joi, 12 ianuarie 2017

Cea mai importanta reforma in Franta


CONTUL PERSONAL DE ACTIVITATE

Joi 12 ianuarie a fost lansat oficial, în Franța, contul personal de activitate (CPA).  Președintele François Hollande a prezentat CPA drept
„reforma cea mai importantă a mandatului său prezidențial” 
Ce este CPA?
Ar trebui să prefigureze protecția socială de mâine. CPA ar trebui să permită fiecăruia să-ți construiască parcursul profesional și să beneficieze de un drept la formare (calificare).
Contul personal de activitate, reieșit din legea Muncii din Franța, regrupează diferite servicii. El se adresează persoanelor active cu vârsta de 16 ani sau mai mult și permite, după înscrierea on line, ca fiecare persoană să acumuleze drepturi (materializate printr-un punctaj) pe parcursul activității profesionale, putând folosi acest punctaj fie pentru a dobândi o altă calificare, fie pentru un proiect de creare de întreprindere, pentru un bilanț al competențelor, pentru trecerea la perioadă redusă de lucru sau pentru pensionare anticipată. 
Chiar dacă persoana își schimbă domeniul de activitate sau calificarea, el va continua să beneficieze de punctajul acumulat. 
În cadrul CPA se regrupează trei conturi diferite și diferite servicii.
Elementul principal,  C3P, contul personal de prevenire a muncii grele. 
El îi privește pe salariații din mediul privat a căror meserie este recunoscută ca fiind grea. Stabilirea și recunoașterea unei meserii ca fiind grea se face prin examinarea a 10 factori, stabiliți prin lege.  C3P permite acumularea de puncte pentru pensionare anticipată sau pentru lucrul cu jumătate de normă. Cu cât salariatul respectiv are mai multe puncte, cu atât mai mult el beneficiază de diferite avantaje. De exemplu munca de noapte permite acumularea de 4-8 puncte, la fel expunerea la zgomot sau la temperaturi extreme. După punctele acumulate, el poate beneficia de diferite drepturi . De exemplu pentru 10 puncte,  salariatul poate beneficia  de reducerea timpului de lucru la jumătate timp de un trimestru sau de ieșirea la pensie cu un trimestru mai devreme. Guvernul francez estimează că unul din 5 salariați ar putea beneficia de un cont de muncă grea. 
Al doilea element al CPA, contul personal de formare  (CPF)
Este succesorul Dreptului individual de formare -calificare (DIF) din 2015. Elementul de noutate constă în faptul că de la 1 ianuarie el nu este rezervat doar salariaților, ci și funcționarilor iar de la 1 ianuarie 2018 va fi și pentru persoanele ce lucrează independent. 
Orice tânăr ieșit fără diplomă dintr-un sistem educativ va avea dreptul să beneficieze de un capital de calificare înscris în CPA-ul său și care îi va permite să se formeze gratuit pentru a dobândi o calificare. 
De notat: orice tânăr sub 26 de ani aflat în situație materială precară, care nu este nici angajat și nici nu studiază, va putea să ceară „garanția pentru tineri”, dispozitiv ce îi va oferi o „însoțire personalizată” și un ajutor financiar pentru a-i facilita accesul la un loc de muncă. Lansat cu titlu experimental în 2013, dispozitivul va fi generalizat prin legea Muncii în 2017. 
Ca și DIF,  CPF permite acumularea a până la 24 de ore de formare  (calificare) pe an, pentru a beneficia de o formare într-un domeniu precis. Altă noutate, salariații necalificați cumulează de două ori mai multe ore, adică un maximum de 48 pe an, cu un plafon de 400 de ore, față de 150 de ore în cazul celorlalți salariați. Concret, fiecare persoană va putea să capete o nouă calificare la fiecare 10 ani
Se consideră că acest cont va ajuta la reducerea șomajului, prin sporirea calificării solicitanților. (60% dintre cei ce caută de lucru au un nivel de calificare inferior bacalaureatului)
Ultimul element al CPA, contul de angajare cetățenească (CEC)
Milioane de francezi desfășoară activități utile societății, întărind coeziunea națională. Prin CPA vor fi recenzate toate activitățile benevole sau voluntare și se vor recunoaște competențele dobândite în cadrul acestor activități, în special în domeniul experienței dobândite. 
El îi privește pe toți cei care lucrează în interesul colectivității, deci serviciile civice, dar și pe rezerviști (militari, sanitari, de securitate civilă etc), voluntarii din armată , pe instructori și pe cei ce activează în asociații cu activitate benevolă. Aceștia din urmă cumulează ore de formare până la 20 pe an, cu un plafon fix de 60 de ore. 
Un cont de angajament cetățenesc va fi accesibil și pensionarilor, dar și tinerilor care nu au intrat încă pe piața muncii.  
Pe lângă aceste trei conturi, CPA propune diverse servicii, cum ar fi consultarea fișierelor de plăți dematerializate, pentru cei care beneficiază de ele, sau o listă de meserii accesibile sau de calificări, pornind de la CV-ul utilizatorului. Pe site-ul CPA cei înscriși vor putea găsi ajutor pentru a-și defini un proiect, ori pentru a-și căuta un nou loc de muncă ori unde ar putea obține o nouă calificare. 
CPA e gândit și ca un instrument de susținere a spiritului de întreprinzător.
Pe baza punctajului obținut în cont, beneficiarii pot fi sfătuiți pentru un proiect de creare sau de reluare a unei întreprinderi, ceea ce ar crește cu 15% șansele de supraviețuire a întreprinderii pe 5 ani.
Alte drepturi se vor adăuga în timp în contul personal de activitate al fiecăruia.
Cât ar costa toate acestea în Franța?
În Franța se cheltuiesc anual 30 de miliarde de euro pentru formare profesională/
Măsurile cuprinse în CPA sunt estimate la circa 48 de milioane de euro.

