luni, 26 ianuarie 2015

Familia victimei decide sentinta

IN QATAR

În Ţara din Orientul Mijlociu, tribunalul a decis ca părinţii unei americane ce a fost ucisă acolo să decidă  soarta ucigaşului, conform cu charia, legea islamică.
Astfel, familia victimei, din SUA are de ales între a cere pedeapsa cu moartea, sau  o compensaţie financiară (numită «preţul sângelui») sau să îl ierte pe paznicul care le-a ucis fiica.
Americanca, în vârstă de 40 de ani, se dusese în Qatar ca să predea la o şcoală engleză.
Deşi pedeapsa cu moartea este legală în Qatar, ultima execuţie a avut loc în urmă cu doisprezece ani.
Dacă familia Brown decide să-l ierte pe angajatul cu paza originar din Kenya, care şi-a recunoscut vina, acesta va trebui totuşi să execute o pedeapsă cu închisoarea - conform magistraţilor .

Românii află pe pielea lor legislaţia muncii din Qatar

Am aflat în aceste zile că un grup de muncitori români erau arestaţi în Qatar după ce făcuseră o plângere împotriva angajatorului.
Autorităţile române au reuşit să-i elibereze cu greu, făcând apel la comunitatea palestiniană din România (da, chiar aşa!), pentru că angajatorul care îi trăsese pe sfoară pe români era palestinian.
Românii fuseseră puşi să semneze că "nu au pretenţii financiare" (sic!) în schimbul vizei de intrare în Qatar. În acest stat, angajatul nu poate părăsi ţara şi nu-şi poate schimba locul de muncă decât cu acordul scris al angajatorului.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care ar vrea să rămână mai mult în Qatar să anunţe misiunea diplomatică a României .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu