Copilul şi căţelul

Cu ani în urmă treceam des printr-un parc, în drum spre casă...

Am observat că o căţea maidaneză îşi făcuse o vizuină la rădăcina unui copac şi avea acolo căţei.
Copacul era chiar lângă alee, dar intrarea în vizuină era pe partea opusă zonei circulate.
Căţeaua nu părea să fie deranjată de faptul că oamenii treceau foarte aproape de vizuina căţeilor, dar s-a opus plină de furie când un câine ciobănesc alsacian , care mergea liber în faţa stăpânului său, a dat să treacă pe aleea cu pricina. Confruntat cu lătrăturile furioase, câinele alsacian s-a oprit la distanţa dincolo de care căţeaua părea a-i interzice accesul şi a mirosit plin de interes în direcţia vizuinei.
Cum informaţiile olfactive păreau să-l fi edificat, el a părăsit aleea şi a efectuat un ocol prin tufe, păstrând mereu distanţa stabilită ca sigură faţă de căţea. Aceasta îl urmărea, vigilentă. Câinele a terminat ocolul ieşind din nou pe alee, după ce depăşise copacul. S-a oprit ca să privească încă odată spre vizuină, ceea ce a determinat-o pe căţea să-l admonesteze cu încă o serie de lătrături de avertisment. Câinele s-a îndepărtat de data asta fără a se mai întoarce, mai ales că şi stăpânul lui îl ajunsese din urmă.

Am remarcat felul în care câinele ciobănesc înţelesese motivul pentru care căţeaua părea agresivă şi modul cum a ales să-i potolească temerile pentru a evita o confruntare, deşi ar fi ieşit fără îndoială victorios în faţa unei căţele mult mai mici ca el.

După ceva vreme, trecând pe aceeaşi alee, am văzut cu uimire căţeluşii, acum ceva mai mari, ieşiţi în poiana de lângă vizuină, în mijlocul unei cete de copii nu prea mari, care se jucau cu ei.
La oarecare distanţă de ceilalţi copii,  un băieţel de vreo 5-6 ani întorcea pe toate părţile un căţeluş dolofan.

Manevrat puţin mai viguros, căţelul a început la un moment dat să schelălăie, ceea ce a alertat puţin căţeaua, care s-a apropiat să vadă despre ce e vorba. S-a convins imediat că nu era nici un pericol pentru căţel, aşa că s-a dus să-l liniştească şi a început să-l lingă peste tot, sub privirile extrem de interesate ale copilului. La un moment dat, căţeaua a mirosit şi apoi a început să lingă insistent posteriorul puiului, ceea ce l-a determinat pe acesta să-şi slobozească "murdăria". Căţeaua a lins încontinuu, până când puiul a fost din nou curat, înghiţind toată murdăria.
Copilul a rămas înmărmurit. După câteva clipe, a murmurat pentru sine: "Va să zică, de aceea mirosea Fetiţa aşa urât!"
Băieţelul a luat din nou căţelul în braţe, mângâindu-l.  Apoi a spus încet, din nou numai pentru el: "poate că o să facă pe mine.." , părând că e gata să lase căţelul din braţe. Apoi însă, a spus cu hotărâre:
"Dar mai bine să facă pe mine, decât să mai mănânce iar Fetiţa!"