Să fie conducerea Operei din Bucureşti misogină?
Printre atâtea motive de îngrijorare pe care le avem zilele acestea, să încercăm să ne şi relaxăm, mergând la un spectacol.Dat fiind că începe noua stagiune la Opera din Bucureşti, să vedem ce e anunţat pe site- ul instituţiei.
Stagiunea începe cu Otello, operă a cărei premieră (la noi) a fost în cadrul Festivalului Enescu.
Am avut atunci dezamăgirea să cumpăr bilete pentru un spectacol la care rolul principal era asigurat de tenorul Peter Seiffert (pe care aşteptam cu nerăbdare să-l văd pe scenă), dar la spectacol rolul a fost cântat de altcineva, fără ca prin mass media să se fi dat vreo explicaţie pentru asta.
(Fireşte, oricând pot interveni situaţii în care un cântăreţ nu poate apărea pe scenă, dar normal este să se ofere publicului cel puţin o explicaţie şi o scuză din partea Instituţiei lirice).
Dar, ce a fost a fost, să vedem care este distribuţia acum.
Distribuţia este dată pe site.
Trecem peste bilingvismul anunţului (se putea, totuşi, scrie totul în româneşte, dacă tot e în România şi se mai cheamă şi "operă naţională").
În primul moment nu vedeam cine va fi Desdemona!
Într-un târziu, o descopăr pe ultimul loc din distribuţie. După rolurile secundare , chiar şi după nenominalizatul herald!
În mod normal distribuţia se scrie în ordinea importanţei rolurilor (partiturilor).
Pentru comparaţie, am pus alături ordinea în care se dă distribuţia acestei opere "la mama ei", în Italia (şi pretutindeni altundeva, de altfel).
Cât despre Emilia, un rol secundar dar nu de neglijat, pe afişul operei noastre nu mai apare deloc! În aceste condiţii, biata Desdemona ar trebui să fie încântată că apare totuşi în distribuţie !
Ei, dar să nu ne grăbim cu concluziile, o fi o simplă scăpare, cine ştie.
Să vedem şi distribuţia operei Carmen, că acolo rolul feminin e chiar rolul principal al operei.
Să vedem, deci, cum arată distribuţia la Carmen:
Aici Carmen nu e pe ultimul loc din distribuţie, ci putem spune că este pe primul loc...dintre femei!
Pentru că, aşa cum putem vedea, pe afişul cu distribuţia sunt trecute întîi toate rolurile masculine, până la cel mai mic rol cântat, Morales. (Lillas Pastia şi ghidul fiind roluri vorbite, care nici n-au mai fost trecute pe afişul nostru).
Abia pe urmă sunt trecute şi femeile, în ordinea importanţei rolurilor dar numai după cel mai neînsemnat rol masculin!
O puteţi descoperi pe Carmen în dreptul săgeţii roşii. (Pusă de mine).
Pentru comparaţie am pus alături distribuţia "normală", în ordinea importanţei rolurilor.
Cum nu cred, totuşi, să mai existe misoginism la noi, mai ales printre oamenii de cultură, o fi o altă explicaţie.
Care o fi, oare, explicaţia?
---------------------------------------------------------------------------------
Update 20.10.2013
Cineva pe acolo, pe la Opera din Bucureşti nu prea "s-a prins" cum e cu fanii genului ăsta de muzică:
Cum că lumea nu vine la spectacol ca să vadă (şi mai ales să audă) nişte arii de un anumit autor, cântate indiferent de cine.
Oameni buni, melomanii cunosc în general pe dinafară ariile din operele cele mai cunoscute ale lui Verdi (de exemplu), pentru că le-au auzit deja de zeci sau sute de ori până atunci.
Ceea ce îi atrage la un spectacol, este un anumit cântăreţ, sau nişte anumiţi cântăreţi.
În aceste condiţii, nu pot înţelege cum, cu două zile înainte de un spectacol, pe site-ul Operei apare această descriere a conţinutului spectacolului:
"Verdi 200: arii şi parafraze.
Evenimentul va avea un profil inedit, constând în prezentarea unor arii verdiene celebre dublate de parafraze instrumentale ale acestor arii, semnate de compozitori precum Franz Liszt, Karl Doppler, Antonio Bazzini, Luigi Bassi, Giuliano Briccialdi, J.K. Mertz, Luigi Hugues.
Interpretează solişti şi artişti instrumentişti ai Operei Naţionale Bucureşti.
Preţ /bilet: 30 lei."Cum, şi asta e tot ce au putut spune despre spectacol? Da!
Incredibil, dar adevărat. Se vor "prezenta" (şi eu care credeam că se vor interpreta) unele arii,... dublate de parafraze scrise de unii compozitori ca:....., interpretează...nişte solişti şi instrumenţişti de la noi.
Cum, frate, până şi pe un afiş de concert de manele se spune exact cine cântă, că e Adi de Undeva sau Copilul Fermecat, în fine, se spune anume cine va fi acolo, nu - de exemplu - nişte cântăreţi de manele de pe la noi.
Cum se face că la toate spectacolele se spune cine urmează să apară, numai la Operă -nu?
Chiar atât de neimportanţi să fie artiştii de la Operă, încât să nu conteze dacă e unul sau altul dintre ei în spectacol?
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 2.11.2013
Opera Naţională Bucureşti a devenit teatru de operetă?
Vedem din programul anunţat pe perioada 4.11.2013-16.11.2013 că nu sunt decât spectacole din cadrul festivalului de operetă aflat în derulare ("Viaţa e frumoasă") .Cu alte cuvinte, dacă Opereta nu are sediu, a dat afară Opera şi s-a instalat acolo?
Dar Opera unde este?
Ce fel de Operă Naţională fără spectacole de operă??
În luna noiembrie sunt prevăzute 4 (patru) spectacole de operă, adică două reprezentaţii cu Elixirul Dragostei şi două reprezentaţii cu Evghenii Oneghin, după data de 23 .11.13.
Pentru decembrie, nu este prevăzut nici un spectacol pe site. Gata, am închis Opera Naţională? Probabil că da, pentru că nici pentru lunile următoare nu sunt anunţate spectacole de operă.
S-a anunţat că se va închide clădirea Operei pentru reparaţii. Dar nu s-a anunţat nimic despre un loc în care să se desfăşoare activitatea Operei. Ei, dacă nici Opereta nu are sediu, de ce ar avea Opera? Hai să le comasăm şi să le reprofilăm pe alte activităţi. Nu?
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 4.11.2013
La Teatrele de Opera La Scala din Milano şi Metropolitan din New York, văd că este afişat programul şi sunt puse în vânzare bilete până în noiembrie 1014 inclusiv şi sunt spectacole în fiecare zi, mai puţin lunea şi de Crăciun.
La Opera din Viena, tot în acelaşi stil, dar până în iulie 2014.
Operele noastre din Cluj, Iaşi şi Timişoara prezintă circa 11 spectacole de operă pe lună. Cum se face că la Bucureşti se întâmplă un asemenea dezastru?
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 18.11.2013
Pentru luna decembrie, în continuare nu e prevăzut nimic la Opera din Bucureşti. Se vorbise despre reparaţii la clădire, dar toată vara nu pare să se fi lucrat la ea. În schimb acuma, odată cu venirea iernii, e cazul să se treacă la lucru- nu?
Iat până în decembrie mai e puţin. Mai sunt anunţate doar două spectacole cu Elixirul Dragostei şi două cu Evgheni Oneghin.Să fie spectacolele de adio ale Operei din Bucureşti?
Şi - da - mai este anunţat un recital în foaier. Al cui recital? Nu se ştie! Se spune doar cu ce prilej!
Marți 26 Noiembrie 2013, 19:00 - „Tell me the Truth about Love" recital cu prilejul centenarului Benjamin BrittenNici un detaliu nu ne este destăinuit. Ca şi cum s-ar teme că s-ar putea înfiinţa sectatori! Pe de altă parte, suntem preveniţi că am putea returna biletele: Condițiile de rambursare sunt următoarele: amânarea sau anularea spectacolului, informarea incorectă a publicului pe site-ul oficial sau pe contul de Facebook al Operei Naționale București. Păi cam suntem în această situaţie: câtă vreme nu suntem informaţi corect pe site-ul instituţiei, putem oricând să primim banii înapoi, nu? |
Foaierul
Galben al Operei Naţionale Bucureşti
|
Am auzit ca noul director, asta de l-au pus nu demult, ar fi declarat ca lui nu-i place opera!
RăspundețiȘtergereAsta inseamna ca nici nu o intelege, nu are cultura muzicala suficienta, asa ca ce pretentii sa mai ai de la el!
El ar vrea sa faca un fel de ciorba cu opereta, cu teatru, cu ce-o mai fi acolo, mai ales ca si cladirea o sa intre in reparatii si probabil vreo 10 ani or sa o tot repare, asa ca ....adio opera! Nu degeaba pleaca bietii cantareti in strainatate.
Acum pe siteul Operei se anunta un balet in coregrafia lui "Johan Kobborg, prim-solist al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden "- se vede ca ei n-au aflat ca Alina Cojocaru si J Cobborg au plecat de o jumatate de an de la Covent Garden? Dar Alina Cojocaru nu e anuntata, iar Kobborg nu va dansa, asa ca...
RăspundețiȘtergereSe mai anunta pentru 2014 premiera operei Rigoletto . Cum premiera? Pai in ce a cantat Robert Nagy in stagiunea trecuta? Sau vor sa spuna ca ala n-a fost Rigoletto ci doar ceva asemanator cu...??
Mai sunt si spectacole de teatru, cu trupe din Iasi si Timisoara. Adica, e opera, sau teatru?
He,he, la mintea actualei conduceri a acestei Opere, nu conteaza cine si ce canta. Important e ca ...se canta ceva, de catre cineva. Si pentru asta, el (directorul) isi inchipuie ca cineva va plati bilete....
RăspundețiȘtergerePe urma se plange, probabil, ca Opera nu are cautare , ca mai bine sa trevem la genuri mai usoare, sau- si mai bine- sa folosim cladirea la altceva- poate la niscai concerte cu manele sau nunti!
In timpul asta, cantaretii si dansatorii de valoare se duc pe alte scene, sin tara sau din strainatate.
Chiar si prezentarea planului Operei e facuta neglijent, planul cu locurile e pur si simplu colorat cu carioca, cu mana stangace a cuiva!
RăspundețiȘtergereOamenii astia n-au auzit de mijloace grafice computerizate.
Directorul Operei isi inchipuie ca tot ce trebuie sa stim despre spectacol e ca se desfasoara in foaier. Si anume, in foaierul galben....Cat despre ce o sa se petreaca acolo- pe cine ar putea interesa? (Probabil ca asa gandeste domnul in cauza)
RăspundețiȘtergere