Asigurare obligatorie / asigurare facultativă
Majoritatea dintre noi suntem proprietarii locuinţelor în care locuim. Poate avem o căsuţă din chirpici, sau un apartament minuscul la bloc, dar se cheamă că suntem proprietari.Asta înseamnă, în, linii mari, că nu plătim chirie, ci impozit la stat pentru ele.
Şi mai înseamnă că rămân în sarcina noastră toate cheltuielile de întreţinere şi de reparaţii în caz de calamităţi.
Şi cum în ultima vreme calamităţile s-au înmulţit şi dau semne că vor fi şi mai mari (inundaţii şi alunecări de teren ca urmare a defrişărilor fără precedent, la care se adaugă sabia lui Damocles a cutremurelor distrugătoare), statul ne-a obligat să ne asigurăm împotriva acestora.
Nimeni nu ne-a explicat prea mult despre aceste asigurări, ni s-a spus în schimb că suntem pasibili de amendă de 500 de lei (circa 111 €) dacă nu ne asigurăm. Şi că nimeni nu ne va ajuta dacă ne loveşte o calamitate.
Ştim că poliţele de asigurare pe casă sunt de două categorii:
- PAD =Poliţa obligatorie împotriva a trei dezastre naturale (cutremur, inundaţie, alunecare de teren).
Aceasta este emisă de un "pool" (adică o asociere de societăţi financiare) numită PAID. Această poliţă are valoare fixă pentru suma asigurată şi pentru prima de asigurare (suma ce o plătim noi anual): 20000€ asiguraţi, cu primă de 20€, pentru casele ce au şi beton şi 10000€ asiguraţi, cu primă de 10€ pentru casele din materiale uşoare sau chirpici)
- Asigurări facultative - emise de diferite societăţi de asigurare. Acestea pot acoperi şi cele trei dezastre naturale majore cuprinse în PAD, caz în care nu mai suntem obligaţi să mai avem şi PAD pe lîngă poliţa de asigurare facultativă, cu condiţia ca firma de asigurare să fie membru PAID (adică să fie una dintre firmele: ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins Romania, Generali România, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări si Uniqa Asigurări)
Ele pot avea valori variabile , dar unele dintre ele par mai avantajoase decât PAD, la prima vedere, pentru că ,la aceeaşi sumă asigurată şi cu aceeaşi primă solicitată mai oferă asigurare şi împotriva altor probleme intervenite în locuinţă, pe lângă cele 3 mari.
Pe piaţă au apărut tot felul de oferte, unele fiind chiar ţepe în toată regula (auzim la tv despre poliţe fictive, cu care bieţii proprietari au fost pur şi simplu excrocaţi).
Nimeni nu ne dă exemple de sume primite de către asiguraţi pentru daunele suferite la casele lor.
Firmele de asigurare nu au interes să ne explice prea multe.
Eu una am aflat de curând- şi găsesc util să spun şi altora- o deosebire ce mi se pare esenţială între cele două tipuri de asigurări:
PAD
20000 €, (în cazul caselor cu beton) sumă maximă indiferent de valoarea locuinţei.Adică, dacă am un apartament de 70000€ ,şi cade blocul, dacă supravieţuiesc şi am poliţa sau dacă moştenitorii au poliţa la ei şi fac actele necesare se primesc 20000€ despăgubiri. Inutil să spun că suma nu-mi ajunge ca să cumpăr alt apartament. Iar dacă paguba la structura casei e estimată -de reprezentantul firmei de asigurări ce vine să constate- la 3000€, voi primi cei 3000€ (chiar dacă, desigur, pe mine mă va costa efctiv mai mult consolidarea). La fel pentru toate sumele mai mici decât cei 20000€. Se telefonează la PAID pentru anunţarea pagubei, la nr. 0735 333 930 (Desigur, reprezentantul firmei de asigurări va avea tot interesul de a mnimiza valoarea estimativă a pagubelor) La PAD nu se aplică franşize, acum, dar se preconizează să se aplice şi în acest caz, în viitor. |
Asigurare facultativă
Tot pentru 20000€, să zicem. În acest caz, însă, firma de asigurare estimează casa la o anumită valoare. De pildă, apartamentul meu poate fi estimat de ei la 60000€. În acest caz, ei zic că am asigurat casa la 1/3 din valoarea ei şi tot aşa vor fi calculate şi sumele cuvenite dacă se produce calamitatea asigurată. Deci, dacă se prăbuşeşte casa, cine mai rămâne în viaţă şi are asigurarea şi este moştenitor primeşte cei 20000€. Dar dacă avariile sunt estimate la 3000€, se consideră că dauna este de 1/20 din valoarea casei şi ar trebui să primesc 1/3 din suma estimată pentru reparaţii, adică 1000€. Dacă locuinţa e estimată de ei la 80000€ şi am asigurare de 20000€, voi primi 1/4 din suma stricăciunilor, adică în acest caz ar trebui să fie 750€. Probabil, însă nu îi voi primi. De ce? Mai există şi "Franşiza". |
Ce este FRANŞIZA?
