vineri, 4 septembrie 2015

Europa in fata migratiei

Comisia Europeană propune primirea a 120 000 de refugiați
«Într-o zi, milioane de oameni vor părăsi emisfera sudică pentru a merge în emisfera nordică. Ei nu se vor duce acolo ca prieteni. Pentru că se vor duce pentru a o cuceri. Și ei o vor cuceri cu fiii lor. Pantecele femeilor noastre ne va aduce victoria.» 

Houari Boumediene (În 1974, la tribuna ONU)



În le Figaro din 19 decembrie 2006, Mouammar Kadhafi declara :
« Fără sabie, fără pușcă, fără cuceriri armate, cei 50 de milioane de musulmani din Europa o vor transforma în curând în continent musulman! »

Dar acum e vorba de un număr mare, foarte mare de musulmani, care se îndreaptă încolonați spre Europa, ca să îngroașe rândurile celor care s-au stabilit deja acolo în decursul timpului. Acum migrația se produce organizat, în grupuri compacte și în fluxuri continue .  Interesant că ei nu se îndreaptă spre țările musulmane bogate și liniștite, cum ar fi Quatar, Kuweit, Arabia Saudită...Nu, ei doresc să se stabilească în Europa și anume în țările cele mai înstărite de acolo, chiar dacă acolo sunt alte tradiții și alte culturi decât cele în care au fost crescuți și educați. Nu face nimic, își vor aduce cu ei stilul de viață propriu.
Așa cum alpiniștii își stabilesc baze la diferite cote în vederea cuceririi unui munte, tot așa și fluxul de migranți are o serie de baze tranzitorii în care se regrupează pentru continuarea drumului spre ținta finală.

Și este vorma despre milioane de oameni care adastă deja în zone considerate „de tranziție” ca Turcia sau în Liban, acum și în Serbia sau Ungaria (venind din Afganistan, Siria, Irak, Iran, Egipt, Iordania
Dacă Uniunea Europeană își face acum socoteli pentru 120 000 de migranți, acesta nu e decât începutul.
Patru milioane de refugiați sirieni au ajuns deja în Turcia (2 milioane), în Liban (1,1 milioane) și în alte țări învecinate și așteaptă la rând să se încoloneze spre Europa. Din octombrie 2013, HCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) a recunoscut aproape în totalitate sirienilor ce și-au părăsit țara statutul de refugiați: opozanți, activiști, civili, jurnaliști, kurzi, diferite grupuri religioase, toți sunt considerați refugiați. Mai puțin cei care au fost dovediți ca fiind teroriști după ce au făcut atacuri, violuri și luări de ostatici.
Turcia ia deja măsuri pentru asigurarea condițiilor ca acești migranți să-și continue modul de viață tradițional în țările în care vor ajunge.
Turcia va construi 100 de noi moschei în străinătate
În acest context înțelegem mai bine de ce tocmai acum Turcia a „aranjat” să construiască la noi o mare moschee și un mare centru de studii islamice (sunite). Dar și un spațiu de cazare și de servire a mesei pentru un mare număr de solicitanți. (Refugiați?).
Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.
Moscheea de la București nu va fi singura construită de Turcia în Balcani, notează Daily Sabah. (cotidian turc de mare tiraj). În mai, președintele Erdogan a pus piatra de temelie pentru ceea ce este considerată drept cea mai mare moschee din Balcani, la Tirana, lăcaș de cult cu o capacitate de 4.500 de persoane.
Doar Balcanii, incluzând și România, au fost deja vizați pentru instituirea unui califat islamic!
Acceste țări au mai fost cucerite în trecut de Imperiul Otoman, au deja minorități turce și tătare care conviețuiesc în bune condiții cu populațiile majoritare, care se dovedesc tolerante față de religia musulmană. În același timp vădita dezorganizare ce domnește acolo pare să fie un teren propice pentru instalarea de noi comunități și obiceiuri.
Muftiul Iusuf Murat susține că într-un alt stat european se va construi cea mai mare moschee din Uniunea Europeană, cu o suprafață de 78.000 de metri pătrați, semnificativ mai mare decât cea care ar putea fi construită la București (ce va avea  o suprafață de 11.000 , cam cât Moscheia Albastră din Istanbul).
De ce o fi însă un secret locul în care va fi construită acestă moschee gigantică? Se vede că valul de migrație e coordonat cu construirea de moschei cu capacitate adecvată și că se știe deja (nu de către noi) unde și cum se vor stabili noile populații ale Europei.

