Nava Flaminia
(Port –containerul
Flaminia)
Flaminia este
un port-container ce navighează sub pavilion german, pentru compania Mediterranean
Shipping Company (MSC).
Nava a fost construită în 2001 în Coreea de Sud.
La 14 iulie 2012 s-a
declanşat un incendiu la bordul navei, pe când aceasta era în centrul
Atlanticului de Nord.
Încărcătura navei
Conform
comandamentului (german) al navei, aceasta conţinea 151 containere etichetate
ca periculoase , conţinând solvenţi inflamabili şi produse toxice.
Descrierea navei
Navă port-container cu lungimea de 300m şi încărcătura de 80 000 t
Istoricul accidentului
Incendiul din 2012
La 14 iulie 2012, pe
când nava venea din SUA cu destinaţia Le Havre- Franţa, apoi Anvers-Belgia, a
avut loc o explozie la bord. S-a declanşat un incendiu în care a murit un marinar, iar altul e dat dispărut, un al
treilea a fost grav rănit, alţi doi răniţi .
Operaţiunile de salvare
Echipajul şi răniţii
au fost evacuaţi de nave comerciale. Nava a plutit în derivă 3 zile, apoi a
fost tractată de remorchere, care au stins şi focul, pe 23 iulie. La 28 august,
temperatura în interiorul navei era încă de 60 de grade, deci incendiul
continuase mocnit. (Temperatura a fost supravegheată de la distanţă cu un
termometru laser).
Expertizări şi abandonul navei
Pe 10 august starea navei
a fost expertizată de cabinetul independant Germanischer Lloyd, care a estimat
că nava poate fi remorcată. Pe 24 august, autorităţile franceze au spus că în
urma parţialei îndreptări a înclinării şi a faptului că incendiul este sub
control, e posibil ca nava să intre pe Canalul Mânecii şi apoi pasul Calais
pentru a ajunge în portul german de destinaţie. S-a precizat că, pe lângă alcool şi produse
menajere, containerele conţin şi produse chimice pentru industria germană. Pe
31 august nava îşi începe acestă deplasare, trecând şi de pasul Calais, dar nu
este primită în nici un port !
Pericole
Containerele refrigerate conţin gaze generatoare de frig.
- Una dintre explicaţiile –neverificate-incendiului ar fi explozia sistemului de refrigerare ce ar fi conţinut gaz frigogen contrafăcut (cu clor)
- Riscuri pentru securitatea maritimă şi riscuri de poluare a aerului şi apei.
- Mai mult de 50% dintre cele 2876 containere au ars sau sunt deteriorate, lăsând probabil să se scurgă substanţele toxice conţinute.
După o lună şi
jumătate de la accident, ONG-ul francez Robin des Bois, dezvăluie (cu
confirmarea prefecturii maritime a canalului Mânecii şi a mării Nordului) că în
containere se află şi alte substanţe periculoase :
- O mare cantitate de policlorobifenili (PCB ; « probabil cancerigen », cu utilizare interzisă în Franţa din 1987)-circa 40 tone ! Transportul era destinat uzinei Tredi din Saint –Vulbas (Ain), singura unitate agreată în lume pentru a decontamina şi elimina PCB. Deci substanţele cancerigene erau trimise spre a fi anihilate în singurul loc din lume unde există utilajele şi expertiza necesare. Atunci, la noi, cum se va face cu acele substanţe?
- În proporţie de 95% ar fi ulei de transformator şi echipamente de protecţie folosite la operaţiunile de condiţionare a PCB. Aceste substanţe nu pot fi arse în crematorii, deoarece în acest caz au loc reacţii de piroliză şi emisiuni importante de dioxină şi de alte produse toxice, cum ar fi furane, şi Dibenzo-p-dioxine (PCDD), policlorodibenzofurane (PCDF), diverse hidrocarburi aromatice polihalogenate (PHAHs) şi acid clorhidric (HCl), ansamblul acestor produse putând să se găsească şi în calele navei, dacă PCB a ars.
- În plus, clorurile prezente în apa de mare ce a fost folosită pentru stingerea incendiului pot fi la rândul lor, în urma supraîncălzirii, surse suplimentare de cloraţi organici (între care PCB, PCDD şi PCDF).
- Alte produse periculoase la bord : eter, isopropilamină şi nitrometan (gaz exploziv).
- Există şi pericole potenţiale pentru nave, porturi şi transporturi, pentru că accidentele de acest tip au fost legate în trecut de folosirea frauduloasă a unui gaz frigogen contaminat cu compuşi ai clorului şi cu aluminiu.
- E posibil să se fi format un lichid care arde în contact cu aerul cum ar fi TMA (trimetilaluminiu- Al2(CH3)), sau Al2Me6, (AlMe3)2) care s-ar fi format după contaminarea cu clorură de metil din gazul refrigerant contrafăcut (clorometan, CH3Cl) ; acest gaz reacţionează cu conductele din aluminiu formând trimetilauminiu.