Franşiza ( din franţuzescul "franchise", dar mulţi nu mai scriu cu caractere romîneşti, deci scriu fransiza) este o parte din daună pe care asiguratorul nu o plăteşte, ci urmează a fi suportată de către asigurat. Ea apare in
poliţă si poate fi exprimată ca valoare fixă sau relativă – adică procente din suma
asigurată sau din daună. Ea permite asiguratorului să nu plătească nimic pentru daunele mici- de exemplu sub 1000€ şi să plătească mai puţin pentru daunele mari.
Franşiza poate fi de două tipuri: atinsă şi deductibilă.
- Franşiza atinsă este suma de bani care va fi suportată
de către client dacă dauna nu depăşeşte o anumită valoare (spre exemplu
fransiza de 1000 euro). Astfel, dacă valoarea reparaţiei este mai mică sau
egală cu 1000€ nu veţi
primi nimic. În schimb, dacă valoarea reparaţiei depăşeşte 1000
euro, veţi fi despăgubit integral (dacă nu mai este şi franşiză deductibilă).
- Franşiza deductibilă este suma de bani care va fi suportată
de client, indiferent de valoarea daunei. Astfel, din orice despăgubire la care
veţi fi îndreptăţit, se va scădea valoarea franşizei deductibile.
Franşiza poate fi
negociată cu compania de asigurare (cică), dar poate fi şi impusă
de fiecare asigurator în parte. În practică nu se poate negocia nimic la încheierea asigurării.
Adică, de exemplu, să zicem că franşiza are valoarea de 1% din
suma asigurată pentru riscul de cutremur per eveniment. Asta înseamnă că la
orice daună înregistrată în urma unui cutremur (spargere a unei conducte de
gaze, explozie, dărîmare a unui perete, spargerea unei conducte de apă etc),
chiar dacă se întamplă de mai multe ori pe durata contractului de asigurare, asiguratorul
va va despăgubi mai puţin cu o valoare egală cu 1% din suma asigurată.
În exemplul nostru, dacă avem paguba de 3000 €, din care avem dreptul la 1/3, adică 1000€, nu primim nimic, dacă există prevederea de franşiză atinsă la 1000€.
Dacă avem paguba de 4000€, dar avem asigurare pentru 1/4 din valoare, tot nu primim nimic.
Dacă avem paguba de 5000€ şi avem dreptul la 1/4 , şi există prevederea unei franşize de 1%, am putea primi 1250-12,5=1237,5€.
Dacă avem o pagubă de 20000€, în aceleaşi condiţii am primi 4950€.
Dar se mai prefigurează ceva:
Introducerea franşizei şi pentru PAD:
"Există situaţii când cheltuielile legate de constatarea unei daune sunt mai mari decât despăgubirea pe care urmează s-o primească asiguratul. În acest context, aplicarea unei franşize poate fi o măsură pe care am putea s-o adoptăm peste şase luni, după ce vom analiza istoricul daunelor din portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe", a spus Daniel Tudor, vicepreşedintele ASF( Autorităţii de Supraveghere Financiară).
Rămâne ca fiecare să-şi facă alegerea privind calea de urmat.
Pe la tembelizor, de cate ori e vorba despre case distruse de inundatii, bunaoara, comentatorul intreaba: " aveau asigurare?-Nu- Aha". Si gata. Dar unii poate au avut, totusi, asigurare, As vrea sa stiu si eu ce suma au primit. Daca pentru o casa la tara suma maxima e 10000 de euro, cum s-a calculat despagubirea si cat au luat efectiv? Niciodata nu se spune asa ceva la tembelizor.
RăspundețiȘtergereMai nou nu puí face asigurare facultativă dacă nu ai făcut-o și pe cea obligatorie (PAD). Cu ambele asigurări, asigurarea facultativă acoperă doar sumele pe care ar trebui (după socoteala lor) să le primești în plus față de asigurarea obligatorie. Adică , dacă ai făcut asigurare facultativă pentru 20000 de euro și ai plătit și PAD tot pentru 20000 de euro, orice om cinstit crede că dacă va cădea casa va primi 40000 de euro (cu cele două asigurări). Dar nu: Societatea de asigurări spune că ai asigurat un apartament estimat de ei la de 70000 de euro la mai puțin de o treime din valoarea ei, deci ar trebui să primești cei 20000 de euro, dar NU VEI PRIMI NICI UN BAN PE POLIȚA DE ASIGURARE FACULTATIVĂ, pentru că ei spun că pentru prăbușirea casei ai de primit 20000 de euro pe PAD, deci gata, ai fost despăgubit! Așa încât DAI BANUL DEGEABA PE ASIGURAREA FACULTATIVĂ. Doar dacă faci o asigurare foarte scumpă ca să asiguri casa la valoare de 70000 de euro, ai putea să primești de la ei 50000 de euro dacă îți cade casa. Însă nici atunci nu e sigur, fiindcă ei pot estima că ți-ai supraevaluat casa și că ea nu valora decât 50000 de euro, deci să-ți dea-eventual- 30000 de euro. Asta dacă nu dau faliment în mod strategic....
RăspundețiȘtergere