Pretul gazelor in Romania

Cât gaz consumăm, cât gaz producem şi cât importăm

Conform datelor ANRE, în perioada de dinainte de criză consumul anual de gaze al României  se ridica la 17-18 miliarde de metri cubi. 
În 2011, acesta coborâse până la 12 miliarde de metri cubi, iar 2012 a adus un consum de 11 miliarde de metri cubi, pe fondul reducerii activităţilor economice. Reducerea este deci de 40% faţă de 2008!
În felul acesta ne încadrăm şi în directivele europene, care ne obligau să reducem  cu 20% consumul de energie până în 2020. Numai că directivele europene se refereau la economisirea energiei prin utilizarea ei mai eficientă, nu la reducerea activităţilor economice ca să nu mai consumăm energie!
Consumul intern brut de energie pe tipuri de combustibil, 
conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, pe site. 
Vedem că datele se opresc la 2011, când deja consumul de gaze scăzuse la 82% din cel din anul 2000. Iar în anii 2009 şi 2010 consumul a fost chiar mai scăzut. Nu ştim de ce INS nu furnizează pe site  şi datele mai recente

Mii tep (tone echivalent petrol)	2000	2001	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011
Total	36374	37971	36480	39032	39018	37932	39571	39159	39658	34328	34817	35648
Energie electrica	1212	1172	1136	962	1320	1489	1212	1195	1115	1164	1573	1242
Cărbune (inclusiv cocs)	7475	8169	8813	9509	9172	8742	9540	10064	9649	7436	6911	8147
Ţiţei şi produse petroliere	9808	10805	9369	9087	10092	9163	9394	9658	9719	8239	8416	8472
Gaze naturale	13679	13315	13326	15317	13766	13820	14498	12862	12476	10642	10897	11187

Reducerea consumului face să nu mai avem nevoie de importuri de gaze

Cererea de gaze de import este aproape nulă în luna iunie a acestui an, potrivit datelor trimise de firmele româneşti, centralizate de Transgaz. Astfel, din totalul gazului de care au nevoie fabricile, doar 0,5% era necesarul din import, procentul fiind de doar 5% pentru consumatorii casnici. Practic, luna viitoare România nu are nevoie de gazele ruseşti, fiind perfect capabilă să-şi asigure necesarul doar din producţia internă. „Dacă nu există cerere, ce să-i facem? Noi contabilizăm doar cererile de import ale furnizorul, ei ştiu ce contracte au şi pe ce cantităţi. Poate că sunt suficiente gaze la intern, poate apreciază că urmează să se mai ieftinească în lunile următoare, cine ştie”, a spus directorul Transgaz, Ioan Rusu.

Şi preşedintele Agenţiei de Reglementare în Energie, Nicolae Havrileţ admite că, în acest moment, aproape că nu mai există importuri.
În acelaşi timp au fost descoperite noi zăcăminte de gaz în Marea Neagră, zăcăminte ce sunt deja exploatate de către Exon şi alte două firme.

Mărirea preţului gazelor

În aceste condiţii, în care ne satisfacem necesarul de gaze din producţia internă, care este mult mai ieftină, preţul gazelor ar trebui să se micşoreze- am putea crede.

Ei bine Nu! Preţul gazelor se va mări continuu!

O primă mărire a fost de la 1 aprilie a.c., dar ăsta nu e decât începutul!

Încă din 2012, citeam în presă că potrivit angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, preţurile gazelor vor fi "liberalizate" integral, în etape şi diferenţiat pentru consumatorii industriali şi cei casnici. Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atît în 2013 cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări periodice. Efectul acestor scumpiri se va cumula, desigur.

