joi, 30 ianuarie 2014

Justin Bieber reclamat la Casa Albă


O petiţie semnată de 130000 de cetăţeni americani cere expulzarea cântăreţului în Canada.


Joi 23 ianuarie petiţia  fusese postată pe site-ul We The People aparţinând Casei Albe, iar miercuri
29 ianuarie ora 23 (ora noastră) fusese semnată de aproape 130000 de cetăţeni americani.
"Vrem să vedem că acest şofer periculos, destructiv şi drogat Justin Bieber este condus la frontieră iar cartea sa verde să fie anulată" se poate citi în această petiţie, ce a fost scrisă în ziua în care cântăreţul a fost arestat de poliţia americană pentru conducere periculoasă şi în stare de ebrietate.
"Nu numai că este o ameninţare la adresa cetăţenilor noştri, dar are o influienţă nefastă şi asupra tinerilor din această ţară" se mai spune în petiţie.

Orice petiţie postată pe acel site şi care obţine peste 100000 de semnături va fi supusă atenţiei preşedintelui SUA.
Funcţionarii arministraţiei americane îndrituiţi vor da un răspuns la petiţie - a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Matt Lehrich, fără a face precizări însă asupra statutului cântăreţului canadian pe teritoriul SUA.

Justin Bieber se află, după cum se pare, în SUA cu o viză ce poate fi reînoită de artist şi nu cu o "carte verde" care să-i dea un statut de rezident permanent. El va fi acuzat oficial pe 14 februarie de către un judecător din Miami pentru că a condus maşina în stare de ebrietate, fără permis şi a opus rezistenţă la arestare. (El avea permisul de conducere expirat şi părea să fi fost şi drogat cu marijuana).
Cântăreţul în vârstă de 19 ani a fost eliberat pe cauţiune până la proces, dar suma mică stabilită pentru cauţiune i-a înfuriat pe americani.
Analiza GPS-ului de la bordul maşinii Lamborghini pe care o conducea a arătat că Justin conducea cu viteza de 43 km/h, cu puţin peste viteza admisibilă în zona respectivă.
El ar putea fi acuzat şi de vandalism, pentru că ar fi aruncat cu ouă în casa vecinului, în urmă cu câteva săptămâni.
Şi, încă ceva, presa indiscretă a publicat un schimb de mesaje schimbate prin telefon între el şi prietena lui (cu intermitenţe), cu acest prilej cântăreul trimiţând şi o fotografie indecentă pentru a-şi ilustra spusele. 
Acuma, mă întreb: de unde a avut presa aceste mesaje?
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 4.02.2014
Până la primirea răspunsului la petiţie din partea Casei Albe, Justin Bieber încearcă să o ducă într-o distracţie.
Numai că organizatorii de petreceri din cluburile americane şi-au amintit că Justin e minor conform legislaţiei din SUA (are doar 19 ani, iar majoratul este acolo la 21 de ani), aşa că nu a fost primit spre exemplu la club 10AK sau la prestaţia lui Jay Z (după unele surse).
El a putut să meargă totuşi la petrecerea dată de revista Maxim, însoţit de un grup numeros între care multe gărzi de corp, care s-au silit să împiedice fotografierea cântăreţului de către cei prezenţi. Şi, desigur, au vegheat să nu fie nici un motiv de scandal.
Cântăreţul a putut în schimb să-şi etaleze talentul la skate board, la petrecerea Leather and Lace dată de manechinele Alessandra Ambrosio şi Adriana Lima, dar numai după ce obţinuse autorizaţia pentru asta. 
De unde vedem că pe acolo nu face lumea orice vrea, chiar dacă e vorba de supervedete superbogate. 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Update 10.02.2014
Faimoasa petiţie continuă să primească semnături din partea cetăţnilor americani, până astăzi fiind 252 782 de semnături.
Există o primă reacţie din partea Casei Albe:
Michelle Obama s-a adresat public mamei cântăreţului, Pattie Mallette, căreia i-a recomandat să fie mai mult alături de fiul său, care este încă un copil , să vadă ce este în capul lui  şi ce se întâmplă cu el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu