnuia să-l păcălească pe acesta în mod prietenesc

Altă ipoteză

Păcăleala de 1 aprilie ar fi legată de reforma calendarului în secolul xvI^lea  . 

În Evul Mediu, în mai multe orașe sau regiuni europene anul începea la date variate (de Crăciun, de 1 martie, pe 25 martie) și corespundea după calendarul iulian cu ziua de Anul Nou. 

Mai ales data de 25 martie era asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri , când se ofereau cadouri. 

În Franța, anul civil începea la date diferite în funcție de fiecare provincie, dar acolo unde se sărbătorea noul an de Buna Vestire se prelungeau sărbătorile dedicate Sfintei Marii până l a1 aprilie. Regele Charles IX a decis prin Edictul de la Roussillon, în 1564, ca anul să înceapă de la 1 ianuarie.

Papa Gregorio XIII a extins această măsură pentru întreaga creștinătate, adoptând calendarul gregorian în 1582. Conform legendelor, multe persoane se adaptau cu dificultate la noul calendar, altele nici măcar nu știau despre schimbare și continuau să sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie, după tradiția veche. Pentru a-i ironiza pe aceștia, unii au profitat de ocazie pentru a povesti tot felul de glume și a le oferi pești decupați din hârtie în locul peștilor ce se găteau la sfârșitul postului ce precedea sărbătoarea Paștilor.

Totuși expresia poisson d’avril a fost întâlnită și înainte de 1564, în diferite scrieri medievale.

De aici altă ipoteză:

Conform folcloristului Alan Dundes obiceiul păcălelilor pare a fi legat de carnavalul de 1 aprilie, care la rândul său putea fi o continuare a unor vechi ritualuri de fertilitate. În timpul sărbătorilor, victimele farselor erau confruntate cu un rit de schimbare a anotimpului: sub influiența sărbătorilor antice, ieșirea din semnul zodiacal al Peștilor (ultimul semn de iarnă și ultimul semn zodiacal) , aprilie fiind considerat în Evul Mediu ca prima lună de primăvară . Era și o prelungire a perioadei de post, în care era permis să se mănânce pește (la anumite date).

În Franța, la începutul secolului al XX-lea se trimiteau cărți poștale ornate cu câte un „pește de aprilie”.

�������������

Obiceiul a fost exportat în numeroase țări:

·         Americanii și britanicii au April Fool's Day (unii scoțieni vorbesc și de  Gowk sau de Cuckoo),

·         Germanii au Aprilscherz,

·         Acest obicei există și în Danemarca, în Olanda, în Belgia, în Canada, în Italia, în Polonia, în Croația, în Slovenia, în România, în Portugalia, în SUA, în Elveția, în Finlanda și chiar în Japonia.

·         În Rusia se cheamă « ziua nebunilor » (den dourakov).

·         În România e « păcăleală de 1 aprilie »

·         În Portugalia și în Brazilia se cheamă « ziua minciunilor » (dia das mentiras).