Să vedem deci cam cu cât la sută ar urma să crească preţul gazelor pentru populaţie:

• în 2013 cu 10% = preţ mărit cu 10% faţă de 2012
• în 2014 cu alţi 10% = preţ mărit cu 21% faţă de 2012
• În 2015 cu 12 % = preţ mărit cu 36% faţă de 2012
• În 2016 cu alţi12 % = preţ mărit cu 52% faţă de 2012, 

Într-un ziar de la sfârşitul lui Martie citim că "prognoza şoc a unui expert român" este că gazele se vor scumpi la noi cu 150% până în 2019.  Asta ar trebui să însemne că preţul din 2019 va fi de 2,5 ori mai mare decât cel de acum - conform spuselor lui  Aureliu Leca, expert în domeniul energetic şi preşedinte executiv al Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice.

Cum e posibil aşa ceva?
Simplu, pentru că gazele extrase de la noi nu mai sunt ale noastre, ci ale firmelor străine care le extrag şi care sunt libere să le vândă  în care ţară doresc, dacă acolo se plăteşte mai mult. Pentru că aşa a zis UE, iar ai noştri nu au găsit argumente să se opună. 

Dar cât costă gazele în UE?

Într-o statistică datând din anul 2013, observăm că preţurile pentru consumatorii casnici diferă de cele pentru consumatorii industriali.
Observăm că în 2012 preţurile gazelor din Europa au fost mai mici decât în 2011, cu excepţia României, unde preţurile pentru consumatorii industriali au crescut în 2012, aproape dublându-se faţă de 2011şi devenind printre cele mai ridicate din Europa.
În schimb, preţul pentru consumatorii casnici era în 2012 cel mai scăzut din Europa şi a fost micşorat faţă de 2011.

De vreme ce preţul pentru consumatorii industriali era deja printre cele mai ridicate din Europa, în 2012, de ce se vorbeşte mereu de mărirea preţului şi niciodată de scăderea lui ? Vedem că de pildă în Danemarca preţul pentru consumatorii industriali a scăzut la jumătate în 2012 faţă de 2011, ajungând să fie mai scăzut decât la noi fără ca UE sau FMI sau altcineva  să protesteze. În Olanda era cel mai mic preţ din UE şi asta nu a deranjat pe nimeni, se vede.

Iar FMI de ce impune mărirea preţului gazelor la noi? În fond, pentru a avea preţuri competitive şi a avea creştere economică e bine să avem preţuri mici la energie, dacă putem. Iar FMI ar trebui să se bucure dacă avem creştere economică şi putem să plătim ratele la împrumuturi. Sau nu?


Iar preţul pentru consumatorii casnici este subvenţionat din motive umanitare, având în vedere nivelul scăzut de trai al majorităţii populaţiei de la noi şi nu ar exista motive pentru alinierea lui la preţurile europene pentru că nu se pune problema concurenţei în acest domeniu.

Cum se stabileşte tariful gazelor în Franţa

Prin decretul din 16 mai 2014 şi alte reglementări, preţul se stabileşte în funcţie de costurile de aprovizionare ale GDF SUEZ. Evoluţia costurilor de aprovizionare rezultă din evoluţia costurilor produselor petroliere, a ratei de schimb dolar/euro şi a cursului gazului natural pe piaţă, cu care sunt indexate contractele pe termen lung încheiate de GDF SUEZ. În fiecare an, statul (francez) fixează cadrul formulei tarifare pe baza unui raport al Comisiei de Reglementare a Energiei (CRE), ţinându-se cont de evoluţia costurilor de aprovizionare. Acestea sunt calculate plecând de la costurile de cumpărare ale gazului natural în cele 8 luni precedente, aplicându-se apoi actualizări lunare (reglementate tot de CRE) în funcţie de evoluţiile menţionate anterior. Rezultă astfel nu numai scumpiri, dar şi ieftiniri. Prin urmare nu se ţine cont de vreo directivă , ci doar de preţurile de aprovizionare din ţara lor.
Dar la noi de ce nu se face la fel?
Citeam într-un ziar, la un moment dat, că ANRE declara că nu ştie cu cât să mărească preţul la noi (nici nu se punea problema unei micşorări de preţ) pentru că nu ştie cât e preţul în ţările europene, că nu s-a publicat.
Văd că ţările europene îşi fac propriul preţ în funcţie de condiţiile concrete din ţara respectivă şi nu în funcţie de preţul din alte ţări.