Ce face în acest timp Uniunea Europeană
Comisia Europeană și președintele ei Jean-Claude Juncker vor propune un nou ansamblu de măsuri pentru a acționa „de urgență” în privința crizei migranților.
Conform relatărilor din Le Monde, miercuri 9 septembrie se va propune primirea a 120 000 de solicitanți suplimentari de azil (sosiți deja în Grecia, Italia și Ungaria).
În primăvară se elaborase un plan de primire a 40 000 de refugiați, pentru care se stabiliseră niște „cote” pentru cele 28 de state, care nu au fost însă respectate până la urmă. Numărul refugiaților crește însă vertiginos.
În prezent 30 000 dintre persoanele sosite pe coastele italiene și grecești au fost deja „relocalizate”, în timp ce o nouă rută de migrație s-a conturat prin Balcani spre Ungaria, ca poartă de intrare în UE.
Ungaria și grupul de la Visegrad se opun primirii de migranți.
Dar Ungaria deține o alianță cu țările „grupului de la Visegrad”, țări ce se vor reuni vineri la Praga. Republica Cehă, Slovacia și Polonia , alături de Ungaria sunt foarte reticente în fața ideii de a primi cereri de azil pe teritoriile lor.
Vedem că aceste țări nu pierd vremea, ci se reunesc pentru a-și defini o poziție comună înainte de discuțiile pe ansamblul UE. România e pe dinafară și acolo.
Președintele Comisiei va propune săptămâna viitoare un mecanism permanent de relocalizare, prin care să se repartizeze valul migrator în diferitele țări din UE.
Adică nu e vorba doar despre cifrele de migranțí din prezent, ci și despre cele care vor urma, acele milioane care așteaptă la rând.
Iar țările care nu ar vrea să primească azilanți să fie invitate să contribuie cu bani la întreținerea acestora în alte țări - asta ca să forțeze în acest fel țările mai sărace , care nu și-ar permite să plătească, să primeazcă migranții pe teritoriile lor.
Înțelegem acum de ce, cu toate că la noi se vehiculează un număr de 1700 de migranți care ar fi „repartizați” României, în Daily Mail se vorbește despre circa 7000 care ar urma să vină la noi. Sau 7800. Asta, în plus față de migrația „uzuală” care vine la noi din Ucraina, din Republica Moldova, din Serbia  și chiar din Siria (din Siria au venit anul trecut 1500 de persoane).
Țările dezvoltate i-ar tria pe migranți 
Se remarcă faptul că migranții au ca țintă finală țările cu nivel ridicat de trai din nordul și vestul Europei. Germania, Suedia , Norvegia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie sunt țări spre care se îndreaptă în coloane strânse sutele de mii de migranți.

Dar aceste țări doresc să repartizeze acest flux și spre celelalte țări din UE, după verificarea situației fiecărei persoane ce solicită azil.
Firește că aceste persoane sunt foarte diferite între ele. Unii sunt oameni cu pregătire superioară: ingineri, informaticieni, medici. Alții sunt persoane cu educație sumară.
E de presupus că cei cu pregătire superioară vor primi mai ușor accceptul de a rămâne în țările dezvoltate în care doresc să trăiască.
Iar ceilalți? Păi..poate că ceilalți vor fi trimiși spre țările în care există de asemenea o populație cu educație precară, cu procent mare de analfabetism și cu industrie „pe butuci” – cum ar fi de pildă România, care se laudă și cu o primire călduroasă a diferitelor minorități naționale.  Odată ce trierea se va face în Vest, e clar cum vor decurge lucrurile.
România - spațiu tampon la periferia UE?
Unii își închipuie că toate acestea ar fi un prilej ca România să intre în sfârșit și ea în „spațiul Schengen”. Eu cred că dinpotrivă, afluxul de migranți cu pregătire sumară va fi un argument în plus ca România să fie ținută în afara spațiului Schengen, pentru ca acei migranți nedoriți să fie ținuți mai ușor în afara acelui spațiu. Un spațiu-tampon, la periferia Uniunii Europene, în care migranții cu pregătire sumară sau care prezintă riscuri de extremism să fie ținuți la distanță, alături de rromi și de alte categorii nedorite în Vest.
Perspectiva demografică negativă din țara noastră (natalitate scăzută și tendință de expatriere din motive economice) dar și toleranța populației autohtone le dă unora idei de a împământeni aici migranți din alte țări. Deigur, cei cu pregătire superioară nu vor accepta să vină aici, pentru că nu se vor mulțumi cu nivelul de trai de la noi. Dar cei care trăiesc deja în mizerie, nu vor avea de ales. Vor veni aici, unde vor avea asigurată reprezentarea în Parlament.
Ce fac alte țări din Europa de Est
Domnul Victor Orban nu pierde vremea, ci a avut întâlniri joi cu Donald Tusk, președintele Consiliului European și cu Martin Schulz, președintele Parlamentului European. La conferința de presă comună, Victor Orban i-a invitat pe candidații la azil să rămână în Turcia și Serbia, două țări „sigure”.

El a insistat asupra faptului că măsurile luate de Ungaria pentru a-și controla frontierele, inclusiv prin garduri de sârmă ghimpată, ar răspunde cerințelor partenerilor europeni, în special ale Austriei și Germaniei.

