Sfintii Constantin si Elena

Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena

Două personalităţi importante din istoria creştinismului, consideraţi asemeni apostolilor prin rolul deosebit pe care l-au avut în răspândirea religiei creştine. Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe 21 mai.
La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele Constantin, Constantina (Constanţa) sau Elena!
Sfânta Elena 
Sfânta Elena (Helena) s-a născut în anul  247 ( 250 ) şi a murit în anul 329 (330).
Sfânta Elena era de origine modestă. Se născuse în Depranum, din Asia Minoră (actualmente aparţinând de Turcia). Se cunosc puţine lucruri despre prima parte a vieţii ei. Se pare că a fost servitoare la un han şi la un moment dat l-a cunoscut pe Constantius, ofiţer de origine iliră al împăratului Aurelian , care participa la o campanie militară, între anii 271 şi 273.  Surse istorice menţionează că a devenit soţia lui. Constantius se născuse într-o familie săracă de pe malurile Dunării, faptul de a fi fost o rudă mai îndeărtată a împăratului Claudius II fiind considerat de istorici ca fiind o legendă creată la începutul secolului IV pentru "înfrumuseţarea" arborelui genealogic a viitorului îmărat Constantin cel Mare. Cariera lui Constantinus a avut însă o ascensiune rapidă, datorită, cu siguranţă calităţilor sale de conducător militar, în anul 280 devenind guvernator (Præses) al Dalmaţiei.
El a participat apoi la campaniile militare din provinciile vestice ale Imperiului Roman, devenind în anul 288 prefect al provinciilor Hispania, Galia, Italia şi Bretania.
Soţia lui, Elena îi dăruise în anul  272 un fiu, pe Constantin.  la Naissus, în Moesia (actualul Niš din Serbia). Este de presupus că ea a rămas în regiunea natală, având grijă de fiul ei, de care avea să rămână foarte apropiată toată viaţa.

Statuia din porfir a tetrarhilor
din piaţa San Marco din Veneţia.
Al doilea din dreapta este Constantinus

Constantius supranumit Clorus (cel palid) a fost promovat  "Cesar" în anul 293, fiind astfel asociat la domnia împăraţilor Maximilian şi Diocleţian în cadrul Tetrarhiei (sistem de conducere ce fusese adoptat din anul 293 în cadrul Imperiului Roman, ce era condus de doi împăraţi cu rang de Augustus, ce conduceau fiecare câte o parte a Imperiului, având  câte un adjunct cu rang de Caesar.Aceste demnităţi erau funcţii administrative la care se accedea prin meritele dovedite şi nu prin succesiune de tip monarhic (ce devenise interzisă).
O statuie făcută în 305, ce  poate fi admirată şi astăzi la Veneţia, îi înfăţişează pe cei patru conducători ai Imperiului îmbrăţişaţi , fiecare cu mâna stângă pe mănerul sabiei, , ca simbol al unităţii dintre ei dar şi al hotărârii de a apăra imperiul .
Din dispoziţia lui Diocleţian, fiecare dintre cei doi adjuncţi a luat în căsătorie pe fiica superiorului ierarhic, pentru asigurarea unităţii politice, astfel încât Constantinus Clorus a fost nevoit să ia în căsătorie pe Teodora, fiica superiorului său ierarhic Augustus Maximianus .
Elena nu s-a recăsătorit, ci şi-a crescut singură fiul, de care a fost foarte legată. Diocleţian ceruse ca tânărul Constantin să rămână în partea orientală a Imperiului, în timp ce tatăl său se afla în partea vestică a Imperiului.
În anul 305 cei doi împăraţi deţinători ai titlurilor de Augustus în cadrul Tetrarhiei abdică, iar cei doi adjuncţi, între care unul era Constantinus Clorus au fost promovaţi în funcţiile "Augustus", alegându-şi alţi adjuncţi cu titlul de Caesar. Deşi Constantius Clorus l-ar fi preferat probabil pe fiul său Constantin pentru această funcţie, regulile Tetrarhiei nu permiteau transmiterea ereditară a titlului. Pentru a-şi aduce fiul lângă el, dar nu pe funcţia de Caesar, Constantius a invocat în anul 306 necesitatea unei campanii împotriva picţilor (scoţienilor) din Bretania.
Au urmat frământări importante în Imperiu, existând la un moment dat şase împăraţi în acelaşi timp.

Visul Împăratului Constantin, reprezentat într-o miniatură din anii 879-882,

Constantin I
bronz din sec. IV, muzeu Cpitoliu

Împăratul creştin
Constantin a fost proclamat împărat de legiunile lui din Bretania, în anul 306, dar lupta decisivă care i-a consacrat puterea absolută a fost cea din anul 312, de la Podul Milvius, înaintea căreia Constantin a avut un vis prevestitor, în care a văzut pe cer simbolul creştinătăţii şi a auzit cuvintele "in sic signo vinces"  (întru acest semn vei învinge). A urmat convertirea împăratului la creştinism . (Botezul creştin a avut loc mai târziu, existând pe vremea aceea obiceiul botezului înainte de moarte, pentru a se ierta cu acest prilej toate păcatele dinainte). A fost primul împărat care a adoptat creştinismul ca religie de stat, punând capăt persecuţiilor la care erau supuşi creştinii şi stabilind libertatea cultului prin edictul de la Milan ( dat în anul 313), prin care l-a recunoscut pe Dumnezeu mai presus de rolul său de împărat considerat până atunci divin, în chip de Sol Invictus.
 El a susţinut unitatea Bisericii creştine, convocând el însuşi sinoade ale Bisericii la Laterano şi Arles, precum şi consiliul ecumenic de la Nicea, pe care l-a prezidat pe 20 mai 325. Cu acest prilej a fost stabilit textul credo- ului folosit astăzi în toate Bisericile creştine. Episcopii care au adoptat acest credo au fost numiţi ortodoxi, adică dreptcredincioşi.

(De menţionat că biserica Sfânta Sofia din Niceea (actualmente Iznik-din Turcia), în care s-a ţinut Conciliul  ecumenic  a fost transformată în anul 2012 în moscheie. Ea mai fusese transformată în moscheie în 1331, după ocupaţia regiunii de către otomani. La sosirea armatei greceşti la sfârşitul primului război mondial a încetat să mai fie moscheie, dar ...a ars în anul 1922. Rămăsese ca muzeu, dar acum guvernul turc a făcut-o din nou moscheie)

Împăratul Constantin pe tabloul votiv de la
Sfânta Sofia
din Constantinopol (Istanbul)

Împăratul Constantin  a susţinut , de asemenea, cu bani şi cu donaţie de terenuri construirea de biserici şi de mari bazilici creştine, cum sunt San Giovanni in Laterano de la Roma, San Pietro din Roma, Sfânta Sofia din Constantiopol şi Bazilica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Pe arcul de triumf al lui Constantin, de la Roma, se mai poate citi inscripţía:

IMP · CAES · FL · CONSTANTINO · MAXIMO · P · F · AVGUSTO · S · P · Q · R · QVOD · INSTINCTV · DIVINITATIS · MENTIS · MAGNITVDINE · CVM · EXERCITV · SVO · TAM · DE · TYRANNO · QVAM · DE · OMNI · EIVS · FACTIONE · VNO · TEMPORE · IVSTIS · REM-PUBLICAM · VLTVS · EST · ARMIS · ARCVM · TRIVMPHIS · INSIGNEM · DICAVIT

În traducere :

Piosului şi fericitului Împărat Cesar Flavius Constantin cel Mare, August, pentru că, sub inspiraţia divinităţii (instinctu divinitatis) şi prin mărimea spiritului său, cu armata sa şi cu arme potrivite, într-o singură lovitură decisivă a răzbunat Statul asupra tiranului şi a întregii lui grupări, Senatul şi poporul roman dedică acest arc în semn al triumfului său

Se evidenţiază pe primul plan caracterul pios al împăratului şi inspiraţia divină care l-a călăuzit.

Împărăteasa Helena pe o monedă din 326.
Se observă marea asemănare dintre ea şi fiul ei.

