Doi adolescenţi americani au ucis un sportiv australian ca să se distreze.
Un baschetbalist australian de 22 de ani, (în imaginea de jos), ce venise în SUA cu o bursă sportivă, a fost împuşcat mortal vinerea trecută, în timp ce făcea jogging în parc.Autorii crimei sunt doi adolescenţi de 15 şi de 16 ani, ce au fost inculpaţi marţi,(remarcaţi rapiditatea prinderii lor şi a punerii sub acuzare) un al treilea adolescent, de 17 ani, fiind acuzat de complicitate, pentru că a condus maşina din care s-au tras focurile de armă.
Cei doi adolescenţi l-au împuşcat din spate pe australian şi apoi au fugit. Ei l-au omorât "ca să se distreze", fiindcă se plictiseau în vacanţă.
Ei riscă închisoarea pe viaţă, dat fiind că pedeapsa cu moartea, care este în vigoare în statul Oklahoma, unde s-au petrecut faptele, nu se aplică în cazul minorilor.
În Statele Unite, pentru fapte grave minorii pot fi judecaţi "ca adulţi", adică li se aplică pedepsele fără a se ţine cont de vârsta fragedă a făptuitorilor. Totuşi, lor nu li se aplică pedeapsa cu moartea. Există în schimb practica de aplicare a pedepsei pe viaţă fără drept de reducere a pedepsei.
Ce parere aveti?
Groaznic!
RăspundețiȘtergere