Domnul Junker și Comisia europeană propun să se stabilească o listă de „țări sigure”, din care să nu fie primite cereri de azil și către care să se accelereze politica de reîntoarcere a migranților ce provin de acolo.
Comisia ar încerca să impună și o „agendă” pentru migrație. Joi și vineri sunt stabilite la Luxemburg discuții și reuniuni informale a miniștrilor de afaceri externe. Nu și al României.
Marea Britanie, care nu face parte din „spațiul Schengen”, a decis să-și întărească barierele la frontiera cu acesta. Țările europene au instituit controale la frontierele lor chiar în interiorul „spațiului de liberă circulație” pentru limitarea migrației.
Vom importa și conflictele interconfesionale? 
Turcia a preconizat de altfel construirea a 100 de moschei noi Dar șiiții și alaouiții?
Știm deja că între diferitele culte musulmane există conflicte care s-au manifestat prin atentate soldate cu foarte mulți morți. Aceste fenomene nu ar înceta, desigur, odată cu migrarea membrilor cultelor respective în alte țări. În vor tria europenii pe migranți și după aceste criterii?
De ce nu acționează Uniunea Europeană mai degrabă pentru rezolvarea conflictelor care alungă aceste populații în afara granițelor lor?

Și ce fac reprezentanții noștri în acest domeniu?  
Gândește cineva de la noi în perspectivă?
************************************************************************
Lucrurile evoluează cu repeziciune
ONU a făcut apel ca UE să primească cel puțin 200 000 de refugiați, care să fie repartizați în toate țările din UE pe baza unor cote obligatorii.
„Persoanele care au o cerere validă de protecție trebuie să beneficieze de un program de reinstalare în masă, cu participarea obligatorie a tuturor statelor membre în UE”.
Mi se pare că e pentru prima dată când ONU se exprimă atât de imperativ la adresa unor state. Rămâne de văzut cum vor reacționa acestea. Miniștrii afacerilor externe se reunesc astăzi (vineri) cercând să reconcilieze profundele divergențe existente pe această temă.

Budapesta și Sofia au luat contact cu Israel pentru ridicarea unei închideri de securitate
Ungaria și Bulgaria ar fi apelat la Israel pentru a ridica o barieră de securitate de-a lungul frontierelor lorcomune. Bariera ar fi asemănătoare cu cea construită de Israel de-a lungul frontierei sale cu Egiptul. (conform ziarului Haaretz).
Un antreprenor israelian a spus că cele două țări din Europa centrală, membre în UE, au început să studieze posibilitatea de a achiziționa acel tip de împrejmuire pentru a stăvili fluxul de migranți ce provin din Orientul Mijlociu și care doresc să se stabilească în Germania.
Ar fi vorba despre un grilaj electrificat înalt de 5 metri și echipat cu camere de luat vederi . Se pare că soluția este încă în discuție. 
Viktor Orban a declarat categoric că respinge ideia de a primi cote de migranți , spunând că „nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, Slovacia, Estonia sau Polonia. Toți vor să meargă în Germania”.
Domnul Orban a afirmat că afluxul masiv de migranți amenință rădăcinile creștine ale Europei. ” noi avem dreptul de a decide să nu avem un număr mare de musulmani la noi în țară”. 
La Bruxelles, Ungaria și Austria au criticat Germania pentru faptul că a încetat de a retrimite pe sirienii care cer azil spre țările prin care au intrat în UE. Există și critici interne în Germania, în special în fosta Germanie de Est, unde aproape jumătate dintre locuitori sunt speriați de afluxul de migranți.
În același timp UE ar plănui să modifice acordul de la Dublin privitor la primirea de refugiați în UE - urmând a fi pe 14 septembrie o reuniune a miniștrilor de interne .

************************************************************************
08.09.2015
Foto Baz Ratner arhive Reuters

Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că țara sa nu se va lăsa potopită de refugiați sirieni și africani și pentru aceasta va continua construirea de împrejmuiri  sofisticate ale ale frontierelor .
Israel a terminat în 2013 închiderea electronică a 240 km de frontieră cu Egiptul, ceea ce a redus la 0 numărul de migranți din Eritreea și Sudan, care ajungeau anterior prin Egipt spre Israel.
Israel va întări de asemenea împrejmuirea de pe platoul Golan și va construi un asemenea gard (barieră de securitate) și înspre Iordania , în viitor frontierele statului Israel urmând a fi în întregime înconjurate cu asemenea împrejmuiri înalte de 5 m, elecrificate și prevăzute cu dispozitive electronice.
De la începutul conflictului din Siria, acum patru ani, peste patru milioane de refugiați au plecat de acolo spre Jordania, Liban, Turcia și alte țări, dar nici unul nu a ăncercat să intre în Israel. (conform AFP). 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu