duminică, 20 aprilie 2014

Fobia deturnarii

Psihoza terorismului


Companiile aeriene "speriate de bombe"
În urma atentatelor de la 11 septembrie şi a suspiciunilor (nedovedite însă) de deturnare a zborului MH370, companiile aeriene arată o temere exacerbată de eventuale acte teroriste, temându-se şi de glumele pe care unii pasageri le-ar putea face (nu încercaţi asta într-un avion!)

Iată un exemplu:
Un pasager finlandez, Anti Oskari Manselius, de 23 de ani,  a fost pus sub acuzare de tribunalul din Hong Kong pentru falsă alertă teroristă.



Ce a făcut el?
Pe 14 februarie, la bordul unui zbor Amsterdam-Hong Kong, finlandezul a făcut ceea ce el credea că este o glumă pentru a distra pasagerii. Compania aeriană a considerat, însă, altfel.

Desfăşurarea faptelor după descrierea angajaţilor companiei Cathay Pacific:

Finlandezul şi-a acoperit capul cu două feţe de masă din avion, lăsând să i se vadă doar ochii, şi-a pus o a treia faţă de masă pe spate în chip de capă , a început să agite o ciocolată (mare) Toblerone "ca pe o spadă" şi a spus, părând că vrea să intre în cabina piloţilor:
"Fur acum acest avion. Vreau să asist la Jocurile Olimpice de la Soci şi am nevoie să cobor acum".
Angajatul Companiei a spus că pasagerul "era furios şi mi-a dat impresia că încearcă să pună avionul în pericol", dar a conchis totuşi că "Pasagerul nu a fost violent , dar a cerut să intre în carlingă, făcându-l pentru un moment pe steward să creadă că voia să deturneze avionul. Dar stewardul şi-a schimbat părerea când pasagerul finlandez a acceptat să -i urmeze instrucţiunile şi să meargă să se aşeze pe scaunul său".
După o oră (!), comandantul de bord a ordonat ca turbulentul să fie legat. Finlandezul a fost arestat la sosire şi dus la un centru psihiatric din Hong Kong, unde a rămas închis.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 27.04.2014
Un alt caz, oarecum asemănător:
Vineri am aflat din mass media că
un avion Boeing 737-800 cu destinaţia Bali a fost deturnat.
S-au dat detalii apoi: un pasager aflat în stare de ebrietate a încercat să forţeze intrarea în cabina de pilotaj.
S-a dat alerta de securitate la bordul avionului aparţinând Virgin Australia Airlines.
A fost declanşată procedura de urgenţă la aeroportul din Bali, s-au desfăşurat forţele de securitate.
Pasagerul Matt Lockley a fost imobilizat de membrii echipajului şi apoi arestat de poliţia indoneziană.
Sursa: AFP

El a explicat că, având o nevoie fizică presantă , a ciocănit în uşa cabinei de pilotaj crezând că este uşa de la toaletă.
Analizele sanguine au arătat că pasagerul înghiţise mai multe pastile calmante, care îi induseseră o uşoară stare de confuzie. Pasagerul nu băuse alcool. El circula deseori pe această rută.
"E posibil ca pasagerul să nu fie pus sub acuzare" au anunţat autorităţile indoneziene.

2 comentarii: