Cine răspunde de instalaţia de gaze
Vedem mereu la posturile de televiziune, situaţii tragice legate de instalaţiile de gaze naturale.Chiar astăzi, o explozie devastatoare a distrus un bloc nou din Călăraşi, sodându-se cu mai multe victime , dar şi cu distrugerea principalului bun material al familiior ce locuiau acolo, locuinţele lor.
Doar intervenţia unui pompier aflat la faţa locului, care a apreciat că va urma o explozie şi că barul aflat la parter trebuie evacuat a făcut ca numărul victimelor să nu fie mult mai mare.
Compania furnizoare de gaze fusese sesizată că se simte "miros de gaz", dar reprezentanţii companiei, care au venit de două ori în urma sesizărilor, s-au limitat la verificarea spaţiilor comune şi a branşamentului . În comunicatul dat publicităţii după nenorocire, compania afirmă că deflagraţia a pornit de la unul dintre apartamente, iar responsabilitatea instalaţiilor din interiorul apartamentelor revine locatarilor, aşa că...."ne exprimăm compasiunea" şi cu asta - basta.
Există acum o anchetă penală.
Vorba este că reprezentanţii companiei de gaze spun- şi probabil că aşa este- că legislaţia actuală a lăsat locatarilor responsabilitatea pentru instalaţia interioară de gaze.
Dacă un locatar dintr-un apartament simte miros de gaze şi telefoneză la compania de distribuţie a gazelor, este sfătuit să apeleze la un "instalator autorizat particular".
Dar, să ne punem puţin în situaţia unui locatar care primeşte un astfel de răspuns. Ce poate el să facă, pentru a interveni în regim de urgenţă? Caută în grabă un instalator. Dar instalaţiile de gaze naturale constituie un domeniu specializat aparte, instalatorii de gaze trebuie să deţină autorizaţii speciale care să le ateste competenţa....
Dacă însă locatarul nu are la cine să apeleze, în grabă, e fericit să găsească "un instalator", fără să îndrăznească să-i ceară acestuia autorizaţia, pentru a verifica dacă totul e în regulă.
Şi iată cum ne apropiem de situaţia în care orice cetăţean care "se pricepe la instalaţii" se apucă să intervină la instalaţia interioară de gaze.
Şi dacă, Doamne fereşte, se întâmplă o nenorocire?
Poate locatarul să suporte pagubele imense care rezultă? Nu. Este de vină? În general, nu, pentru că el a făcut tot ce putea şi ce se pricepea să facă, la nivelul său. Este de vină instalatorul care a intervenit defectuos? Probabil că da, dar oricum nu poate acoperi pagubele din veniturile sale modeste.
Compania de distribuţie a gazelor spune : îmi pare rău pentru voi....
Şi atunci, ce e de făcut?
Probabil că reglementările în vigoare trebuie îmbunătăţite.
În trecut, înainte de război, când se introdusese pentru prima dată gazul metan pentru utilizare casnică, a avut loc o explozie la o locuinţă aflată la demisol. Scăpările de gaze nu fuseseră percepute, dat fiind că gazul metan nu are miros. Ca urmare a acestui accident nefericit, reglementările legate de gazele folosite de populaţie au fost imediat îmbunătăţite, devenind obligatorie adăugarea de etil mercaptan, un gaz cu miros specific ce să constituie un semnal al scăpărilor de gaze din conducte.
Şi acum e nevoie probabil de o reglementare îmbunătăţită în acest domeniu.
Nu e în regulă ca o bombă potenţială să fie lăsată în responsabilitatea exclusivă a unor cetăţeni cu grade de specializare şi de competenţă diferite, care să apeleze, în caz de defecţiune, la meseriaşi particulari ce nu îşi pot asuma integral responsabilitatea pentru instalaţia respectivă pentru simplul motiv că nu sunt solvabili pentru uriaşele pagube ce pot rezulta.
Este normal ca cetăţenii să ştie că există o instituţie anume la care trebuie să se adreseze în caz de defecţiune , dar care să efectueze şi controale periodice ale instalaţiei, instituţia respectivă asumându-şi responsabilitatea pentru instalaţiile interioare controlate şi întreţinute.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 05.03.2014
Explozie şi incendiu într-un bloc din Medgidia
Într-un bloc din Medgidia, un lucrător de la o societate care umple butelii cu gaz lichefiat a vrut să transfere gaz dintr-o butelie într-alta.Încă un "meseriaş" care lucrează pe cont propriu, din păcate cu urmări pe propria sa iele, dar şi pe a celorlalţi locatari.
A avut loc o explozie urmată de incendiu, douăsprezece persoane fiind rănite, unele foarte grav. 20 de apartamente au fost avariate, inclusiv ca urmare a stingerii cu apă a incendiului.
Cine va suporta pagubele?
Da, asta ar trebui sa faca guvernul, dar ei se eschiveaza mereu.
RăspundețiȘtergereCand e o nenorocire, ei spun " in primul rand sa ne gandim la victime, restul vedem pe urma"- si pe urma ala mai vine niciodata.
Parca guvernul ar vi format dintr-o singura persoana, care nu poate sa se gandeasca la doua lucruri in acelasi timp. Exista doar atatea institutii cu atributii in domeniu. Cei cu reglementarile sunt altii decat cei cu intr-ajutorarea. Dar nimeni nu vrea sa faca ceva ca sa rezolve cu adevarat problema. Daca mai e cate o explozie...abia au televiziunile subiecte care sa ocupe prima pagina!
Bine ca ne bombardeaza cu reclame in care oamenii isi repara singuri aragazul! Pai daca se lasa in seama lor, ce sa faca si ei! Normal e sa vina cei de la o firma autorizata, care sa-si ia obligatia ca treaba e facuta corest si sa fie solvabili daca se intampla accidente. Dar tocmai asta nu se vrea. Ei vor sa se dea vina pe locatari si gata- cu asta autoritatile se culca pe urechea cealalta!
RăspundețiȘtergere