Corsica are un rege
Francezii au aflat cu surprindere, cu ocazia enumerării titlurilor deţinute de noul rege al Spaniei, că acesta deţine şi ...titlul de rege al Corsicei, care - după cum ştim - face parte din teritoriul Franţei!
În timul ceremoniei oficiale de deunere a jurământului în faţa Congresului spaniol au fost numite toate titlurile nobiliare pe care le deţine Felipe VI.
Felipe VI deţine titlurile de rege al Castiliei, al Leonului, al Aragonului, al Navarei, al Grenadei, al Toledoului, al Valenciei, al Galiciei, al Majorcăi , al Minorcăi, al Sevillei, al Cordovei, al Murciei, al Jaenului şi al insulelor Canare, ceea ce nu miră pe nimeni, toate aceste ţinuturi făcând parte din teritoriul Spaniei.
Felipe VI rege al Ierusalimului
Felipe VI a avut însă printre strămoşi şi regi care au domnit peste ţinuturi care fac acum parte din teritoriile altor state şi care nu mai sunt demult regate.Se vede treaba că el consideră însă că încă deţine acele toate titluri regale pe care le-au avut strămoşii săi, chiar dacă, în mod evident, nu domneşte şi asupra ţinuturilor ce fac parte din alte state decât Spania.
De exemplu, unul dintre strămoşii săi a fost Carol Quintul (1500-1558), care acumulase o serie impresionantă de titluri regale, parţial ca urmare a unei intense politici de alianţe matrimoniale care a făcut ca împăratul Imeriului romano-germanic să fie singurul moştenitor a cinci dinastii. Astfel, Carol Quintul a fost şi rege al Spaniei, dar şi rege al Neapolelui, al Siciliei şi al Ierusalimului, având de asemenea şi titlurile de duce al Burgundiei, al Brabantului, al Limburgului, al Luxemburgului şi al Gueldrei, al Olandei şi al Zeelandei, precum şi al Zutfenului (unde va fi fiind acela).
Drept urmare, Felipe VI adaugă la titlurile sale şi pe acelea de rege al Ierusalimului, arhiduce al Austriei, duce al Burgundiei, şi rege al Corsicei.
(Aici pare puţin ciudat, pentru că strămoşul său domnise peste Neapole şi Sicilia, dar nu este pomenită şi Corsica, însă în secolul XIII a existat pentru puţină vreme şi un regat al Sardiniei şi Corsicei, înfiinţat de papa Bonifaciul al VIII-lea şi înfeudat coroanei Aragonului, aşa că pe linia aceasta ar fi o legătură...Desigur, de atunci s-au perindat numeroase alte stăpâniri prin partea locului).
Cum pomenirea titlului de rege al insulei Corsica i-ar fi putut contraria pe francezii care au urmărit festivitatea, animatorul emisiunii de televiziune "În inima istoriei" de pe Europe 1 a explicat că :
"Aceste titluri nu reprezintă nimic concret, ci fac pur şi simplu parte din prestigiul unui suveran, oarecum asemănător cu coroana, sceptrul sau tronul" (Frank Ferrand).Conform Constituţiei spaniole, Felipe VI este doar rege al Spaniei, toate celelalte titluri fiind simbolice.
Israelul stie ca are un rege?
RăspundețiȘtergereMda- cica e ceva doar pentru prestigiul regelui Spaniei...
De ce nu cere el si tronul Olandei, atunci, ca tot e in UE? Cine stie...poate "tine"?
Aici se vede cat de desueta este aceasta pozitie de rege- total neconforma cu zilele noastre. Se mai vede ca nimeni nu il ia de fapt in seama- poate sa spuna ca e regele oricui, ca tot nu conteaza. In Spania da, e rege pentru ca asa vrea Parlamentul si dupa ce depune juramant in fata Parlamentului. Iar daca sunt scandaluri e silit sa abdice. Deja 50% dintre spanioli nu mai vor rege (desi nu i-au " restituit" nici un palat sau posesiune.) Regele din Spania nu are nici un fel de domenii sau palate, el traieste dintr-o subventie de la stat si cu asta basta, nu are nici un fel de alte venituri. Iar daca printesa a " facut rost" de bani pentru o vila deturnand bani de la o fundatie, e pasibila de puscarie. Noroc ca a dat toata vina pe sot si a zis ca ea nu a stiut nimic.
RăspundețiȘtergereHa, Ha, e buna! Adica regele acela traieste intr-o lume paralela cu realitatea contemporana!
RăspundețiȘtergere