Exemple:
Exemplul 1:
Delphine a început să se califice la locul de muncă la 17 ani, dar a contractul ei a încetat după două luni. Nu și-a mai găsit de lucru și a părăsit sistemul educativ fără o diplomă. Acum, ea poate obține o „garanție pentru tineri”: După o perioadă de câteva săptămâni de includere într-o firmă de securitate, ea ar dori să lucreze în acest domeniu. Prin CPA ea va putea să fie instruită în mod gratuit pentru a deveni agent de securitate.

Exemplul 2:

André are 43 de ani. El a început să muncească de tânăr, înainte de a-și termina studiile. Dar acum e mai greu să-și găsească de lucru. Prin CPA, André va fi sfătuit în privința parcursului său profesional. Competențele sale vor fi evaluate și va putea să beneficieze de cursuri gratuite (40 de ore pe an) pentru ca eventual să se îndrepte spre altă meserie.

Exemplul 3:

Marie ar vrea să deschidă un atelier de reparare a telefoanelor mobile. Ea ar dori să capete cunoștințele necesare pentru această activitate. Prin CPA, Marie va putea urma un program de formare pentru a-și înființa întreprinderea. Ea va învăța elementele de bază referitoare la gestiune și la contabilitate, pentru a-ți putea porni afacerea

Din câte am înțeles, ar fi ca o carte de muncă on line, dar în care să fie trecute absolut toate perioadele de școlarizare și toate perioadele lucrate, într-un domeniu sau altul, inclusiv în activități neplătite (de voluntariat). Pe baza activității prestate se vor acumula drepturi suplimentare pentru fiecare cetățean care muncește și se vor stabili drepturile la pensie. De asemenea, cetățenii vor primi sprijin pentru reconversie profesională sau pentru schimbarea domeniului de activitate. 
Ce ziceți, ar fi util un astfel de sistem și la noi? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu