Opera de arta nu e un obiect utilitar

Vreţi o poză cu Venus din Milo?

Poate că v-ar plăcea să vă faceţi o astfel de poză cu cea mai celebră frumuseţe a lumii.
Staţi liniştiţi: nu se va întâmpla niciodată în realitate.
De ce? Pentru că aţi fi arestaţi înainte ca cineva să apuce să facă fotografia.
Şi pe bună dreptate, pentru că operele de artă celebre nu sunt obiecte pe care să le folosim după cum ni se năzare, ci comori culturale care trebuie să fie protejate de orice atingere care le-ar putea deteriora, pentru ca aceste valori inestimabile să poată fi transmise generaţiilor următoare aşa cum le-am primit.
Aşa e în toată lumea civilizată.
Dar nu şi la noi!
După ce că nu avem multe opere de artă de mare valoare, ne batem joc şi de cele pe care le avem!

Operele lui Brâncuşi

„… săpând necontenit fântâni interioare, eu am dat de izvorul vieţii fără bătrâneţe. Aşa este arta: tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“.

Ne mândrim că din România a plecat sculptorul care poate fi considerat fondatorul sculpturii moderne.

Constantin Brancuşi a introdus abstractul în sculptură, pentru a ajunge la forma pură şi perfectă, de o misterioasă poezie.

« Nu forma exterioară este reală, ci esența lucrurilor. Pornind de la acest adevăr, e imposibil pentru cineva să exprime ceva real imitând suprafața lucrurilor . »

O lume întreagă râde acum de gafa vameşilor americani  care nu înţelegeau că operele lui Brâncuşi aparţin artei şi nu manufacturii utilitare. Dar ignoranţa lor este de înţeles: Brâncuşi tocmai inventase aceast nou curent artistic . De aceea a fost nevoie de un proces, (devenit şi el celebru) în anul 1928, în urma căruia a fost recunoscută şi integrată juridic o nouă concepţie despre artă. Era începutul sculpturii moderne.
Dar acum suntem în anul 2014 (mai e puţin şi vom fi în 2015).
Locrările lui Brâncuşi se vând la preţuri exorbitante şi sunt fala marilor muzee şi colecţii ale lumii.
Din păcate, prea puţine dintre lucrările lui Brâncuşi se găsesc în România.
În 1955 s-a desfășurat o expoziție retrospectivă la Muzeul Solomon R. Guggenheim cu 59 de sculpturi și 10 desene și guașe ale artistului, expoziție prezentată apoi la Muzeul de Artă din Philadelphia.

În prezent, cele mai multe dintre sculpturile lui se găsesc în străinătate.

Brâncuşi a dorit însă să ne lase şi nouă opere de valoare inestimabilă.

A dorit să lase statului român 230 de sculpturi-socluri, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi clişee, unelte, mobilier, ce se aflau în atelierul său de la Paris.  Statul comunist nu le-a vrut. Acum pot fi văzute la muzeul din Paris.

Între anii  1937-1938  Constantin Brâncuşi  a răspuns solicitării Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, şi a realizat un complex ansamblu sculptural ca omagiu adus eroilor  care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial , fără a accepta să fie plătit pentru creaţia sa.

Despre ansamblul de la Târgu-Jiu, William Tucker a spus că este 

„singura sculptură a vremurilor moderne care se poate compara cu măreţele monumente ale Egiptului antic, ale Greciei şi ale Renaşterii“

Vă imaginaţi un picnic în templul Atenei Parthenos de pe Acropole?

Nu, desigur, dar la noi se poate!

Unde credeţi că mănâncă chiftele fetiţa din imagine? Nici mai mult nici mai puţin decât pe una dintre componentele măreţului ansamblu scultural: Masa Tăcerii!

Aşa cel puţin vedem în relama televizată a unei bănci.

Dacă aţi fost la Roma, aţi văzut desigur uriaşul Altar al Patriei , în onoarea reunificării patriei italiene şi în amintirea soldatului necunoscut.

Monumentul nu este considerat o operă de artă de primă mărime, ba chiar a fost asiduu criticat de specialişti. El este însă păzit în permanenţă pentru a fi ferit de orice prejudiciu, pentru că este un memorial în amintirea eroilor. Dacă veţi încerca să vă aşezaţi un moment pe una dintre numeroasele trepte ale monumentului, soldatul care face de gardă vă va invita să vă ridicaţi , ca să respectaţi eroii Italiei.

Ce se întâmplă însă la noi cu monumentul edificat în memoria eroilor români?

Putem vedea din aceeaşi reclamă televizată.

Unde e respectul pentru eroii români?

Cetăţenii se aşează în voie pe monument, îşi sprijină şi bicicletele de el, pun alimentele pe sculptură , fără ca nici un ostaş de gardă (care ar trebui să existe, desigur, la un monument cu această destinaţie şi de o asemenea valoare) să îi sancţioneze. 

Nu e de mirare că monumentul a ajuns să se degradeze vizibil. Auzisem că unii au îndrăznit să cureţe monumentul prin sablare, ca şi cum ar fi fot vorba despre o oarecare bancă din parc, nu despre o operă de artă inestimabilă. (Nimeni nu plăteşte pentru degradarea ireversibilă??).

„Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici“  a spus Brâncuşi.

Din păcate, se pare că nu ştim nici măcar acum!
Să ne amintim semnificația acestui ansamblu monumental.


E cunoscut de toată lumea faptul că ansamblul sculptural al lui Brâncuși a fost finanțat de Liga Naţională a Femeilor Gorjene - în amintirea eroilor Gorjului ce s-au jertfit în războiul de întregire. Iar sculptorul nu a acceptat să fie plătit pentru această lucrare - a fost Omagiul lui pentru Eroi.
E uimitor cât de repede „prinde” o poreclă deocheată- de ce oare?
Ansamblul sculptural e dedicat memoriei ostașilor căzuți pentru Patrie.
Calea Eroilor începe de pe malul Jiului, acolo unde locuitorii orașului au luptat (cu bătrâni, femei, copii) contra trupelor germane, împiedicând ocuparea orașului pe 14 octombrie 1916.

Masa Tăcerii e Masa de pomenire a celor răposați. Masa Strămoșilor. De aceea nici nu e gândită pentru a se mânca pe ea. În jurul ei trebuie să-i vedem pe Eroi , la solemnă prăznuire.
Se ajunge apoi, pe «Calea Sufletelor Eroilor» la Poarta Sărutului. 

Poarta e semnul Trecerii. Spre nemurire. Simbolului sărutului de pe pilonii Porții a fost explicat de Brâncuși: „Nu vedeți acești ochi? Profilurile celor doi ochi? Aceste emisfere reprezintă dragostea. Ce rămâne în amintirea celorlalți după moarte? Amintirea ochilor, a privirilor cu care ne-am arătat dragostea pentru oameni și pentru lume.”

Iar Coloana e a Recunoștinței fără sfârșit.
Conform unei tradiții existente nu numai în Oltenia, ci și în Ardeal, pe mormântul celui dispărut se așeza, alături de cruce, un stâlp de îngropăciune.
Motivul stâlpului de îngropăciune sau stâlpul funerar poate fi găsit și în alte zone ale țării. Rolul acestuia era de a ajuta sufletul celui dispărut să se înalțe la ceruri, era acea axis mundi care făcea legătura între teluric și celest.

**************************************************************

29.10.2016
Scrisesem cele de mai sus acum doi ani, însă nici măcar acum, doi ani mai târziu, după acea campanie pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului în care s-a vorbit despre valoarea operelor lui Brâncuși, tot nu a aflat toată lumea că nu e voie să tratăm operele de artă , cu atât mai mult pe cele care sunt și memoriale ale eroilor ca pe simple obiecte utilitare. Iată că însuși președintele țării, care ar trebui să dea exemplu, a greșit grav.

S-a pus (mă scuzați) pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii!
Cum să faci așa ceva?!?
Și cum de nu i-a spus nimeni dintre cei prezenți că NU SE FACE AȘA CEVA fie că te amendează cineva fie că nu??

«E mai grav decât o crimă, este o greșeală »

Ar fi spus Joseph Fouché, fost ministru al lui Napoléon