Sigur, oricare dintre țările pe care le știu au (măcar) cate un muzeu de artă contemporană. Prin urmare, e normal ca și Romania sa aibă unul.
Si... are!
Tot asa cum are și 320 de orase. Ce contează că unele au doar 2000-3000 de locuitori și nici nu beneficiază de rețele de apa și de canalizare, nici de trotuare și ca nu au spital sau teatru? Se cheamă ca sunt orașe!
Tot așa și cu Muzeul de Artă Contemporană din București. Ce contează ca nu are fond permanent de exponate, el a fost botezat " muzeu" și nu orice fel de muzeu, ci Muzeu National.
Dar indeplinește el condițile cerute pentru a fi un muzeu?
Ce este un muzeu.
Astăzi, în conformitate
cu statutul ICOM, adoptat de a 22-a Adunare Generală la Viena (Austria), pe 24
august 2007:Un muzeu este o instituție permanentă non-profit în serviciul societății și al dezvoltării sale deschisa publicului, care dobândește, pastrează, studiază, comunică și expune patrimoniul material și imaterial al umanității și al mediului său în scopuri de studiu, de educație și de delectare.
Această definiție este
de referintă in comunitatea internațională.
Ce este Muzeul National de Arta Contemporana
Cităm de pe site :
În anul 2001 Guvernul României a decis înfiinţarea Muzeului
Naţional de Artă Contemporană (MNAC) în aripa E4 a Palatului Parlamentului, ce
va fi integral renovată. Muzeul a fost constituit prin fuziunea dintre Oficiul
Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (ODEA) şi Departamentul de
Artă Contemporană, din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, a cărui
activitate a încetat în anul 2001. În octombrie 2004 noul sediu al MNAC a fost
deschis publicului în aripa E4 a Palatului Parlamentului.
Potrivit declaraţiei lui Mihai Oroveanu, directorul
muzeului, MNAC optează pentru o formulă de expunere novatoare, aceea de museum
in progress, o instituţie care să nu se mărginească să arhiveze şi să
gestioneze pasiv şi complezent o colecţie, ci care să propună proiecte
stimulative, să imagineze noi juxtapuneri, noi corespondenţe, să participe la o
acţiune de sinteză a artelor contemporane, din care să nu lipsească filmul,
muzica, literatura, dansul.
Bun, înțeleg din această declarație că pe lângă " gestionarea unei colecții", muzeul in cauză ar acționa și prin proiecte stimulative și are activități in care diferite arte se intrepatrund. Foarte frumos, așa fac și alte muzee, de prin străinătați.
Problema este însă ca "muzeul" nu face decât astfel de acțiuni temporare (expoziții temporare, manifestări ce cuprind proiecții de filme, dans etc, toate bune și frumoase, dar lipsește tocmai activitatea de bază a unui muzeu: dobandirea, pastrarea si expunerea unui patrimoniu artistic!
Pentru că, oricat ar părea de curios, dacă faci efortul să ajungi pană acolo, (și nu e ușor, cum vom vedea) nu poți vedea decat niște expoziții temporare, eventual agrementate cu proiecții de filme sau cu obiecte utilitare, cum este canotca realizată de Ivan Pațaichin.
Sigur, expozițiile pot fi foarte interesante dar, singure, nu formeaza un muzeu, ci este vorba doar de UN SPATIU DE EXPOZITII, asa cum este și Sala Dales, de exemplu.
Dacă intrebi, nedumerit, unde este muzeul (adică unde este fondul propriu de opere de artă ), ți se raspunde că...ăsta e muzeul: cutare sau cutare expoziție!
Vra sa zică, avem un Muzeu Național de Artă Contemporană numai cu numele, fiindcă de fapt avem doar niste spații - mai mult sau mai putin adecvate, greu accesibile- in care se organizează niște expoziții - mai mult sau mai puțin interesante.
Daca insiști și intrebi de fondul permanent al muzeului, afli că... a fost și el expus la un moment dat, dar asta a fost mai demult. Si a ocupat doar un nivel dintre cele cinci nivele disponibile pentru expunere. Pacat că n-am prins de veste, să fi vazut și eu misteriosul patrimoniu al Muzeului nostru de Artă Contemporană. Am mai incercat odată, mai demult, dar atunci mi s-a spus ca nu există un fond propriu de lucrări de artă in acest muzeu, ci sunt doar expozitii temporare.
Expozitiile temporare durează insa nefiresc de mult. Dacă in alte părti expozitiile durează circa o lună fiecare, doar de aceea sunt temporare, aici unele dintre ele dureaza cate 4-5-6 luni!
Una dintre expoziții arată fotografiile ruinelor aflate acum pe locurile in care altadată erau stațiuni balneare, ori complexe industriale, ori clădiri destinate culturii, ori clădiri de patrimoniu.
Termenul "consacrat" este acela de "semnal de alarmă", doar că acum e deja prea tarziu pentru semnale de alarma. Faptele s-au consumat. E pur și simplu dureros, e tragic. E halucinant. E de coșmar. Bine ca se mai face și haz de necaz, prin cateva caricaturi reușite. Asta ar fi partea artistică.
Altă expozitie pare să protesteze impotriva finisajelor din sălile de expunere, pentru că s-a scris ceva direct pe tavan:
O fi o aluzie la faptul ca renovarea integrală despre care se face vorbire pe site nu s-a realizat. Macar să se fi finisat pardoselile, ca să nu mai arate ca cele din depozitele de materiale de constructii.
Culmea este că se plăteste taxă de intrare, ca la muzee.
Numai că nu poti vedea exponatele muzeului!