Evaluarea riscurilor
Evaluarea riscurilor
a fost făcută de mai multe ţări. Trei experţi au fost angajaţi de armatorul Reederei
NSB ; alţii au fost folosiţi de Smit Salvage (grup olandez
specializat în salvări), alţii de cabinetul LLoyd (Germanischer LLoyd) ; a
lucrat şi o echipă internaţională de experţi ce au urcat la bord pentru a
preleva eşantioane din cale.
Asociaţia Robin des
Bois a cerut şi un « diagnostic radiologic » , dat
fiind că armatorul navei Flaminia ( societatea MSC), transportă
ocazional şi materiale radioactive de uz industrial sau medical.
Reacţii şi dezbateri
Preşedintele
societăţii armatoare a navei, Helmut Ponath s-a arătat «şocat că o navă sub
pavilion german nu obţine permisiunea de a intra într-un port european», în
condiţiile în care legislaţia europeană prevede obligaţia de a primi nave ce au
nevoie de asistenţă. Asociaţia franceză
a căpitanilor de nave (AFCAN) se întreabă cum şi de ce Franţa refuză dreptul de
asistenţă şi de acces în port-refugiu, care ar intra în obligaţiile ei, în
acest caz, conform legislaţiei europene.
Soluţia : trimiterea în România !
Cum vor face autorităţile române pentru a
decontamina şi elimina PCB fără să-i dea foc ? Cum vor face ceea ce
celelalte ţări europene nu au putut să facă ? Cum vor anixila substanţele toxice când singura unitate acreditată în materie a refuzat?
Sau vor pune pe foc deşeurile, pur şi simplu, degajând dioxina cancerigenă în aer?
Sau vor pune pe foc deşeurile, pur şi simplu, degajând dioxina cancerigenă în aer?
Ce se spune la noi?
Nava a fost într-un port german, unde i s-au făcut unele reparaţii, pentru a putea să mai facă un drum.
De ce nu s-au descărcat acolo containerele?
Nava va intra în dana UMEX pe 28 martie la ora 11.00, unde vor fi
descărcate containerele, după care vasul va intra la reparaţii în Portul
Mangalia.
La bord are containere cu conţinut periculos. Radio Bremen, citat de
hotnews.ro, a precizat, pe pagina sa de internet, că
”într-un port din România
urmează a fi tăiate containerele topite şi resturile de metal din porţiunea
arsă a navei. Startul său a fost oprit în mod repetat. Restricţiile de mediu
din Germania şi România au întârziat plecarea, căci în interiorul navei se
găseşte încă un amestec noroios şi ruginos care n-a putut fi evacuat. România
trebuie prin urmare să garanteze că şi aceste resturi nocive vor fi
regulamentar debarasate“, mai relatează sursa citată. Nici un cuvânt despre natura substanţelor periculoase, nici despre opiniile numeroşilor experţi consultaţi în Vest.
Ce "măsuri" a luat ANR
”Am primit primele informaţii de la agent. Am dat dispoziţii Serviciului
de Siguranţă şi Securitate Nave să monitorizeze şi să adune cât mai multe
informaţii,(nu au primit informaţii de la experţii consultaţi de firmele implicate? Dacă s-au făcut unele reparaţii în Germania, e clar că s-au făcut şi analize. Ce au arătat ele, de nu au vrut să facă ei decontaminarea?) astfel încât să fie acolo un mediu cât mai sigur pentru oamenii
noştri care se duc în control, dar şi pentru comunitate, pentru că nu o să
introducem o navă care are probleme”, declară Andrian Mihei, directorul
general al Autorităţii Navale Române.
Dar ei, acolo, de ce n-au vrut să o introducă la ei şi mai ales să o descarce acolo unde se află singura unitate acreditată să trateze aceste substanţe?
Într-o ştire mai veche din presa aflăm că o navă italiană încărcată cu 2700 t de deşeuri a sosit pe 20 martie în portul Constanţa şi a fost verificată de Agenţia de Mediu. Asta- pentru că deşeurile vor rămâne la noi? În ziar nu se spune, dar se deduce.
(Ziua de Constanţa)
Mai nou: analizele sunt gata, dar rezultatele au fost trimise la Bucuresti, pentru ca...la Constanta nu sunt competenti sa le interpreteze! De asemenea, s-a solicitat doar depistarea substantelor prezente, dar nu si a compusilor acestora - care formeaza, de fapt majoritatea....
Gurile rele spun ca ar fi si o ancheta in derulare...asteptam cu interes!
Într-o ştire mai veche din presa aflăm că o navă italiană încărcată cu 2700 t de deşeuri a sosit pe 20 martie în portul Constanţa şi a fost verificată de Agenţia de Mediu. Asta- pentru că deşeurile vor rămâne la noi? În ziar nu se spune, dar se deduce.
