Referendum pe 2 martie

2 martie, acum 73 de ani

Am aflat şi eu, cu uimire, de la televizor, că pe 2 martie 1941 a avut loc la noi un referendum, organizat de Ion Antonescu după înfrângerea rebeliunii legionare.
Nu am ştiut până acum că mareşalul Antonescu ar fi organizat referendumuri, dar acum am aflat şi am căutat mai multe pe net despre asta.
Fiindcă ar trebui să ne cunoaştem istoria, aşa cum a fost.
Şi iată ce am găsit despre acest referendum:

Consultarea poporului, într-un regim de dictatură, este mai rar întâlnită, iar Ion Antonescu le-a organizat, nu pentru a scăpa de criticile Opoziţiei politice (P.N.Ţ.– P.N.L.), ci pentru că nu putea ignora faptul că, – aşa după cum spunea chiar el –„Istoria mă va judeca”. 

. Motivaţia acestei consultări populare o găsim în jurnalul lui Constantin Pantazi, ministru de Război în anii 1942-1944:

„După despărţirea de legionari, Ion Antonescu a găsit de cuviinţă să facă un plebiscit, pentru a întreba ţara dacă aprobă ceea ce el a făcut până atunci şi dacă îi dă mandat să conducă mai departe ţara.

Au votat 3.300.000 de oameni, constituindu-se cel mai impresionant număr de voturi exprimat vreodată în ţară prin consultare populară.

Votarea s-a făcut pe faţă şi în completă libertate pretutindeni. Au votat şi ostaşii şi au fost unii care au votat contra generalului Antonescu; afirm că nu li s-a făcut absolut nici un neajuns.

Nu contest faptul că dacă votul ar fi fost secret, rezultatul n-ar mai fi fost poate aşa de alături de unanimitate, însă Ion Antonescu era foarte popular în acel timp şi partidele, prin şefii lor, erau de acord cu politica lui”

Explicaţii privind necesitatea organizării plebiscitului, le găsim chiar la Ion Antonescu, expuse în şedinţele Consiliului de Miniştri. El spunea că vrea să-i confere prin plebiscit o legitimitate guvernării sale, bazate până acum „numai pe lovituri de stat” . 

Trebuia „ca poporul să consacre, în primul rând, actul de la 5 septembrie” 1940 şi să se facă „dovada, în faţa istoriei, că poporul nu-l aşteaptă” pe Carol al II-lea; „pentru a vedea dacă Ţara a confundat activitatea Generalului Antonescu cu acţiunea destabilă, pe care a avut-o mare parte din elementele zise legionare”; pentru „consacrarea politicii mele pe plan extern”

(cf. Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Antonescu, vol. II, p. 438.)

Rezultatele plebiscitului pe ţară au fost de 2.960.298 voturi „pentru” şi 2.996 voturi „contra”.

. „Poate cineva să afirme – întreba la procesul său Ion Antonescu – că, cu ocazia plebiscitului, alegătorii au fost aduşi cu forţa, loviţi, ameninţaţi, plătiţi etc.? Poate cineva sa afirme că, conţinutul urnelor a fost mistificat ? Se va spune că votul nu a fost secret. Într-adevăr, dar am făcut-o, şi

văd că am greşit, pornind de la dorinţa curată de a face educaţia caracterelor. Vroiam ca fiecare să aibă curajul opiniei sale. Dar mi-am dat cuvântul de ostaş că nimeni nu va avea de tras consecinţa votului său şi m-am ţinut de cuvânt”

(cf.Procesul Mareşalului Antonescu. Documente. Ediţie prefaţată şi îngrijită de M.-D. Ciucă). 

(cf. istorie ugal)