Mama lui Elena   a venit la curte alături de el şi a primit titlul de Augusta în anul 325. A murit în 330, avându-l pe fiul ei alături.
Găsirea Sfintei Cruci
Cu ajutorul fiului său, împăratul Constantin, Elena a organizat prima restaurare a locurilor sfinte creştine de la Ierusalim. Ea s-a dus în pelerinaj la Ierusalim în anul 325  (a fost primul ei gând când a dobândit autoritatea de Augusta, deci de împărăteasă. Deşi era în vârstă de 75-78 de ani la acea dată, a muncit vreme de doi ani la Locurile Sfinte ca să identifice în teritoriul pustiit în vremea aceea  atât locul naşterii Lui Iisus Cristos, cât şi locurile Pătimirii şi Învierii Sale.)
Ea a descoperit dealul Golgota, pe care a fost crucificat Iisus Cristos şi Sfântul Mormânt , aflat în aproiere.
Romanii încercaseră să şteargă amintirea locurilor sfinte ridicând un templu dedicat zeiţei Venus deasupra. Tocmai acest lucru însă a constituit indiciul asupra locului precis în care era Sfântul Mormânt. Împărăteasa Elena a dispus dărâmarea templului păgân şi efectuarea de săpături pe dealul Golgotei, unde a reuşit să găsească Adevărata Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, precum şi plăcuţa cu inscriţia pusă de romani pe cruce şi cuiele folosite la răstignire. Crucea a fost relevată printr-o minune care a arătat care era crucea pe care pătimise Mântuitorul, deosebind-o de celelalte, pe care fuseseră răstigniţi cei doi tâlhari.
Îmărăteasa a părăsit Ierusalimul în anul 327.
Împărăteasa Helena a transportat aceste sfinte relicve la Roma, unde amenajase o capelă creştină în palatul său. În jurul aceste capele s-a construit una dintre primele biserici din lume, Santa Croce di Jerusaleme, ce poate fi vizitată şi acum la Roma.  Ea a mai adus la Roma şi treptele de marmură aflate la intrarea Pretoriului din Ierusalim. Ele se află acum la biserica Santa Scale din Roma.
Moaştele sfintei Elena

Sarcofagul împărătesei Helena
Muzeul Vatican

Corpul sfintei Elena a fost adus la Roma, unde a fost  pus într-un magnific sarcofag din piatră roşie , în mausoleul Tor Pignatera. Câteva sute de ani mai târziu însă, un călugăr numit Teutgis a luat cu sine  rămăşiţele sfintei , ducând preţioasele moaşte la mănăstirea benedictină din Hautvillers, aproape de Reims, în Franţa. Călugării au fost neîncrezători aflând că acel călugăr modest ar fi adus într-adevăr trupul împărătesei Elena. Călugării au făcut mai multe expertize, au făcut o analiză istorică şi au trimis o comisie la Roma pentru a constata dispariţia relicvelor de acolo. În final, călugărul Teugis a fost supus unei încercări cumplite, pentru a se vedea dacă spune adevărul:
În prezenţa episcopului din Reims, a regelui Charles II le Chauve şi a întregii curţi, Teutgis a fost trecut prin apă clocotită .
Teutgis a crezut că sfânta Elena îl va ajuta şi a rămas nevătămat după trecerea prin apa clocotită, minunea fiind consemnată de analele vremii.  La rugămintea arhiepiscopului Hinomar, papa a consfinţit transferul moaştelor, care au devenit obiect de veneraţie. 

În timpul Revoluţiei franceze, relicvele au fost salvate şi transferate ordinului Sfântului Mormânt, aflându-se actualmente  la biserica Saint-Leu-Saint-Gilles, din centrul Parisului, pe strada st. Denis, în cripta cavalerilor ordinului.
Capul sfintei a fost adăpostit în capela castelului din Genech. 
În 1871, comunarzii au tras cu tunul în intrarea bisericii Saint-Leu-Saint-Gilles. Biserica a fost prădată şi transformată în club. Printr-un miracol, relicvele sfintei au fost salvate.

Miniatură din sec. XII
rerezentând biserica Sfinţii Apostoli

Împăratul Constantin I a murit pe 22 mai , în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în anul 337, în timpul unei campanii duse împotriva Imperiului Persan Sasanid, care îi persecuta pe creştini. A fost înmormântat în biserica Sfinţilor Apostoli, construită de el şi continuată de fiul său Constantin II la Constantinopol (Istanbul). 
Biserica, ce fusese mărită de Constantin II, era a doua ca mărime şi importanţă după Sfânta Sofia , dar a fost dărâmată de otomani, care au construit pe locul ei moscheia Fatih Camii.
Biserica adăpostea numeroase relicve ale sfinţilor Apostoli Andrei, Luca, Timotei şi Matei şi ale sfinţilor Cosma şi Damian. 
În jurul incintei acestei biserici se construiseră porticuri somptuase, sub care fuseseră depuse sarcofagele din marmură bogat ornamentată cu lamele de argint şi încrustate cu pietre preţioase ale câtorva basilei (împăraţi bizantini).  Erau acolo şi mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur , precum şi mormintele altor patriarhi. Mormintele fuseseră sparte în căutare de comori, dar au fost definitiv distruse de dervişii fanatici ai lui Mehmet II, care le-au lovit timp de 14 ore cu bare şi cu bucăţi de fier. 
Osemintele împăraţilor şi ale înalţilor demnitari precum şi ale sfinţilor, a peste 100 de persoane, au fost aruncate în Bosfor. 
Pe străzile Istanbulului în preajma actualei moschei Fatih se mai văd încă resturi de sarcofage din marmură lustruită, provenind, poate, de acolo.