luni, 9 iunie 2014

Pragurile saraciei in Europa

Sărăcia la ei şi la noi




În Europa - şi, de altfel , în întreaga lume - sărăcia nu se măsoară la fel pentru toţi.
În fiecare ţară există un "prag al sărăciei" considerat pentru fiecare ţară, considerat la 60% din venitul median din ţara respectivă, adică din venitul aflat la mijlocul distanţei dintre cel mai mare şi cel mai mic venit de acolo.
De ce nu se consideră un acelaşi prag al sărăciei pentru toţi: Pentru că diferenţele sunt atât de mari, încât ar reieşi că noi toţi (mai puţin cei câţiva miliardari şi cei încă câţiva cu "salarii nesimţite") suntem mult sub pragul de mare sărăcie.

Într-o reprezentare grafică a datelor Eurostat din 2011, se vede cât de mare este discrepanţa
dintre sărăcia noastră şi sărăcia celorlalte ţări din UE

Pentru că există şi un prag de mare sărăcie. Acesta este considerat la 40% din salariul median.
În Germania, cu un venit de 633 €/lună esti considerat foarte sărac, în Franţa acest prag este de 623 , în Suedia 656€,în Austria 683€, în Norvegia 857€. Iar la noi este 120€, mai puţin decât în Bulgaria , unde este 193€. (Date furnizate de Eurostat pe anul 2011, nu în cifre absolute, ci ţinându-se cont de puterea de cumpărare din fiecare ţară)


Datele oficiale recente furnizate de ţările din Europa
 privind veniturile brute şi nete,
în moneda naţională şi în dolari
(INS a anunţat salariul mediu net în Aprilie
- deci inclusiv primele de Paşti-de numai 1735 lei,
dar vedem că în datele comunicate în afară el ar fi mai mare...)
Noi am fi mulţumiţi să avem venitul la pragul sărăciei din Norvegia, care este de 1286 €, sau pe cel din Germania, de 950€, sau măcar pe cel din biata Grecia, de 497 €. Însă la noi, pragul sărăciei este 180€.

Când am intrat în Uniunea Europeană, cu atâta entuziasm, ne-am închipuit că ţările-surori din marea familie ne vor învăţa şi pe noi bunul mers al economiei şi că nivelul nostru de trai se va apropia de al lor. Ne-am închipuit, de asemenea, că aceste ţări-surori vor dori ca şi la noi să se dezvolte economia, pentru că nişte state dezvoltate, fiecare în parte, vor alcătui şi o Uniune dezvoltată armonios, competitivă pe plan mondial.

Din păcate, nu a fost aşa. România şi Bulgaria sunt şi acum la coada clasamentelor veniturilor din Europa, transformate în pieţe de desfacere şi în surse  de materii prime ieftine, ceea ce face (printre altele) ca cetăţenii noştri să fie priviţi ca un fel de "oi râioase" în ţările din Spaţiul Schengen.

Cum se face că economia noastră a mers din rău în mai rău, că ne-am vândut  pădurile, că ne-am dat pe gratis bogăţiile subsolului, şi cu toate astea (sau tocmai de aceea)  suntem înglodaţi în datorii şi abia avem ce mânca?

Cum se face că, deşi defrişările criminale duc acum sistematic la inundaţii şi la alunecări de teren care măresc şi mai mult (dacă era posibil) mizeria unui mare număr de cetăţeni ai noştri, nimeni nu interzice exportul de lemn brut sau insuficient prelucrat (cherestea) aşa cum ar fi în mod evident necesar?

Cum se face că ceea ce este rău pentru ţări ca Franţa sau Germania, ca Austria, Olanda sau Danemarca este bun pentru noi (cum ar fi tăierea pădurilor sau fracturarea hidraulică)?

Cum se face că organismele financiare internaţionale ne recomandă călduros să extragem gaze de şist, când se ştie prea bine că nu noi suntem cei ce le-am extrage, ci alte ţări, nouă rămânându-ne doar riscul uriaş de poluare ireversibilă a rezervelor de apă?

Cum se face că munţi întregi au fost daţi pe gratis unor companii străine spre a fi aruncaţi în aer, ca să ia acele companii aurul, argintul şi să ne lase mări de cianuri în loc?

Cum se face că în timp ce o ţară ca Germania, de pildă, îşi planifică să renunţe definitiv la centralele atomo-electrice, din pricina riscurilor prea mari evidenţiate de catastrofa de la Fukushima, noi ne rugăm de China să construiască la noi (sau mai bine zis să termine pe contul ei) centralele atomice de la Cernavodă, urmând ca, evident, grosul energiei electrice produse să aparţină investitorului, iar nouă să ne aparţină în întregime doar riscurile?

Cum se face că dobânzile practicate de băncile de la noi (care de cele mai multe ori sunt aceleaşi cu cele din alte ţări europene, cărora le-am vândut băncile noastre) sunt cu totul exorbitante, împiedicând practic efectuarea de investiţii, în timp ce în celelalte ţări europene dobânzile la împrumuturile pentru investiţii sunt la praguri foarte scăzute?

Cum se face că din sumele pe care UE ni le alocă pentru dezvoltare niciodată nu se poate face o adevărată investiţie într-un sector economic? O investiţie (măcar) care să fie rentabilă şi să ne mai ridice puţin din mizerie?
Când e vorba despre exploatarea resurselor noastre naturale, ni se spune că noi nu avem bani să o facem şi de asta ne dăm resursele altora, să le ia ei şi să ne dea şi nouă, acolo, ceva mai puţin decât un bacşiş, în schimb. Dar investitorii respectivi fac acele investiţii tot  cu credite. De ce noi nu putem?

Iar dacă noi ne-am dovedit absolut incapabili, de ce nu spun măreţele organisme din UE: iată, am făcut un studiu pentru economia românească şi ar trebui să faceţi cutare şi cutare investiţie sustenabilă, (nu ceva care să otrăvească populaţia) care să vă asigure reducerea decalajului faţă de ţările dezvoltate, ca să nu mai fie nevoie să vă ţinem în ghetou (în afara spaţiului Schengen) şi să nu mai fie nevoie să vă dăm pomeni? Şi ca să aveţi cu ce să cumpăraţi mai multe produse de la noi?
Şi pentru asta vă dăm banii care erau destinaţi vouă şi pe care voi nu aţi fost în stare să-i "absorbiţi", controlând desigur, strict, ca banii să nu "facă picioare" unde nu trebuie?

Dacă PPE militează pentru o Europă integrată, nu ar trebui să avem cu toţii economii de nivel apropiat? Iar decă S&D militează pentru investiţii, nu ar trebui să facă şi România investiţii? Iar dacă ALDE şi Verzii doresc dezvoltare durabilă, asta nu ar trebui să se petreacă şi în România?
Şi dacă treburile ar merge bine peste tot, poate că euroscepticii ar deveni mai eurooptimişti?

(Că tot se vorbeşte acum despre schimbare la nivel de UE)

Din nou despre gazele de şist

În privinţa exploatării gazelor de şist, vedem că doi sau trei senatori americani caută să ne convingă că "trebuie să exploatăm gazele de şist pentru că Europa are nevoie de gaze" şi, de asemenea, că "trebuie să exploatăm gazele de şist pentru a arăta Rusiei că zilele monopolului s-au sfârşit".

Aici, putem să discutăm următoarele:

1. Nu se pune problema ca NOI  să exploatăm aceste gaze, ci e vorba doar ca ALŢII să exploateze gazele înglobate în rocile de şist din subsolul nostru, pentru a ni le vinde apoi nouă sau altor ţări din Europa. Şi asta, în condiţiile în care la noi în ţară nu există o legislaţie specifică referitoare la gazele de şist, (prin fracturare hidraulică) ci doar prevederi legate de exloatarea gazelor şi petrolului prin metode convenţionale. Situaţie deosebit de riscantă, mai ales fiind vorba despre o tehnologie care a generat deja foarte grave probleme de mediu şi repercusiuni asupra sănătăţii populaţiei din zonele afectate. rin urmare, dacă alţii riscă, o fac pentru a câştiga ei, nu pentru a câştiga ALŢII.

2. Exploatarea gazelor de şist nu ar reprezenta nici un fel de impediment adus Rusiei, în speţă companiei Gazprom, pentru simplul motiv că această comanie a primit deja din partea României concesiunea pentru exploatarea resurselor noasrte naturale "până la epuizarea lor",  uriaşe suprafaţe din vestul ţării. Aşa încât, dacă americanii au primit estul ţării noastre, ruşii au primit vestul . Au mai primit şi sârbii, şi canadienii, şi ungurii, şi polonezii, aşa că nimeni nu se poate supăra că au fost uitaţi.