(Ziua de Constanţa)
Ultimele ştiri despre Flaminia (13 aprilie)
Vasul aşteaptă încă rezultatele analizelor, în rada exterioară a portului Constanţa. Dacă vasul va primi avizul pentru intrarea în port, deşeurilor vor fi "decontaminate" de firma Uni-Recycling SRL. După parcurgerea acestor operaţiuni nava va putea să plece la şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), pentru reparaţii la suprastructură. (Ziua de Constanţa)Mai nou: analizele sunt gata, dar rezultatele au fost trimise la Bucuresti, pentru ca...la Constanta nu sunt competenti sa le interpreteze! De asemenea, s-a solicitat doar depistarea substantelor prezente, dar nu si a compusilor acestora - care formeaza, de fapt majoritatea....
Gurile rele spun ca ar fi si o ancheta in derulare...asteptam cu interes!
Ştiri despre Flaminia pe 10 iunie (Digi24)
Pe navă s-au găsit (şi) trei containere cu carne alterată - aflată, desigur, în putrefacţie încă de aproape un an. Zeama fetidă s-a scurs afară din containere, dar se spune că nu ar fi ajuns în contact cu solul (adică s-a scurs în mare, să înţelegem). Conţinutul containerelor, cică, va fi trimis în Germania (de data asta, bine ambalat de către ai noştri) .
Dar toate controalele şi expertizele care, cică s-ar fi făcut în Germania nu au ajuns şi la containerele cu pricina? Ce alte surprize mai sunt în miile de containere cu conţinut incert? Ce se aude despre cele 40 de tone de policlorobifenili (PCB)?
Nota: Sursele sunt colorate cu verde
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ştiri din 19 iulie 2013
14000 de tone de deşeuri (dintre cele 23000 tone aflate la bordul navei) au fost declarate de autorităţile române "import ilegal", urmând ca, în consecinţă, ele să fie preluate de statul german.
În schimb restul de 9000 de tone vor fi "gestionate" de o firmă libaneză ce activează la noi.
A fost menţionat şi numele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, acţionar majoritar al fiemei Glar Construct Ploieşti, care a încheiat contractul de decontaminare a navei Flaminia.
Un mic detaliu: staţia de epurare de la Ploieşti nu este funcţională - conform datelor de la Antena 3.
Până la urmă se pare că ecologizarea se va face de către un consorţiu de trei firme condus de către UniRecycling. Rămâne de văzut dacă firma are expertiza de a face procedurile necesare.
Ele sunt alcătuite din 8000t fier vechi, (din containere ce vor fi dezmebrate şi din părţi din corpul navei ce vor fi tăiate pentru reducerea pescajului) care va fi spălat şi decontaminat într-un bazin şi 1000t şlam,(amestec mâlos rezultat din amestecul zecilor de substanţe chimice vărsate pe parcursul accidentului cu apa de mare şi cu agenţi de stingerea focului folosiţi de pompieri) ce va fi ars în fabrici de ciment.
Apa cu care se vor spăla deşeurile de fier va fi decontaminată apoi într-o staţie de epurare mobilă şi apoi deversată...într-ul loc încă neprecizat.
Nava va fi reparată în şantierul din Mangalia, aparţinând acum Daewoo .
N-am citit însă, în presă, vreo ştire despre transportul efectiv al celor 13000 de tone de deşeuri în Germania.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ştiri din 6.10,2013
Nava s-a aflat de la sfârşitul lunii martie 2013 în rada portului Constanţa, la 15 km de intrarea în port, iar din 17 mai 2013 portcontainerul e acostat în portul Constanţa, la o dană de cereale (!) deţinută de o firmă înregistrată în Cipru.
Pentru comparaţie, nemţii au luat măsuri excepţionale de securitate când nava ajunsese la ei, mergându-se până la închiderea spaţiului aerian. (sursa: Pro tv)

In primul rand ar trebui sa mentionezi tu sursa de unde ai preluat acest articol cu nerusinare: julliet se traduce iulie, vezi ca ai uitat; nu exista clorat de hidrogen, in romana i se zice acid clorhidric; ai uitat niste litere "y" nespecifice limbii romane in denumirea substantelor chimice, etc. Nava va fi reparata nu in Portul Mangalia, ci in santierul naval DMHI.
RăspundețiȘtergereMarţi, 15 iulie 2014, s-a anuntat ca nava Flaminia a fost reparata la santierul Daewoo-Mangalia si va fi returnata proprietarului. S-a primit avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deseuri care se aflau pe vas. *Nu ni se spune unde au fost duse, dar au ramas in Romania). Autoritatile romane nu au dat aviz pentru gestionarea altor 14.000 de tone de deseuri pe care le-au declarat "import ilegal" si care ar fi trebuit preluate de catre statul german, dar nu se stie ce s-a intamplat cu ele. Probabil, raman tot aici, in "pubela Europei"..
RăspundețiȘtergere