Toaleta sau hazna

București- orașul fără toalete

Ghidurile turistice îi avertizează în general pe turiști că în România nu vor avea toalete. Sau, mai bine zis, vor avea doar la hoteluri și la unele restaurante - dar nu la toate, și asta dacă sunt clienți ai respectivelor stabilimente. Mi s-a întâmplat să-mi fie refuzat accesul la toaleta unui restaurant vietnamez chiar după ce comandasem dejunul acolo. La insistențe, mi s-a adus întâi un șervețel umed să mă șterg pe mâini. Doar când m-am ridicat să plec, spunând că renunț la comandă, mi s-a permis accesul la toaletă!
Contrar uzanțelor din alte țări, trecătorii aflați „în nevoie” nu sunt primiți în toaletele personalului de la diferitele mici magazine.
Ce să facă atunci cei aflați prea departe de louință sau de locul de cazare pentru a aunge acolo în timp util?
Unii uită de orice jenă și se ușurează pe pereți sau pe unde apucă.
Pasajele subterane nepăzite ajung să trăsnească de miros pestilențial, determinându-i pe pietoni să traverseze strada la nivelul de circulație, cu orice risc.
Soluția oferită de municipalitate e reprezentată de niște cabine absolut îngrozitoare, presărate la vedere prin parcuri și botezate „toalete ecologice”, ca să credem că avem toalete și acelea ar fi.
Ei bine nu, acelea nu sunt toalete!
De ce?
Pentru simplul fapt că nu au nici o legătură cu toaleta!
Grupurile sanitare care merită denumirea de „toalete” oferă condiții pentru spălare pe mâini, pe față (dacă se dorește), pentru schimbarea scutecului unui sugar, pentru aranjarea ținute, refacerea machiajului și a pieptănăturii dacă e cazul, eventual pentru schimbarea unei bluze , spălarea unei pete - dacă e cazul  -ș.a.m.d. Și, desigur, pentru anumite nevoi fiziologice, care trebuie satisfăcute cât mai discret. Fără discuție că trebuie să fie acolo și hârtie igienică.
Dacă cineva intră acolo, nu e de la sine înțeles că se duce (doar) pentru eliminarea de dejecții, ci se poate presupune că se duce ca să se spele pe mâini , sau să-și „pudreze nasul” - cum spuneau doamnele înainte.

Cabinele cu pricina, așa-zisele „toalete ecologice” sunt mai degrabă niște haznale .
Iată cum arată o astfel de hazna plasată lângă benzinăria de la Gara de Nord (la benzinărie ți se spune că nu au toaletă!). O astfel de hazna imundă nu poate oferi nimic din ceea ce presupune o toaletă.
Nu doar că nu te poți spăla pe mâini, nu ai posibilitatea să-ți aranjezi ținuta în oglindă, dar ești expus vederii publice când intri sau când ieși din acel loc pestilențial. Cât despre persoanele cu difultăți de deplasare....acestea au fost uitate de Municipalitate, ca și alteori.
Deci nu este o toaletă.
Nu este un „w.c.”, pentru că asta înseamnă water closet, adică o cabină cu apă - ceea ce nu este cazul.
Nu este nici closet- din același motiv. („closet” vine tot de la „water closet”)
Nu este o cabină sanitară, pentru că numai sanitară nu este. Este absolut îngrozitoare, împuțită, plină de dejecții peste tot, astfel încât dacă ai făcut greșeala de a intra acolo te poți murdări pe haine și pe încălțăminte și de fapt chiar nu poți rămâne acolo pentru o folosire oarecare.
Singura denumire apropiată ar fi aceea de „hazna”, doar că într-o hazna „clasică” dejecțiile se află la distanță mai mare de utilizator, fiind într-o groapă adâncă.
Asta să fie cartea de vizită a Bucureștiului? Orașul haznalelor?
Culmea este că înainte erau în București toalete publice amplasate prin parcuri, în subteran. Acolo găseai cabine cu apă, lavoare, hârtie igienică, oglinzi iar curățenia era păstrată de personalul angajat, care percepea și o mică taxă. „Secretul” păstrării  condițíilor igienice era prezența unui îngrijitor care dădea bilete, dar și curăța locul și împiedica vandalizarea.
Dat fiind că la noi sunt acum mulți șomeri, poate nu ar fi rău să se ofere astfel niște locuri de muncă și în acest fel. Cu condiția ca abaterile de la igienă să nu fie tolerate.

Intrarea la o toaletă publică subterană pe Calea Griviței.
Nu o mai căutați: fotografia datează din anii '70

Acum însă aceste construcții au fost abandonate și /sau distruse, nu se știe de ce, pentru a fi înlocuite cu aceste cabine de spaimă.  În loc să progresăm, dăm înapoi. Până unde și până când?
Când vom avea și noi cabine de toaletă la îndemână, măcar la oraș?
Ce înseamnă „toaletă”
Cuvântul provine din franceză, unde, pe la 1352, „telette” era un șervet mic de pânză pe care se aranjau ustensilele pentru aranjarea ținutei  (piepteni, perii, pudră, creme, agrafe, batiste etc), denumirea extinzându-se apoi (prin 1690) și asupra mobilei cu oglindă (numită măsuță de toaletă), în fața căreia se aranja ținuta. Cu timpul (prin 1740) prin „cabinet de toaletă” a început să se înțeleagă un cabinet de igienă corporală, dar și pentru nevoi fiziologice.
Dar noi în ce an suntem?
Din punct de vedere igienico-sanitar părem a fi la nivelul Evului Mediu (exceptând desigur locuințele cu băi și hotelurile, precum și restaurantele demne de acest nume), în timp ce în alte țări cabinetele de toaletă au ajuns la rafinamente la care noi nici nu ne putem gândi
(vedeți aici http://nazone.ro/2014/12/cristale-swarovski.html)
Asta șochează pe bună dreptate pe oricare străin care ajunge prin partea locului, ca dovadă și modul în care un regizor străin a montat opera Falstaff pentru români:
http://nazone.ro/2015/05/falstaff.html


Aud  că Primăria Bucureștilor a alocat o sumă foarte mare de bani pentru studii asupra felului în care să fie niște toalete publice noi. De banii ăștia ar fi putut plăti niște șomeri ca să întrețină niște toalete „tradiționale”, că nu trebuie să descoperim acum lucruri care se cunosc de foarte multă vreme.
A avut mare succes pe rețelele de socializare și apoi chiar și în ziare sau la tv modul exemplar în care sunt întreținute toaletele publice de pe Autostrada Soarelui, de către foști șomeri din Fetești.
,
Doar că acești oameni sunt oameni obișnuiți să muncească și care sunt mândri ca din mâinile lor să iasă ceva bun, fie la fostele locuri de muncă (acum desființate), fie și la toalete publice, dacă așa sunt împrejurările.
Oamenii cultivă și flori pe lângă toalete, iar în interiorul toaletelor  poți găsi , pe lângă o curățenie desăvârșită și flori mereu proaspete.
Pe când o să vedem așa ceva și în București?