3. Dacă Europa are nevoie de gaze, de ce nu se începe exploatarea gazelor de şist în primul rând în ţările care au mai mare deficit de gaze, şi care ar avea şi tehnologia necesară pentru a exploata aceste gaze prin companii proprii, rămânând astfel cu tot profitul şi ne mai fiind necesare conducte lungi pentru transportul gazelor? Iată însă că Franţa a interzis categoric exploatarea gazelor de şist de pe teritoriul francez, deşi deţine rezerve foarte ari şi deţine tehnologia de explatare prin fracking (pe care o aplică însă în alte ţări, cum ar fi Algeria).
Germania, care are mare nevoie de energie, având un consum uriaş, proporţional cu industria sa dezvoltată, pune pe primul plan siguranţa populaţiei proprii şi a mediului de pe teritoriul german. Astfel că, după ce iniţial se stabilise un moratoriu, în prezent s-a dat voie la explorare pentru gaze, dar ....numai în zonele în care apa freatică este poluată! Iar dacă zonele în care ar fi gaze nu coincid cu zonele poluate (care probabil sunt puţine) atunci...ghinion, nu se pot face prospecţiuni, deci nici exploatare prin fracturare hidraulică! Unele landuri germane au fost mai categorice, interzicând pur şi simplu fracturarea hidraulică (Landul Renania de Nord-Westfalia). Şi regiunea spaniolă Cantabria a interzis frackingul, ca şi cantoanele elveţiene Vaud şi Friburg.
Danemarca a permis unei firme să facă studii pregătitoare cu accent pe studierea stării actuale detaliate a straturilor geologice, a acviferului, a calităţii aerului şi apei, analizele fiind încredinţate unor organisme recunoscute şi independente (nu implicate în eventuala exploatare).
Se vor studia timp de 6 ani echilibrele biologice, activităţile agricole, turistice, fauna şi flora, parcurile regionale şi rezervele naturale- care nu trebuie să fie afectate, nu-i aşa? Nu în ultimul rând se va ţine cont de părerea localnicilor din partea locului. Şi abia pe urmă, dacă studiile se vor arăta favorabile, se va trece la exploatare, dar e suprafeţe foarte restrânse, fiind prevăzute 1-3 puţuri.
Prin urmare, după cei 6 ani răspunsul va fi probabil mai degrabă NU decât DA.
În Olanda s-a imus un moratoriu. Adică, să exploateze mai întâi alţii, să ne vândă nouă, iar noi mai aştetăm, poate apar şi alte tehnologii în viitor.
Vecina noastră Bulgaria, cu o situaţie economică asemănătoare cu a noastră, dar care are mai mare nevoie de gaze decât noi, a interzis de asemenea fracturarea hidraulică.
În faimoasa Polonie, unde s-a spus mereu că, iată, s-a început exploatarea gazelor de şist, de fapt este vorba despre o exploatare "cu titlu experimental" pe o zonă foarte restrânsă şi nici vorbă nu este să se pună la dispoziţia oricărui doritor a aproape întregului teritoriu al ţării!
În Ungaria se fac explorări- şi deja se produc cutremure de mică adâncime....
Atunci la noi de ce nu se ţine seama de mediu, de apa freatică, de ecosisteme, de pericolul de malformaţii indus de emanaţiile de gaze, de ericolul producerii de cutremure, de periclitarea agriculturii, a rezervaţiilor naturale şi chiar a localităţilor, a apelor minerale şi a părerii locuitorilor?

4. Europa s-a orientat deja pentru a se aproviziona prin mai multe gazoducte cu mai cantităţi de gaze, prin traseul prin Marea Nordului, dar şi prin South Stream. Ambele se construiesc în strânsă colaborare cu Gazprom, deci nici vorbă să fie ocolită Rusia ca sursă de gaze. Că dacă se voia ocolirea Rusiei se făcea proiectul Nabucco, ce urma să aducă gaze din Iran! South Stream ocoleşte însă "cu grijă" România, de parcă ar fi supusă vreunui embargou! Dacă South Stream ar fi trecut prin România, traseul ar fi fost mai scurt. Dar nu s-a vrut. De ce oare?

5. Ţările din Europa de Est care permit unor firme străine să extragă gaze sau hidrocarburi de pe teritoriul lor cer redevenţe substanţiale, dar la noi, nu se ştie de ce, se practică nişte redevenţe de-a dreptul jenante, ridicole, mai mici decît bacşişul pe care îl dăm unui chelner pentru că ne-a servit la masă. (Care chelner, desigur, nu ne dă nimic de la el, din moştenirea lui de la părinţi şi nu are de înfruntat riscul mortal al compromiterii definitive a mediului în care trăieşte el şi ar trebui să trăiască şi copiii lui). Adică ne riscăm vieţile noastre şi ale urmaşilor urmaşilor noştri, ca să primim...aproape nimic??





3 comentarii:

  1. Numitul Tariceanu, pe cand ara prim ministru si a fost intrebat care e strategia de dezvoltare a Romaniei pe urmatorii ani, a zis ca nu mai avem nevoie de o astfel de strategie de dezvoltare, ca se ocup[ Uniunea Europeana de asta! Si uite cum s-a ocupat, ca am ajuns coada-cozilor. Dar Tariceanu nu s-a intrebat la ce mai avem prim ministru si guvern, daca nu se ocupa de economia Romaniei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne-au adus in sapa de lemn si tot ei ne conduc

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne indobitocesc cu emisiuni tv pe teme care nu au importanta, ca sa nu luam seama la ce este de fapt important!
    Emisiunile tv ar trebui sa informeze pe cetateni, nu sa le distraga atentia de la problemele importante.

    RăspundețiȘtergere