Sfantul Dimitrie Basarabov

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Sfântul Cuvios Dimitrie zis "cel nou" sau "Basarabov", Ocrotitorul Bucureștilor, pomenit de Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie, s-a născut în 1685 într-un sat de vlahi , numit Basarabovo, de lângă Ruse, din sudul Dunării. 

Crescut în viața autentic creștină prin educaţia primită în familia sa modestă, primind și învățăturile bisericii, Dimitrie era  blând și milostiv cu toți semenii săi. Postea și se ruga mereu, se îngrijea mult de cei săraci, cărora le împărțea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor. 

Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viața îmbunătățită pe care o duceau aceștia. Pe măsură ce creștea, s-a trezit în el dorul după viața monahală, mai ales că  și până atunci viaţa sa corespundea  celor trei virtuți cerute oricărui călugăr: sfințenia vieții (fecioria), smerenia (ascultarea) și sărăcia. Astfel, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere și s-a așezat într-o peșteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în șir în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat cu totul de lume și chiar de ceilalți monahi. Nu se știe câți ani a trăit în această peșteră și nici cum își agonisea cele necesare traiului, după cum nu se știe nici data trecerii sale la cele veșnice. Se spune că pe când și-a simțit sfârșitul aproape, a venit pe malul Lomului și s-a așezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Și astfel și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinții îngeri.
Moaştele Sfântului au fost însă scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. 

În Istoria slavo-bulgară scrisă de Paisie Hilendarski în 1762 se spune că "Sfântul Dimitri a fost un om simplu, obişnuit, care a trăit cu oile lui sub o stâncă mare, aproape de un râu. El a murit şi a fost înmormântat acolo. Apoi rămăşiţele sale au fost mutate în satul Basarbovo şi numeroase miracole s-au petrecut".
Tradiţia spune că unul dintre domnii Ţării Româneşti a ridicat în satul Basarabov o biserică nouă, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Mănăstirea rupestră care poartă numele sfântului este situată la 10 km de oraşul Ruse, lângă satul Basarabovo din Bulgaria. 

Mănăstirea datează din timpul celui de al doilea ţarat româno-bulgar , dar este atestată documentar din anul 1431. Este singura mănăstire rupestră încă în activitate astăzi, în Bulgaria.

 Se află acolo şi un puţ săpat de sfântul Dimitrie . Se spune că apa acelui puţ are proprietăţi tămăduitoare.

Urcând 48 de trepte săpate în stâncă, se poate ajunge la chilia sapată în stâncă în care a vieţuit sfântul Dimitrie. Într-o peşteră alăturată se află acum o bisericuţă , în care este şi o icoană de mari dimensiuni a sfântului.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, relicvele sfântului au fost duse de către generalul rus Saltikov la Bucureşti, pentru a fi ferite de păgâni, dat fiind că teritoriul Bulgariei fusese ocupat de turci.  Intenţia generalului fusese aceea de a duce sfintele moaşte în Rusia, dar ţinând cont că era vorba despre un sfânt de origine română, la rugămintea boierului român Hagi Dimitrie ,rămăşiţele pământeşti ale sfîntului  au fost lăsate la Bucureşti. Mâna dreaptă a sfântului a fost dusă însă, se pare, la Kiev.

Încercare eşuată de furare a sfintelor moaşte

Se spune în popor că Sfântul nu poate fi dus acolo unde nu este de acord să fie dus.
Un exemplu a fost  furtul întreprinsă de trupe bulgare, în timpul primului război mondial.
În februarie 1918 o trupă de ostaşi bulgari a răpit racla cu sfintele relicve .
Mitropolitul Conon al Ţării Româneşti i-a făcut cunoscută mareşalului August von Mackensen, care ocupase Bucureştii la acea dată, fapta aliaţilor bulgari ai germanilor:

"Excelența Voastră, Avem marea durere sufletească de a vă aduce la cunoștiință că astănoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicându-se cu forța Sicriul cu Moaștele Sfântului Cuvios Dumitru, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat cu o trupă de ostași bine înarmați, prezentându-se aproape la orele 2 noaptea și operând până la orele 3-4, mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu din curte, ținându-l la o parte și, servindu-se de instrumente puternice, au forțat ambele uși ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au năvălit spre altar, au ridicat cu forța prețiosul Sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, și s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit și anume pregătit și plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală și întunecoasă; și astfel automobilul a dispărut, încotro nu se știe. Prin această nemaipomenită și nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldați (bănuiți bulgari) înarmați, care, după un plan anume pregătit, prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât și în credința și interesele Poporului Român, carele nu poate fi vinovat cu nimic. Deci, Excelența Voastră, cu mare durere sufletească aducându-le acestea la Înaltă-Vă cunoștință, și în credința că Biserica și Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. și cunoscând înaltele sentimente ale Majestății Sale Împăratul Germaniei, Noi vă rugăm stăruitor ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune reînnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dumitru fiind însuși Patronul Capitalei București. 

Al Excelenței Voastre, cu tot dinadinsul rugător pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Vă de la Dumnezeu sănătatea și pacea așteptată de către toată lumea îndurerată.
Conon, Mitropolit Primat."

Temându-se de o răscoală, mareşalul a dispus ca un detaşament al armatei germane să intercepteze făptaşii şi să returneze preţioasele relicve.

Hoţii au fost împiedicaţi, putem spune miraculos, să găsească drumul spre graniţă şi astfel au fost prinşi din urmă de trimişii germani, după cum se relatează în documentele vremii:

La două zile după furtul de la Mitropolie, generalul Zach, comandant al județului Vlaşca XI, îl informa pe prefectul aceluiași județ, într-o scrisoare în limba franceză:

"Domnule Prefect Moldoveanu, 

Moaștele Sfântului Dumitru într-un sicriu măreț de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserică din București, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruță cu cal, pentru a șterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldați armați pe calea Bucureștiului, spre a opri hoții. În dreptul satului Daia, el a găsit căruța căutată, însoțită de soldați bulgari foarte armați. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofițeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situațiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu și depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofițer și soldați armați până la 19 Februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoțit de o puternică gardă de soldați germani înarmați, la București. După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în istoria religioasă a României. Vă rog a lua notă de meritele dlui.Rhefeld. 

Primiți, Domnule, salutările mele sincere, Zach General al Bavariei și Comandant al județului Vlasca XI".

Locuitorii Bucureștiului au întâmpinat cu mare bucurie revenirea moaștelor în Capitală. 

"Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni, de s-au îngrozit și nemții. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoți și călugări. S-au făcut rugăciuni de mulțumire înaintea bisericii, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor care a durat o lună."

Sfântul Cuvios Dimitrie fusese proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, datorită patriarhului Justinian Marina, cultul său a fost generalizat în toată țara.

Fie din respect pentru tradiția veche de peste 200 de ani, fie pentru a se pocăi și curăța sufletește ori a primi de la moaștele făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupești, pelerinii care stau la rândul ce îi ține în picioare câteva ore bune - uneori chiar în frig și ploaie - pleacă ușurați, senini, luminați și îndreptați prin rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Dimitrie cel Nou, după cum recunosc mulți dintre ei. 

Și nu de puține ori mantia sa păstorească, ruptă și ponosită, a fost un scut împotriva dușmanilor sau a intemperiilor.

Apărare de ciumă și secetă

În timpul epidemiei de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească în anii 1813-1814, numită și "ciuma lui Caragea" (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Bucureștiul, cel mai afectat oraș, avea câțiva zeci de morți zilnic. La cererea domnului, călugării de la Mănăstirea "Sfinții Împărați Constantin și Elena", unde se află astăzi Palatul patriahal, au scos moaștele Cuviosului Dimitrie din Catedrală și au ocolit orașul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea ciumei.  Epidemia a scăzut în intensitate, încetând apoi cu totul.

Sub domnia lui Grigore Ghica, în 1827, în Muntenia, seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului păstor să fie din nou scoasă și purtată de preoții Catedralei pe umeri, în procesiune prin oraș. 
"După ce au ocolit câteva străzi (preoți și credincioși cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi", spune în memoriile sale colonelul Dimitrie Pappazoglu, care a luat parte la această procesiune, impresionat și el de ajutorul prompt primit de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Dimitrie.

Ajutor contra holerei

În 1831, bucureștenii au fost loviţi de holeră. La cererea Președintelui Divanului Țării Românești , generalul Pavel D. Kiseleff, la data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse - generali și ofițeri - a preoților și credincioșilor care nu părăsiseră orașul, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei.
"Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie - ne spune tot colonelul D. Pappazoglu - a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi".

Regimul socialist a făcut presiuni asupra patriarhilor pentru mutarea sfintelor moaşte.

Autorităţile comuniste au dorit să îndepărteze procesiuile de Capitală. Se dorea mutarea Catedralei și a Reședinței Patriarhiei. Abandonarea acestei intenții de către autorități, într-un mod inexplicabil, se poate pune și pe seama ajutorului Sfântului Cuvios Dimitrie. Nicolae Ceaușescu a făcut mari presiuni asupra patriarhilor Iustinian și Teoctist. S-au propus mai multe variante pentru o nouă reședință: Văcăreștiul, Mănăstirea Cernica sau Căldărușaniul. Îl deranja pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie. De pildă, în 1989, Ceaușescu a fixat pe 27 octombrie, de ziua praznicului Sfântului Dimitrie cel Nou, o sesiune a Marii Adunări Naționale. Având justificare politică, s-a dorit mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. 
Deși supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului, ci la Biserica "Sfântul Nicolae - Vlădica", în vecinătatea Catedralei patriarhale. După numai două luni, regimul socialist lua sfârşit.