Cum se ajunge la acest complex expozitional numit MNAC?
Dacă nu vreti să veniti cu transportul in comun pană la statia Isvor si să faceti apoi o "excursie" pe jos in jurul Casei Poporului, ati putea avea ideea de a veni cu masina. Mai ales duminica, de exemplu, cand alesii poporului nu sunt la serviciu si parcările din curtea Parlamentului sunt goale.
Dacă ajungi insa cu masina la poartă, cel insărcinat cu paza iti interzice categoric accesul. Nu e voie cu masina. Dar unde sa parchez? "La in spate!"(sic!) spune categoric cerberul de la intrare.
Asta in conditiile in care parcările existente in curte erau aproape goale.
Bun, prin urmare nu scapăm de "excursie". Luati-vă pantofi comozi, căci veti avea de parcurs doi kilometri pe jos! (De la parcare la intrarea in muzeu si apoi iar la parcare). Am pus pe harta module de 100m pentru a arata distanta respectivă.
Doi kilometri prin soarele torid si pe terenul accidentat al dalajelor deteriorate din curte!
E drept, odată ajunsi in curte există pancarde care ne incurajează: "300m pană la muzeu", "100 m pană la muzeu"....., hai că mai e putin, mult a fost putin a mai ramas.
Intrarea e străjuita de două sculpturi, dintre care va arăt aici una. Nu are titlu, nu stim cine e autorul, dar se poate bănui ce reprezintă.
Pentru că, oricat ar părea de curios, dacă faci efortul să ajungi pană acolo, (și nu e ușor, cum vom vedea) nu poți vedea decat niște expoziții temporare, eventual agrementate cu proiecții de filme sau cu obiecte utilitare, cum este canotca realizată de Ivan Pațaichin.
Sigur, expozițiile pot fi foarte interesante dar, singure, nu formeaza un muzeu, ci este vorba doar de UN SPATIU DE EXPOZITII, asa cum este și Sala Dales, de exemplu.
Dacă intrebi, nedumerit, unde este muzeul (adică unde este fondul propriu de opere de artă ), ți se raspunde că...ăsta e muzeul: cutare sau cutare expoziție!
Vra sa zică, avem un Muzeu Național de Artă Contemporană numai cu numele, fiindcă de fapt avem doar niste spații - mai mult sau mai putin adecvate, greu accesibile- in care se organizează niște expoziții - mai mult sau mai puțin interesante.
Daca insiști și intrebi de fondul permanent al muzeului, afli că... a fost și el expus la un moment dat, dar asta a fost mai demult. Si a ocupat doar un nivel dintre cele cinci nivele disponibile pentru expunere. Pacat că n-am prins de veste, să fi vazut și eu misteriosul patrimoniu al Muzeului nostru de Artă Contemporană. Am mai incercat odată, mai demult, dar atunci mi s-a spus ca nu există un fond propriu de lucrări de artă in acest muzeu, ci sunt doar expozitii temporare.
Expozitiile temporare durează insa nefiresc de mult. Dacă in alte părti expozitiile durează circa o lună fiecare, doar de aceea sunt temporare, aici unele dintre ele dureaza cate 4-5-6 luni!
Una dintre expoziții arată fotografiile ruinelor aflate acum pe locurile in care altadată erau stațiuni balneare, ori complexe industriale, ori clădiri destinate culturii, ori clădiri de patrimoniu.
Termenul "consacrat" este acela de "semnal de alarmă", doar că acum e deja prea tarziu pentru semnale de alarma. Faptele s-au consumat. E pur și simplu dureros, e tragic. E halucinant. E de coșmar. Bine ca se mai face și haz de necaz, prin cateva caricaturi reușite. Asta ar fi partea artistică.
Altă expozitie pare să protesteze impotriva finisajelor din sălile de expunere, pentru că s-a scris ceva direct pe tavan:
O fi o aluzie la faptul ca renovarea integrală despre care se face vorbire pe site nu s-a realizat. Macar să se fi finisat pardoselile, ca să nu mai arate ca cele din depozitele de materiale de constructii.
Culmea este că se plăteste taxă de intrare, ca la muzee.
Numai că nu poti vedea exponatele muzeului!
Cum se ajunge la acest complex expozitional numit MNAC?
Dacă nu vreti să veniti cu transportul in comun pană la statia Isvor si să faceti apoi o "excursie" pe jos in jurul Casei Poporului, ati putea avea ideea de a veni cu masina. Mai ales duminica, de exemplu, cand alesii poporului nu sunt la serviciu si parcările din curtea Parlamentului sunt goale.
Dacă ajungi insa cu masina la poartă, cel insărcinat cu paza iti interzice categoric accesul. Nu e voie cu masina. Dar unde sa parchez? "La in spate!"(sic!) spune categoric cerberul de la intrare.
Asta in conditiile in care parcările existente in curte erau aproape goale.
Bun, prin urmare nu scapăm de "excursie". Luati-vă pantofi comozi, căci veti avea de parcurs doi kilometri pe jos! (De la parcare la intrarea in muzeu si apoi iar la parcare). Am pus pe harta module de 100m pentru a arata distanta respectivă.
Doi kilometri prin soarele torid si pe terenul accidentat al dalajelor deteriorate din curte!
E drept, odată ajunsi in curte există pancarde care ne incurajează: "300m pană la muzeu", "100 m pană la muzeu"....., hai că mai e putin, mult a fost putin a mai ramas.
Intrarea e străjuita de două sculpturi, dintre care va arăt aici una. Nu are titlu, nu stim cine e autorul, dar se poate bănui ce reprezintă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu