Ce se intampla cu muzeul Kalinderu

Un alt muzeu care a dispărut 

Ioan Kalinderu, fost perședinte al Academiei Române și mebru al Curții de Casație de la Haga  și-a lăsat prin testament uriașa sa avere (primită la rândul său prin testament de la familia Otteteleșanu) Academiei Române.
El a înființat de asemenea , în 1906, muzeul de artă „Kalinderu”, într-o clădire construită special în acest scop lângă locuința sa și care a fost de la început „destinat țărei”.
Muzeul
După moartea sa, în 1914, cum nu s-a găsit o prevedere în testament referitoare la muzeu, acesta „a făcut obiectul unei tranzacții între stat și moștenitori”(cum scria colecționarul Zambaccian).
Astfel că a luat ființă muzeul de stat „Ioan și dr. N. Kalinderu”, în care au fost expuse trei colecții de artă: cea a lui Ioan Kalinderu, cea a fratelui său, doctorul Nicolae Kalinderu și donația testamentară a lui Mihail Eustatiades.
Era cea mai bogată colecție de tablouri de Grigorescu (preferatul lui N. Kalinderu), dar erau de asemenea multe alte picturi, sculpturi și piese de valoare de artă populară, alături de unele copii reușite ale unor lucrări de artă celebre aflate în mari muzee ale lumii.Se găseau acolo și lucrări de artă medievală, artă tradițională românească lucrări de artă franceză, italiană, flamandă și germană.
Clădirea muzeului
Inițial clădirea făcea parte dintr-un ansamblu de patru imibile. Celelalte trei corpuri de clădire au fost afectate de bombardamentul din 1944 sau au fost demolate ulterior, rămânând în picioare doar construcția Muzeului. Clădirea era „plină vârf de artă-picturi , sculpturi” - după cum scria Alexandru Lepădatu.
Chiar fațada clădirii avea o serie de nișe în care se găseau sculpturi, era decorată cu  cornișe ,medalioane, console, denticuli și alte elemente arhitecturale decorative precum și cu elemente decorative din fier forjat. Finisajele erau prețioase (marmură, tencuială cu praf de piatră).
În interior era o impresionantă scară monumentală din marmură, ce pornea din holul de intrare bogat ornamentat cu coloane cu baze de alamă, și stucaturi, dar era și o scară secundară (de serviciu) ce dădea spre curte.. Plafoane aurite, grilaje din bronz  sculptat, candelabre, fresce , șeminee realizate artistic cu marmură , vitralii,  toate contribuiau la impresia de interioare luxoase demne de un muzeu
prestigios. Pe pereți puteau fi văzute picturi de mari dimensiuni, erau expuse statui și teracote.
Peste 30 de spații (luxoase) de expunere erau o valoare prin ele însele.

După război, clădirea a fost dată Institutului de Arte Plastice N Grigorescu. Clădirea alăturată servea ca ateliere pentru studenți, care intrau cu sfiiciune pe scara secundară păzită de o reproducere a unei statui celebre de Bernini (Apollo și Daphne). În casa scării, la etajul I erau înconjurați de „Cei 4 apostoli”, pictați în mărime naturală,
Șemineul monumental ornat cu o reproducere după sculpturi de Michelangelo era ceva ce contrasta puternic cu interioarele modeste  cu care erau obișnuiți cei mai mulți dintre studenți sau elevi.
Holul principal era folosit ca spațiu expozițional pentru lucrările studenților, care erau și oferite spre vânzare, la prețuri modice.
S-au făcut lucrări de consolidare a clădirii în 1986.

Dar iată că au venit „evenimentele din 1989”, iar muzeul Kalinderu intră în grija noilor diriguitori.
Muzeul trece din 2002 în administrația Muzeului Național de Artă Contemporană (instituție-fantomă după umila mea părere, pentru că nu am văzut în Capitală un muzeu de artă contemporană demn de acest nume). S-au făcut n 1990 noi proiecte de consolidare realizate de institutul Carpați  și proiect de reparație capitală întocmit de arhitecții Mircea Mihai și Corina Țuțuianu- în anul 2000.
În 2005, muzeul Kalinderu trece în subordinea Muzeului Național de Artă al României, urmând a se trece la consolidarea clădirii, pentru care se alocaseră 1 140 000 de euroîmprumutați de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.În 2007 se mai dau încă 4 114 800 de lei , dar lucrările de consolidare au început (cică) abia în anul 2010.
Și acum?
Am dat ocol clădirii, dar nu am găsit nici o intrare utilizabilă (peste tot era închis cu uși fără clanță sau cu gard legat cu lacăte).
Clădirea pare părăsită, acoperită cu diferite graffiti-uri, despuiată de toate sculpturile și elementele decorative de altădată.
Ce se întâmplă în interior și unde sunt faimoasele colecții de artă?
Nimeni nu mai suflă nici o vorbă despre ele!