De ce România nu are dreptul să facă acelaşi lucru?
De ce se scumpeşte de fapt gazul natural de la noi?

Până acum ni se spunea că preţul gazelor este influienţat de costul foarte mare al importurilor de gaz metan de la Gazprom, care ne vinde gazul la preţuri cu mult mai mari decât în cazul oricăror altor cumpărători. Drept "răsplată", România a concesionat gratis unei societăţi controlate de Gazprom un milion de hectare de teren din vestul ţării, pentru ca această societate să exploateze resursele noastre de hidrocarburi convenţionale şi neconvenţionale pe termen de 30 de ani sau până la epuizarea resurselor (pentru cazul că nu le vor putea epuiza în 30 de ani). Fără a pune nici un fel de condiţie de excludere a fracturării hidraulice în zonele cu rezerve de apă freatică, aşa cum este reglementarea din Germania, de pildă. 

Iată că acum nici măcar nu (prea) mai importăm gaze!

Oricum, UE ar fi putut să ne ajute cu cantităţile mici de gaz de care avem nevoie în completarea producţiei interne. Iată că pentru Ucraina, de pildă, se pot face eforturi chiar foarte mare pentru a i se rezolva problema energetică. Şi nu e vorba de cantităţi mici, ci de unele  mari.

Ajutoare pentru Ucraina

Ucraina consumă 50 miliarde m3 de gaze pe an, dintre care importă 30 miliarde m3.  Gazprom a ameninţat în martie că nu va mai livra gaze Ucrainei la "preţul preferenţial" de 240 dolari/1000m3, ci la preţul de 480$/m3, ceea ce autorităţile ucrainiene refuză. Iuri Prodan a declarat că Ucraina va plăti 387$/m3, indiferent de ce va spune Gazprom.
Europenii şi americanii s-au mobilizat pentru a ajuta Ucraina pe trei planuri:

• să ajute la rezolvarea datoriei de 1,89 miliarde $ faţă de Gazprom. UE s-a angajat la o finanţare de 1,6 miliarde de euro , SUA au promis 1 miliard de dolari, iar Japonia alt miliard de dolari.
• să ajute Ucraina să cumpere cât mai mult gaz rusesc înainte de mărirea tarifului
• să asigure aprovizionarea Ucrainei în cazul în care grupul rusesc va înceta livrarea. UE s-a angajat să furnizeze 2 miliarde m3 de gaze prin gazoductele din Polonia şi din Ungaria şi între 3 şi 8 miliarde m3 suplimentari prin gazoductul din Slovacia, începând de la sfârşitul anului.

E foarte bine că UE şi SUA se mobilizează ca să ajute o ţară care e şantajată de un mare grup furnizor de gaze. Dar de ce nu ne-au ajutat şi pe noi, ca să nu fim siliţi să cumpărăm gazul rusesc "cu 450 mia de mc de la Gazprom" -cum a spus dl Ponta? (N-a spus dacă e vorba de euro sau de dolari). În acelaşi timp, "Germania importă cu 180, tot de la Gazprom", tot conform spuselor d-lui Ponta. De ce nu ne-a ajutat Germania şi pe noi, livrându-ne cantitatea aceea mică (2-3000 m3) de care aveam nevoie, că nu era mare lucru pentru ei? Înţelegem că pentru Ucraina sunt considerente politice, dar nu puteau să facă şi pentru noi măcar a mia parte din ceea ce fac pentru ei?

Faptul că le-am concesionat ruşilor suprafaţa enormă din teritoriul ţării (un milion de hectare, repet) nu e suficient pentru a avea şi noi un preţ preferenţial de la Gazprom? Sau, invers, dacă ei ne "persecută", de ce li se concesionează suprafeţe enorme de teren pe gratis? Iar UE de ce nu ne ajută la nevoie, că doar facem parte din aceeaşi "mare familie", sau mă înşel? 
Ori nu avem relaţii bune nici cu UE? 
Ori noi suntem prea proşti pentru a şti să ne apărăm interesele?